Despre avorturi şi (lipsa de) educaţie sexuală

În România, între anii 1958 – 2008, s-au efectuat nu mai puţin de 22.178.906 de avorturi. Aşa indică datele Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din cadrul Ministerului Sănătăţii, conform unui recent articol publicat în România Liberă.

Această precizie statistică este de invidiat ţinând cont că include perioada 1966 -1989 în care cu greu se poate afla adevărata cifră a avorturilor, regimul comunist adoptând o politică pro-natalistă brutală, considerată printre cele mai dramatice experimente demografice din istorie. În respectiva perioadă 1966-1989 româncele au recurs la avorturi clandestine, cu efecte devastatoare pentru sănătatea fizică şi psihică a zeci de mii dintre ele. Peste 10.000 de femei şi-au pierdut viaţa în încercarea de a avorta, opunându-se politicii intrusive a Statului în decizii privind propriul corp.

Cifra de 22 de milioane şi ceva de avorturi între 1958-2008 nu a fost întâmplător scoasă la lumină, aş înclina să cred. Este o cifră apropiată de cea a populaţiei actuale a ţării, lucru care îi poate face pe mulţi să exclame: „intr-o jumatate de secol, Romania s-a avortat singura, cu totul si inca ceva pe de-asupra!”. Aşa scrie un comentator de pe VoxPublica, Alin Fumurescu, care-şi invită cititorii la următorul exerciţiu de imaginaţie:

„Inchideti ochii pentru o clipa si incercati sa va imaginati cum ar fi fost acele 22 de milioane de suflete. Cati dintre avortati ar fi putut fi Brancusi sau Enescu, cum ar fi aratat aceasta Romanie avortata? Cum ar fi aratat Romania astazi? Ce avortat ar fi fost astazi presedinte sau prim-ministru, ce avortat Bercea Mondialu’? E o intreaga lume pe care am avortat-o, o intreaga istorie care ar fi aratat cu totul altfel. Ganditi-va. Nu paduri ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu vor fi, ci un popor intreg. Un popor intreg ce-ar fi putut sa fie si niciodata nu va fi.” (Voxpublica, Alin Fumurescu: "...Romania avortata").

Oh, dar domnule Fumurescu, vă rog, gândiţi-vă câte ovule nefecundate au pierdut femeile în decursul aceloraşi 50 de ani! Câţi Brâncuşi şi câţi Enescu s-ar fi putut naşte dacă am fi profitat toate la maxim de perioada de fertilitate, începând cu vârsta de 12 ani şi până la menopauză! România ar putea avea populaţia Chinei!

La fel gândeau şi comuniştii când au pus la cale politica pro-natalistă. Precum Fumurescu, comuniştii au văzut în avorturi o oportunitate demografică pierdută şi au acţionat pe cale de consecinţă interzicându-le, lucru care, pe lângă restrângerea libertăţii invidizilor, a deteriorat viaţa intimă a mii de cupluri, a produs drame, a umplut orfelinatele, a băgat în închisoare medici şi asistente care au ajutat femeile să scape de sarcinile nedorite.

Soluţia la numărul mare de avorturi nu este prohibiţia, istoria ne-a arătat deja asta. Soluţia este de a lua măsuri de reducere a lor prin educaţie sexuală.

România are la ora actuală un număr mare de avorturi, suntem pe locul 3 în Europa la acest capitol şi, mai grav chiar, suntem pe locul 1 în ce priveşte avorturile la adolescente.

În acelaşi timp, în România anului 2011, lipseşte disciplina de educaţie sexuală din şcoli şi licee. Materia denumită eufemistic „Educaţie pentru sănătate” este opţională şi în realitate se predă într-un număr mic de şcoli pentru că profesorii români sunt sfioşi, neavând deschiderea pentru un subiect considerat aproape un tabu. Adolescenţii primesc informaţii deformate despre sexualitate de la tv şi de pe internet, canalizându-şi atenţia spre performanţele sexuale, nu (şi) pe protecţia împotriva bolilor şi contracepţie. În plus, CNA-ul a luat o decizie aberantă de curând, interzicând difuzarea de reclame la prezervative înainte de ora 24,00, pe o piaţă media în care abundă emisiunile cu trimiteri la sexualitate, la toate orele.

„Nu le place româncelor să facă chiuretaje în loc să ia anticoncepţionale”, îmi spune o colegă discutând pe această temă. Paradoxul este că, faţă de epoca comunistă de tristă amintire, acum accesul la anticoncepţionale este facil. În teorie. Dar lipseşte conştientizarea importanţei de a recurge la metodele de controlare a sarcinii şi prevenire a bolilor cu transmitere sexuală. Pentru că, să fie clar, a face avorturi nu a fost şi nu este o plăcere pentru nimeni. Este o soluţie ultimă pentru a împiedica aducerea pe lume a unui copil într-un alt moment decât cel considerat optim de femei. Femeile nasc, deci femeile, nu Statul şi nici Biserica, trebuie să decidă ce fac cu propriul corp şi când este cel mai bun moment de a procrea.

Pe 26 martie, o organizaţie nonguvernamentală religioasă va organiza în Bucureşti un miting împotriva avorturilor. Membrii acestei organizaţii, la fel ca alţii care se declară anti-avort, sunt aceiaşi care descurajează educaţia sexuală şi folosirea de metode moderne de contracepţie. Ignorând dreptul femeilor de a decide pentru ele, pentru propriul corp, propria viaţă, aceşti militanţi cer adoptarea unei politici similare cu cea dinainte de ’89…