ANES, o fantomatică agenţie guvernamentală

Există în România o instituţie guvernamentală care ar trebui să se ocupe de tematica egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Se cheamă ANES, prescurtare de la Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

La înfiinţarea ei, în 2005, multe ONG-uri de femei precum şi experte şi experţi în acest domeniu au sperat sincer că ANES-ul va reprezenta în sfârşit un suport instituţional pentru activitatea lor. Ar fi atât de multe de făcut şi de asemeni dinspre Uniunea Europeană se transmit periodic semnale şi s-ar da cu generozitate bani numai să se facă ceva. Dar realitatea despre această instituţie este una tristă.

Ieri pe Realitatea tv am dat peste o ştire uluitoare. Preşedintele Comisiei pentru Egalitatea de Şanse din Vaslui (COJES Vaslui) le-a dezvăluit reporterilor cum activitatea lui într-un an de zile a constat în completarea unor chestionare şi plimbarea unor hârtii de colo colo. Activitatea pe un an de zile pentru care a primit un salariu de 2000 de lei lunar. Ştirea poate fi citită aici:

http://www.realitatea.net/comisia-pentru-egalitate-de-sanse-intre-barbati-si-femei-vaslui-nu-are-activitate_555037.html

Maria Moţa, şefa ANES, a ridicat din umeri şi le-a promis jurnaliştilor că va demara un control la Vaslui. Un control inutil pentru că Maria Moţa ştie prea bine care e situaţia în teritoriu şi mai ales care e situaţia la centru, cea pe care o gestionează direct şi despre care deocamdată nu o întreabă nimeni.

1. ANES este o instituţie care nu interesează politic. Această mică agenţie a fost înfiinţată la presiunea UE şi apoi ignorată de partidele politice în mod constant. După alegerile de anul trecut, PSD şi PD-L şi-au împărţit ministerele, Agenţia revenind PSD-ului care nu s-a grăbit să numească un sef timp de ... trei luni de zile. De abia în martie 2009 a fost numită Maria Moţa, o persoană cu o pregătire îndoielnică în domeniu. Asta în ciuda faptului că există în PSD femei competente care ar fi putut ocupa cu succes, dacă s-ar fi vrut, funcţia de preşedinte al ANES. Mă gândesc în special la Gabriela Creţu sau Minodora Cliveti.

2. ANES este o instituţie care nu are bani de la buget. Singurii bani alocaţi acestei Agenţii sunt cei pentru salariile angajaţilor şi unele deplasări. Restul activităţilor se finanţează din surse externe, în principal din fonduri UE. Salariile, exceptându-i pe şefi, sunt mici, ca să nu zic mizerabile (în jur de 7 milioane de lei pe lună, din auzite).

3. ANES nu a angajat experţi. Politica de personal a ANES-ului a fost una dezastruoasă. Cu toate că an de an ies de pe băncile universităţilor experte şi experţi în problematica egalităţii de şanse (atât la Bucureşti, de la Masterul de Gen de la SNSPA, cât şi la Cluj, Timişoara şi Iaşi, oameni cu pregătire specifică, aşa cum e în orice meserie) angajarea personalului s-a făcut pe sistemul PCR (Pile, Cunoştinţe şi Relaţii). Cu toate că există o serie întreagă de autoare şi autori de cărţi şi manuale în domeniu, mulţi şcoliţi la prestigioase universităţi din Vest, aceştia sunt ţinuţi departe de orice legătură cu ANES-ul.

4. Activitatea ANES se suprapune cu cea a altor instituţii. E vorba de activitatea în teorie, pentru că în practică, întrucât ANES nu face mai nimic, activitatea ei nici nu are cum să se suprapună cu ceva. Dar în teorie, activitatea în acest domeniu este făcută şi de alte instituţii. De pildă de violenţa domestică se ocupă Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei. De prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe şi de prostituţie se ocupă Ministerul de Interne. De cazurile de discriminare se ocupă CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării). ANES ce face? Cică face politici în domeniul egalităţii de şanse. Aşa zice doamna Moţa, însă nu putem afla exact despre ce politici e vorba de vreme ce pagina web a agenţiei este „în construcţie” iar în presă nu răzbate nimic.

Toate astea se întâmplă cu toate că la nivel european tema egalităţii de gen se prevede a fi una importantă pe agenda UE în viitorul apropiat. La nivel european s-a înfiinţat un Institut de sine stătător, European Institute for Gender Equality, iar preşedinţiile UE de la anul se anunţă sensibile la acest domeniu, în special preşedinţia Spaniei.

Toate astea se întămplă cu toate că România e una din ţările cu persistente discriminări ale femeilor, pe piaţa muncii dar mai ales în spaţiul domestic şi la creşterea copiilor, e o ţară de origine a traficului de fiinţe umane, în special femei, e o ţară cu multe şi nerezolvate cazuri de violenţă domestică, cu multe şi ne-dezbătute cazuri de hărţuire sexuală, cu o educaţie în care abundă stereotipurile de gen şi multe altele.

Nici Boureanu nu se poate abţine! Jigniri misogine la adresa Alinei Gorghiu.

După ce săptămâna trecută, la înfiinţarea Comisiei parlamentare pentru anchetarea cazului Ridzi, Gelu Vişan de la PD-L a hărţuit-o pe preşedinta Comisiei, Alina Gorghiu, azi, la a doua şedinţă a Comisiei, un alt PD-L-ist, Cristian Boureanu, nu s-a lasat mai prejos şi a apelat şi el la recuzita misogină pentru a o pune la pământ pe tânăra liberală.

În toiul discuţiilor Boureanu nu i-a dat voie Alinei Gorghiu să intervină, zicându-i nici mai mult nici mai puţin decât: „nu mă întrerupeţi... domnişorică!”

Apelativul a provocat rumoare în sală. Aura Vasile (PSD) i-a reproşat lui Boureanu că jigneşte membrii comisiei, însă Boureanu a răspuns: "Este un cuvânt din DEX foarte delicat şi foarte frumos". "Să-l păstraţi pentru soţia dumneavoastră!", a replicat Gorghiu vizibil afectată, însă Boureanu a continuat în acelaşi registru. "Discutăm de soţii sau de amanţi? Dacă intrăm în chestiuni de familie, sunteţi într-o situaţie delicată", a afirmat democrat-liberalul. (Cotidianul)

Ştim prea bine ce minoritate reprezintă femeile în Parlamentul României, ele fiind doar 9,7% din totalul parlamentarilor. Altfel spus, 90,3% din parlamentari sunt bărbaţi. Atunci când o reprezentantă a acestei minorităţi încearcă să îşi desfăşoare activitatea, faptul că e femeie este speculat în mod josnic de adversarii bărbaţii. S-a văzut şi în cazul Robertei Anastase, dar devine cu atât mai evident în cazul Alinei Gorghiu. În timpul disputelor din Parlament, există parlamentari bărbaţi care, neavând alte argumente şi „arme de luptă” împotriva adversarilor politici de sex feminin, recurg la ultima şi cea mai urâtă armă: misoginismul. Această atitudine este mai evidentă sau mai mascată, depinde de cât de abil este cel care o mânuieşte. Gelu Vişan săptămâna trecută a fost ceva mai abil decât colegul Boureanu. El i-a vorbit Alinei Gorghiu despre ce-ar fi să fie „pasională”, i-a dat de înţeles că ştie ce relaţii intime are şi i-a cerut să nu mai fie aşa încrâncenată că „nu-i stă bine”. Tonul prea familiar şi insinuările au fost o formă de hărţuire a preşedintei Comisiei, deşi poate acest lucru nu a fost evident pentru toată lumea.

Astăzi însă Cristian Boureanu a demonstrat ce înseamnă să fii misogin pe faţă. El a apelat la recuzita forte adresându-i-se Alinei Gorghiu cu apelativul „domnişorică” apoi a părăsit complet tema dezbaterii pentru a pune în discuţie relaţiile intime ale tinerei liberale. Toate acestea în toiul unor discuţii din cadrul unei comisii de anchetă din Parlamentul României!

Mă întreb, ce-i de făcut cu aceste specimene?

Tinerii din PSD Cluj vor organiza o (mini) campanie impotriva discriminării de gen

Tinerii Social-Democraţi clujeni vor organiza mâine o campanie de sensibilizare inclusă în cadrul unui proiect de combatere a discriminării pe bază de sex. Timp de 2 ore ei vor împărţi fluturaşi cu mesajul „Nu te lăsa călcată în picioare” şi informaţii despre o fundaţie care acordă consiliere femeilor agresate.

De asemeni, se pare că patru sau cinci tinere social-democrate se vor întinde pe spate pe asfalt, susţinînd astfel sloganul acţiunii, „Nu te lăsa călcată în picioare”.

Potrivit Deliei Sfechiş, membră a TSD Cluj, acţiunea e una feministă şi are ca scop informarea populaţiei, conştientizarea şi sensibilizarea cu privire la femeile abuzate domestic, violate, discriminate la locul de muncă sau supuse traficului de carne vie.

.

Mai multe:

Cotidianul PSD Cluj trimite femeile abuzate la consiliere

Napocanews: Campanie de sensibilizare: „Nu te lăsa călcată în picioare"

Foaia Transilvană: Pesedistele se întind pe asfalt împotriva discriminării

Burqa – închisoarea ambulantă – pe punctul de a fi interzisă în Franţa

Dezbaterea despre burqa a început în urmă cu o lună în Adunarea Naţională când deputatul André Guérin a iniţiat un proiect de interzicere prin lege a apariţiei în spaţiul public cu acest tip de vestimentaţie. André Guérin spune că interzicerea nu reprezintă o măsură împotriva femeilor şi nici împotriva islamului. Din contră, este o mână întinsă acestora. Aceaste forme de vestimentaţie închid pur şi simplu corpul şi mintea femeilor, devenind nişte „închisori ambulante”.

Împreună cu Guerin, alţi 57 de parlamentari francezi reprezentând diferite partide, de stânga, centru şi de dreapta, au căzut de acord că burqa este un afront la adresa libertăţii femeii şi afirmării feminităţii. Femeia acopertă cu burqa se află într-o situaţie de recluziune, excludere şi de umilinţă.

Acestui demers i s-a alăturat în urmă cu o săptămână şi preşedintele Nicolas Sarkozy: „nu putem accepta femei prizoniere în spatele unor gratii, separate de viaţa socială, fără identitate. Nu aceasta este ideea pe care Republica Franceză o are despre demnitatea femeii. Burka nu este binevenită în Franţa”, a spus Sarkozy.

Pentru a nu exista confuzii, trebuie amintit că vălul islamic este de mai multe feluri. Dintre toate, burqa (uneori scris "burka") este cel mai opresiv pentru femei pentru că le obligă să se acopere complet, inclusiv să-şi ascundă ochii.

Ilustrativ, acestea sunt câteva din formele sub care se întâlneşte pe glob vălul islamic:

Fotografii cu femei purtând burqa :

Burqa este interzisă deja în Suedia, Italia şi Olanda.

Monica Columbeanu, trofeul oferit de Nati Meir

Credeţi că România se poate lăsa mai prejos decât Italia lui Berlusconi unde femeile – obiect sexual sunt folosite pentru a vinde şi a promova orice? Nati Meir, un candidat despre care n-a auzit multă lume, s-a gândit că formula de succes care îl va scoate din anonimat în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din toamnă sunt femeile – trofeu. El şi-a anunţat candidatura în urmă cu ceva timp înconjurat de un grup de sirene semi-dezbrăcate cărora le-a îndesat bancnote în chiloţei.

Pentru a aduna semnăturile necesare depunerii candidaturii a apelat la o femeie – obiect sexual cu notorietate, Monica Columbeanu, pe care a numit-o purtătoarea sa de cuvânt.

Mai nou, cu toate că mai sunt luni bune până la lansarea oficială a campaniei electorale, Nati Meir o oferă ca trofeu pe Monica Columbeanu celui care îi va compune un inm de campanie. El a lansat astăzi un concurs intitulat sugestiv „O vrei pe Monica la masă?” în care premiul I constă într-o cină romantică cu Monica sau cu el, la alegere.

Misoginism a la Gelu Vişan (PD-L)

Ieri s-a înfiinţat în Parlamentul României o comisie de investigare a felului cum Monica Iacob Ridzi a cheltuit banii Ministerului Tineretului şi Sportului.

Evident, PD-L-iştii au încercat pe toate căile să tergiverseze înfiinţarea comisiei, ajungând inclusiv la hărţuirea preşedintei comisiei, Alina Gorghiu de la PNL, pe care au asaltat-o cu glumiţe deocheate şi remarci deplasate.

Campionul vociferărilor împotriva anchetării ministrei Tineretului şi Sportului a fost, potrivit ziarului Gândul, deputatul Gelu Vişan. Când Alina Gorghiu i-a reproşat că ar fi prea pasional în vorbire, individul i-a replicat cu perversitate „V-aţi dori să fiţi pasională!” apoi i-a transmis ei şi lui Bogdan Olteanu, membri din partea PNL că „relaţiile între membrii comisiei sunt interzise total!”, pe fundalul chicotelilor celor de la PD-L.

Seria „glumiţelor” a continuat. „Nu mai fiţi aşa încrâncenată, că nu vă stă bine! Fiţi mai zâmbitoare!” i-a transmis Gelu Vişan liberalei Alina Gorghiu.

Nu ştiu cum rezistă Alina Gorghiu în faţa asalturilor de acest gen. Nici nu ştii ce replici să dai unor indivizi precum acest Gelu Vişan, care sunt puşi acolo să facă o treabă şi transformă totul într-un circ şi o caterincă de cea mai joasă speţă.

Neagu Djuvara: "Sunt foarte feminist"

"Cînd m-am întors în ţară şi am văzut primul parlament pe care l-am avut, cel de dinainte de mai ’90, m-am întristat. Din 200 de parlamentari, era o singură femeie. E aiurea să vezi aşa ceva cînd vii din Occident."

Restul aici.

Conferinţă Bruxelles (II)

Conferinţa de la Bruxelles de săptămâna aceasta despre efectele crizei şi egalitatea de gen la nivel european a fost, cred, o modalitate de a strânge rândurile pentru cei care lucrează în domeniu şi de a se simţi împreună mai puternici în faţa crizei. Au participat persoane la nivel înalt, de la comisarul Vladimir Spidla, la vicepreşedinta Comisiei Europene, Margot Wallström, la miniştri şi secretari de Stat în ministere de resort şi până la reprezentanţi ai sindicatelor şi ONG-urilor.

Despre criză s-a vorbit în special în prima parte a conferinţei. Atât ministra Egalităţii de Şanse din Spania cât şi cea din Austria, precum şi comisarul Spidla au fost de acord că această criză poate fi o oportunitate pentru atingerea egalităţii de şanse pentru că modelul economic actual va fi schimbat iar în cel nou rolul femeilor va putea tinde să fie egal cu cel al bărbaţilor.

Rămân în continuare multe probleme la nivel european: o rată de ocupare mai mică a femeilor pe piaţa muncii, o infra-reprezentare a femeilor în posturi de decizie, asta în ciuda faptului că 60% din totalul absolvenţilor de învăţământ superior sunt de sex feminin, precarietatea joburilor ocupate de multe femei (part-time, la negru, mai prost plătite), violenţa de gen şi traficul de persoane şi altele.

Unii dintre vorbitori au venit cu multe date şi informaţii tehnice despre ceea ce fac, alţii au preferat un discurs mai cald, aproape informal. Este cazul lui Jose Mendes Bota, portughez la origine, care ocupă funcţia de vice-preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse între femei şi bărbaţi din Parlamentului European, care a luat cuvântul în timpul sesiunii despre stoparea violenţei împotriva femeilor. El şi-a început discursul mărturisind că se simte vinovat. Se simte vinovat pentru că deşi mâinile sale nu au lovit niciodată o femeie, mult timp n-a făcut nimic pentru a-i împiedica pe alţii să o facă. La un moment dat a făcut parte dintr-o campanie care încerca să contracareze pe perioada campionatului de fotbal din Germania din 2006 importarea unui mare număr de femei pentru a exercita prostituţia. Abia atunci a realizat că nu a făcut nimic pentru a rupe tăcerea şi pentru a face ceva pentru a stopa violenţa împotriva femeilor. A devenit vice-preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Parlamentul European şi a început să vadă că era inacceptabil acel comportament, acea lipsă de acţiune. Atunci a realizat şi faptul că era singur, că nu mulţi bărbaţi se implicau în astfel de acţiuni. Este important să fie atraşi cât mai mulţi bărbaţi în susţinerea acestei cauze pentru că ei se află în acest moment în cele mai multe posturi de conducere, nu numai în politică şi economie ci şi în universităţi şi cluburi de sport.

S-au iscat şi mici dispute la un moment dat în timpul sesiunii despre femei în bussines. La masa de discuţii au fost invitate două femei susţinătoare introducerii cotelor în Consiliile de Administraţie ale marilor companii şi de asemeni doi bărbaţi, reprezentanţi ai companiilor, care s-au declarat împotriva acestei măsuri. Prin cote se înţelege un procent minim de reprezentare a femeilor în anumite posturi de conducere. În Norvegia a intrat în vigoare o lege care obligă marile companii să aibă în componenţa Consiliilor de Administraţie minim 40% reprezentanţi ai unui sex (adică minim 40% femei sau minim 40% bărbaţi). Deşi la început legea a iscat multe critici, ele încet încet au început să dispară pentru că s-a constatat că echipele de conducere mai diversificate dau un randament mai mare şi sunt mai creative. De asemeni femeile care înainte se mulţumeau să stea în umbră au început să aspire la mai mult şi să-şi valorifice mai bine potenţialul. Reprezentanţii bărbaţi de la această sesiune a conferinţei, unul de la Coca Cola, altul de la Sodexo, au fost de acord cu faptul că echipele mixte sunt mai bune şi că în plus prin prezenţa femeilor compania poate răspunde mai bine nevoilor clienţilor, însă nici n-au vrut să audă de introducerea cotelor. Au susţinut până la sfârşit că numărul femeilor în posturi de decizie trebuie să crească prin libera concurenţă şi exemple bune.

În a doua zi a conferinţei, ultima, s-a vorbit despre ce se face în ţările membre UE pentru aplicarea Foii de parcurs pentru egalitatea de şanse. La fel ca în prima zi, s-a remarcat o distanţă mare între ce fac unele ţări din Europa de Vest, în special cele nordice, cele mai avansate, şi modestia acţiunilor în ţările din Est. Pe de o parte, reprezentante din Belgia şi Suedia, la fel ca ministra spaniolă în ziua precedentă, au arătat că în ţările lor toate legile, bugetele şi acţiunile guvernamentale sunt evaluate din punct de vedere al impactului de gen. În Belgia se face un „gender test”, adică la fiecare proiect de lege trebuie văzut impactul asupra egalităţii între femei şi bărbaţi. În Spania toate politicile publice trebuie să ţină cont de principiul egalităţii de şanse, inclusiv judecătorii şi cei din organele poliţieneşti. Sunt alocate resurse bugetare, fără de care nu s-ar putea dezvolta programe pe termen mediu şi lung. Acestea sunt posibile pentru că există voinţă politică în această direcţie. Pe de altă parte, vorbitoarele din Europa de Est au arătat că mai este mult până când principiul egalităţii de şanse va fi efectiv luat în seamă în ţările lor. O reprezentantă din Slovenia a cerut ca ţărilor membre UE să li se exercite mai multe presiuni de la nivel european, să fie cerute rapoarte mai concrete şi rezultate măsurabile. În acelaşi timp a cerut reprezentanţilor UE să aibă în vedere elaborarea de manuale şi să existe exemple de bune practici care să ajute şi ţările din Est să facă progrese.

Per total a fost o conferinţă fructuoasă la care cei care activează în domeniu au putut să-şi împărtăşească experienţele şi să se pună de acord asupra acţiunilor viitoare.

Din partea României însă reprezentarea nu a fost la nivel foarte înalt. Şefa ANES-ului (Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi) nu a putut să asiste cu toate că apărea pe lista participanţilor. De la ANES a venit doar o funcţionară care însă, bănuiesc, nu are prea mare putere de decizie (nu că doamna Moţa ar fi avut cine ştie ce putere la nivel politic în ţara asta). Din partea ONG-urilor am participat eu şi doamna Barbalată de la Fundaţia Pro-women de la Iaşi, o doamnă foarte interesată de subiectele dezbătute.

Un gust amar mi l-a lăsat reprezentanta sindicatului CNSLR Frăţia, pe nume Maria Eugenia Barna, PSD-istă, care s-a dus la Bruxelles ca să facă turism, nimic altceva. Nu a apărut la conferinţă decât la ora mesei şi la cină, în rest cred că nici nu a intrat în sala unde aveau loc dezbaterile.

Conferinţă Bruxelles (I)

Aseară am revenit de la Bruxelles de la conferinţa „Equality between women and men in a time of change” despre care sper să am timp să scriu mai multe şi în următoarele zile.

A fost o conferinţă despre politica UE în domeniul egalităţii de gen la care s-a vorbit mult despre criză şi adaptarea priorităţilor UE în acest domeniu în funcţie de noile realităţi economice. S-a vorbit despre cum afectează criza participarea femeilor pe piaţa muncii şi despre cum poate deveni ea o oportunitate pentru eliminarea inegalităţilor. Totodată s-a discutat despre lupta împotriva violenţei de gen, bunele practici din diverse ţări, strategiile la nivelul UE şi naţional pentru reducerea diferenţelor salariale între femei şi bărbaţi, creşterea ratei de ocupare a femeilor, flexibilizarea orarului de muncă şi alte mijloace pentru a ajuta la concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie, etc.

S-au spus lucruri interesante, frumoase, s-au făcut multe propuneri de viitor, totuşi am avut permanent impresia că Europa de Vest şi Europa de Est sunt două lumi complet diferite în acest domeniu, lucru care nu se vede prea clar la Bruxelles. Toţi stau cu ochii pe ţările – model în acest domeniu, cum ar fi ţările scandinave, Spania sau Marea Britanie şi prea puţini se uită la situaţia din fostele ţări comuniste. Au fost câteva vorbitoare din Est, una din Slovenia şi alta din Ungaria, care mi-au întărit convingerea că noi, cei din fostele ţări comuniste, suntem departe de ceea ce îşi propun cei din instituţiile UE să facă în domeniul egalităţii de şanse. Ce fac în acest moment guvernele din Suedia sau Norvegia mi se pare la distanţă de ani – lumină faţă de noi, cei din ţările estice UE. În următorii ani se vor înmulţi presiunile din partea diverselor instituţii UE, începând cu recent creata instituţie în acest domeniu (European Institute for Gender Equality) şi terminând cu Comisia Europeană şi Parlamentul European, pentru a face efective concepte care deocamdată sunt cvasi ignorate la noi, cum ar fi cel de „gender mainstreaming” sau cel de „transversalitate de gen”.

Impresia mea este că ţările din fostul bloc comunist dau în acest moment o falsă imagine asupra ceea ce fac în domeniul egalităţii de şanse, asta pentru că dincolo de legislaţie, strategii, responsabili şi declaraţii, rămân foarte puţine lucruri cu care se pot mândri. În ţările din Est avem clasicele forme fără fond făcute pentru a da bine, dar lipsite de efectivitate. De exemplu în România avem Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), wow, suntem în rândul lumii, dar vai, în realitate este o instituţie care nu face mai nimic. Este o instituţie lipsită de fonduri de la buget care lucrează la câteva proiecte finanţate din fonduri structurale. În comparaţie, în Suedia există un Minister al Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi cu un buget de 40 de milioane de euro anual care îi permite o bogată activitate în acest domeniu. Avem şi noi în România o lege pentru egalitatea de şanse, dar în ciuda acestea se fac în continuare grosolane discriminări la adresa femeilor fără să scandalizeze pe multă lume. La conferinţa la care am participat, vorbitoarele şi vorbitorii păreau de acord că în ţările UE nu se mai practică o discriminare directă la adresa femeilor, ci una indirectă. Lucru care nu e valabil în România, am numeroase exemple în acest sens, de pildă recenta discriminare pe care Poliţia Română a făcut-o la angajarea a 1200 de agenţi de poliţie (din cele 1200 de posturi scoase la concurs, 1140 erau pentru bărbaţi, 60 pentru femei, separare inacceptabilă, inechitabilă şi nejustificată).

.

Sunt multe alte impresii şi idei pe care le-am avut participând la conferinţa asta, promit să revin şi cu alte articole dacă voi avea timp.

Şi eu pe acolo:

Poliandria salveză România!

Un clip foarte bun de promovare turistică a României. În el puteţi afla lucruri absurde, ca de exemplu că România este singura ţară din lume în care femeile au dreptul legal de a se mărita cu patru bărbaţi în acelaşi timp.

Da, da, veniţi în România, ţara în care bărbaţii cresc copii, gătesc, spală, dau cu mopul. Singura ţară din lume în care bărbaţii îşi schimbă numele la căsătorie după cel al femeilor. Hai, veniţi, România e singura ţară în care s-a reinventat matriarhatul!