sâmbătă, 21 mai 2011

Sfaturi de la Delaco

Mariana, prietenul tău este distant deşi îi găteşti bine? Stai şi câte 3 ore în bucătărie şi te aştepţi ca el să aprecieze acest lucru? Greşit! Mai bine stai doar 3 minute, îi dai nişte caşcaval Delaco iar restul timpului te duci la coafor sau ce mai faceţi voi, femeile. Reţeta este garantată.

Aceasta ar fi descrierea scriptului acestei reclame tv pline de stereotipuri de gen:



Reclama are un mesaj direct: femeia de clasă medie medie, Mariana, trebuie să lase deoparte obiceiul de a sta toată ziua în bucătărie. Ca să facă asta, are la îndemână o soluţie simplă: caşcavalul, un aliment gata preparat.

Indirect, perpetuează diferite stereotipuri de gen:

  1. Bucătăria, orice ar fi, rămâne teritoriul exclusiv al femeilor. „Progresul” actual este că femeia în loc să stea la cratiţă câte 3 ore, apelând la caşcaval timpul i se reduce la câteva minute. Bărbaţii aşteaptă, invariabil, să fie hrăniţi.
  2. Femeia trebuie să-i facă pe plac bărbatului. Nu este suficient să-i gătească, trebuie să meargă şi la coafor să-şi aranjeze părul sau ce mai fac în general femeile (epilare, manichiură, etc.). Reţeta garantată este gătit + coafor pentru a fi apreciată în cuplu.
  3. Depozitarul ştiinţei, autoritatea care dă sfaturile, este bărbat. El cunoaşte „reţeta garantată”. Acest lucru poate perpetua ideea că genul masculin deţine autoritatea, pe de alta că ştiinţa este personificată prin figura unui bărbat.
  4. Bărbaţii în poziţii de autoritate au nevoie de asistente sau secretare. Femeia este în plan secund. Uitaţi-vă cine este lângă Dr. Andrei în platou: o asistentă dintr-un registru la fel de stereotip: frumoasă şi nevorbitoare. Este personificarea femeii-obiect pe care o regăsim în decorul multor emisiuni tv.

Pentru Mariana am eu un sfat mai bun: pentru a-l apropia pe prietenul distant, gătiţi împreună! Şi nu cumpăra caşcavalul ăla plin de grăsimi saturate că îţi creşte colesterolul şi ţie şi iubitului! Mariana, fii deşteaptă!


10 comentarii:

Anonim spunea...

O nevasta tre sa gateasca si sa faca curat pt barbat ... altfel nu isi are nici un rost. Pentru ce sa iti iei nevasta in conditiile astea

Tudorina spunea...

"Îţi iei" nevastă ca să ai o parteneră de viaţă, nu o slujnică.

Anonim spunea...

E putin mai complicat. De exemplu, cind mergem cu masina si intra un cui in roata, o las pe ea cu coarba, cricul si prezoanele si eu ma duc pe cimp sa culeg coada soricelului?

A spunea...

Anonim! Misto gluma! Din nefericire, exista oameni care chiar asa gandesc. Dar o menajera la noi nu e cine ce ca pret, multi si-o permit. Dar un partener/ o partenera de calitate nu se cumpara.
Dorel, pai de ce n-ai lasa-o si pe ea cu cricul? Fiecare trebuie sa stie sa faca si ce face celalalt.

Alice Calin spunea...

Eu deja mi-am exprimat dezaprobarea referitoare la reclama respectiva la adresa: contact@delaco.ro

Daca le-am scrie mai multe, poate ar face ceva..

Anonim spunea...

@alice calin:

draga Alice, cred ca nu ai avut contact cu firmele de publicitate. puteti sa le scrieti cat doriti. nu ii intereseaza. daca au facut ei studii conform carora "mariana" e reprezentativa pt targetul lor, nu o sa schimbe nimic. le stii pe alea doua care arata ca niste tarfe de centura si aveau orgasme cand mancau nu stiu ce iaurt? si reclamele alea sunt jignitoare pt femei (parerea mea, desi sunt barbat). le-au schimbat? nu. singurul loc unde se poate face ceva este CNA. asa cum am facut cu reclamele la red bull in care ridiculizau pe Iisus si Fecioara Maria. Si au fost amendati (desi reclamele au continuat un timp).

Anonim spunea...

Nu glumeam...
Ce inseamna 'de calitate' ?

Anonimu de la postu 1

A spunea...

anonim,

Deci nu glumeai. Esti delicios! Deci la tine nevasta e servitoare. Pai aia ca tine au facut unele femei sa vada barbatii ca surse de venit. Pai daca sunt servitoare, macar sa fie platite bine!
Cu conceptile astea n-ai nicio sansa sa cunosti ceva de calitate sau daca ai cunoaste, nu ti-ai da seama!

Anonim spunea...

Nu, femeile vad barbatii ca surse de venit oricum, doar ca feministele nu vor sa dea nimic inapoi...

Idle spunea...

Felicitări pentru articol. Scurt și la obiect.
Oricum, la așa aliment (de 2 bani) așa reclama.