INS confirmă previziunile sumbre: am scăzut la 19 milioane de locuitori

Ştirea săptămânii o reprezintă rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din octombrie 2011. Institutul Naţional de Statistică a anunţat joi că populaţia României a scăzut cu peste 2,6 milioane de locuitori faţă de 2002, de la 21.680.974 la 19.042.936 de persoane.

Informaţia confirmă cele mai pesimiste estimări demografice făcute în ultimii ani. BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – avea în 2008 două scenarii de evoluţie demografică a României, unul pesimist conform căruia populaţia va scădea la 20 de milioane în 2015, la 18 milioane în 2025 iar în 2050 la 13 milioane. Potrivit variantei optimiste, în 2050 România va avea 19 milioane de locuitori, în 2025, 20 de milioane, iar în 2015, 21 de milioane.

Declinul demografic este însoţit de un fenomen de îmbătrânire a populaţiei cu efecte nefaste asupra sistemului de pensii, asupra sistemului medical şi al asigurărilor sociale.

Guvernanţii sunt conştienţi de problemă dar întârzie să adopte politici urgente de redresare a scăderii demografice, printre altele din cauză că politicile familiale şi de creştere a natalităţii nu au efecte palpabile imediate, nu aduc profituri economice pe termen scurt. Ei nu privesc mai departe de 4 ani, cât durează un ciclu electoral, pentru că la sfârşitul mandatului sunt preocupaţi să facă inventarul realizărilor concrete, nu al proiectelor pe termen lung şi mediu începute.

Ceva trebuie făcut. Avem acum datele concrete, de necontestat ale Institutului Naţional de Statistică. În loc de investiţii în avioane militare, săli de sport şi promovarea turismului se impun investiţii în creşe şi grădiniţe şi facilităţi pentru angajatorii care aplică măsuri de reconciliere a vieţii de familie cu munca. Încurajarea natalităţii se poate face prin diverse căi ţinând cont că scăderea populaţiei nu se datorează unui singur factor. O parte din factori au legătură cu situaţia femeilor pe piaţa muncii şi în familie.

Un studiu publicat în 2008 de Letizia Mecarini, demograf la Universitatea din Torino, şi alţi trei cercetători, compară situaţia femeilor din Italia şi Olanda. Au descoperit că pe piaţa muncii din Olanda există un procent mai mare de femei decât în Italia dar în acelaşi timp rata fertilităţii în Olanda este semnificativ mai mare (1,73 faţă de 1,33 în Italia). În ambele ţări există concepţii tradiţionale cu privire la rolurile de gen însă societatea italiană este mult mai conservatoare, lucru care marchează diferenţa. Ipoteza sociologilor a fost confirmată în urma studiului: femeile care prestează peste 75% din munca casnică şi de îngrijire a copilului sunt mai puţin predispuse să nască un al doilea copil faţă de femeile care împart sarcinile în mod egal cu soţii lor. Bărbaţii ar trebui să ia parte la treburile casei şi de îngrijire pentru a uşura viaţa soţiilor lor. (Sursa )

În România nu există politici de încurajare a parteneriatului în familie. În programa şcoală, singurele noţiuni predate elevilor despre responsabilităţile în cuplu se regăsesc la disciplina facultativă intitulată „Educaţie pentru Sănătate” într-un capitol mic despre „Sănătatea reproducerii şi a familiei”.

Sarcinile de îngrijire a copiilor care revin aproape exclusiv femeilor, plus dificultăţile economice, insuficienţa spaţiului locativ, lipsa programelor de lucru flexibile în întreprinderi şi a facilităţilor pentru mamele cu copii mici (creşe şi grădiniţe în fabrici şi în interiorul firmelor mari), toate acestea fac ca majoritatea cuplurilor să ajungă să aibă maxim un copil, deşi la modul ideal şi-ar fi dorit o familie numeroasă.

În acest moment principala politică a Statului de creştere a natalităţii este acordarea concediului plătit pentru creşterea copilului (aşa numita „indemnizaţie a mamelor”), punând femeile să aleagă între muncă şi aducerea pe lume a unui copil. Întreruperea activităţii profesionale timp de 2, 4 sau 6 ani are efecte asupra performanţelor la locul de muncă şi avansarea în carieră a femeilor. Mamele care şi-ar dori să revină la muncă mai devreme, de exemplu după un 1 an de la naştere, se confruntă cu lipsa serviciilor publice de îngrijire a copilului.

Politicile de creşterea a natalităţii sunt complexe, nu se pot reduce la o singură măsură. Având datele recensământului din 2011 nu mai putem ignora situaţia demografică şi consecinţele sale. Populaţia scade, sistemul de pensii este ameninţat cu colapsul, sistemul medical şi cel al asistenţei sociale vor fi suprasolicitate pe fondul îmbătrânirii populaţiei. Ca problemă de siguranţă naţională, ameninţarea teroristă este o nimica toată faţă de pericolul declinului demografic.

Link-uri utile:

• Sociolog despre rezultatele recensământului: România are nevoie de politici demografice şi de imigraţie - România Liberă.

Puterile executivă şi legislativă din România trebuie să se preocupe de elaborarea unei politici naţionale demografice şi a uneia de imigraţie, prin care să se compenseze pierderea de populaţie, a spus vineri sociologul Alin Teodorescu, director al IMAS, citat de Mediafax./.../

"România pierde populaţie prin faptul că are mortalitatea mai mare decât natalitatea, dar şi prin emigraţie. Puterea executivă şi legislativă trebuie să facă, prin lege, o politică demografică, de stimulare a natalităţii, şi o politică de imigraţie, de atragere în România a cetăţenilor străni. Acum nu avem astfel de politici", a spus Teodorescu.

• Mihai Tanasescu, FMI: Ar trebui mai mult activata politica natalitatii. Cifrele privind Recensamantul vor duce la schimbari profunde in politicile publice privind sanatatea si educatia - Hotnews

Citiţi şi poziţia anti-avortistă a lui Baconschi (ce ne puteam aştepta de la un teolog!):

• Teodor Baconschi: Rezultatele recensământului - un duş rece în plină iarnă - Epoch Times