Despre Ordinul European de Protecţie a Victimelor şi aplicarea lui în România

Preşedinţia spaniolă a UE anunţa la începutul acestui an că printre priorităţile sale se numără şi adoptarea unui Ordin European de Protecţie a Victimelor unor infracţiuni, în special a victimelor violenţei domestice. Despre ce fel de ordin e vorba? Despre un ordin prin care, dacă un stat dictează un ordin de protecţie a unei victime, acesta să fie automat recunoscut şi executat în oricare alt stat al Uniunii Europene (în multe ţări UE există ordine de protecţie pentru victimele diferitelor violenţe de gen precum violenţa domestică, traficul de fiinţe umane, agresiunea sexuală, căsătoria forţată, mutilarea genitală, crimele comise în numele "onoarei", lapidarea, atacurile cu acid şi forţarea sinuciderii, încălcările drepturilor reproductive, inclusiv sterilizarea forţată; etc.)

Peste câteva zile se finalizează preşedinţia spaniolă a UE fără ca acest obiectiv să fie atins, cu toate că s-au înregistrat progrese importante la proiectul de directivă.

Problema detectată care a făcut ca directiva să nu fie adoptată deocamdată, ci amânată cel mai probabil pentru 2011, este că aceea că există diferenţe majore între legislaţiile statelor membre cu privire la măsurile de siguranţă şi protecţie a victimelor. Unele ţări dictează ordine de protecţie pe cale penală (Franţa, Spania, Italia), altele pe cale civilă sau administrativă, iar altele printr-o procedură mixtă.

Există şi o a patra categorie de ţări: cea în care lipsesc ordinele de protecţie. Ghiciţi din ce categorie face parte România? Ei bine, din păcate, în România victimele violenţei domestice nu pot solicita autorităţilor să dicteze un ordin de protecţie, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor UE. Situaţia e similară doar în Portugalia şi ţările baltice. Au existat, e drept, diverse iniţiative pentru rectificarea acestei „scăpări” din legislaţie, fără succes deocamdată. Inclusiv în luna martie a acestui an, Cristina Pocora, preşedinta Comisiei pentru Egalitatea de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi din Camera Deputaţilor anunţa printr-o conferinţă de presă că se lucrează de zor la modificarea Legii 217/2003 astfel încât să existe şi la noi „ordinul de protecţie a victimei” violenţei în familie şi „ordinul de restricţie” care să-l împiedice pe agresor să se apropie la o anumită distanţă de victimă.

În ce priveşte protecţia victimelor traficului de fiinţe umane, cu toate că ţara noastră are grave probleme la acest capitol, fondurile guvernamentale acordate asistenţei şi protecţiei victimelor au fost reduse drastic. În urmă cu doar o săptămână, Departamentul de Stat al SUA atrăgea atenţia într-un raport că „Guvernul român nu îndeplineşte complet standardele minime pentru eliminarea traficului de fiinţe umane” şi că „unii judecători au demonstrat lipsă de respect faţă de femeile căzute victime ale traficului în scop de exploatare sexuală, ceea ce le-a descurajat pe victime să participe la anchete şi procese”.

Ca o paranteză, puteţi crede că în tot anul 2009, în ciuda numeroaselor cazuri de proxenetism şi trafic de fiinţe din toată ţara, autorităţile române au trimis spre acuzare doar 303 persoane pentru trafic de fiinţe umane, din acestea doar 183 de persoane au fost condamnate, din care …doar 72 au primit pedepse cu privare de libertate! Aşadar, în anul 2009, în toată România, doar 72 de persoane au primit pedepse cu închisoarea pentru trafic de persoane (o medie de nici 2 persoane pe judeţ). Jenant!

Revenind la ordinul european de protecţie, ar mai fi de spus faptul că, paradoxal, în ciuda deficienţelor mari în ce priveşte protecţia victimelor violenţelor de gen, România a fost unul din cele 12 state care au iniţiat alături de Spania proiectul de directivă privind acest ordin european.

În prezent proiectul de directivă se află în lucru la Parlamentul European până la data de 12 iulie 2010, urmând ca în luna octombrie a acestui an să fie discutat la reuniunea Consiliului Miniştrilor de Justiţie.

.

Alte detalii:

EWL contribution on the European protection order