vineri, 2 noiembrie 2012

Surpriza de pe listele UDMR



UDMR este surpriza plăcută a alegerilor legislative de la sfârşitul acestui an. Dintre actualele partide parlamentare, este singurul care a făcut efortul să se preocupe de reprezentarea femeilor pe listele electorale. 19,6% din candidaţii UDMR în alegeri sunt femei. 



Kelemen Hunor a arătat că, potrivit datelor statistice, 89 de femei candidează din partea UDMR la alegerile parlamentare din 9 decembrie, dintre care 59 candidează pentru Camera Deputaţilor şi 30 pentru Senat.

"Am ridicat faţă de 2008 această cotă şi am avut grijă să avem femei în colegiile unde noi considerăm că suntem eligibili şi vom intra în Camera Deputaţilor, în Mureş, Bihor şi în alte judeţe", a precizat liderul Uniunii, arătând că femeile reprezintă 20% din totalul candidaţilor UDMR la parlamentare. (Sursa)

În Ardeal şi Banat, regiunile în care se situează electoratul de etnie maghiară, candidaţii de sex feminin ai UDMR reprezintă 15,3% din totalul candidaţilor, în schimb în colegiile cu şanse sigure de câştig, cum ar fi colegiile uninominale din Covasna şi Harghita, candidaţii sunt bărbaţi.




Este pentru prima oară când UDMR arată un interes pentru o mai bună reprezentare politică a femeilor în alegeri. Se vede un efort, o preocupare în acest sens, spre deosebire de celelalte partide parlamentare în care subiectul nu a fost atins de nici un fel.  

Kelemen Hunor îi dă clasă lui Victor Ponta. La PSD, partid de stânga, femeile reprezintă numai 11,6% din candidaţii în alegeri şi nici n-a existat în aceste luni de pregătire a ofertei electorale vreun fel de interes din partea liderilor PSD de a creşte numărul de candidate. 

În Ardeal şi Banat, e drept, procentul candidaţilor femei UDMR este mai mic (15%) decât la nivel naţional, dar tot este mai bun decât al PSD (11,6%), PNL (10,6) şi PDL (13%). Cum ziceam, faţă de cum s-a prezentat până acum - UDMR a fost mereu foarte macho- chiar se simte o schimbare după venirea lui Hunor. Cât de eligibile sunt colegiile în care au fost trimise să candideze doamnele udmeriste o să se vadă după alegeri.


Alte detalii


4 comentarii:

Ovidiu spunea...

Chiar că surpriză!

Stefan Ionescu spunea...

Da, frumoasă surpriză. Inspirat de articolul precedent, am încercat și eu o analiză pe județele din regiunea nord-est, și am fost surprins de numărul mare al candidatelor UDMR. Inițial le-am pus pe seama demografiei, dar articolul ăsta a venit la țanc.

(PP-DD mi-a ieșit la egalitate cu USL și ARD, cu 12% candidate.)

Tudorina spunea...

Stefan, stii cumva unde pot gasi lista candidatilor PP-DD?

Stefan Ionescu spunea...

Nu am văzut vreo listă națională, Tudorina, eu m-am uitat direct pe listele publicate de birourile electorale. Pentru R-NE, am un tabel pe steionescu.wordpress.com