Pentru legalizarea avortului în Polonia

Semnează petiţia pentru legalizarea avortului la cerere în Polonia!

A fost lansată online o petiţie pentru a sprijini un proiect de lege de legalizare a avortului la cerere în Polonia şi de extindere a accesului la contracepţie şi la educaţie sexuală. Polonia şi Irlanda sunt singurele ţări membre UE în care, datorită influenţei bisericii, avortul la cerere nu este permis femeilor. Haideţi să facem un pas înainte pentru drepturile femeilor!

Safe & Legal Abortion in Poland Now!

Război cultural pe tema avortului

Autoare: CRISTINA F. PEREDA – El Pais, 10 aprilie 2012

• Dezbaterea despre întreruperile de sarcină şi anticoncepţionale se redeschide în Statele Unite
• O multitudine de legi încearcă limitarea drepturilor femeilor

Pilula contraceptivă a fost comercializată pentru prima dată în SUA în 1961. Nouă ani mai târziu, un congresman republican din Texas susţinea că guvernul federal ar trebui să subvenţioneze costurile acestora pentru femeile sărace. "Trebuie lăsat deoparte senzaţionalismul pe acest subiect, astfel încât să nu poată fi utilizat de către militanţii care nu deţin suficiente cunoştinţe despre natura acestui program şi care-l folosesc ca o platformă politică." Erau cuvintele lui George H. W. Bush. La scurt timp, preşedintele republican Richard Nixon semna legea.

După aproape 40 de ani de la acel moment, Statele Unite trăieşte un „război al culturilor”  între democraţi şi republicani, femei şi grupuri religioase, progresişti şi conservatori pe tema avortului şi a contracepţiei. Dezbaterea nu numai că n-a dispărut, ci a căpătat importanţă pe fondul unei avalanşe de legi care limitează accesul la întreruperea sarcinii. Adversarii acestor legi, din contră, cer extinderea asigurărilor medicale astfel încât mai multe femei să aibă acces la anticoncepţionale şi la probe medicale. La mijloc se află milioane de femei a căror sănătate sexuală şi reproductivă depinde de legi care le limitează drepturile câştigate în urmă cu mult timp.

Despre proiectul de lege de consiliere obligatorie a femeilor înainte de avort

S-au iscat multe discuţii în ultima perioadă despre proiectul depus de Marius Dugulescu şi Sulfina Barbu prin care se doreşte instituirea unei aşa zise consilieri a femeilor înainte de avort şi a unei perioade de gândire de 5 zile de la data consilierii.

Aici puteţi citi expunerea de motive şi proiectul legislativ.

Iniţiatorii proiectului pleacă de la premisa că numărul mare al avorturilor din România, număr care totuşi este în scădere în ultimii ani, s-ar datora „lipsei de informare şi educaţie asupra consecinţelor avortului” (pg. 1 din expunerea de motive). Nicăieri în textul proiectului de lege nu se aminteşte de principala cauză a sarcinilor nedorite şi neplanificate: lipsa de informare şi educaţie privind metodele de contracepţie. În România nu se face educaţie sexuală în şcoli şi lipsesc campaniile de informare a populaţiei cu privire la importanţa folosirii metodelor de contracepţie. CNA a interzis anul trecut reclamele la prezervative înainte de ora 24. În schimb mesajele cu trimiteri la sexualitate abundă pe toate canalele, la toate orele.

Baconschi şi problema avorturilor

Ieri, 14 martie, Fundaţia Creştin Democrată condusă de Teodor Baconschi a organizat împreună cu Organizaţia de Femei a PD-L, cu Fundația Hanns Seidel şi cu două organizaţii nefrecventabile ProVita şi Alianţa Familiilor, o conferinţă sub numele „Familia şi etica vieţii”.

Una din temele dezbătute a fost legată de numărul mare de avorturi din România. Domnul Baconschi a devenit preocupat de temă, sau pretinde că a devenit interesat, atunci când a aflat rezultatele recensământului din 2011 care preconizează un viitor demografic sumbru al României. A face o conexiune între declinul demografic şi avorturi este în sine o teză care ne situează pe terenul preocupărilor nataliştilor din epoca ceauşistă. Cu toate acestea, Baconschi a insistat în repetate rânduri în timpul conferinţei că nu este adeptul unor soluţii brutale, ci doreşte sprijinirea tinerilor în a-şi întemeia o familie, a-şi face o casă şi a-şi putea creşte copii (inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de creşe şi grădiniţe).

Curios lucru, a invitat ca vorbitori fundamentalişti religioşi care fac an de an aşa numitul marş al vieţii şi duc campanii anti avort în şcoli (cu concursul Inspectoratului Şcolar Bucureşti). Totodată, a invitat la conferinţă un neamţ de la Fundaţia Hanns Seidel România, care nu s-a ferit să spună direct că avortul este o crimă.

Şi mai mult decât atât, Baconschi l-a invitat la conferinţă pe deputatul de Timiş Marius Dugulescu care în 2010 cerea reglementarea avorturilor şi chiar interzicerea lor iar în prezent a depus un proiect legislativ prin care femeile care doresc întreruperea sarcinii să fie obligate la consiliere şi să li se impună un timp de gândire de 5 zile înainte de luarea deciziei (mă întreb cine ar vrea să le dea consilierea acelor femei, prietenii săi de la Pro Vita?) .

Singurele persoane cu o atitudine rezervată şi moderată din cadrul conferinţei au fost cele două femei invitate, Sulfina Barbu şi Raluca Turcan, care au vorbit despre problema demografică cu care se confruntă România şi despre nevoia de a sprijini tinerii şi familiile. Turcan şi Barbu nu au abordat avortul în termeni de încălcare a dreptului la viaţă a fătului, cum au făcut-o ceilalţi. Cu alte cuvinte, din cei 8 vorbitori invitaţi oficial să ia cuvântul în cadrul conferinţei, bărbaţii au avut toţi o problemă cu problema avorturilor din România pledând într-un mod mai mult sau mai puţin direct pentru restrângerea dreptului femeii de a alege să continue sau nu o sarcină, în timp ce cele două doamne au avut intervenţii reţinute în acest sens (deşi simplul accept de a sta alături de Provita şi Alianţa Familiilor este în sine un gest discutabil).Un singur bărbat, Adrian Papahagi, vicepreşedintele Fundaţiei Creştin Democrate, a recunoscut că are o jenă în a-şi da cu părerea despre o chestiune în esenţă femeiască.

De la conferinţă au lipsit complet invitaţi care să pledeze pentru dreptul femeilor de a alege şi pentru dreptul de a dispune de propriul corp. A fost o pseudo-dezbatere, cu o abordare unilaterală menită, printre altele, să incrimineze întreruperile de sarcină. După 2 ore în care vorbitorii şi-au expus părerile, Baconschi s-a grăbit să încheie conferinţa, lăsând cu greu 10 minute pentru intervenţii din sală. Un timp prea scurt, pe final, în care nu s-a putut contraargumenta faţă de cele discutate.

Baconschi a declarat spre sfârşitul conferinţei că va face un pact cu Pro Vita. Poate ar trebui să ştie cu cine se aliază: Bogdan Stanciu, preşedintele Pro Vita pe care l-a invitat şi la conferinţă, provine din rândurile organizaţiei extremiste Noua Dreaptă. Cea care pune afişe prin tot oraşul cu Corneliu Zelea Codreanu.

Bogdan Stanciu a făcut o prezentare în care a lăudat cu seninătate Constituţia actuală a Ungariei. Acea constituţie criticată în toată Europa pentru că este nedemocratică. Baconschi l-a felicitat la final pentru prezentare şi pentru cuvintele „articulate, coerente şi adevărate” rostite în discursul său (presărat insistent şi persuasiv cu referiri la „dreptul la viaţă al copilului nenăscut”).

Declinul demografic al României este fără îndoială o problemă care pe termen lung poate avea efecte nefaste asupra sistemului de pensii şi a celui medical. O soluţie ar fi luarea unor măsuri care să încurajeze tinerii, în cuplu sau în afara lui, să conceapă copii: de la infrastructura de îngrijire a copilului până la politici de reconciliere a vieţii de familie cu munca. Ce a făcut PD-L la guvernare în ultimii ani nu se înscrie în această politică: a tăiat indemnizaţii şi alocaţii, a redus cheltuielile cu asistenţa socială şi medicală, n-a construit nicio creşă din cele promise.

A pune piedici avorturilor nu este o soluţia viabilă pentru creşterea demografică. Am avut în România experienţa nefericită dinainte de 1989. Mamele, mătuşile şi bunicile noastre au trăit pe propria piele teroarea acelui experiment pronatalist brutal. Peste 10.000 de femei şi-au pierdut viaţa în urma avorturilor clandestine, alte sute de mii au trecut prin suferinţe fizice sau traume psihice.

Dacă România are o problemă cu numărul mare al avorturilor corelaţia trebuie făcută cu faptul că în şcolile din România nu s-a făcut şi nu se face educaţie sexuală, deşi adolescenţii sunt din ce în ce mai bombardaţi pe toate canalele media cu mesaje care fac trimitere la sexualitate. Adolescenţii nu primesc în egală măsură informaţii despre contracepţie şi despre boli cu transmitere sexuală.

Au fost şi alte teme discutabile abordate în cadrul conferinţei: insistenţa pe importanţa absolută a familiei (s-au şi contrazis pe alocuri, familia au descris-o drept un mediu de siguranţă şi iubire, iar pe altă parte s-au lăudat cu noua lege de prevenire şi combatere a violenţei în familie); criza demografică; criza morală, ingineria genetică.

A mai scris despre eveniment:

• Carmen Radu: (In)toleranţa lui Baconschi

Despre avorturi şi (lipsa de) educaţie sexuală

În România, între anii 1958 – 2008, s-au efectuat nu mai puţin de 22.178.906 de avorturi. Aşa indică datele Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din cadrul Ministerului Sănătăţii, conform unui recent articol publicat în România Liberă.

Această precizie statistică este de invidiat ţinând cont că include perioada 1966 -1989 în care cu greu se poate afla adevărata cifră a avorturilor, regimul comunist adoptând o politică pro-natalistă brutală, considerată printre cele mai dramatice experimente demografice din istorie. În respectiva perioadă 1966-1989 româncele au recurs la avorturi clandestine, cu efecte devastatoare pentru sănătatea fizică şi psihică a zeci de mii dintre ele. Peste 10.000 de femei şi-au pierdut viaţa în încercarea de a avorta, opunându-se politicii intrusive a Statului în decizii privind propriul corp.

Cifra de 22 de milioane şi ceva de avorturi între 1958-2008 nu a fost întâmplător scoasă la lumină, aş înclina să cred. Este o cifră apropiată de cea a populaţiei actuale a ţării, lucru care îi poate face pe mulţi să exclame: „intr-o jumatate de secol, Romania s-a avortat singura, cu totul si inca ceva pe de-asupra!”. Aşa scrie un comentator de pe VoxPublica, Alin Fumurescu, care-şi invită cititorii la următorul exerciţiu de imaginaţie:

„Inchideti ochii pentru o clipa si incercati sa va imaginati cum ar fi fost acele 22 de milioane de suflete. Cati dintre avortati ar fi putut fi Brancusi sau Enescu, cum ar fi aratat aceasta Romanie avortata? Cum ar fi aratat Romania astazi? Ce avortat ar fi fost astazi presedinte sau prim-ministru, ce avortat Bercea Mondialu’? E o intreaga lume pe care am avortat-o, o intreaga istorie care ar fi aratat cu totul altfel. Ganditi-va. Nu paduri ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi, ci un popor intreg. Un popor intreg ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi.” (Voxpublica, Alin Fumurescu: "...Romania avortata").

Oh, dar domnule Fumurescu, vă rog, gândiţi-vă câte ovule nefecundate au pierdut femeile în decursul aceloraşi 50 de ani! Câţi Brâncuşi şi câţi Enescu s-ar fi putut naşte dacă am fi profitat toate la maxim de perioada de fertilitate, începând cu vârsta de 12 ani şi până la menopauză! România ar putea avea populaţia Chinei!

La fel gândeau şi comuniştii când au pus la cale politica pro-natalistă. Precum Fumurescu, comuniştii au văzut în avorturi o oportunitate demografică pierdută şi au acţionat pe cale de consecinţă interzicându-le, lucru care, pe lângă restrângerea libertăţii invidizilor, a deteriorat viaţa intimă a mii de cupluri, a produs drame, a umplut orfelinatele, a băgat în închisoare medici şi asistente care au ajutat femeile să scape de sarcinile nedorite.

Soluţia la numărul mare de avorturi nu este prohibiţia, istoria ne-a arătat deja asta. Soluţia este de a lua măsuri de reducere a lor prin educaţie sexuală.

România are la ora actuală un număr mare de avorturi, suntem pe locul 3 în Europa la acest capitol şi, mai grav chiar, suntem pe locul 1 în ce priveşte avorturile la adolescente.

În acelaşi timp, în România anului 2011, lipseşte disciplina de educaţie sexuală din şcoli şi licee. Materia denumită eufemistic „Educaţie pentru sănătate” este opţională şi în realitate se predă într-un număr mic de şcoli pentru că profesorii români sunt sfioşi, neavând deschiderea pentru un subiect considerat aproape un tabu. Adolescenţii primesc informaţii deformate despre sexualitate de la tv şi de pe internet, canalizându-şi atenţia spre performanţele sexuale, nu (şi) pe protecţia împotriva bolilor şi contracepţie. În plus, CNA-ul a luat o decizie aberantă de curând, interzicând difuzarea de reclame la prezervative înainte de ora 24,00, pe o piaţă media în care abundă emisiunile cu trimiteri la sexualitate, la toate orele.

„Nu le place româncelor să facă chiuretaje în loc să ia anticoncepţionale”, îmi spune o colegă discutând pe această temă. Paradoxul este că, faţă de epoca comunistă de tristă amintire, acum accesul la anticoncepţionale este facil. În teorie. Dar lipseşte conştientizarea importanţei de a recurge la metodele de controlare a sarcinii şi prevenire a bolilor cu transmitere sexuală. Pentru că, să fie clar, a face avorturi nu a fost şi nu este o plăcere pentru nimeni. Este o soluţie ultimă pentru a împiedica aducerea pe lume a unui copil într-un alt moment decât cel considerat optim de femei. Femeile nasc, deci femeile, nu Statul şi nici Biserica, trebuie să decidă ce fac cu propriul corp şi când este cel mai bun moment de a procrea.

Pe 26 martie, o organizaţie nonguvernamentală religioasă va organiza în Bucureşti un miting împotriva avorturilor. Membrii acestei organizaţii, la fel ca alţii care se declară anti-avort, sunt aceiaşi care descurajează educaţia sexuală şi folosirea de metode moderne de contracepţie. Ignorând dreptul femeilor de a decide pentru ele, pentru propriul corp, propria viaţă, aceşti militanţi cer adoptarea unei politici similare cu cea dinainte de ’89…

Medicii de la Spitalul Judeţean din Focşani nu fac întreruperi de sarcină în Săptămâna Mare

La Spitalul Judeţean din Focşani s-a luat decizia de a nu se mai face avorturi până după Paşti, scrie Hotnews. Situaţia nu e singulară. Anul trecut în Săptămâna Mare citeam ceva asemănător despre Spitalul de Urgenţă din Alba.

Întrebarea este, până la ce punct un medic poate refuza să practice actul medical din considerente religioase? Şi în al doilea rând, oare e admis ca o instituţie publică din România, respectiv un spital, să suspende aplicarea legii din considerente religioase? Pentru că în cazurile respective nu vorbim de opţiuni individuale ale medicilor ci de o practică instituţională în toată regula.

Aici e vorba de aplicarea legii în sistemul sanitar, nu despre argumentele pro şi contra pentru practicarea avorturilor şi nici despre rata (prea) mare a avorturilor din România (datorată lipsei de educaţie sexuale şi a nefolosirii metodelor de contracepţie). Orice amânare a intervenţiei de întrerupere a sarcinii înseamnă o creştere a riscurilor pentru sănătatea femeilor. Ce e mai important: o sărbătoare religioasă sau sănătatea oamenilor? Cu bună ştiinţă, în cazul de faţă, medicii aleg să mărească riscurile unei intervenţii chirurgicale.

Şi un alt lucru mi-a atras atenţia când am citit ştirea despre decizia Spitalului Judeţean din Focşani. Vrancea este unul din judeţele cu o creştere alarmantă a intervenţiilor de întrerupere de sarcină. Multe femei nu sunt la prima intervenţie de acest gen. În urmă cu câteva săptămâni, în Adevărul se publica un articol despre cazul unei femei din Focşani care făcuse …42 de avorturi! Oare acei medici ce păzesc? Ar trebui să educe femeile încă de la primul avort astfel încât ele să nu mai revină niciodată pentru o întrerupere de sarcină. Dacă în România nu se face educaţie sexuală în şcoli, atunci măcar medicii ginecologi să le explice femeilor care sunt metodele de prevenire a sarcinii şi să insiste că avortul trebuie să fie ultima şi cea mai puţin dezirabilă soluţie de a evita o sarcină.

„Nu mă lasă soţul să iau anticoncepţionale”

Ce o să citiţi mai jos nu este o ştire din Afganistan. Este din Vrancea, o regiune a României, ţară membră a UE.

"Cele mai multe probleme reclamate la singurul cabinet de planning familial din judeţul Vrancea sunt neînţelegerile în cuplu pe teme sexuale dar şi că femeile nu sunt lăsate de soţii lor să urmeze tratamente de contracepţie.

Ionica este una dintre pacientele care iau astfel de pilule pe ascuns întrucât are deja cinci copii şi peste 40 de avorturi. „Iau fără să ştie soţul că nu mai pot face avorturi. Am 42 de chiuretaje. Nici uter nu mai am. Soţul nu mă lasă să mă protejez că aşa vrea el dar nu mai pot aşa", ne-a mărturisit femeia. " (Ştirea completă, Adevărul).

Că bine zicea Aurora Liiceanu într-un interviu recent: „a fi autonomă nu intră în educaţia femeii”.

Bărbaţii este porci

funny...

Comunism pe burta goală

Episodul în care o muncitoare a fabricii Tricodava povesteşte ce a însemnat pentru femeile din fabrică politica pro-natalistă a regimului comunist: controale ginecologice obligatorii pentru a le fi depistate sarcinile, copii nedoriţi, avorturi clandestine care au provocat moartea multora dintre ele...

Politica pronatalistă, avorturile clandestine şi dramele femeilor în timpul comunismului

În octombrie 1966, în plin regim comunist, în România avea să înceapă unul din cele mai mari experimente sociale făcute vreodată în istorie şi ale căror principale victime aveau să fie femeile.

Ceauşescu aveau nevoie de forţă de muncă pentru împlinirea „înaltelor idealuri comuniste” de industrializare a țării şi pentru asta a pus la cale o politică de creştere forţată a natalităţii. Obiectivul a fost pus în practică prin cele mai murdare şi mai represive metode folosite vreodată în acest scop, comparabile la acest nivel doar cu politicile pro şi anti natalitate practicate de Germania nazistă în numele purificării rasiale.
S-au interzis avorturile, lipseau anticoncepţionalele, nu exista nici un fel de educaţie sexuală, femeile din întreprinderi erau supuse lunar la controale ginecologice, abaterile de la lege erau investigate de Securitate iar făptaşele aspru sancţionate. La fel şi medicii, moaşele sau orice alte persoane care practicau avorturi clandestine sau erau complici.

În urma Decretului 770 din 1966, natalitatea a crescut doar în primii doi ani apoi a scăzut în momentul când femeile au început să manifeste rezistenţă la politica de controlare a funcţiilor reproductive. Femeile care nu-şi doreau copii (fie că erau prea tinere, sarcina venea dintr-o relaţie instabilă sau mai ales pentru că aveau deja copii şi situaţia economică precară nu le permitea să mai crească alţii) recurgeau la metode nebuneşti pentru a înfrunta regimul. Înghiţeau substanţe toxice, îşi aplicau local substanţe care sa le provoace hemoragii, de la suc de lămâie, pana la sodă caustică. Făceau avorturi clandestine, prin garaje, bucătării, beciuri, fără anestezie.

„Zeci de mii de femei şi copii au decedat sau au rămas afectaţi pe viaţă. Frecvent, femeile preferau mai degrabă să îşi rişte viaţa decât să aducă pe lume (încă) un copil, căruia nici ele şi nici familiile lor nu îi puteau oferi minimul material şi afectiv necesar. Majoritatea femeilor care au ajuns să figureze în statistica mortalităţii materne erau deja mame a mai multor copii, ceea ce a însemnat că în urma deceselor lor – cauzate în mare parte de efectele secundare ale întreruperile ilegale de sarcină – mulţi copii au rămas orfani de mamă. /../Pentru majoritatea femeilor, organele de reproducere au devenit un ,,duşman interior”, iar relaţiile sexuale o experienţă terifiantă”.(Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România)


Cifrele din documentele medicale din acea perioadă (1966 – 1989) indică în jur de 10.000 de femei decedate în urma acelor practici, dar e foarte posibil să avem de-a face cu un număr semnificativ mai mare. Era perioada în care cam toate datele erau măsluite, fals declarate, în funcţie de interese. Pe lângă asta nu există date despre femeile care în urma întreruperilor de sarcină au rămas cu traume pe viaţă, fizice şi psihice, s-au ales cu boli sau au rămas infertile.

Adriana Băban, cercetătoare şi doctor în psihologie, a intervievat mai multe femei care au experimentat aventura unor avorturi ilegale în perioada Decretului. Studiul său, cu referire în general la traumatizanta viaţă sexuală din perioada comunistă, face parte din cartea „Despre identitatea femeilor din România modernă” Editura Anima, 1996.
Iată un mic fragment:

Multe femei mi-au vorbit de sentimentele de teroare încercate în timpul avortului: “În timpul operaţiei, când eram întinsă pe masa din bucătărie, mi s-a părut că bate cineva la uşă, mi s-a părut că aud strigându-se: - Poliţia, deschideţi! În permanenţă mă aşteptam să fiu arestată”.
În cazul unor complicaţii post-avort nu îndrăzneai să ceri ajutor medical. Dacă erai spitalizată pentru ceea ce se numea avort spontan, trebuia informată poliţia şi chemată procuratura. Automat se efectua o anchetă juridică. Una din interlocutoare preciza: “Ştiam că dacă mă internez în spital medicii nu or să mă poată îngriji atât timp cât nu voi denunţa persoana care mi-a provocat avortul”. O alta plângea povestindu-mi “ O dată am fost nevoită să mă internez pentru că aveam febră mare. Mă pregătisem psihologic pentru o eventuală întâlnire cu poliţia. Îmi spuneam: Orice s-ar întâmpla, chiar dacă mă bat, nu mărturisesc nimic, continui să spun că este o sarcină falsă. Nu m-au bătut, dar m-au torturat psihic. A fost un infern”.
/…/consecinţele psihologice s-au repercutat asupra relaţiilor cu partenerii, înrăutăţindu-le. “După avort mi-am spus că nu voi mai putea face dragoste”. Iar alta: “Când mi-am dat seama că sunt din nou gravidă l-am considerat pe soţul meu un duşman. Uram toţi bărbaţii şi le doream să treacă prin acelaşi calvar. Eram convinsă că numai aşa ar fi înţeles de ce femeile refuzau câteodată să facă dragoste”. Gradul de nelinişte depindea în general de numărul sarcinilor nedorite şi al avorturilor efectuate. O femeie care avusese şapte avorturi clandestine ne-a spus “Când soţul meu mi-a cerut să facem dragoste m-au apucat durerile de stomac”. O alta cu experienţa a 13 avorturi ne-a mărturisit şi ea “Era suficient să-l văd pe soţul meu intrând în dormitor şi imediat mă simţeam însărcinată”.
Unele au ales ca mijloc de protecţie abstinenţa. “După ce am născut doi copii am hotărât să dormim în camere separate. Era mai bine şi în orice caz mai sigur. Aveam doi copii de crescut şi nu ne puteam permite luxul unei vieţi sexuale normale. Astea ne-ar fi adus complicaţii pe care nu ni le puteam permite”.
Referitor la acest subiect ar mai trebui amintit şi despre femeile rrome cărora regimul le permitea avorturile (iarăşi asemănări cu politica nazistă de epurare rasială), precum şi despre sutele de copii abandonaţi şi despre sutele de copii născuţi cu dizabilități în urma încercărilor disperate dar eşuate ale mamelor de a scăpa de sarcinile nedorite.

Există un documentar „Născuţi la comandă. Decreţeii" al lui Florin Iepan care ilustrează foarte bine ce a însemnat acel Decret 770. Este un film care face o foarte bună introducere în acest subiect. Durează cam o oră şi ceva şi poate fi văzut direct pe youtube împărţit în 8 părţi:

Cele opt părţi ale filmului: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.