marți, 30 martie 2010

Medicii de la Spitalul Judeţean din Focşani nu fac întreruperi de sarcină în Săptămâna Mare

La Spitalul Judeţean din Focşani s-a luat decizia de a nu se mai face avorturi până după Paşti, scrie Hotnews. Situaţia nu e singulară. Anul trecut în Săptămâna Mare citeam ceva asemănător despre Spitalul de Urgenţă din Alba.

Întrebarea este, până la ce punct un medic poate refuza să practice actul medical din considerente religioase? Şi în al doilea rând, oare e admis ca o instituţie publică din România, respectiv un spital, să suspende aplicarea legii din considerente religioase? Pentru că în cazurile respective nu vorbim de opţiuni individuale ale medicilor ci de o practică instituţională în toată regula.

Aici e vorba de aplicarea legii în sistemul sanitar, nu despre argumentele pro şi contra pentru practicarea avorturilor şi nici despre rata (prea) mare a avorturilor din România (datorată lipsei de educaţie sexuale şi a nefolosirii metodelor de contracepţie). Orice amânare a intervenţiei de întrerupere a sarcinii înseamnă o creştere a riscurilor pentru sănătatea femeilor. Ce e mai important: o sărbătoare religioasă sau sănătatea oamenilor? Cu bună ştiinţă, în cazul de faţă, medicii aleg să mărească riscurile unei intervenţii chirurgicale.

Şi un alt lucru mi-a atras atenţia când am citit ştirea despre decizia Spitalului Judeţean din Focşani. Vrancea este unul din judeţele cu o creştere alarmantă a intervenţiilor de întrerupere de sarcină. Multe femei nu sunt la prima intervenţie de acest gen. În urmă cu câteva săptămâni, în Adevărul se publica un articol despre cazul unei femei din Focşani care făcuse …42 de avorturi! Oare acei medici ce păzesc? Ar trebui să educe femeile încă de la primul avort astfel încât ele să nu mai revină niciodată pentru o întrerupere de sarcină. Dacă în România nu se face educaţie sexuală în şcoli, atunci măcar medicii ginecologi să le explice femeilor care sunt metodele de prevenire a sarcinii şi să insiste că avortul trebuie să fie ultima şi cea mai puţin dezirabilă soluţie de a evita o sarcină.

vineri, 26 martie 2010

„Istoria la feminin” – expoziţia câtorva obiecte

După cum anunţam într-un articol anterior, la Muzeul Naţional de Istorie s-a deschis o expoziţie temporară dedicată femeilor de pe teritoriul ţării noastre de-a lungul istoriei.
Am fost astăzi să văd despre ce e vorba. Mare decepţie!
Este o colecţie de obiecte, din care jumătate sunt podoabe, haine şi obiecte de cosmetică. Cel mai nepotrivit mi s-a părut că „femeile în secolul XXI” sunt reprezentate de câteva produse … Avon: un ruj, o trusă de fard şi o cremă de corp sau aşa ceva...

Există şi câteva obiecte deosebite şi fotografii rare cu femei din perioada ante şi interbelică şi cu femei din perioada comunistă, atât cântăreţe, actriţe cât şi dame din înalta clasă, din familia regală, scriitoare, etc. Alături de fotografii sunt expuse şi manuscrise şi obiecte din colecţia proprie a acestor personalităţi. Pentru perioada comunistă sunt expuse imagini cu femei în câmpul muncii, îngrijind copii şi femei din lumea modei. Există o parte interesantă dedicată deţinutelor politice din închisorile comuniste.

În afară de o plăcuţă în care sunt trecute câteva date despre primele femei care au izbutit să se afirme în domenii rezervate la vremea lor exclusiv bărbaţilor, gen prima femeie profesor universitar, prima femeie aviator, prima femeie avocat, etc., lipseşte contextualizarea obiectelor expuse. Acesta este, din păcate, stilul muzeelor din România, în care latura cu adevărat educativă este lăsată de izbelişte. Ar fi putut să pună, aşa cum am văzut la Budapesta sau la Berlin, câteva plăcuţe explicative. De exemplu, este expus un paşaport de la începutul secolului al XX-lea, în care apare fotografia comună a unui bărbat şi a unei femei, foarte probabil soţ şi soţie, dar în paşaport e trecut doar numele bărbatului. Ce să se înţeleagă din asta? Ar fi trebuit să scrie undeva că în acea vreme femeia măritată nu avea dreptul să călătorească în străinătate fără aprobarea soţului şi că în Codul civil era asemuită în drepturi cu minorii şi debilii mintali, fapt pentru care nici nu i se încuviinţa să aibă paşaport propriu (precum minorii de azi).

Impardonabilă mi se pare absenţa din această expoziţie a două aspecte majore care au marcat viaţa femeilor din România:
  • Acordarea dreptului de vot femeilor (în 1929 la nivel local cu multe condiţionări, şi de abia în 1939 la nivel general). Nu există niciun exemplar din publicaţiile feministe din perioada interbelică („Ziarul nostru”, „Graiul Femeii”, „Gazeta femeilor”, „Cuvântul Femeilor” – vezi „Istoria Feminismului Românesc", Ştefania Mihăilescu, ed. Polirom, Iaşi, 2006”). Nu există documente ale asociaţiilor de femei din acea perioadă, deloc puţine. Şi, apropo, cum e posibil să organizeze această expoziţie fără să consulte persoana care a făcut cele mai multe studii în acest domeniu: pe Ştefania Mihăilescu? Mi se pare inadmisibil.
  • Politica pro-natalistă a lui Ceauşescu. N-am văzut referiri la Decretul 770 din 1966 prin care s-au interzis avorturile şi ce a însemnat asta pentru femeile care au trecut prin regimul comunist. Cer prea mult de la o expoziţie dedicată femeilor care au trăit pe acest teritoriu de-a lungul istoriei?

Expoziţia mi se pare făcută fără o cunoaştere prea aprofundată a istoriei femeilor, din păcate. Intenţia a fost bună, dar produsul lasă de dorit. Nu mă aşteptam la proiecţii multimedia aşa cum am văzut în străinătate, dar chiar şi într-o prezentare aşa rudimentară cum ne-au obişnuit muzeele de la noi, nu credeam că la final o să plec cu impresia că vizita a fost o pierdere de vreme…

Blaga, Udrea şi politica (in)egalităţii de gen în PD-L

Peste câteva luni au loc alegeri interne în PD-L iar spiritele s-au încins în ultima vreme între concurenţii la funcţiile de conducere. Printre conflictele mai mult sau mai puţin deschise s-a numărat şi cel între Vasile Blaga şi Elena Udrea, ambii politicieni fiind interesaţi să-şi facă simţită influenţa în partid.

Anticipând că n-are suficiente forţe pentru a concura contra greilor partidului (Blaga – Videanu – Berceanu), Elena Udrea a bătut de pe acum în retragere, anunţând că e prea ocupată la minister şi nu-şi doreşte decât un post de vicepreşedinte, în loc de prim-vicepreşedinte.

De amintit un amănunt interesat în legătură cu alegerile PD-L: unul din cele 4 posturi de prim-vicepreşedinte este rezervat unei femei. La acest moment, cea care are cele mai multe şanse să ocupe acest post este Roberta Anastase, în condiţiile în care, la sfârşitul săptămânii trecute, Monica Macovei anunţa şi ea că nu e interesată de foncţii, ci mai degrabă de o reformă internă în partid.

Blaga n-a pierdut vremea şi, la câteva ore după ce Udrea anunţa pe toate canalele că nu se mai vrea prim-vice, a dat un interviu ziarului Gândul în care a negat că ar fi în conflict cu aceasta. Dar nu s-a arătat prea optimist în legătură cu şansele unei femei de a face politică la vârf în România. Principala problemă, consideră Blaga, este faptul că femeile nu votează femei.

"Reporter: Cum gestionează PD-L era post-Băsescu? Aţi găsit persoana care să-i succeadă lui Traian Băsescu la Preşedinţia României?

Vasile Blaga: Bineînţeles că suntem preocupaţi de lucrul acesta şi de asta a şi fost gândit statutul sub actuala formă. […]

Reporter: A venit timpul pentru un candidat-femeie?

Vasile Blaga: Orice este posibil dar, în România, din păcate, femeile au o problemă. În general, femeile nu votează femei. De ce, nu ştiu.” (Gândul)

Ca de obicei, vina aparţine tot femeilor!

Poate ar trebui să ne spună domnul Blaga pe ce studii se bazează această afirmaţie, pentru că, personal, nu am cunoştinţă de asemenea situaţie. Mai degrabă s-ar spune că numărul mic de femei se datorează politicii de cadre a partidelor. La alegerile parlamentare din 2008, femeile au reprezentat aproximativ 10% din totalul candidaţilor propuşi de partide, însă electoratul nu s-a arătat misogin, procentul femeilor care au ajuns în Parlament fiind de 9,7% din totalul candidaţilor aleşi.

Dar despre ce discutăm aici? De fapt, preocuparea pentru problema egalităţii de gen în organele de conducere ale PD-L este una de faţadă. Rezervarea uneia din funcţiile de prim-vicepreşedinte al partidului pentru o femeie este un gest simbolic şi cam atât. Cu o floare nu se face primăvară! Nu prea contează că o vom avea pe Roberta Anastase sau pe Elena Udrea sau pe Monica Macovei în conducerea PD-L. Degeaba purtăm discuţii despre cum ar fi dacă am avea în viitor o femeie preşedinte al României. Adevărata problemă rămâne numărul insignifiant de femei admis în zonele de putere reală. Excepţiile întăresc regula.

Câtă vreme raportul femei-bărbaţi în toate aceste funcţii este undeva la 10/90, destinele acestei ţări vor continua să fie decise în principal de reprezentanţii politici bărbaţi.

Un oarece interes pentru o politică de echilibrare a reprezentării sexelor s-a manifestat în urmă cu o lună la o şedinţă a Organizaţiei de Femei a PD-L. Sulfina Barbu anunţa că OF cere impetuos partidului să ia măsuri de modificare a statutului în aşa fel încât femeile să reprezinte minim 45% dintre candidaţii la funcţiile publice, 40% dintre aleşii din administraţia locală şi o treime dintre miniştrii PD-L. Cererea a rămas în coadă de peşte! Umblă vorba că Roberta Anastase s-ar fi ridicat în timpul unei şedinţe în care se discuta despre necesitatea stabilirii unor cote minimale pentru reprezentarea femeilor în interiorul PD-L şi ar fi spus că femeile ar trebui să reuşească numai prin forţe proprii şi competenţă, aşa ca ea! Întocmai ca ea!

E clar, repet a mia oară pe acest blog, că nici femeile şi nici bărbaţii din politică nu reuşesc să ajungă la vârf doar prin competenţe sau forţe proprii. Contează enorm reţeaua de relaţii umane şi aspectele financiare şi, în cazul femeilor, şi mentalităţile din societate cu privire la capacităţile şi şansele lor de reuşită (dovadă, iată, Blaga în interviul din Gândul. Blaga le-a transmis chiar azi colegilor săi de partid prejudecata că o femeie nu are acelaşi succes la electorat ca un bărbat. Atitudinea asta se transformă ulterior într-un act de discriminare atunci când se face selecţia cadrelor iar în cele din urmă ajungem la dezechilibrul actual, deloc întâmplător).

vineri, 19 martie 2010

“Istoria la feminin”, expoziţie temporară la Muzeul Naţional de Istorie, deschisă până pe 3 mai 2010

O expoziţie despre femeile de pe teritoriul ţării noastre de-a lungul istoriei este deschisă începând de săptămâna aceasta la Muzeu Naţional de Istorie.

Mai multe detalii aici.

miercuri, 17 martie 2010

Discriminarea femeilor la vânzarea biletelor pentru meciul Dinamo-Steaua

Dacă am înţeles bine, la vânzarea biletelor pentru derby-ul Dinamo – Steaua, cumpărătorii au trebuit să fie bărbaţi şi să treacă nişte teste din care să reiasă că sunt cunoscători ai echipei Dinamo. Femeile au fost excluse din start!

http://www.cancan.ro/sport/fotbal-intern/femeile-nu-au-putut-cumpara-bilete-la-dinamo-steaua-94681.html


http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/nu-se-vind-bilete-femeilor-barbatii-trebuie-sa-treaca-testul-de-cunostinte-o-181404.html


Ai zice că e o glumă jurnalistică, dar din păcate prea multe site-uri de sport o dau ca fiind veridică. Prin urmare, la un eveniment public sportiv din România europeană, femeile au fost excluse la achiziţionarea de bilete, indiferent dacă au sau nu cunoştinţe despre fotbal şi dacă sunt microbiste înfocate ale echipei Dinamo.

Chiar dacă n-o fi vorba de un număr prea mare de femei care să-şi fi dorit să achiziţioneze acele bilete, discriminarea există şi va trebui sancţionată de FRF sau altă instituţie abilitată.

.

Deputata Carmen Moldovan părăseşte PSD şi devine prima femeie din grupul parlamentar al independenţilor


Grupul independenţilor din Parlament condus de Gabriel Oprea nu va mai fi unul format exclusiv din bărbaţi. Astăzi, deputata Carmen Moldovan s-a afiliat grupului părăsind barca PSD în urma unor neînţelegeri cu Vasile Ion, preşedintele PSD Buzău.

Bărbaţii politici „independenţi” au primit-o pe Moldovan cum se cuvine, oferindu-i acel post rezervat de obicei femeilor în structurile politice şi administrative: ...purtător de cuvânt.

Interesant este că în urmă cu aproximativ 10 zile, deputata avea cu totul alte planuri, ea primind funcţia de comunicator al PSD şi anunţând că lucrează la o strategie de îmbunătăţire a comunicării PSD cu mass media şi electoratul.

La fel de interesant este faptul că Moldovan era cunoscută ca fiind o apropiată a lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Adrian Năstase, căreia i-a fost consilieră înainte de a deveni parlamentar în anul 2000.

Cu toate că de moment este singura prezenţă feminină în rândul „independenţilor”, Carmen Moldovan ţine la principiul egalităţii de gen în politică, după cum afirma cu tărie pe blogul personal în urmă cu doar 2 zile:

"[…] cred că a sosit momentul abandonării discursului adesea pur demagogic privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi în politică şi societate şi al trecerii la măsuri concrete. Simpla consacrare în lege a egalităţii de şanse este insuficientă. Ca dovadă, trăim într-un stat membru al UE în care cota de reprezentare a femeilor în parlament abia o depăşeşte pe cea din ţările arabe, în care femeile sunt salarizate în raport cu bărbaţii cu 10-15% mai puţin, în care majoritatea covârşitoare a funcţiilor şi demnităţilor publice este ocupată de bărbaţi şi în care femeile intră ultimele pe piaţa muncii, dar ies primele.

O astfel de subreprezentare gravă a femeilor la nivelul socio-politic denotă un deficit democratic profund căruia trebuie să ne adresăm prin măsuri proactive, integratoare şi proiectate pe termen lung. Finalmente, numărul atât de mic de femei în politică ar putea explica mârlănia belicoasă, prostul gust mitocan şi diletantismul bădăran, toate atât de prezente şi responsabile în bună măsură de imaginea dezolantă a politicienilor în ochii românilor" (Carmen Moldovan, 15 martie 2010).

Foarte frumos! Mă întreb dacă va reuşi doamna Moldovan să le explice unora din noii săi colegi cât de important este acest principiu. Mai ales unor domni într-adevăr foarte preocupaţi de „deficitul democratic profund” cum ar fi Şerban Mihăilescu (alias „Miki Şpagă”), Eugen Nicolicea şi Culiţă Tărâţă!

luni, 15 martie 2010

O mică concesie făcută de Ministrul Muncii la vârsta de pensionare a femeilor

După discuţiile de azi cu sindicatele, ministrul muncii, Mihai Şeitan, s-a lăsat înduplecat să facă o mică concesie femeilor din România, şi anume să reducă vârsta de pensionare a femeilor care au avut un copil, de la 65 la 64 de ani, iar a celor cu doi sau mai mulţi copii, la 63 de ani. Propunerea va fi discutată vineri cu primul ministru Emil Boc.

Nu reiese de nicăieri dacă e vorba de o OPŢIUNE sau o OBLIGAŢIE a femeilor în cauză de a se pensiona mai devreme de 65 de ani. Pentru că s-ar putea să existe femei care, deşi ar putea beneficia de acest amendament, să-şi dorească să stea în câmpul muncii până la 65 de ani pentru a avea o pensie mai mare (vezi cazul profesoarei Angela Cotoară de la Tg. Mureş).

În al doilea rând, ministrul nu discută nicăieri problema de fond în cazul egalizării vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi: existenţa inegalităţilor din spaţiul domestic. Femeile din România duc tot greul muncilor din gospodărie (gătit, spălat, curăţenie) şi a celor de îngrijire a copiilor, iar Statul nu pare nicicum preocupat să introducă programe de educaţie pentru încurajarea parteneriatului soţ-soţie la aceste munci. Nimic nu ne face să credem că mentalităţile românilor se vor schimba în ce priveşte rolurile din familie peste 20 de ani când legea pensiilor se va aplica, din contră. Şi femeile tinere au fost învăţate prin modelele din familie, şcoală şi de la televizor (vezi reclamele) că aceste munci le aparţin lor în exclusivitate.

În al treilea rând, rămâne nediscutată şi problema penalizării la pensie a femeilor care îşi iau concediul parental de 2 ani. Contribuţia la fondul de pensie pe perioada concediului de creştere a copilului, aşa cu e gândită acum, conduce în cele din urmă la o pensie cu 5-7% mai mică decât dacă femeile nu şi-ar fi luat acel concediu. „Penalizarea” este agravată de reducerea vârstei de pensionare (pentru că un număr mai mic de ani de contribuţie echivalează cu o pensie mai mică). Şi toate acestea la un loc, cumulat cu faptul că în România femeile au în medie salarii cu 13% mai mici decât bărbaţii şi au o rată de ocupare mai mică pe piaţa muncii, vor perpetua aceeaşi tristă inegalitate de acum: pensiile femeilor vor fi considerabil mai mici decât ale bărbaţilor, iar văduvia (pentru că asta e, femeile trăiesc mai mult) înseamnă confruntarea cu lipsurile şi sărăcia.

În concluzie, româncelor, daţi ţării câţi mai mulţi copii că are grijă Statul ca la bătrâneţe să vă „răsplătească”! Vorba aceea, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

vineri, 12 martie 2010

Deputatul Petru Călian de la PD-L a frecventat prostituate. Aşa, şi?

Ştiaţi că în România clienţii prostituatelor nu păţesc absolut nimic din punct de vedere legal? Prostituţia, adică vânzarea -cumpărarea de servicii sexuale, conduce la sancţiuni numai pentru prostituată, nu şi pentru cel care scoate banul din buzunar pentru cumpărarea de servicii sexuale.

La o discuţie pe tema prostituţiei se ajunge invariabil la concluzia că cele mai multe prostituate sunt femei cu condiţie economică precară, de la marginea societăţii, cu istoric personal de abuzuri în copilărie sau provenind din familii dezorganizate. Ca să nu vorbim despre cazurile, deloc puţine, în care ele sunt constrânse de alţii să practice prostituţia, fie că sunt ameninţate şi trimise în stradă, fie că sunt ţinute captive în bordeluri şi forţate să presteze pentru a-i îmbogăţi pe alţii. Oricum am da-o, prostituatele sunt în cele din urmă, în cea mai mare parte, nişte victime. Victime indirecte ale mediului familial, economic, social sau directe ale unor mafioţi fără scrupule care le exploatează.

Şi totuşi, ele sunt în continuare privite de lege ca fiind vinovate pentru existenţa prostituţiei. Ele plătesc dpdv legal pentru infracţiune.

Dar ce ne facem cu clienţii? Au şi ei o parte de vină pentru faptul că prostituţia există. Să ne fie clar, nu există ofertă dacă nu există şi cerere! Dacă nu ar exista bărbaţi dispuşi să plătească pentru aşa ceva, prostituţia nu ar exista. Şi ei sunt vinovaţi pentru transformarea femeilor în nişte mărfuri, în simple corpuri cu care îşi satisfac nevoile sexuale.

Din păcate, nu există pârghii în acest moment pentru descurajarea consumului de prostituţie, decât oprobriul public în caz că se află de fapta lor.

Să luăm cazul deputatului PD-L, Petru Călian, al cărui nume apare într-un dosar de trafic de fiinţe umane instrumentat de DIICOT Cluj ca fiind unul din clienţii unor fete traficate. Dacă deputatul respectiv nu e implicat în traficul propriu zis, adică dacă el nu a fost decât client al fetelor traficate, atunci nu este pasibil nici măcar de o amendă. Peste tot văd reacţii de indignare faţă de comportamentul imoral al deputatului. Dar la atât se reduce sancţiunea pentru client: la oprobriul public. Singura preocupare a unui client al prostituatelor este să nu se afle. Dacă e un neica nimeni, nu are familie, job important, nici măcar atât. Dacă e deputat, riscă să-şi şifoneze imaginea. Dar, din păcate atât şi nimic mai mult.

Tema săptămânii în „Dilema Veche”: CUI ÎI MAI E FRICĂ DE FEMINISM?

Redactorii revistei „Dilema veche” şi-au învins temerile şi s-au "încumetat", cum mărturisesc chiar ei, să facă un număr special dedicat feminismului. Au fost aduşi la sentimente mai calde faţă de această ideologie, se spune în argumentul din deschiderea dosarului, după ce au citit cărţile publicate în ultima vreme, scrise într-un limbaj mai accesibil şi într-o notă mai relaxată, de feministele de la noi („Naşterea. Istorii trăite”, coordonată de Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir sau cartea „BiONGgrafie” a Laurei Grunberg).

Nu pot să mă abţin în a critica abordarea din argument şi titlul ales pentru întreg numărul. Această frică faţă de feminism pe care au trebuit s-o depăşească cei ce lucrează în redacţia Dilemei Vechi, pune discuţia pe un fond al emoţiilor, în special pe cea mai puternică şi mai incontrolabilă dintre emoţiile umane, frica, când normal ar fi fost să existe o abordare mai raţională. Întrebarea din titlu ar fi putut să sune: CINE MAI ARE NEVOIE DE FEMINISM? sau „CE MAI VREA FEMINISMUL ÎN ZILELE NOASTRE?”…


Dincolo de asta, din fericire, articolele incluse în acest dosar al revistei sunt scrise mult mai „la rece” şi mai puţin pasional. Era şi normal, mare parte din autori identificându-se ca exponenţi ai feminismului contemporan din România. Iar acei autori care nu fac parte din această categorie, arată o preocupare pentru raporturile femei-bărbaţi din societate şi văd feminismul ca pe o cale spre găsirea de soluţii la unele probleme, nu ca pe un bau-bau care sperie şi ameninţă o ordine socială şi atât. Mi-a plăcut critica Adinei Popescu din articolul „În ţara femeii-plantă” şi interviul cu Magda Cârneci.

Lectură plăcută!

Link: Dilema Veche Anul VII, nr.317 - 11 martie 2010 CUI ÎI MAI E FRICĂ DE FEMINISM?

miercuri, 10 martie 2010

Flashmob la Cluj împotriva violenţei, sâmbătă, 13 martie, ora 17,00

Fii statuia violenţei şi dărâm-o!

Sâmbătă, de la ora 17,00, în Cluj, Piaţa Mihai Viteazul, pe tronsonul pietonal dintre statuia lui Mihai Viteazul şi flacără, se va întâmpla un flashmob de 15 minute, în care participanţii vor protesta împotriva violenţei, vizibile şi invizibile, din spaţiul privat şi cel public.

Detalii aici. Pentru instrucţiuni: flashmobcluj@gmail.com.

Iniţiatorii flashmob-ului vă invită apoi, de la ora 18, la Casa Tranzit de pe str. George Bariţiu nr. 16, la o seară de discuţii pe tema diverselor forme ale violenţei întâlnite în viaţa de zi cu zi, plus o vizionare de film şi prezentarea revistei femeilor rome „Nevi Sara Kali”. Mai multe detalii aici.

marți, 9 martie 2010

Victor Ponta, despre desfiinţarea Agenţiei Naţionale de Protecţie a Familiei şi lipsa unei Strategii de prevenire şi combatere a Violenţei Domestice

De 8 martie, Victor Ponta a criticat la „Sinteza Zilei” desfiinţarea de acum câteva luni a Agenţiei Naţionale de Protecţie a Familiei, care a condus la blocarea fondurilor pentru proiectele de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Guvernul condus de Emil Boc nu a ţinut cont nici măcar de faptul că domeniul este printre priorităţile preşedinţiei spaniole a UE.

Ponta a mai criticat şi numărul prea mic de adăposturi temporare pentru victimele acestui tip de violenţă şi lipsa unei strategii în domeniu.


Cum am petrecut de 8 martie

Cum ziceam, anul acesta de 8 martie am decis că ne-am săturat de poliţiştii care oferă flori femeilor pe stradă. Ne-am săturat, în general, de acei bărbaţi care le transmit smeriţi nevestelor şi colegelor de birou omagii de adâncă preţuire, deşi pe tot restul anului îşi alocă rolul de „capi de familie” şi „factori de decizie”. Ne-am săturat de „bărbaţii de Stat” care recită prin Parlament şi platourile de televiziune fraze pompoase pentru ea, „femeia”, aşa la modul ideal, deşi pe tot restul anului femeile din România, fiinţe în carne şi oase, împovărate de griji şi greutăţi, sunt tratate ca cetăţeni de rangul II. Că problemele cu care se confruntă femeile din România, de la discriminare la violenţă domestică, hărţuire sexuală, salarii mai mici, ca să enumer câteva, apar la coada listei de priorităţi pe agenda politică. Că nu se discută decât rareori despre lipsa unui parteneriat soţ-soţie la treburile casnice în familiile din România, femeile spetindu-se ca nişte roboţi în bucătărie pentru a-i hrăni zi de zi pe cei care pun stăpânire pe telecomandă, aşteptând mâncarea ca în expresia aceea „pun-te masă, scoal-te masă”.

Aşa că am pus la cale o mini campanie, atât cât am putut, fără prea multe fonduri, ca să facem de 8 martie şi ALTCEVA. Un „ceva” care să ţină cont de realităţile femeilor din România şi să readucă ziua de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, spre scopul pentru care a fost creată de la bun început: acela de revendicare de drepturi egale şi de tratament egal pentru femei şi bărbaţi.

Ne-am strâns 30 de oameni, tineri şi voişi, membri ai organizaţiei din care fac parte, Centrul FILIA, împreună cu membri ai asociaţiei A.R.T. Fusion şi voluntarii care ne-au răspuns la apelurile de pe facebook şi grupuri Yahoo, alături de câţiva studenţi de la jurnalism şi alte facultăţi. Au participat şi voluntarele internaţionale, şase la număr, din proiectul EVS (http://thegenderbenders.wordpress.com/)

Am îmbrăcat cu toţii tricouri albe inscripţionate cu mesaje scrise cu roşu, astfel:

Pe tricourile fetelor în partea din faţă a fost scris mesajul „MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE”, iar pe cele ale băieţilor „TE RESPECT DOAR DE 8 MARTIE”.

Pe spate, tricourile fetelor au fost imprimate cu acele probleme şi stereotipuri de care am amintit: DISCRIMINARE, VIOLENŢĂ DOMESTICĂ, HĂRŢUIRE SEXUALĂ, PLATĂ INEGALĂ PENTRU MUNCĂ DE VALOARE EGALĂ, ROBOT DE BUCĂTĂRIE, OBIECT SEXUAL, SCLAVA FRUMUSEŢII. Iar la băieţi: BĂRBAT DE STAT, FACTOR DE DECIZIE, STĂPÂN PE TELECOMANDĂ, CAP DE FAMILIE. Sunt câteva mesaje care ne-au venit în cap într-o după-amiază de discuţii aprinse, dar evident ar putea fi completate pe viitor (mă gândesc că la fete mergea pe spate să scrie şi „SAC DE BOX”, cu trimitere la victimele violenţei domestice).

Şi am coborât la metrou, în week-endul care a trecut, mai precis pe 6 şi 7 martie, îmbrăcaţi cu aceste minunate tricouri, unde am împărţit pliante. Am avut aprobare de la stăpânire, aka de la Metrorex, cărora le mulţumim pentru răspunsul pozitiv şi prompt.



































Pliantele împărţite călătorilor de la metrou :



PLIANT 2, FAŢĂ - VERSO


PLIANT 3, FAŢĂ - VERSO







PLIANT 4, FAŢĂ - VERSO





Acţiunea publică urma să aibă loc şi în ziua de 8 martie, în altă locaţie, pe holurile de la Parlament, unde fusesem invitaţi de Cristina Pocora (PNL, preşedinta Comisiei pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi din Camera Deputaţilor). N-a mai fost să fie deoarece de o săptămână încoace Biroul Permanent al Camerei nu reuşeşte să se întrunească în şedinţă şi nu am obţinut o amărâtă de semnătură de aprobare pe hârtiile care fuseseră întocmite pentru manifestaţia noastră.


În schimb astăzi, de 8 martie, am avut în plan un alt eveniment. Am organizat de la ora 17,00, la SNSPA, dezbaterea „Femei în politică. Istorii trăite” la care au participat politicienele Cristina Pocora, Andreea Paul (Vass) şi Maria Moţa şi care ne-au povestit despre primii lor paşi în viaţa politică şi traiectoria pe care au urmat-o pentru a ajunge în poziţiile pe care le ocupă acum. Dincolo de partea educativă a dezbaterii, necesară publicului care a asistat la ea, studenţi şi masteranzi în mare parte care au avut astfel un contact direct cu politicieni şi au aflat câteva din „secretele” carierei politice a acestora, a existat şi o parte de analiză a situaţiei agendei politice destinate problemelor femeilor din România. S-a discutat despre noul proiect de lege pe violenţa în familie şi despre o viitoare posibilă strategie a UNICEF pentru implicarea taţilor în activităţile de creştere a copiilor. Doamna profesoară Mihaela Mirou, invitată de asemenea la dezbatere, ne-a transmis sentimentul său că în România la ora actuală se înregistrează un recul în abordarea problemelor de gen faţă de ce se făcea cu 10 ani în urmă, pe vremea când se pompau mai multe fonduri din afară pentru ONG-uri iar societatea civilă era mult mai activă şi mai luată în seamă de politicieni. Am discutat şi despre ce a reprezentat o femeie ca Mona Muscă la vremea ei în politică şi despre solidaritatea care exista în legislaturile trecute între femeile din Parlament, indiferent de partidul din care făceau parte, pentru votarea unor legi, lucru care astăzi din păcate nu mai este valabil.

duminică, 7 martie 2010

"MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE” – acţiunea de la metrou, ziua 1

Ieri, sâmbătă, a avut loc prima zi de acţiuni publice din mini campania noastră prin care cerem ca femeile să fie respectate nu doar de 8 martie ci şi pe tot restul anului.

Punctul de plecare a fost pasajul de la piaţa Universităţii, după care ne-am plimbat cu metroul vreo două ore, împărţind pliante călătorilor şi arătându-ne făloşi tricourile inscripţionate cu diverse mesaje.

Am fost urmăriţi un timp de un fotograf de la Mediafax Foto iar la un moment dat ne-am întâlnit pe drum şi cu o doamnă de la TVR care ne-a propus să facem o emisiune pe acest subiect. Între timp, despre manifestaţia noastră s-a vorbit şi la Radio Guerrilla şi Radio Europa FM.

Călătorii obişnuiţi cărora le-am împărţit pliantele ne-au privit cu curiozitate şi, spre surprinderea noastră, au citit cu atenţie textele din pliante. Unii ne-au felicitat, alţii ne-au zâmbit, în timp ce alţii s-au arătat indiferenţi, trăgând cu coada ochiului la noi.

Azi urmează o nouă tură de plimbări la metrou, de la ora 15.30, iar luni, de 8 martie, toată acţiunea se va desfăşura pe holurile de la Parlament începând cu ora 13,00.

Iată imagini:

.


Pe partea din faţă, pe toate tricourile fetelor este scris mesajul: MĂ RESPECŢI DOAR DE 8 MARTIE, iar pe ale băieţilor: TE RESPECT DOAR DE 8 MARTIE.

Pe spate, pe tricourile fetelor sunt scrise câteva din problemele şi stereotipurile de gen:
- DISCRIMINARE
- VIOLENŢĂ DOMESTICĂ
- HĂRŢUIRE SEXUALĂ
- PLATĂ INEGALĂ PENTRU MUNCĂ DE VALOARE EGALĂ
- CETĂŢEAN DE RANGUL II
- OBIECT SEXUAL
- SCLAVA FRUMUSEŢII
- ROBOT DE BUCĂTĂRIE
- SCHIMBĂTOARE DE SCUTECE

Iar la băieţi:
- CAP DE FAMILIE
- BĂRBAT DE STAT
- STĂPÂN PE TELECOMANDĂ
- FACTOR DE DECIZIE.













































Organizatorii acestui eveniment, Centrul FILIA şi asociaţia A.R.T. Fusion, cu sprijinul voluntarilor internaţionali din proiectul „Experience Arts for Social Change”, doresc ca ziua de 8 martie să reprezinte nu numai un prilej de a copleşi femeile cu flori şi cadouri, ci şi un moment de reflecţie asupra inegalităţilor dintre femei şi bărbaţi şi a încălcării drepturilor femeilor în societatea românească pe tot restul anului.