duminică, 28 decembrie 2008

Despre indemnizaţia mamelor

Aţi auzit de zarva stârnită de aşa numita lege a mamelor. În primul rând se cade spus că, deşi folosită peste tot, sintagma „legea mamelor” este eronată pentru că beneficiarii ei pot fi mamele ori taţii, naturali sau adoptivi.

Legiuitorul român, mai puţin coerent şi responsabil decât ar fi cazul, nu s-a gândit de la bun început şi la mamele/taţii care câştigă foarte mult, care pot secătui resursele bugetare ale Statului prin plata indemnizaţiilor cu 85% din salariu. De abia acum, aproape de aplicarea legii, i-a venit ideea să pună un plafon maxim. Au apărut imediat voci plângăcioase cum că plafonul de 3 salarii medii - cam 1000 de euro pe lună, nu e echitabil (şi printre ele am apucat s-o văd la Realitatea tv pe Adriana Bahmuţeanu, nevasta lui Silviu Prigoană, unul din cei mai bogaţi deputaţi, foarte supărată, tocmai ea!). Aici depinde cum vedem lucrurile. Dacă indemnizaţia are drept scop creşterea natalităţii şi mai puţin echitatea 100% raportată la contribuţiile fiecăruia, plafonul nu face decât să permită un control mai bun al banilor şi să evite speculele. O femeie cu salariu de 5.000 de euro poate creşte un copil beneficiind „doar” de 1.000 de euroi pe lună, nu cred să fie banii o piedică în calea procreării.
Plafoane se practică şi în alte ţări, de exemplu în Germania unde indemnizaţia este de maxim 1.800 de euro.
Discuţia rămâne deschisă şi probabil aprinsă câteva zile. Păcat că nu se tratează cu acelaşi patos şi despre nivelul alocaţiei pentru copii, de 200 de RON, care pentru unii părinţi (cei fără loc de muncă sau care muncesc la negru) rămâne singura "indemnizaţie" de care beneficiază pentru a-şi creşte copii.

În afară de ce se discută acum pe la televizor pe seama acestei legi, mai există o altă problemă spinoasă, adusă în discuţie doar tangenţial: perioada pentru care se acordă indemnizaţia. În România perioada de plată a indemnizaţiei este de doi ani.
La prima vedere pare o politică foarte bună pe ideea că, în acest fel, femeia are timp şi bani să se ocupe de copilul ei. În realitate ea îndeamnă la excluderea temporară a unei importante părţi a populaţiei active de pe piaţa muncii şi poate fi o piedică mai târziu în evoluţia profesională a femeilor.
Puţini cunosc că PERIOADA DE ACORDARE A INDEMNIZAŢIEI MAMELOR ÎN ROMÂNIA ESTE PRINTRE CELE MAI LUNGI DIN LUME.
În foarte puţine ţări din lume femeile mai beneficiază timp de 2 ani de concediu plătit pentru a-şi creşte copilul. Grecia e una din ele, o ţară destul de tradiţionalistă. La polul opus sunt ţările anglo-saxone: în SUA şi Australia nu există nici un fel de indemnizaţie de la Stat pentru creşterea copilului.
Regula în majoritatea ţărilor este de 16 săptămâni (aprox. 4 luni).
Acum câteva luni, Comisia Europeană anunţa că lucrează la un proiect de lege care să oblige statele membre să fixeze perioada concediului plătit pentru creşterea copilului la minim 18 săptămâni. Asta pentru că majoritatea practică un concediu plătit mai scurt.

Iată şi câteva exemple:

Austria: concediu de 16 săptămâni plătit cu 100%;
Estonia: 140 de zile, 100%;
Franţa: 16 săptămâni plătit cu 100%;
Italia: 5 luni (2 înainte de naştere, 3 după);
Norvegia: la alegere, fie 54 de săptămâni (12,4 luni) plătite cu 80%, fie 44 de săptămâni (10 luni) plătite cu 100%;
Polonia: 16-18 săptămâni;
Slovenia:12 luni;
Turcia: 16 săptămâni, 66,7% din salariu.


Poate că în unele ţări concediile sunt prea scurte, dovadă e faptul că la nivelul Comisiei Europene se încearcă extinderea lor, dar concediul de 2 ani de la noi e prea mult.
Ar fi mai benefic pentru femeile din România dacă ar sta mai puţin acasă iar din banii economisiţi s-ar înfiinţa creşe şi grădiniţe pentru copii. Perioadele lungi de absenţă de pe piaţa muncii dăunează atât experienţei profesionale a femeilor (şi ulterior pensiei pe care o vor primi), cât şi mediului familial, pentru că în aceşti ani, stând acasă, se vor ocupa în exclusivitate cu muncile de creştere a copiilor şi muncile casnice, iar cu cât această perioadă e mai lungă cu atât creşte riscul ca „exclusivitatea”, odată împământenită, să le revină pentru toată viaţa. Mai ales că majoritatea femeilor fac copii imediat după căsătorie, atunci când rolurile în sânul noii familii (cine găteşte, cine spală, cine dă cu mătura, etc.) sunt în curs de stabilire.

În unele ţări, în special cele nordice, concediul pentru creşterea copilului poate fi împărţit între mamă şi tată, adică mama poate avea concediu plătit 12 săptămâni, tatăl următoarele 6 săptămâni. În Norvegia acest lucru e o obligaţie, mama trebuie să-şi ia concediu minim 3 săptămâni înainte de naştere şi 6 săptămâni imediat după, tatăl trebuie să-şi ia minim 6 săptămâni concediu, iar restul perioadei se împarte la alegere între mamă şi tată. Prin astfel de politici se doreşte implicarea taţilor în creşterea copiilor şi reducerea pierderilor de experienţă profesională a femeilor.
Detalii despre ce se face în alte state: http://en.wikipedia.org/wiki/Parental_leave#Europe

Mă bucur că a apărut zarva legată de plafonul indemnizaţiei pentru că aşa pot ieşi la suprafaţă şi alte aspecte ale legii mai puţin ştiute şi dezbătute.

miercuri, 24 decembrie 2008

Vedete implicate în stoparea violenţei împotriva femeilor

Nicole Kidman
Este figura centrală a campaniei „Spune NU violenţei împotriva femeilor” derulată de UNIFEM (Fondul ONU pentru Femei).




Annie Lennox
Luptă în principal împotriva visurului HIV, dar militează şi pentru stoparea violenţei împotriva femeilor:



Ema Thomson
De câţiva ani buni se luptă cu toate resursele pentru eradicarea traficului de fiinţe umane.
Pe youtube are mai multe clipuri pe această temă, cel mai dur şi mai de impact mi se pare cel de jos, reprezentativ pentru ce se întâmplă cu mii de femei care au ajuns sclave sexuale ale traficanţilor de fiinţe umane şi sunt forţate să întreţină relaţii sexuale, uneori cu câte 40 de bărbaţi pe zi.





Story
Emma Thompson portrays the persona's of Elana and Maria, Elana is describe to be a provincial girl who trusted everyone and worked in a market to support her family and wanted to be a nurse, Maria is a victim of trafficking who is enslaved to the sex trade and is forced to have sex up to 40 times a day for nothing, Elena is revealed to be Maria.

Morandi - Angels, Human Trafficking

Un clip făcut de Ziziana din Alba Iulia, de 19 ani, cu fragmente din filmul "Trafic uman".


marți, 23 decembrie 2008

Ivanciuc, caută-ţi un job la revistele glossy

Cornel Ivanciuc s-a apucat să conteste titlul de Miss România obţinut de Roberta Anastase în urmă cu 12 ani. Atention please:
„femeia asta chiar se considera frumoasa, cånd, sa ma ierte cerul, dar la cei 32 de ani pe care i-a implinit, arata ca o gospodina care a zacut toata viata la cratita. Inseamna ca Roberta a fost mintita in mod sistematic ca este o egreta printre rate si gåste, iar ea a luat drept adevarata o asemenea nerozie, ba mai rau decåt atåt, a cutezat sa intre intr-un concurs national, iar un juriu pesemne drogat, daca nu spaguit, a scos-o drept Afrodita natiunii. Inselatoria nu se opreste aici si Roberta se lasa infasurata si mai stråns in urzeala de ticluiri careia i-a cazut victima si se inscrie fara nici un complex in cursa pentru Miss Univers, si asta este cea mai proasta gluma pe care am gustat-o in materie de frumusete feminina. Parul ei neingrijit, ochiul stång, mai mic decåt dreptul, si fata ei rotunda ca o luna plina, care te priveste inerta de pe afisele electorale, nu au nimic din conturul ca de picatura de ambra care sta sa cada al chipului unei dive rasfatate cu titlul de miss si chiar nici o legatura cu atributele fizice ale unei taranci oarecare. Daca Roberta este Miss Romånia, inteleg de ce ministrul turismului, o bruneta vopsita si durdulie, este considerat a fi si el tot o superbitate dupa aceleasi criterii care au scos-o desavårsita si pe Nicoleta Luciu”
Nu, nu este un fragment dintr-un articol din revista Elle, nici Viva sau Avantaje. A apărut în ziarul Gardianul, la secţiunea de editoriale pe teme politice! Aceeaşi unde Ivanciuc abordează teme precum independenţa politică, relaţia dintre Predoiu şi liberali, rolul lui Ilie Sârbu în apropierea dintre PSD şi PD-L, ca să citez câteva din subiectele ultimelor sale editoriale.

Despre noul preşedinte al Camerei Deputaţilor n-a găsit altceva mai relevant de comentat decât titlul de Miss România obţinut în urmă cu 12 ani. Ce mai contează că treaba lui e să comenteze aspecte politice, de data asta a preferat să-şi risipească energia, timpul şi imaginaţia evaluând atributele fizice ale Robertei Anastase mai ceva ca un proxenet sau un impresar de cabaret.


Dacă n-a avut intenţia să trateze discriminatoriu un politician pentru faptul că e femeie, îl rog pe domnul Ivanciuc să facă acelaşi exerciţiu de evaluare fizică şi cu noul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană. S-ar putea să-şi dea seama că are cu totul alte criterii pentru a-i judeca pe politicienii bărbaţi.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

Prima femeie în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Roberta Anastase este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Este prima femeie care ocupă această funcţie în Stat.
În ediţia de azi a Cotidianul s-a scris despre faptul că liberalii şi udemeriştii au avut un comportament imatur şi grosolan în timpul votului, încercând să saboteze întreaga procedură pe motiv că favorită la acest post era o femeie.

De pe Mediafax putem afla şi un exemplu din şicanele liberalilor din timpul procedurii de vot:

„Tocmai că este o doamnă pentru prima dată la preşedinţia Camerei, vrem să vedem ce ne spune această doamnă, să vedem care este programul ei", a afirmat deputatul PNL Mihăiţă Calimente.

Chiar şi aşa, eu cred că a fost vorba de poziţii individuale şi nu de o atitudinea generalizată în cadrul grupurilor parlamentare ale PNL şi UDMR (grupuri parlamentare care au totuşi, din punct de vedere procentual, cel mai mic nr. de femei în rândul lor).

Dovadă stau declaraţiile liberalului Bogdan Olteanu, preşedintele de până ieri al Camerei Deputaţilor, care a pledat deschis pentru egalitatea de şanse şi promovarea femeilor în funcţii de putere.

Bogdan Olteanu: /.../din punct de vedere omenesc, colegial şi politic îi sunt alături şi o voi susţine în demersul său politic de a conduce Camera Deputaţilor. Vor fi păreri diferite, vor fi contraargumente, vor fi lupte politice. Îi ţin pumnii strânşi pentru că e femeie, pentru că e un om politic tânăr şi pentru că avem nevoie de un om politic tânăr să confirme în politica românească. Mi-aş dori foarte mult să aibă succes şi sper ca peste 4 ani să tragă o linie frumoasă asupra carierei sale ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Gabriela Vrânceanu Firea: Se spunea că după Mona Muscă, nici o femeie nu va mai putea urca în ierarhiile de partid şi în ierarhiile din administraţie. Iată că o avem pe Anca Boagiu ca vicepreşedintă la Senat, o avem pe Roberta Anastase /.../

Răzvan Mitroi: /.../ E bine să fie o femeie în poziţia aceasta de preşedinte de Cameră, este bine că e tânără. Acelaşi lucru l-am spus şi despre Bogdan Olteanu acum 4 ani şi la sfârşitul mandatului său bilele albe au fost mult mai multe. Nu pot să dau un pronostic pentru Roberta Anastase. Sunt momente în care, mai ales ce urmează să conducă ea, o majoritate parlamentară care să susţină o coaliţie guvernamentală, nenaturală, ca să spun aşa, este o misiune mult mai grea decât a avut Bogdan Olteanu.

Gabriela Vrânceanu Firea: „Dragi români” – v-a plăcut începutul discursului său sau vi s-a părut uşor patetic?

Cristian Pârvulescu: N-aş spune că a fost patetic, a fost corect din punct de vedere politic. Şi eu cred că e foarte bine că Roberta Anastase a devenit preşedinte pentru că schimbă imaginea Parlamentului. Să recunoaştem că femeile au un cu totul alt stil de a face politică şi asta e foarte important. /.../ Feminizarea imaginii politicii româneşti va fi de bun augur, cu condiţia ca Roberta Anastase să reuşească să convingă în continuare.

Ştirea Zilei, Antena 3, 19 dec. 2008, ora 20.30”

vineri, 19 decembrie 2008

Scrânteza zilei

Gâdea & co nu mai contenesc de vreo câteva zile cu atacuri sexiste şi de prost gust la adresa noilor apariţii feminine din prim planul politicii româneşti.

18 decembrie
Corul format exclusiv din bărbaţi (Gâdea, Ciutacu, Ciuvică, Teodorescu şi Cristoiu) au ţinut-o într-un râs continuu în acele momente ale emisiunii în care au vizionat imagini cu Elena Udrea, Roberta Anastase şi Monica Iacob Ridzi. Au băgat câteva imagini cu decolteul doamnei Udrea şi tricotatul de la Realitatea, apoi au vizionat pentru a doua oara săptămâna asta înregistrarea cu Roberta Anastase la Miss Univers în 1996. Despre Roberta Anastase nu s-a mai spus nimic altceva. Nici ce-a făcut în ultimii ani, că a fost europarlamentar, ce studii are, nimic. Doar că a fost Miss – şi atenţie imaginile cu Roberta în costum de baie zicând „Hi, I'm Roberta, I come from Romania” s-au derulat pe ecran de cel puţin 5 ori!
Apoi au trecut la Monica Iacob Ridzi unde s-au prăpădit prosteşte de râs ascultând un discurs al acesteia din Parlament ţinut cu ocazia zilei de 1 martie. De fapt un fragment scos din context ca să pară cât mai ridicol. Culmea, dna Ridzi chiar zice spre finalul înregistrării: „ştiu că aţi zâmbit neîncrezători ori de câte ori femeile au avut iniţiative în această ţară”. Degeaba, băieţii mai aveau puţin şi picau sub masă de râs. Motivul doar ei îl cunosc.



17 decembrie
Tot în studioul Sinteza Zilei, cam aceleaşi personaje şi-au bătut joc de un articol al dnei Andreea Vass legat de retragerea lui Stolojan. Un articol foarte coerent şi lucid de pe blogul acesteia s-a transformat în subiect de caterică. Băieţii au citit fragmente din articol cu o voce afectată şi l-au presărat cu comentarii vulgare care nu-şi aveau rostul. Exemplu: la un moment dat pe ecran apare un fragment legat de retragerea lui Stolojan care începea aşa „când eşti legat de mâini şi de picioare ...”, moment în care se aude comentariu din studio „Puneţi, dom'le bulina pe ecran!”. Apoi vine replica lui Ciutacu: „Domnu' Radu Tudor, ce pervers sunteţi!”
Speechless!

Ok, domnilor “analişti”. Avem un guvern de calitate îndoielnică, cu membri care poate au CV-uri ce nu sunt la înălţimea funcţiilor ministeriale pe care le vor ocupa, dar felul cum dumneavoastră aţi tratat cu „deosebită atenţie” femeile e incalificabil.
Aţi demonstrat că nu sunteţi în stare să ieşiţi din nişte scheme de gândire sexistă care vă fac să judecaţi orice femeie tânără după aspectul fizic, trecând în plan secund pregătirea sa profesională, competenţa sau incompetenţa pentru un post.

joi, 18 decembrie 2008

Noua atracţie turistică a României

Aţi auzit? Nuţi Udrea o să păstorească turismul în România!
Madama este în mod categoric un exemplu prost de femeie în politică. Doamnelor care vă doriţi o carieră în politică, nu acesta trebuie să fie modelul pe care trebuie să-l urmaţi. Puterea ei atârnă de bunăvoinţa patronului pe care l-a sedus. Farmecele expuse ici şi colo nu-i pot ascunde incultura, oportunismul şi mai ales lăcomia care o face să acceadă la o funcţie mult peste competenţele şi experienţa ei.



Foto:Gabriel Hennessey/Revista ONE

Ioan Talpeş spune că ziaristele care-l atacă sunt nişte urâte

Chiar aşa a spus Ioan Talpeş la emisiunea Naşul de pe B1 Tv. Că ziaristele care nu-i dau pace sunt nişte urâte.
Dar ce treabă are sula cu prefectura? Omul nu e Brad Pitt. Şi chiar de-ar fi, care-i baiul? Când s-au terminat săgeţile din tolba cu argumente logice băgăm mânuţa în buzunarul (descusut) al mitocăniei misogine?
Ce personaj sinistru! Probabil tacticile murdare deprinse înainte de '89 pe vremea când era ofiţer Secu s-au imprimat şi asupra caracterului.

marți, 16 decembrie 2008

"Egalitatea de şanse" se transformă instituţional în "Protecţie socială"

S-au anunţat noile ministere şi iată că, din păcate, se revine la vechea titulatură "Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale" .
Actuala denumire e "Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse".
Oricum, madam Mariana Câmpeanu, actuala ministresă, ne dăduse semnale că habar n-avea cu ce se mănâncă egalitatea de şanse.

Spicuiri din noul program de guvernare

Problematica discriminării de gen este prezentă în noul program de guvernare dar e tratată laolaltă cu alte tipuri de discriminări existente: cele ale persoanelor cu dizabilităţi, în vârstă, chiar şi cele de altă etnie. Nu există un sub-capitol de sine stătător privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, aşa cum era în programul PD-L.

Cea mai importantă prevedere la acest capitol rămâne introducerea unei reprezentări minimale a femeilor în Parlament şi Guvern începând cu următorul ciclu electoral – 2012. A dispărut specificarea exactă a procentului minim de femei. PD-L propusese în programul cu care s-a prezentat la alegeri ca femeile să fie minim 30% .

Că va fi stabilit un procent de 30% sau 20% sau altul e mai puţin relevant acum, esenţial e să existe un mecanism care să forţeze partidele să recruteze şi candidaţi femei la alegerile viitoare.

Prevederile din program care se referă la problematica de gen:

CAP. 9
Obiective de guvernare

Pct 1. /…/ combaterea violenţei în familie.
Pct. 4 Promovarea participării active a femeii la luarea deciziei şi în structurile de reprezentare publică; diminuarea discriminărilor de orice natură.

Direcţii de acţiune
Familie

- Politici privind reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională.
- Finalizarea descentralizării serviciilor sociale în domeniul violenţei în familie în vederea responsabilizării autorităţilor locale privind această problematică, precum şi asigurării resurselor financiare necesare.

- Înfiinţarea de noi adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi de centre de asistenţă destinate agresorilor familiali.

Egalitatea de şanse
- Promovarea participării active a femeii la luarea deciziei şi în structurile de reprezentare publică.
- Creşterea capacităţii instituţionale pentru implementarea politicilor de gen, crearea sistemului naţional de sprijinire şi promovare a politicilor privind egalitatea de şanse pe piaţa muncii bazate pe fondurile structurale.
- Eliminarea condiţiei discriminatorii a femeii pe piaţa muncii, în viaţa social-economică, culturală şi politică, prin introducerea unei reprezentări minimale a femeilor în Parlament şi în primele două linii ierarhice ale guvernului, începând cu următorul ciclu electoral (2012).
- Aplicarea de politici favorabile femeilor, pentru a le asigura condiţii corespunzătoare în vederea adaptării la schimbările imediate şi viitoare de pe piaţa muncii.

duminică, 14 decembrie 2008

Politica pronatalistă, avorturile clandestine şi dramele femeilor în timpul comunismului

În octombrie 1966, în plin regim comunist, în România avea să înceapă unul din cele mai mari experimente sociale făcute vreodată în istorie şi ale căror principale victime aveau să fie femeile.
Ceauşescu aveau nevoie de forţă de muncă pentru împlinirea „înaltelor idealuri comuniste” de industrializare a țării şi pentru asta a pus la cale o politică de creştere forţată a natalităţii. Obiectivul a fost pus în practică prin cele mai murdare şi mai represive metode folosite vreodată în acest scop, comparabile la acest nivel doar cu politicile pro şi anti natalitate practicate de Germania nazistă în numele purificării rasiale.
S-au interzis avorturile, lipseau anticoncepţionalele, nu exista nici un fel de educaţie sexuală, femeile din întreprinderi erau supuse lunar la controale ginecologice, abaterile de la lege erau investigate de Securitate iar făptaşele aspru sancţionate. La fel şi medicii, moaşele sau orice alte persoane care practicau avorturi clandestine sau erau complici.

În urma Decretului 770 din 1966, natalitatea a crescut doar în primii doi ani apoi a scăzut în momentul când femeile au început să manifeste rezistenţă la politica de controlare a funcţiilor reproductive. Femeile care nu-şi doreau copii (fie că erau prea tinere, sarcina venea dintr-o relaţie instabilă sau mai ales pentru că aveau deja copii şi situaţia economică precară nu le permitea să mai crească alţii) recurgeau la metode nebuneşti pentru a înfrunta regimul. Înghiţeau substanţe toxice, îşi aplicau local substanţe care sa le provoace hemoragii, de la suc de lămâie, pana la sodă caustică. Făceau avorturi clandestine, prin garaje, bucătării, beciuri, fără anestezie.

„Zeci de mii de femei şi copii au decedat sau au rămas afectaţi pe viaţă. Frecvent, femeile preferau mai degrabă să îşi rişte viaţa decât să aducă pe lume (încă) un copil, căruia nici ele şi nici familiile lor nu îi puteau oferi minimul material şi afectiv necesar. Majoritatea femeilor care au ajuns să figureze în statistica mortalităţii materne erau deja mame a mai multor copii, ceea ce a însemnat că în urma deceselor lor – cauzate în mare parte de efectele secundare ale întreruperile ilegale de sarcină – mulţi copii au rămas orfani de mamă. /../Pentru majoritatea femeilor, organele de reproducere au devenit un ,,duşman interior”, iar relaţiile sexuale o experienţă terifiantă”.(Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România)


Cifrele din documentele medicale din acea perioadă (1966 – 1989) indică în jur de 10.000 de femei decedate în urma acelor practici, dar e foarte posibil să avem de-a face cu un număr semnificativ mai mare. Era perioada în care cam toate datele erau măsluite, fals declarate, în funcţie de interese. Pe lângă asta nu există date despre femeile care în urma întreruperilor de sarcină au rămas cu traume pe viaţă, fizice şi psihice, s-au ales cu boli sau au rămas infertile.

Adriana Băban, cercetătoare şi doctor în psihologie, a intervievat mai multe femei care au experimentat aventura unor avorturi ilegale în perioada Decretului. Studiul său, cu referire în general la traumatizanta viaţă sexuală din perioada comunistă, face parte din cartea „Despre identitatea femeilor din România modernă” Editura Anima, 1996.
Iată un mic fragment:

Multe femei mi-au vorbit de sentimentele de teroare încercate în timpul avortului: “În timpul operaţiei, când eram întinsă pe masa din bucătărie, mi s-a părut că bate cineva la uşă, mi s-a părut că aud strigându-se: - Poliţia, deschideţi! În permanenţă mă aşteptam să fiu arestată”.
În cazul unor complicaţii post-avort nu îndrăzneai să ceri ajutor medical. Dacă erai spitalizată pentru ceea ce se numea avort spontan, trebuia informată poliţia şi chemată procuratura. Automat se efectua o anchetă juridică. Una din interlocutoare preciza: “Ştiam că dacă mă internez în spital medicii nu or să mă poată îngriji atât timp cât nu voi denunţa persoana care mi-a provocat avortul”. O alta plângea povestindu-mi “ O dată am fost nevoită să mă internez pentru că aveam febră mare. Mă pregătisem psihologic pentru o eventuală întâlnire cu poliţia. Îmi spuneam: Orice s-ar întâmpla, chiar dacă mă bat, nu mărturisesc nimic, continui să spun că este o sarcină falsă. Nu m-au bătut, dar m-au torturat psihic. A fost un infern”.
/…/consecinţele psihologice s-au repercutat asupra relaţiilor cu partenerii, înrăutăţindu-le. “După avort mi-am spus că nu voi mai putea face dragoste”. Iar alta: “Când mi-am dat seama că sunt din nou gravidă l-am considerat pe soţul meu un duşman. Uram toţi bărbaţii şi le doream să treacă prin acelaşi calvar. Eram convinsă că numai aşa ar fi înţeles de ce femeile refuzau câteodată să facă dragoste”. Gradul de nelinişte depindea în general de numărul sarcinilor nedorite şi al avorturilor efectuate. O femeie care avusese şapte avorturi clandestine ne-a spus “Când soţul meu mi-a cerut să facem dragoste m-au apucat durerile de stomac”. O alta cu experienţa a 13 avorturi ne-a mărturisit şi ea “Era suficient să-l văd pe soţul meu intrând în dormitor şi imediat mă simţeam însărcinată”.
Unele au ales ca mijloc de protecţie abstinenţa. “După ce am născut doi copii am hotărât să dormim în camere separate. Era mai bine şi în orice caz mai sigur. Aveam doi copii de crescut şi nu ne puteam permite luxul unei vieţi sexuale normale. Astea ne-ar fi adus complicaţii pe care nu ni le puteam permite”.

Referitor la acest subiect ar mai trebui amintit şi despre femeile rrome cărora regimul le permitea avorturile (iarăşi asemănări cu politica nazistă de epurare rasială), precum şi despre sutele de copii abandonaţi şi despre sutele de copii născuţi cu dizabilități în urma încercărilor disperate dar eşuate ale mamelor de a scăpa de sarcinile nedorite.

Există un documentar „Născuţi la comandă. Decreţeii" al lui Florin Iepan care ilustrează foarte bine ce a însemnat acel Decret 770. Este un film care face o foarte bună introducere în acest subiect. Durează cam o oră şi ceva şi poate fi văzut direct pe youtube împărţit în 8 părţi:



Cele opt părţi ale filmului: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.

vineri, 12 decembrie 2008

Câteva repere pentru a înţelege discriminarea femeilor

Femeile au fost şi sunt discriminate, faptul că de multe ori ignorăm fenomenul e pentru că trăim cu discriminarea de când ne naştem şi până murim şi de-a lungul vieţii învăţăm sisteme construite şi gândite de bărbaţi. De la filosofi, matematicieni, istorici, scriitori, fizicieni, etc. până la scrierile religioase, toate au fost făcute până de curând de bărbaţi. Femeile lipsesc din istoria dinainte de sec. XX. Ele, pe vremea în are Kant îşi publica scrierile, nu aveau drept la educaţie, nici la muncă în spaţiul public (în casă da), nici la administrarea resurselor economice (exceptând cazul în care deveneau văduve).
Emanciparea femeilor a început acum un secol şi nu s-a încheiat. Lupta pentru dobândirea dreptului de vot începută pe la 1850 nu a fost una uşoară. Femei din Anglia şi SUA au intrat la închisoare pentru că au revendicat acest drept fundamental.
În România dreptul de vot l-au dobândit de abia în 1938 la alegerile generale.
În timpul comunismului, la început, emanciparea femeii făcea parte din propagandă, dar în practică, condiţiile totalitare au făcut ca atât femeile cât şi bărbaţii să devină egali nu în drepturi ci in obligaţii faţă de Statul - pater. Femeile aveau acces la muncă, dar aveau datoria dublei zile de muncă, în fabrică şi acasă.
În a doua parte a comunismului, Statul a dus o politică de controlare a funcţiilor lor reproductive prin adoptarea Decretului 770 de interzicere a avortului. Femeile erau tratate de regim precum maşini de făcut copii. Propaganda făcea apologia mamei-eroine care dă patriei cât mai mulţi fii şi fiice.Statul nu intervenea însă în relaţiile dintre soţi. Capul familiei a fost şi este bărbatul. Violenţa domestică a fost un fenomen faţă de care regimul comunist a închis ochii.
Acum, după '89, suntem departe de a scăpa de discriminarea femeilor. În anii 70-80 pe vremea în care în Occident femeile începeau să obţină putere şi să-şi facă auzit glasul, noi trăiam în dictatură, în care nu contau drepturile omului, fie ele ale femeilor sau bărbaţilor.
Discriminarea nu a dispărut iar după '89, la redobândirea libertăţii, acest lucru s-a văzut. Faptul că în Parlamentul României de acum avem 90,3% bărbaţi şi doar 9,7% femei este edificator.Bărbaţii deţin puterea în interiorul partidelor şi ei controlează mecanismul de ascensiune politică a membrilor săi. Mentalităţi patriarhale de genul “femeile nu se pricep la politică”,femeile sunt prea delicate ca se bage în troaca de porci a politicii” sunt adevărate bariere pentru carierele lor politice. Un alt impediment este lipsa resurselor financiare. Daca analizăm top 100 cei mai bogaţi oameni din România, observăm că deţinătorii bogăţiilor sunt in proporţie covârşitoare bărbaţi. Politica e strâns legată de bani, nu doar în România.
Astea ar fi şi motivele pentru care nu avem mai multe femei în politică.

miercuri, 3 decembrie 2008

11,4% femei în Camera Deputaţilor şi 5,8% la Senat. România e la coada Europei în privinţa nr. de femei în forul legislativ

Noul Parlament are în componenţa sa doar 9,76% femei, cam cât avea şi până acum, ceea ce, conform datelor UE, ne situează în continuare pe ultimele locuri în Europa ca număr de femei în Parlamentele naţionale. În acest clasament, în frunte se situează ţări precum Suedia, Finlanda şi Olanda, cu peste 40% femei în componenţa Parlamentelor lor naţionale. E cunoscut faptul că ţările nordice sunt printre cele mai avansate în eliminarea oricăror forme de discriminare de gen, ceea ce e mai puţin ştiut e că România se aseamănă mai degrabă cu unele ţări arabe decât cu cele europene sau americane la acest capitol.

Total parlamentari - 471
Bărbaţi - 425
Femei – 46

La Camera Deputaţilor avem 38 de femei în rândul celor 334 deputaţi.
La Senat sunt doar 8 femei din totalul de 137 de senatori.
Situaţia pe partide:

Cum se poate vedea din tabelul de mai sus, situaţia cea mai "bună" e la alianţa PSD+PC la Camera Deputaţilor, unde avem 12,3% femei din totalul mandatelor obţinute de această formaţiune politică, în timp ce la UDMR observăm că la Senat în rândul celor 9 senatori există fix zero femei. Bravos!

Sper ca aceste cifre să fie un argument în plus pentru adoptarea unei legi a cotelor de reprezentare electorală pe criterii de gen (gender quotas) pentru viitoarea legislatură, aşa cum a propus PD-L în programul de guvernare şi cum s-a tot discutat pe la PSD de câţiva ani încoace. Indiferent de faptul că experienţa din alte ţări a arătat că sistemul cotelor e defavorizat de sistemul de vot uninominal, oricum ar fi mai bine decât situaţia actuală.

Deputate alese:

  1. Claudia Boghicevici (PD-L)
  2. Ana Lucia Varga (PNL)
  3. Sonia Maria Draghici (PSD+PC)
  4. Maria Csilla Peta (UDMR)
  5. Lilli Ana Farkas (UDMR)
  6. Diana Adriana Tusa (PNL)
  7. Carmen Moldovan (PSD+PC)
  8. Ileana-Cristina Dumitrache (PSD+PC
  9. Manuela Mitrea (PSD+PC)
  10. Antonella Marinescu (PSD+PC)
  11. Maria Stavrositu (PD-L
  12. Carmen Axenie (PD-L)
  13. Lucretia Rosca (PSD+PC
  14. Monica Iacob-Ridzi - PD-L
  15. Cristina Pocora - PNL
  16. Luminita Iordache - PSD+PC
  17. Cristina Dobre - PNL
  18. Mihaela Sandru - PD-L
  19. Doinita Chircu - PD-L
  20. Mihaela Stoica - PD-L
  21. Gratiela Gavrilescu - PNL
  22. Adriana Saftoiu - PNL
  23. Roberta Anastase - PD-L
  24. Raluca Turcan - PD-L
  25. Sanda Ardeleanu - PD-L
  26. Eugenia Maria Barna (PSD+PC)
  27. Rodica Nassar (PSD+PC)
  28. Brandusa Novac (PD-L)
  29. Sulfina Barbu(PD-L)
  30. Ruxadra Jipa (PSD+PC)
  31. Doina Burcau (PSD+PC)
  32. Daniela Popa (PC)
  33. Oana Niculescu-Mizil (PSD)
  34. Alina Gorghiu (PNL)
  35. Aura Vasile (PSD+PC)
  36. Elena Udrea(PD-L)
  37. Oana Manolescu, Asociaţia Liga Albanezilor din România
  38. Liana Dumtirescu, Asociaţia Macedonenilor din România

Senatoare:

  1. Elena Mitrea (PSD+PC)
  2. Olguta Vasilescu (PSD+PC)
  3. Mihaela Popa - PD-L
  4. Minerva Boitan - PNL
  5. Doina Silistru (PSD+PC)
  6. Sorina Placinta (PD-L)
  7. Anca Boagiu (PD-L)
  8. Ecaterina Andronescu (PSD).

marți, 2 decembrie 2008

Barack Obama aduce schimbări şi în promovarea femeilor în funcţii de putere

Numirea senatoarei Hillary Clinton în fruntea diplomaţiei americane nu a fost singura schimbare semnificativă în ascensiunea femeilor în poziţiile de putere în administraţia americană. Barack Obama a desemnat până la acest moment mai multe femei decât bărbaţi în posturile importante.

Din totalul celor 11 numiri făcute săptămâna trecută şi ieri, şase funcţii sunt ocupate de femei şi cinci de bărbaţi.
Între femeile invitate oficial să facă parte din administraţia lui Obama sunt:
1) Hillary Clinton pe postul de secretar de Stat
2) Janet Napolitano, secretar al Departamentului de Securitate Naţională
3) Christina D. Romer, directoare a Consiliului Economic
4) Melody C. Barnes, directoare a Consiliului de Politică Domestică
5) Heather A. Higginbottom, sub - directoare a Consiliului de Politică Domestică;
6) Susan Rice, ambasadoare la ONU.
E cert că doar două din ele ocupă rangul de secretar de Stat, nivel la care până acum s-au făcut cinci numiri.
Neoficial, numele afaceristei Penny Pritzker, cea care a condus financiar campania lui Obama, este vehiculat pentru candidatura la şefia Secretariatului de Comerţ.

Alegerea lui Obama a arătat că s-au făcut paşi uriaşi în eliminarea discriminărilor rasiale din SUA din mentalul colectiv, şi iată, se pare că, în paralel, se mişcă lucrurile în bine şi pentru eliminarea discriminărilor de gen.

joi, 27 noiembrie 2008

Campania de 16 zile "Femei în umbră. Umbre"

Intre 25 noiembrie - 10 decembrie UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie si Centrul de Informare ONU pentru Romania organizeaza campania "Femei in umbra. Umbre" avand ca obiectiv combaterea violentei impotriva femeii.

FILM

Cele 7 filme din seria Femei in linia intai sunt o relatare dura si onesta a razboiului secret impotriva femeilor.

Gaseste-i un nume (Republica Democrata Congo) prezinta violul ca arma de razboi;

Crimele in numele onoarei (Turcia) spune povestea femeilor fortate sa se sinucida ca modalitate de a masca traditia uciderii in numele onoarei;

Evadare la limita (Nepal) - o mama de 24 de ani ajuta autoritatile sa-l prinda pe cel care a traficat-o;

Cum demonstrezi un viol (Mauritania) despre consecintele unei legi prin care o femeie risca sa faca inchisoare daca indrazneste sa acuze un barbat de viol;

Cartonasul Rosu (Austria) - despre noua lege din aceasta tara prin care barbatii violenti sunt evacuati din casele lor;

Justitie in zona mortii (Columbia )

Niciodata (Maroc)


TEATRU

"Extrem" - Teatrul ODEON, piesa in care William Mastrosimone trateaza problema violului, a agresiunii impotriva femeilor si a victimelor care, deseori, nu au castig de cauza in fata legii, din pricina lipsei dovezilor.

"Gabriela si-a extirpat un ovar" - Trupa A$ . Piesa este povestea unui cuplu uzat, tinut in viata doar de proiectiile unui trecut indepartat revenind obsedant precum o vina.


Sursa: 9am

Programul evenimentelor şi al proiecţiilor

Programul de difuzare a filmelor la TVR






Let's End Violence against Women

vineri, 21 noiembrie 2008

Imaginând guvernul ♀

Doamnelor, domnişorilor şi domnilor, după cum aţi observat, zilele astea se poartă să îţi dai cu presupusul despre cum va arăta Guvernul după alegeri, aşa că mi-a venit ideea năstruşnică să imaginez un guvern sută la sută feminin. Şi fiindcă în politica dâmboviţeană nu avem un număr prea mare de femei de unde alege, o să-l concep de uniune naţională. Unde mai pui că la vremuri de criză economică dă bine să ai guvern de uniune naţională.
Ei bine, trebui să fac observaţia că propunerea pentru postul de prim-ministru e o glumă (proastă?), dar nu şi restul propunerilor.

Prim –ministru - Elena Udrea (să fie numai lapte şi miere în relaţiile dintre palate).
Justiţie - Monica Macovei (PD-L)
Interne şi reformă administrativă - Norica Nicolai (PNL)
Afaceri Externe - Adriana Săftoiu (PNL)
Finanţe - Andreea Vass (PD-L)
Educaţie - Ecaterina Andronescu (PSD)
Cultură – pe doamna de la ICR New York (că mi-a plăcut de ea în scandalul cu poneiul roz)
Sănătate - aş pune-o pe dna Liliana Boca – singura femeie neurochirurg din Transilvania
Muncă - Rovana Plumb (PSD)
Mediu - Mihaela Rădulescu – vedetă tv:)
Transporturi – Anca Boagiu (PD-L)
Lucrări Publice - Zaarour Ingrid (PNL)
Tineret şi Sport – Adina Vălean (PNL)
... aşa, care mai sunt? Agricultură? La ăsta nu ştiu nici o femeie. Sigur sunt multe agricultoare pricepute în ţara asta, dar nu le ştiu. Şi Ministerul Apărării, unde e mai greu de găsit pe cineva. Ar putea fi Lavinia Şandru că-i mai luptătoare din fire.

Apoi aş înfiinţa un Minister al Familiei şi Egalităţii de Şanse, de sine stătător nu la un loc cu Ministerul Muncii, şi aş numi-o ministru pe Gabrieţa Creţu de la PSD.
Iar purtător de cuvânt al Guvernului ar fi bineînţeles un bărbat cu aspect fizic plăcut, voice duioasă şi zâmbet fermecător, care ar cuceri repede toate „fătucile” din presă.

Women know your limits

miercuri, 12 noiembrie 2008

minim 30% femei în Parlamentul şi Guvernul României

Programul de guvernare al PD-L este o surpriză plăcută în ce priveşte promovarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi. Se pare că la elaborarea programului s-a acordat o atenţie specială acestei chestiuni şi acolo în partid cineva e la curent cu cele mai recente dezbateri de la nivel european şi mondial.
Problema discriminării femeilor e tratată deschis şi bazată pe date statistice edificatoare:

"În ceea ce priveşte situaţia femeii, în România se păstrează încă o anumită discriminare din punctul de vedere al veniturilor salariale şi al promovării în funcţii publice. De exemplu, România rămâne singura ţară europeană în care nici măcar o femeie un post de ministru (în comparaţie cu Finlanda - 55%, Spania - 50%, Suedia - 45% sau Franţa - 44%, în 2008). În Parlamentul României doar 9% dintre demnitari sunt femei, faţă de 31% cât reprezintă ponderea femeilor în Parlamentul European".


PD-L-iştii vin şi cu soluţii faţă de problema violenţei în familie:

• "/…/ promovarea politicilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie, responsabilizarea şi conştientizarea societăţii româneşti faţă de această problematică;
• Monitorizarea şi evaluarea fenomenului de violenţă în familie prin crearea unui sistem informatic de înregistrare a cazurilor de violenţă în familie;
• Înfiinţarea a 100 de adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi a 50 de centre de asistenţă destinate agresorilor familiali, precum şi a unei linii telefonice naţionale gratuite adresate victimelor violenţei în familie".

Pentru promovarea femeilor în politică, PD-L propune să existe un procent de minim 30% femei în structurile de luare a deciziilor şi de reprezentare publică, respectiv în Guvern şi Parlament. Ar fi vorba de adoptarea unei legi a cotelor , aşa cum se practică în multe alte ţări, un prim pas spre atingerea unei parităţi de gen care să reprezinte populaţia aşa cum este ea împărţită, jumătate femei, jumătate bărbaţi.

Prevederea PD-L s-ar adopta începând cu următorul ciclu electoral:
/…/ "introducerea reprezentării minimale de 30% în favoarea femeilor în Parlamentul si primele două linii ierarhice ale guvernului începând cu următorul ciclu electoral (2012);".

Acum ar urma să vorbesc despre faptul că, din păcate, în România, partidele politice odată ajunse la putere uită sau se prefac că uită de oferta electorală cu care au câştigat. Evident, nu pot să spun de pe acum că aşa o sa fie şi în cazul de faţă, dar nu e de bun augur faptul că, deşi au un program bun pe partea de egalitate de şanse, nimeni din PD-L nu iese în faţă să vorbească despre ce se spune în el. Nici măcar femeile care candidează din partea PD-L nu discută public (sau poate nu mi-a ajuns mie la urechi) despre aceste propuneri din program. E adevărat că sistemul actual de vot uninominal obligă candidaţii să vină cu mesaje electorale mai mult pentru nivelul local al colegiilor decât să trateze teme de interes naţional.
Însă pentru adoptarea unei legi a cotelor care să prevadă un minim de 30% femei în Parlament şi Guvern, e nevoie de dezbatere de pe acum. În toate ţările unde s-a adoptat această prevedere au existat presiuni în acest sens, în primul rând de la femeile din partidele politice, apoi bineînţeles de la societatea civilă şi mass-media, fiind vorba de o prevedere care poate aduce schimbări în modul de a face politică, aşa cum a fost la începutul secolului al XX-lea acordarea dreptului de vot femeilor, o idee care la început a părut bizară şi de neconceput pentru multă lume.

sâmbătă, 8 noiembrie 2008

Luminiţa Anghel şi Elena Udrea se iau la harţă

La alegerile din 30 noiembrie femeile sunt cam 10% din totalul candidaţilor, departe de o fidelă şi democratică reprezentare a populaţiei.
Şi deşi puţine la număr, două din aceste doamne nu s-au dat înlături de la un spectacol penibil, luându-se la harţă precum două mahalagioaice mai bine îmbrăcate. Or fi reprezentative pentru unele femei din România.

Dar ce-aş putea spune despre protagonistele „bătăii” de azi? Una e cântăreaţă şi a fost acceptată să candideze pentru notorietatea ei publică, nimic mai mult. De altfel şi la locul încăierării venise cu ideea de a susţine un concert pentru alegători (dacă va ajunge în Parlament va ţine discursuri cântând?).
Cealaltă e la antipodul idealului de femeie în politică. Capitalul ei de imagine se construieşte pe o relaţie dubioasă cu preşedintele ţării şi pe calităţile fizice de divă blondă cu decolteu generos şi picioare lungi. O femeie care e tratată exclusiv pentru calităţi fizice nu va fi considerată ca persoană, niciodată tratată de la egal la egal ci precum un obiect de admirat, drăguţ e drept, dar şi un pom de Crăciun e drăguţ, nu-i aşa?
Asemenea specimene în politică aduc mai mult deservicii decât servicii femeilor din România. Nu ştiu ce-i mai rău, să nu fie deloc femei în viaţa politică, cum se întâmpla acum 100 de ani, sau să fim reprezentate de asemenea păpuşi cântătoare sau purtătoare de păr blond şi sâni la vedere.

joi, 6 noiembrie 2008

România, eterna şi fascinanta ţară misogină

Zilele trecute nimeresc la o întâlnire de afaceri, o primă întâlnire de cunoaştere între două firme, una străină, cealaltă românească. Genul de ocazie în care se întâlneşte în mod fericit cererea cu oferta.
Toate bune şi frumoase. Eu mă ocup de traducerea pentru cei de la firma străină, doi bărbaţi mai în vârstă şi o tânără femeie.
Apare individul de la firma românească, o faţă de ţăran şi o burtă imensă, zâmbeşte şi se prezintă. În acelaşi timp se apropie să strângă mâna celor prezenţi. Doar că masculul mioritic dă mâna cu cei doi bărbaţi, dar nu şi cu femeia care era cu ei şi nici cu mine, tot femeie. Nouă ne aruncă o privire fugară în timp ce se aşează repede pe scaun bombănind ceva despre firma lui. Am realizat în secunda următoare că trebuia să-i fi întins ostentativ mâna să n-aibă încotro şi să ne trateze egal. Prea târziu.
După un timp, în toiul discuţiilor, de la acelaşi exemplar misogin vine pseudo-politicos următoarea întrebare pentru femeia din firma străină: „Doamna Xulescu, hmm... doamnă sau domnişoară?”. O întrebare care vizează inoportun starea civilă a unei persoane, prea des întâlnită din păcate, la care eu i-aş fi răspuns răutăcios tot cu o întrebare: „Dar dvs, domn sau domnişor?” ...

vineri, 31 octombrie 2008

Candidatele PD-L la alegerile generale

Monopolul masculin asupra puterii politice se manifestă la toate partidele din România, iar PD-L nu face excepţie.

La fel ca la PSD, există ceva mai multe femei candidate pentru Camera Deputaţilor, mai exact 38 de femei din 315 candidaţi (12% din total) în raport cu Senatul unde se prezintă doar 9 femei dintr-un total de 137 de candidaţi (6,5%).

În aceste condiţii e foarte probabil ca după alegerile din 30 noiembrie România să fie în continuare o ţară cu o extrem de slabă reprezentare a femeilor în Parlament, acest lucru afectând direct calitatea democraţiei din ţara noastră.

Candidatele PD-L la Camera Deputaţilor

  1. Oana Badea
  2. Claudia Boghicevici
  3. Tudorita Lungu
  4. Doina Melinte
  5. Ionela Bruchental
  6. Rodica Huruleac
  7. Cecilia Manolescu
  8. Gratiela Iordache
  9. Minodora Luca
  10. Paloma Petrescu
  11. Maria Stavrositu
  12. Angela Negoita
  13. Diana Busoi
  14. Ileana Serban
  15. Carmen Axenie
  16. Dana Mocanu
  17. Angela Stoica
  18. Monica Iacob-Ridzi
  19. Olivia Postole
  20. Narciza Nedelcu
  21. Mihaela Ioana Sandru
  22. Doina Chircu
  23. Mihaela Stoica
  24. Ana Anghel
  25. Roberta Anastase
  26. Raluca Turcan
  27. Sanda Maria Ardeleanu
  28. Liliana Filip
  29. Gabriela Ene
  30. Maria Parcalabescu
  31. Anca Constantinescu
  32. Brindusa Cornelia Novac
  33. Sulfina Barbu
  34. Rodica Mioara Toth
  35. Cristina Traila
  36. Elena Munteanu
  37. Elena Udrea
  38. Mariana Nedelcu




La Senat

  1. Elena Manolescu
  2. Mihaela Popa
  3. Mariana Pop
  4. Onorica Abrudan
  5. Cornelia Corescu
  6. Anisoara Radu
  7. Sorina Placinta
  8. Cornelia Cazacu
  9. Anca Boagiu

joi, 30 octombrie 2008

Sexisme la tv: „GOSPODINA ROBO”

Ştire pe Realitatea, 29 oct. ora 18,30.
Melania Medeleanu, zâmbind forţat, anunţă următoarea ştire: GOSPODINA ROBO

„Spălatul podelelor, al vaselor sau rufelor vor deveni o amintire pentru gospodine. Asta pentru că toate aceste activităţi vor intra pe mâna, sau mai bine spus, pe braţele automatizate ale roboţilor...”

După această scurtă introducere din studio, pe ecran se derulează reportajul despre o invenţie a specialiştilor de la Univ. din Tokyo. Un specialist japonez prezintă roboţelul cu pricina şi spune, spre deosebire de Melania :„acest robot poată să facă treburile menajere. Într-o perioadă în care populaţia este tot mai îmbătrânită am vrut să arătăm oamenilor că aşa ceva este posibil”. Specialistul se adresează oamenilor în general şi bătrânilor în particular, nicidecum „gospodinelor” .

Nu acuz rea voinţă ci inconştientă la redactorii Realitatea tv. Ei perpetuează cu astfel de idei simplificate nişte stereotipuri de gen cum că femeia e cea care face în totalitate muncile casnice, în timp ce bărbaţii eventual se văd la o bere, privesc un meci de fotbal sau îşi repară maşina.

vineri, 24 octombrie 2008

Candidatele PSD-PC la alegerile generale

În PSD-PC femeile par ceva mai prezente decât la PNL, dar cu toate acestea numărul lor e infim faţă de cel al bărbaţilor. La Camera Deputaţilor există 50 de candidate din 315 candidaţi, deci 15,9% din total iar la Senat găsim doar 9 femei în rândul celor 137 de candidaţi, femeile reprezentând de abia 6,5% din total.
Multe din ele nu prea au şanse de intrare în Parlament pentru că fie concurează în zone unde PSD nu e votat (Covasna, Harghita), fie în colegii în care contracandidaţii sunt mai populari.

La Camera Deputaţilor:
  1. MOCAN ANGELICA ELISABETA
  2. ARDELEAN LIA
  3. ZAHARIA SVETLANA GABRIELA
  4. CLIVETI MINODORA
  5. DRĂGHICI SONIA MARIA
  6. POP MARIA LIA
  7. DREŢCANU DOINA MICŞUNICA
  8. BARTOŞ DANIELA
  9. MOLDOVAN CARMEN
  10. ALEXE ADELA
  11. POP LAURA ELENA
  12. DUMITRACHE ILEANA-CRISTINA
  13. MITREA MANUELA
  14. MARINESCU ANTONELLA
  15. COJOC MARIOARA
  16. PALELA RĂDIŢA
  17. MIKE LUIZA
  18. GRAMA HORIA
  19. DINCĂ GEORGETA
  20. SCHUTZ MARIA
  21. ROŞCA LUCREŢIA
  22. OPRE ANCUŢA GIANINA
  23. STOIA SABINA
  24. CAZAN AGRIPINA ELENA
  25. ŢOLAŞ LILIANA
  26. IORDACHE LUMINIŢA
  27. MATEŞ IOANA VIORICA
  28. REVNIC AURORA
  29. STOCHINĂ STREINESCU DOINA EUGENIA
  30. RUSU MIHAELA ADRIANA
  31. MARE PAULA LĂCRĂMIOARA
  32. ADOMNICĂI MIRELA ELENA
  33. GRAPINI MARIA
  34. BARNA MARIA EUGENIA
  35. PAŢĂ RODICA
  36. TEODORESCU HORIA
  37. ANTON MIHAELA
  38. ANTIPA ADRIANA LARISA
  39. NASSAR RODICA
  40. PETCU CLAUDIA
  41. SAVU ILEANA
  42. MÂNDREA MURARU MIHAELA
  43. JIPA FLORINA RUXANDRA
  44. BURCĂU DOINA
  45. POPA DANIELA
  46. NICULESCU MIZIL ŞTEFĂNESCU THOME OANA
  47. VASILE AURELIA
  48. JUGĂNARU ANNE ROSE-MARIE
  49. ANGHEL LUMINIŢA
  50. BIRCHALL ANA


La Senat:

  1. MITREA ELENA
  2. PANĂ ADRIANA DOINA
  3. DOBRESCU MARIA ANTOANETA
  4. VASILESCU LIA OLGUŢA
  5. GODJA EUGENIA
  6. IGNĂTESCU CAMELIA MARIA CEZARA
  7. DĂNCILĂ VASILICA VIORICA
  8. SILISTRU DOINA
  9. ANDRONESCU ECATERINA

joi, 23 octombrie 2008

Femeile nu sunt 7-8 % din populaţia ţării

Dar 7-8% e procentul femeilor care candidează din partea Partidului Naţional Liberal (PNL) pentru Parlamentul României. Mai precis:

  • la Camera Deputaţilor, din 315 candidaţi PNL, 24 sunt femei (7,6%)
  • iar Senat, sunt înscrişi 137 candidaţi, iar 12 sunt femei (apr0x. 8,8%).

Legile scrise sau nescrise ale scumpei noastre ţări, făcute şi ele de bărbaţi, se preocupă de reprezentarea politică a minorităţilor etnice sau a tinerilor, nu şi de reprezentativitatea pe criterii de gen. Femeile sunt jumătate din populaţiei României, dar pentru ele decid bărbaţii.

Acestea sunt candidatele PNL pentru Camera Deputaţilor

  1. Fîciu Aniela - Gabriela
  2. Stoica Elena
  3. Varga Lucia Ana
  4. Vlaş Claudia Sorina
  5. Pescaru Onelia Nicoleta
  6. Tuşa Adriana - Diana
  7. Tudor Mariana - Carmen
  8. Cristea Maria
  9. Popescu Luminiţa Viorica Cristina
  10. Proca Tamara Ana
  11. Pocora Cristina - Ancuţa
  12. Gavrilă Camelia
  13. Dobre Cristina Elena
  14. Gavrilescu Graţiela Leocadia
  15. Săftoiu Ana Adriana
  16. Iliescu Cozeta Ramona
  17. Varga Rozalia - Dana
  18. Preoteasa Zvetalana - Ileana
  19. Zaarour Ingrid
  20. Câmpeanu Mariana
  21. Ioniţă Elena - Roxana
  22. Gorghiu Alina - Ştefania
  23. Bertzi Theodora
  24. Stoica Valeria - Mariana


Candidatele PNL pentru Senat

  1. Scridon Smaranda Rozaura Maria
  2. Tănăsescu Carmen Felicia
  3. Vasilescu Lawrentzia - Beatrice - Denisa
  4. Nicolai Norica
  5. Morariu Lucia - Nora
  6. Răducu Carmen
  7. Calangiu Cristina Mariana
  8. Costea Elena
  9. Isopescu Dorina Nicolina
  10. Soroceanu Daniela
  11. Boitan Minerva
  12. Drăgan Didina


Suntem în secolul 21, suntem o ţară UE nu musulmană şi totuşi mai mult de 90% din candidaţii unui partid pentru alegerile generale continună să fie bărbaţi. Şi nu vorbim despre un partid oarecare, ci de unul cu pretenţii de mare partid, cu pretenţia că se adresează unui electorat educat, din mediul urban.
În multe ţări civilizate, toate partidele politice sunt obligate prin lege să prezinte liste în care nici unul din cele două sexe să aibă mai puţin de 30% (legea cotelor).

duminică, 19 octombrie 2008

Programul de guvernare al PSD – PC e neinteresat de problematica femeilor

Nu există nici un cuvinţel despre femeile din România în programul de guvernare al PSD pentru alegerile viitoare. Pentru cel mai mare partid de stânga din această ţară, femeile nu reprezintă o prioritate.
Trecem peste faptul că acest program e patetic. Da, patetic, are 26 de pagini, din care 3 sunt cu mesaje ale şefilor, şi e de un bla-bla care produce somn după primele rânduri.

Mă întreb, doamnele din PSD ce părere au despre asta? Le credeam printre cele mai implicate politiciene în politicile destinate femeilor. D-na Corina Creţu, Gabriela Creţu, Rovana Plumb, chiar şi Daciana Sârbu sunt printre cele mai active politiciene în combaterea discriminărilor de gen, a violenţei domestice şi a promovării femeilor pe piaţa muncii.
Dau o căutare pe site-ul PSD şi într-adevăr mi se confirmă. Găsesc o multitudine de articole pe teme specifice femeilor, de exemplu

- Gabriela Creţu i-a solicitat comisarului Barrot o legislaţie la nivel european pentru combaterea violenţei în familie

- Rovana Plumb doreşte combaterea, de la o vârstă fragedă, a prejudecăţilor de gen


- Corina Creţu şi Rovana Plumb, preocupate de situaţia femeilor din mediul rural


... sunt doar câteva exemple.

Însă la elaborarea programului de guvernare nimeni nu le-a întrebat de doamnele PSD-iste dacă au ceva de spus. Aşa se face că în programul cu care PSD în alianţă cu PC se prezintă în faţa alegătorilor pe 30 noiembrie apare doar o referire vagă la femei, şi anume „Vom sprijini angajarea tinerilor, seniorilor şi femeilor în scopul creşterii ratei ocupării în rândul acestor categorii sociale.”

În comparaţie, Partidul Socialist din Spania (PSOE) s-a prezentat la alegerile de anul acesta cu un program politic de 317 pagini în care dacă dai o căutare după termenul „femeie” obţii nu mai puţin de 114 rezultate.

De exemplu, la pagina 227 din programul PSOE apare asta:

"... we proposes the following, together with measures addressed in the general employment section:
- The Improvement of quality and integration in employment services and
programmes from a gender perspective, with special impact on the support and improvement of employment in women collectives with special difficulties accessing and remaining in employment - mainly unskilled young women, women who return to the labour market after maternity, women over the age of 45, or women who are victims of gender violence -, all promoted and coordinated by the Agency for Equality in Employment.
- Plan for the social and labour integration of immigrant women addressing not only the improvement of the labour integration conditions of this collective, but also general issues on rights, education, family, housing, protection against gender violence and access to the information society.
- New regulation on domestic work for inclusion in the General Social Security Regime in order to eliminate discrimination suffered by these workers, in mostcases immigrant women, and to improve benefits, employment contracts and employment conditions.
- Support measures for the creation of companies and especially for the
internationalisation of business activities and the strengthening of business initiatives of women, as well as the improvement of financing mechanisms. "

Cine are curiozitatea să citească tot programul de guvernare al Partidului Socialist spaniol, aici.

Programul de guvernare al PSD-PC aici .

joi, 16 octombrie 2008

Bărbatul cu maşina, femeia cu autobuzul

În autobuze, în mijloacele de transport în comun în general, există un număr mai mare de femei decât de bărbaţi. Dacă nu ţinem cont de categoriile de vârstă extreme, respectiv copii, adolescenţii şi pensionarii, diferenţa de număr este evidentă.

E un fapt pe care l-am observat de curând dar care se susţine şi prin statistici (în 2007, în Bucureşti, doar 32% din şoferi erau femei).
Explicaţia e destul de tristă pentru femeile din România: când familia n-are suficienţi bani pentru a cumpăra două autoturisme sau când priorităţile sunt altele, maşina îi revine bărbatului, indiferent dacă femeia a contribuit şi ea financiar la cumpărarea preţiosului bun comun.
Există şi bărbaţi care, pentru a diminua nedreptatea, se oferă să-şi ducă soţia dimineaţa până la locul de muncă şi eventual s-o şi aducă acasă la sfârşitul programului.
Pentru alţii, permisul de conducere al nevestelor e folositor numai atunci când vor să bea un păhărel-două de alcool pe la petreceri şi e nevoie de „şofer” la întoarcerea acasă.

Femeia – proastă şoferiţă?
Atâta vreme cât accesul la volanul maşinii i-a fost şi îi este îngrădit, cum ar putea femeia româncă să exceleze în arta şofatului? Mulţi din bărbaţii din România au peste 30 de ani de condus maşini, dacă ne gândim că în timpul comunismului femeile cu atât mai puţin îşi puteau permite (neobrăzarea?) să pună mâna pe maşina familiei. Vestita Dacie nu era pentru ele. De câţiva ani încoace există din ce în ce mai multe femei la volan, dar majoritatea nu au mai mult de 10 ani de experienţă.

Oricum, statisticile actuale spun multe despre cât de (in)egale sunt femeile cu bărbaţii, pentru că, repet, în Bucureşti, la volanul maşinilor veţi vedea 32% femei şi 68% bărbaţi.




marți, 14 octombrie 2008

Nu există violenţă domestică în România...

...există doar nişte cifre care ne spun că o treime din femeile românce au luat bătaie cel puţin o dată în viaţă de la partenerul lor, că x% au fost ucise, că x% sunt zilnic abuzate verbal, emoţional, psihologic şi fizic. Violul marital nu există. Cazurile de crimă sunt la secţiunea can-can, cam aşa:„Dupa ce a ucis-o, s-a dus sa-i ia cosciug /Libertatea 4 martie 2003 ”, A hacuit-o si a aruncat-o in fantana /Libertatea 6 iunie 2007; Si-a injunghiat sotia intr-o pizzerie /2 february 2007”.

Despre ceea ce nu se vorbeşte, nu există??
Adică se percep ca fiind probleme stringente cele despre care se vorbeşte în presă, de politicieni şi jurnalişti deopotrivă, de exemplu despre: starea din sistemul sanitar, şpăgile, pensiile mici, salariile profesorilor, educaţia în şcoli, maltratarea copiilor, copii abuzaţi de asistenţii maternali, traficul infernal, românii din Italia, etc.
Violenţa împotriva femeilor nu se cheamă violenţă, ci divertisment, ceva asemănător cu un film de groază. Dacă se vorbeşte despre ea, informaţia abundă în detalii macabre, picanterii şi senzaţional.
Eventual intră la categoria ştiri mondene, cum s-a întâmplat cu Marian Drăgulescu şi soţia sa, Larisa.

Dacă admitem că există violenţă domestică împotriva femeilor, o fi ceva normal?

În loc să fie scandalizaţi de faptul că un bărbat îşi maltratează partenera de viaţă, că o supune la umilinţe, bătăi, injurii, hărţuieli, să ceară sprijinul Statului pentru aceste femei, să existe legi care să le protejeze efectiv, să le facă conştiente că pot şi trebuie să pună capăt calvarului, românii, sau majoritatea lor, încă mai cred că „bătaia e ruptă din Rai” şi că femeia trebuie pusă la punct din când în când ...ca să ştie cine comandă în casă, ba chiar se spune că „o fi făcut ea ceva ca să merite bătaia” (vezi cazul soţiei gimnastului M. Drăgulescu – se spunea că merita bătaia pentru că îi cheltuise banii la mall).


Spălarea de creier ar trebui să înceteze...

Femeile ar trebui să iasă din ignoranţă şi să vadă că ceea ce li se întâmplă nu e normal. Bărbaţii-agresori ar trebui blamaţi, arătaţi ca exemple negative în societate în aşa fel încât atunci când altul va dori să ridice pumnul împotriva soţiei lui să se gândească de două ori la ceea ce face, să conştientizeze că nu asta e soluţia la problemele familiale.
Primul pas ar fi să se rupă tăcerea. Femeile-politician ar trebui să se implice public, jurnalistele să caute subiecte şi să le contextualizeze, experţii şi expertele în probleme sociale să se facă auziţi.
Sau ... măcar să se facă o campanie de sensibilizare, de preferat la televiziuni, pentru că impactul e mai mare, aşa cum s-au făcut campanii împotriva fumatului, stop accidentelor de circulaţie, etc.

Iată cum arată un spot difuzat pe alte meleaguri:

Stop violence against women

luni, 6 octombrie 2008

Cazul Anei Birchall – o problemă legată de gen sau de sex?

Când credeam că scandalul care a făcut ca pesedista Ana Birchall să părăsească competiţia electorală s-a stins, iată că Dan Andronic, consilier PSD, se hotărăşte să popularizeze o petiţie de sprijinire a Anei Birchall.

În cazul scandalului Ana Birchall se disting clar două abordări complet diferite – unii, printre care şi Dan Andronic şi Mihnea pun problema din perspectiva egalităţii de gen, a statutului femeii în politică, a ipocriziei bărbaţilor, ş.a.

Alţii, printre care şi petiţionarii pe care îi susţine Andronic, vorbesc despre cu totul altceva – despre metodele josnice folosite în lupta electorală aşa cum e acel filmuleţ privat cu imagini, spun ei, de o „vulgaritate fără margini”. Unii spun că imaginile ar fi trucate. Ei nu amintesc de vreo problemă de gen legată de statutul femeii sau de imaginea femeii ca politician.
Aceasta e şi părerea mea, că în cazul de faţă ceea ce a scandalizat nu are de-a face cu genul protagonistului filmului, putea să fie femeie, putea să fie bărbat, ci cu scena de sex oral care ne-a adus în faţa ochilor imagini care ar fi trebuit să rămână în sfera privată. Sexul în societatea noastră are loc în spaţiul privat. Atunci când răzbate dincolo de acest spaţiu, el e considerat ruşinos şi asta nu doar în România ci cam peste tot, vezi scandalul Bill Clinton – Monica Lewinski sau agitaţia presei franceze la începutul relaţiei dintre Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni, până la oficializarea căsătoriei.

Sexul şi politica sunt două ingrediente care puse laolaltă devin explozive. Cu toate că nu e un politician de anvergura lui Bill Clinton, Ana Birchall a stârnit o curiozitate de-a dreptul obscenă în jurul persoanei ei. În scandalul Clinton – Lewinsky se spunea că nu sexul oral era miezul scandalului ci faptul că preşedintele Statelor Unite a minţit şi că a avut o relaţie extraconjugală. Despre Birchall s-a dezbătut, inclusiv în emisiunile televizate, nu despre scenele de sex ci despre cât de moral e să răspândeşti un astfel de filmuleţ. Cu toate astea am observat că în scandalul Ana Birchal, deşi cam toată lumea, din toate mediile, presă, internet, partid, a fost de acord că e o mare porcărie, toţi au contribuit la inflamarea lui, prin simplul fapt că au vorbit despre el. Spunând „eu nu vreau să comentez acest filmuleţ” sau „nu mi se pare moral să postezi pe un blog aşa ceva ” trezeşti interesul şi curiozitatea în direcţia lui.
Din moment ce un politician ajunge să fie implicat într-un sexgate, îi va fi greu, dacă nu imposibil, să mai scape de noua imagine publică. Dovadă că filmul despre care toţi au spus că e o porcărie a avut în cele din urmă un impact asupra carierei politice a Anei Birchall şi nimic nu pare să-i mai poată remedia imaginea.