vineri, 30 octombrie 2009

Proiect de Strategie Naţională în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi

ANES (Agenţia Naţională pentru Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi) a elaborat un Proiect de Strategie Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi şi un Plan de acţiuni pentru perioada 2010-2012. Proiectul urmează să fie supus aprobării Guvernului (care guvern, cine ştie, poate cel interimar condus de Emil Boc, poate altul).

Am apucat să-mi arunc un pic privirea pe cele două documente şi mi se par bunicele. Există acţiuni concrete, care, de s-ar implementa într-o bună zi, ar însemna nişte paşi importanţi în direcţia promovării egalităţii de gen şi a nondiscriminării femeilor. Însă există şi alte acţiuni care mă îndoiesc c-or să devină realitate în perioada 2010-2012 şi de realizarea cărora e nevoie de mobilizarea mult mai multor forţe decât cele din ANES (de exemplu modificarea Legii electorale şi introducerea sistemului cotelor).

Iată câteva acţiuni planificate care mi se par interesante:

- Introducerea unor lecţii cu tematică specifică pe egalitate de gen în manualul de Cultură Civică şi la orele de dirigenţie.

- Realizarea unor programe de formare pe egalitatea de gen cu educatorii copiilor preşcolari.

- Organizarea unei campanii de informare şi conştientizare pentru taţi cu privire la nevoia implicării acestora în creșterea şi educarea propriilor copii.

- Realizarea unei cercetări privind impactul presei video asupra construcţiei rolurilor şi stereotipurilor de gen (de exemplu cum influenţează publicul emisiunile tv de tipul „Fata lui tata” sau „Schimb de mame” . Ar fi interesant de aflat); semnarea unui protocol de colaborare cu CNA.

Şi mai sunt şi altele.

Acţiunile nu sunt prea ample, dar sunt ceva mai mult faţă de slaba activitate a ANES din primii ani de la înfiinţare.

Faţă de Strategia 2006-2009, cea în vigoare în prezent, observ o oarecare deschidere a ANES-ului către colaborarea cu ONG-urile şi partenerii sociali.

Ce nu răzbate din această Strategie propusă este cu ce personal se vor duce la bun sfârşit toate acţiunile cuprinse în ea, deoarece în prezent, din câte ştiu, ANES-ul nu are prea mulţi angajaţi.

A doua nelămurire este legată de acţiunile realizate de COJES-uri (Comisiile de Egalitate de Şanse de la nivelul fiecărui judeţ), întrucât şefa ANES, doamna Maria Moţa, spunea în urmă cu o lună … că acestea s-au desfiinţat! Şi totuşi ele sunt menţionate în textul Strategiei.

În fine, mai sunt probabil şi alte puncte de analizat din Strategie, dar deocamdată să vedem dacă Guvernul o va aproba au ba.

joi, 29 octombrie 2009

Campania pentru victimele violenţei în familie – o acţiune cu adevărat lăudabilă a Jurnalului Naţional

Jurnalul Naţional a început o amplă campanie pentru sensibilizarea publicului larg şi a autorităţilor pe tema violenţei în familie.

E vorba de articole lungi, destul de bine documentate, privind situaţia violenţei în familie în România, comparaţii cu alte ţări, interviuri cu specialişti şi mărturisiri ale victimelor.

Lista articolelor şi câteva fragmente:

Mai multe sicrie decât locuri în adăposturi – 15.10.2009

Fragmente:

„Practic, în România devenită stat membru al UE, victimele violenţei în familie nu primesc ajutor de niciunde. /../Teoretic, Poliţia poate şi trebuie să intervină. Practic, depinde de omenia ofiţerului de serviciu sesizat. Iar dacă locuinţa e pe numele agresorului şi cei doi trăiesc în concubinaj, poliţistul nu poate nici măcar să intre în casă fără permisiunea proprietarului. Tot teoretic, în România există cinci tipuri de centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei. Practic, sunt doar două - adăposturile pentru victime şi centrele pentru consilierea agresorilor. Nu în toate judeţele, nu toate funcţionale, doar trei adăposturi conform standardelor. Doar 350 de locuri pentru toate româncele care vor să scape din pumnii bărbaţilor. În ultimii cinci ani, arată statisticile oficiale, au fost înregistrate 50.604 de victime ale violenţei în familiei. Şi 699 de decese.” /../

„Pe cei care cred că şi victima are jumătatea ei de vină sau că e complice prin pasivitate, pentru că rămâne în casa unde îndură bătăile i-aş întreba ce şanse îi dau unei femei fără prea multe studii, fără venituri, cu trei copii plângându-i de mână, unei femei dependente financiar de soţul ei? Unei femei care locuieşte într-o casă proprietate comună sau, şi mai grav, într-una doar a soţului? Încotro să se ducă? Chiar dacă-şi găseşte un serviciu, cine-o primeşte în gazdă cu trei copii? Şi cine mai are grijă de ei? În România destinul unei femei e uşor de condamnat, dar e mai greu de dus...”

/../”<… nu se alocă fonduri şi mijloace suficiente din cauză că nu se recunoaşte la nivel oficial amplitudinea fenomenului de violenţă în familie. Există un conflict între cifrele comunicate oficial de ANPF şi cele neoficiale, transmise de organizaţiile non-guvernamentale. Statul alocă bani pentru 8.000 de victime, iar ele sunt în jur de 900.000>, spune doctorul Cristian Curcă, director medical al INML.”

.

Adună 5-6 certificate de la IML până divorţează - 19/10/2009

Fragment: Dintre femeile agresate ajunse la camera de gardă a Spitalului Universitar, cele de etnie romă nu declară niciodată că au fost bătute de soţi. "Ele suportă cu stoicism; gândesc că aşa trebuie. Nu acceptă ideea de egalitate între sexe şi nici divorţul. Nu îşi iau hârtii pentru a obţine certificatul medico-legal. Recunosc într-un final, după ce în primă fază spun că au căzut”.

.

O privire ridicată, potop de pumni în cap - 20/10/2009

Fragment: „Două staţii de tramvai a târât-o după el, a tras-o de păr şi a bătut-o până când urletele i-au fost auzite de nişte poliţişti comunitari, care "în loc să-l ducă la secţie, să îi facă ceva, încercau să ne împace. I-am rugat pe poliţişti să îl alunge de lângă mine şi aşa am reuşit să mă ascund într-o scară de bloc. Am stat ghemuită minute întregi sub scară. Sângele îmi curgea din cap, mă durea tot corpul. Mă întrebam cu groază ce fac eu cu copiii mei. Băiatul era la soacră-mea. Eram disperată. M-am dus la şcoală, la fiica mea cea mare. Acolo el mă aştepta", îşi aminteşte Maria.

.

Vânătaia se vindecă, umilinţa rămâne” - 20/10/2009

Interviu cu Maria Voinea, sociolog.

Fragment: „De regulă, un bărbat care îşi bate soţia, indiferent ce motive ar avea, o face de mai multe ori. Rar se întâmplă ca un bărbat, care a ridicat pentru prima dată mâna asupra soţiei, să se corecteze şi să aibă un comportament civilizat mai târziu.”

.

Dreptatea femeilor bătute umblă cu capul spart - 22/10/2009

Fragment: „De violenţele victimei în familie se ocupă toată lumea şi nimeni... În iulie 2004, prin ordinul 384/306/993, art. 3, lit. f), s-a stabilit "încheierea unor protocoale de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie între poliţie, jandarmerie, direcţiile de sănătate publică judeţene, compartimente cu atribuţii în combaterea violenţei în familie din cadrul direcţiilor pentru dialog, familie şi solidaritate judeţene". În plus, "Ghidul de intervenţie" al ANPF susţine că Serviciul Public de Asistenţă Socială (DGASPC-ul) are şi el sarcini precise în combaterea violenţei în familie şi în sprijinirea victimelor şi că fiecare femeie bătută e ajutată de un "manager de caz", un profesionist specializat în servicii sociale. De cele mai multe ori, "managerul de caz" e la fel de real ca şi "Superman". "Să ne facem că facem"...”

.

Fetele mă ajutau să intru în casă pe geam” - 23/10/2009

Fragment: Nici acum nu poate să-şi scoată din minte momentele în care era scoasă de păr afară din casă şi lăsată să doarmă în curte sau pe stradă, în faţa locuinţei. Nici de clipele în care fetele, în miez de noapte, după ce aşteptau să adoarmă tatăl lor, o băgau în cameră pe fereastră, în cea mai deplină linişte, ca să nu fie descoperite”.

.

Centre-fantomă şi muzee pe bani publici - 27/10/2009

Fragment: Sistemul de servicii care se ocupă de violenţa în familie e apărat de un maldăr uriaş de hârtii: legi, ordine, strategii, programe. În realitate, în tot acest sistem domnesc haosul şi paradoxul. În ciuda miilor de femei bătute, conform statisticilor, există centre înfiinţate din bani publici care nu funcţionează şi altele care nu au nici un beneficiar.

.

Urgenţa poate să aştepte – 28/10/2009

Fragment La unele adăposturi, centre care spun că primesc victime în regim de urgenţă, cei care răspund victimelor la telefon consideră că "urgenţa" poate să aştepte şi două-trei zile până să fie primită. Sau acesteia i se pun condiţii imposibil de îndeplinit în timp scurt, încât femeile ajung să se lipsească.”

.

"Dacă violenţa e repetată, divorţul este singura soluţie" - 29/10/2009

Interviu cu Prof. univ. dr Florin Tudose, medic psihiatru, şeful secţiei Psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucureşti

Fragment: „E adevarată teoria conform căreia vina pentru situaţia conflictuală aparţine 50% agresorului şi 50% victimei?

Nici vorbă ca o astfel de "teorie" să corespundă cu realitatea. O astfel de "teorie" nu ar face decât să legitimeze agresorii şi să culpabilizeze în mod stupid victimele. Am auzit, din păcate, nenumaraţi oameni spunând, în cazul unui viol, că şi victima a fost vinovată. Absurdul este total dacă vă gândiţi că victima poate fi uneori mutilată sau chiar ucisă.”

_________________________

Campania începută de Jurnalul Naţional cred că e fără precedent în mass-media românească. Din câte ştiu, niciodată problema violenţei în familie nu a fost atât de serios analizată şi scoasă la lumină ca un fenomen social grav care afectează mii de familii şi cupluri. Au mai existat unele analize, sporadice, unele şi în presa locală (Cuget Liber- Constanţa, de exemplu), însă de cele mai multe ori în presă subiectul a apărut sub forma senzaţionalistă, în periodice gen Libertatea sau Click ori sub formă de simple statistici seci.

Campanii de felul acesta ar trebui să fie susţinute şi de politicieni, femei şi bărbaţi, care ar trebui să înveţe încet-încet să-şi includă în agendă, printre priorităţi, şi ajutarea efectivă, nu doar formală, a victimelor violenţei domestice. Aşa cum se vorbeşte de siguranţa cetăţeanului, de protecţia consumatorului sau de sănătatea publică ar trebui să se vorbească şi despre eliminarea/reducerea violenţei domestice.

luni, 26 octombrie 2009

Crin Antonescu ar alege-o preşedinte pe Mihaela Miroiu

Crin Antonescu, candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, declară în numărul din noiembrie al revistei The One, că, dacă ar fi să candideze la Preşedinţie o femeie, el le-ar vota pe Renate Weber, pentru expertiză şi forţa de a argumenta, şi pe Mihaela Miroiu, pentru că susţine cauza femeilor din România, "acea majoritate uitată de politică".

Mai multe detalii aici.

Mda, am fost plăcut surprinsă de declaraţiile lui Antonescu. Gândind la modul realist, cred că ar fi bine dacă doamna Miroiu ar ajunge într-o bună zi să conducă măcar ANES-ul (Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi) şi ar avea la îndemână un buget cu care să-şi pună în aplicare ideile sale şi ale altor experţi în domeniu.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

Şi jurnaliştii pot fi misogini

Mihnea Măruţă afirmă într-un articol că s-a săturat că aproape toţi analiştii politici sunt bărbaţi, drept pentru care s-a adresat unui număr de 10 jurnaliste pentru a le cere părerea despre candidaţii la preşedinţie. Carevasăzică pentru a le transforma pentru o clipă pe jurnaliste în analişti politici. Lăudabil demers.

Însă, din păcate, nu tratează aceste 10 jurnaliste în acelaşi fel ca pe analiştii bărbaţi. Nu. Femeilor le rezervă întrebări de genul „ce sfat le-aţi da candidaţilor referitor la aspectul exterior (tunsură, dantură, îmbrăcăminte etc.)” sau „cu care dintre ei vi s-ar părea interesant să cinaţi şi de ce?”. Oare întrebările referitoare la programe politice, politică internă sau externă, strategii electorale, etc. să fi fost nepotrivite pentru nişte analişti politici femei? Păi cu asemenea atitudini şi diferenţe de tratament, domnule Măruţă, nici nu cred că vom reuşi prea curând să avem mai multe femei analişti politici în România!

În al doilea rând, am citit cu interes răspunsurile celor 10 jurnaliste invitate să-şi dea cu părerea despre 4 candidaţi, Băsescu, Geoană, Antonescu şi Oprescu şi am remarcat 3 categorii de jurnaliste. Unele sunt atente la problematica egalităţii de gen, îşi respectă şi apreciază condiţia de femei şi o înţeleg (şi aici mi-au plăcut în special răspunsurile date de Ana-Maria Caia, producător tv, owner Indie Studio şi referirea la“etica grijii”), altele sunt indiferente iar o a treia categorie sunt de-a dreptul misogine. De pildă la întrebarea "ce ar trebui să înveţe un candidat de la o femeie", Laura Laurenţiu, editoare la Adevărul de Seară, spune că, "uneori, femeia simte nevoia să i se bată cu pumnul în masă" şi că "deşi femeile vorbesc mult şi inutil, le plac bărbaţii care vorbesc puţin şi la obiect" ! Adriana Duţulescu, redactoare la Jurnalul Naţional, spune despre Sorin Oprescu că "e superficial, neserios şi indisciplinat, deci a învăţat deja de la femei".

Rezultă, a mia oară, că există femei cu creierul spălat care nu realizează pe ce lume patriarhală trăiesc, care adoptă o atitudine dispreţuitoare faţă de suratele lor femei, considerându-le, în fond, fiinţe inferioare bărbaţilor. E dezamăgitor să vezi că asemenea femei se regăsesc şi în rândul jurnalistelor, femei cât de cât mai educate, speram eu, şi mai open minded.

vineri, 16 octombrie 2009

Femeile iubesc Porsche, dar bărbaţii le conduc! - marca „Misogynist Infinit Solutions”

Un spot tv ne anunţă că „X-Trade Forex Cup, cel mai renumit concurs de tranzacţionare din Europa, este acum în România.”

Este vorba despre un concurs lansat de o casă de brokeraj, X-Trade România, la care se poate înscrie oricine doreşte să înveţe să facă tranzacţii pe pieţele financiare. Practic te înscrii pe pagina xtb, primeşti un sold iniţial de 10.000 de lei virtuali şi începi să faci tranzacţii pe pieţele valutare, de mărfuri, de acţiuni, etc. Foarte frumos până aici.

Cel care după patru săptămâni de tranzacţionare obţine cel mai bun randament, primeşte marele premiu: un Porsche Cayman. Superb!

Însă la partea de comunicare au dat-o în bară cu un spot tv de un misoginism cras, nu subtil, nu finuţ, nu, nu, unul clar ca lumina zilei. Autorii spotului sunt de la agenţia Infinit Solutions, trebuie să-i numesc aici că poate iau aminte şi pe viitor vor arăta ceva mai mult respect pentru femeile din România dornice să investească pe pieţele financiare. Urmăriţi ce mândreţe de clip publicitar au putut imagina şi pe care, pe deasupra, îl mai şi transmit la fiecare jumătate de oră pe toate canalele:

Să analizăm. Concursul este, în teorie, deschis tuturor, indiferent de sex. Am verificat pe site-ul XTB şi nu spune nicăieri că e doar pentru bărbaţi.

Dar creativii de la Infinit Solutions nu se sfiesc, în România secolului XXI, să transmită mesajul că maşina Porsche pusă în concurs este categoric pentru bărbaţi. Cel care va pleca la volanul acelui Porsche Cayman n-ar putea fi oare şi o femeie? Nu, pentru că FEMEILE IUBESC PORSCHE, DAR BĂRBAŢII LE CONDUC!

În al doilea rând, observaţi ce tip de femeie apare în spotul tv şi ce tip de bărbat. O păpuşă Barbie sexoasă, alături de un tip serios, hotărât, unul care se potriveşte de minune imaginii stereotipate a investitorului de pe pieţele financiare. Femeia din spotul tv nu e nicidecum genul de ASE-istă conştiincioasă care aspiră la o funcţie în top managementul unei multinaţionale după terminarea studiilor. E de fapt o figură de decor, întărind ideea că concursul ar fi unul adresat exclusiv bărbaţilor…

O să avem vreodată o femeie preşedinte de stat?

Am primit această leapşă de la Mihnea şi Constantin. Dacă o să avem vreodată o femeie în funcţia de preşedinte al României.

Există aici două posibilităţi:

1. Să avem o femeie preşedintă în mod accidental, dintr-o conjunctură care la un moment dat să-i facă pe bărbaţii puternici să trimită la înaintare o femeie (cam cum a ajuns Roberta Anastase în funcţia de preşedintă a Camerei Deputaţilor)

2. Să avem o femeie preşedintă ca urmare a unor profunde schimbări de mentalităţi care să le permită femeilor din România să capete aceeaşi autoritate şi respect ca bărbaţii, să nu mai fie văzute simbolic ca „sex slab”, ci ca fiinţe cu aceleaşi capacităţi intelectuale, profesionale şi de leadership ca bărbaţii.

În primul caz, femeia ajunsă în funcţia de preşedinte ar fi o excepţie care întăreşte regula, în cel de-al doilea ar fi cu adevărat consecinţa faptului că femeile au căpătat un statut egal cu bărbaţii în societate.

Ori la ora actuală în România femeile au un statut inferior. Mie îmi place să cred că femeile au aceleaşi capacităţi intelectuale ca bărbaţii, zic asta pentru că în România mai există indivizi care zic că femeia nu e om (vezi articolul lui CTP). Dar femeile se confruntă cu numeroase prejudecăţi, mentalităţi când e vorba să acceadă în funcţii de putere. Lor li se rezervă de obicei partea cea mai de jos a piramidei ierarhice. Dacă ne uităm la o instituţie administrativă din România, o primărie de pildă, vom vedea că femeile sunt majoritatea angajaţilor de la baza piramidei, iar la vârf vom găsit că locul e ocupat de bărbaţi. Dacă ne uităm în sistemul de învăţământ, vom vedea că femeile sunt majoritatea educatoarelor şi învăţătoarelor iar în învăţământul universitar predomină bărbaţii. Acelaşi lucru se întâmplă şi în politică. Femeile membre de partid sunt în majoritatea lor simple membre. La vârf predomină bărbaţii.

Câteva date care arată că România este încă o societate patriarhală, puternic ancorată în tradiţionalism şi misogină:

Ø În Parlament: Senat - 5,83%, poziţii ocupate de femei , Camera Deputaţilor 11,3% dintre poziţii ocupate de femei.

Ø la nivelul consiliilor judeţene - 12,6% poziţii ocupate de femei

Ø la nivelul consiliilor locale - 10,8% poziţii ocupate de femei ( 4011 din 36825 de consilieri locali sunt femei).

Ø la nivelul Instituţiei Prefectului4,7% (2 femei din 42 de funcţii) poziţii de prefect deţinute de femei şi 10,7% (9 femei din 84 de funcţii) poziţii de subprefect deţinute de femei.

Ø Din totalul celor 3.184 de primari aleşi la alegerile locale din 2008, numai 3,5% sunt femei. Femeile au obţinut fotolii de primar numai în comune.

Sursa: ANES

Revenind la întrebarea „Vom avea vreodată o femeie preşedinte de Stat”, răspunsul va putea fi afirmativ în ziua în care statutul femeilor în societate se va apropia de cel al bărbaţilor şi statisticile de mai sus vor arăta că femeile sunt cel puţin 30% din parlamentari, primari, consilieri judeţeni şi locali, ş.a.m.d. Deocamdată, nici femeile însele nu realizează ce prejudecăţi lucrează în defavoarea lor, pentru că au fost educate să considere o grămadă de lucruri ca fiind naturale şi de neschimbat (e natural ca o femeie să fie în umbra unui bărbat, să se sacrifice pentru binele celorlalţi şi să lase în plan secund interesul propriu, să pună accent pe aspectul fizic şi multe, multe alte mentalităţi).

vineri, 9 octombrie 2009

Să vorbim despre Herta Müller

Ar trebui să vorbim mult despre Herta Müller. Sa fim bucuroşi că o femeie născută în România a primit premiul Nobel pentru literatură.

Scrierile ei descriu constrângerile şi suferinţele din timpul regimului comunist, lumea întreagă va citit despre asta, va vorbi despre România. Deja oameni de pe tot mapamondul se întreabă cine este această doamnă şi despre ce scrie ea. Mâine, când îi vor citi cărţile, se vor gândi la România şi la toţi cei care au suferit aici de pe urma dictaturii. Iar noi , românii, când îi vom citi cărţile, ne vom înţelege poate mai bine trecutul şi prezentul.

Herta Müller vine din rândul şvabilor bănăţeni, ce moment minunat ar fi să vorbim şi despre minorităţile etnice din România, despre cum (nu) ştim sa le preţuim, sa le învăţăm istoria la şcoală (apropo, îşi aminteşte careva de vreo lecţie la şcoală despre minorităţi? Eu una nu, cu părere de rău).

Şi nu în cele din urmă, Herta Müller este o femeie, o femeie care a reuşit să ajungă pe treapta cea mai înaltă în domeniul ei, aşa cum pe vremuri cu greu i-ar fi fost permis unei femei să exceleze. Şi sunt prea puţine nume feminine în literatura noastră, îmi vin în minte acum Hortensia Papadat Bencescu, Otilia Cazimir, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, mai sunt cu siguranţă şi altele, dar nu destule. Literatura română are nevoie de Müller, sper să o vedem cât de curând şi în manualele şcolare.

________________________________

Nu, nu sunt de acord cu cei care afirmă că n-ar trebui să ne simţim mândri cu Herta Müller pentru că nu e româncă, ci nemţoaică. Pentru că România, dragilor, nu e doar a românilor, ea aparţine şi celorlalte etnii care au trăit şi trăiesc pe acest pământ. Pentru că România de azi nu ar fi la fel fără aportul grecilor, armenilor, evreilor, saşilor şi şvabilor, ungurilor şi aşa mai departe. Şi ei au clădit cultura noastră, şi-au lăsat amprenta asupra istoriei noastre, chiar dacă în unele cazuri am încercat să le ştergem originea etnică ca şi cum n-ar fi fost. Câţi ştiu că Ion Luca Caragiale era grec, că Ana Aslan sau Spiru Haret erau armeni sau că Mihail Sebastian era evreu? Lucrurile astea trebuiesc spuse, nu să ne ruşinăm cu ele, pentru că nu înseamnă că ei ar deveni mai puţin importanţi pentru noi.

Dintre toate ţările de pe glob, noi ar trebui să fim cei mai interesaţi de premiul acordat Hertei Müller. Pentru că datorită acestui premiu, mâine mii de oameni din întreaga lume vor citi despre România şi vor descoperi suferinţele trăite sub regimul comunist.

miercuri, 7 octombrie 2009

Joe Biden şi lupta pentru stoparea violenţei împotriva femeilor

Vice-preşedintele american, Joe Biden, va veni în vizită în România la sfârşitul lunii octombrie.

.

Printre altele, Biden este unul dintre cei mai implicaţi politicienii americani în lupta pentru stoparea violenţei împotriva femeilor. Este autorul unei legi specifice în acest domeniu „Violence Against Women Act” (VAWA) introdusă în SUA în 1994.

Despre această iniţiativă legislativă Biden spunea:

.

In 1990, I wrote legislation called the Violence Against Women Act. I was convinced this might be the most important piece of legislation I had introduced and among the most difficult to turn into law. . . Violence against women would no longer be written off as "she was asking for it" (rape), "sexual miscommunication" (date rape), or "a family matter" (domestic abuse). Once our criminal justice system recognized these as serious & inexcusable crimes, women could stop blaming themselves. (Sursa)

.

Anul acesta, mai exact în luna iunie 2009, Biden a anunţat crearea poziţiei de consultat pe probleme legate de Violenţă împotriva Femeilor la Casa Albă (White House Advisor on Violence Against Women), poziţie pentru care a fost numită experta Lynn Rosenthal.

.

Ştiu că nu acesta e motivul vizitei sale în România, însă ce bine ar fi dacă s-ar „molipsi” şi politicienii de la noi cu atitudinea lui Biden faţă de „women's issues” şi de am avea şi noi măcar un politician care să-şi asume un discurs precum al lui Biden din înregistrarea de mai jos:


Linkuri:

Biden commemorates Violence Against Women Act

Joe Biden: "The Fight Against Domestic Violence"

Biden Announces White House Advisor on Violence Against Women

marți, 6 octombrie 2009

Femeile din România de azi nu se pensionează niciodată

Vârsta diferită de pensionare a femeilor şi bărbaţilor a fost dintotdeauna motivată de faptul că femeile au un alt loc de muncă în afara celui remunerat, cel de acasă. De-a lungul vieţii, majoritatea dintre ele au dus singure greul muncilor de a pregăti şi servi mâncarea membrilor familiei, a spăla vasele de pe urma lor, a spăla rufele şi lenjeria şi restul materialelor textile de prin casă, a da cu mătura, cu mopul, aspiratorul (cele mai înstărite). În vremea comunismului şi a tranziţiei, imaginea tipică a femeii după întoarcerea de la serviciu era cărând sacoşe grele de la piaţă spre casă. În perioada toamnei venea vremea pregătirii dulceţurilor, gogonelelor, varzei murate şi a rezervelor de cartofi din cămară iar munca lor se tripla. De copii tot ele se ocupau în majoritatea timpului. Trebuiau spălaţi, hrăniţi, duşi la şcoală, duşi la medic când erau bolnavi. Toate muncile astea au fost străine majorităţii bărbaţilor. Ei n-au binevoit nici să-şi spele o furculiţă ori să scoată vreodată praful de sub pat. La şcoală la ăla micu' s-au dus doar când era vorba de probleme importante. În rest, sarcina lor rămânea aducerea banilor în casă, iar după 89 când le-a fost greu şi s-au făcut disponibilizări, Statul i-a ajutat cum a putut, generos mai ales pentru anumite categorii profesionale din industria comunistă colapsată.

Bucuria sărbătorilor de iarnă sau de Paşti a însemnat pentru femei multe zile de trudă în bucătărie, la pregătirea cozonacilor, sarmalelor, ouălelor vopsite şi a restului de bunătăţi.

Iar femeile rar s-au plâns de munca lor. Le-a fost greu şi şi-au acceptat condiţia, ba chiar şi-au educat fiicele să fie bune gospodine şi să înveţe să le facă bărbăţeilor viaţa plăcută.

Singura alinare a fost că de pe piaţa muncii aveau voie să se retragă mai devreme decât bărbaţii. Aşa au putut, după o vârstă, să se dedice cu totul muncii lor neremunerate de acasă şi eventual să aibă grijă de nepoţii cărora Statul nu le mai oferă creşe iar grădiniţele sunt prea puţine ca să încapă toţi.

Vorbesc despre toate acestea la trecut, dar ele se întâmpla în mare parte şi astăzi. Generaţia femeilor care se vor pensiona la aceeaşi vârstă cu bărbaţii în 2030 are acum peste 40 de ani. Femeile acestea sunt educate în acelaşi spirit ca mamele lor care au trăit în comunism. Parteneriatul dintre soţ şi soţie la treburile casnice, creşterea copiilor şi îngrijirea bătrânilor este un deziderat dar nu o realitate în România. E mai des întâlnit în familiile de intelectuali, în rest, e sporadic. Poate în familiile care se înfiripează în zilele noastre să se mai fi schimbat ceva, dar mă îndoiesc. Munca femeilor în casă nu le-o ia nimeni şi nu se termină niciodată.

Pe de altă parte, a ieşi la pensie mai devreme se traduce pentru multe femei într-o pensie mică pentru că anii de contribuţie sunt mai puţini. Pentru majoritatea dintre ele, asta înseamnă dependenţă economică de soţii lor sau de copiii ajunşi majori. Riscul de sărăcie este mai mare printre femeile în vârstă decât printre bărbaţi.

Oricum ele câştigă mai puţin de-a lungul vieţii decât bărbaţii, fie pentru că munca lor este infravalorizată, fie pentru că aleg joburi flexibile care să le permită să „fugă” mai repede acasă la familie şi copii, fie pentru că din princina maternităţii şi a mentalităţilor, rar ajung să ocupe funcţii de conducere, mai bine remunerate.

Şi aşa, dacă ar fi să întrebăm femeile care se vor pensiona în 2030 la 65 de ani, adică femeile care azi au 44 de ani, ele ar fi ales bucuroase să se pensioneze mai devreme, la 58 ca acum, sau măcar la 60 de ani, ca să scape de unul dintre cele două joburi, cel remunerat, şi să rămână cu cel din care niciodată nu se vor pensiona, cel de acasă.

Dar Statul nu le ascultă, nu le dă nici măcar posibilitatea să aleagă. Guvernul Boc pregăteşte egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi la 65 de ani, motivat în principal de previziunile demografice sumbre care anunţă că sistemul de pensii va colapsa dacă se menţine ca în prezent. Femeile, sacrificate pentru a salva sistemul, chiar dacă şi-au făcut alte planuri de viaţă, vor fi nevoite acum să-şi ducă dublul job, truda, până la 65 de ani.

.

În principiu, sunt de acord cu egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi, dar nu acum, nu pentru mamele noastre sleite de puteri, după o viaţă în care au trudit dublu. Să se fi adoptat pentru anul 2050, pentru generaţia care acum intră pe piaţa muncii şi în paralel Statul să fi gândit nişte politici publice care să-i facă pe bărbaţi să se implice şi ei la treburile gospodăriei şi creşterea copiilor, Statul să fi asigurat un număr suficient de creşe, bone şi grădiniţe şi alte servicii de asistenţă care acum sunt preluate de femei într-o formă neremunerată de muncă.

duminică, 4 octombrie 2009

Concurs de alăptat

O iniţiativă lăudabilă. Ieri în parcul Titan mai multe mame s-au strâns pentru a alăpta în public şi a le încuraja şi pe alte actuale şi viitoare mame să-şi hrănească bebeluşii de la sân.

„Organizatorii au spus că evenimentul /.../ îşi doreşte să promoveze şi să sprijine în ţara noastră alăptarea la sân. „Sondajele realizate de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că, în ţara noastră, doar 16% dintre copiii cu vârsta de până la 5 luni au fost hrăniţi exclusiv de la sân, aşa cum este normal. Procentul de copii alăptaţi devine tot mai mic pentru că, în România, nu există consiliere în acest domeniu şi pentru că mamele nu sunt informate, a precizat Roxana Duduş, iniţiatoarea clubului „Mami, alăptează-mă!”.

/.../

„Potrivit specialiştilor, peste 50% dintre copiii din România, cu vârste de la până la 1 an, suferă de anemie. De vină, spun medicii, este chiar obiceiul românilor de a da lapte de vacă bebeluşilor.”

Linkuri:

Evenimentul Zilei - Concurs de alăptat pruncii, în Parcul Titan

Şi blogul organizatoarelor aici .