miercuri, 16 ianuarie 2013

De la 1 februarie, violatorii şi agresorii familiali vor avea o şansă în plus să scape nepedepsiţi. Controversele din Legea Medierii.

O prevedere legală de-a dreptul criminală este pe cale să intre în vigoare de la 1 februarie 2013*: victima unui viol sau a unei violenţe în familie va fi invitată la o şedinţă de mediere cu agresorul/agresorii înainte de a se înfăţişa în faţa judecătorului, conform Legii Medierii adoptate în iunie 2012.

Măsura este revoltătoare! În condiţiile în care victima violului sau a agresiunii în familie este supusă la presiuni din toate părţile, de familie sau comunitate, să nu denunţe sau să renunţe la plângere, şi nu de puţine ori este blamată că „a făcut ea ceva”  sau „l-a provocat”, acum va fi descurajată chiar la tribunal, prin mediator, să nu meargă cu plângerea mai departe.  Prin această lege, Statul îi vine în ajutorul agresorului oferindu-i o portiţă în plus pentru a scăpa nepedepsit pentru fapta sa.

Acest lucru este posibil întrucât Legea Medierii în loc să se aplice numai cauzelor de natură civilă (de ex. neînţelegerilor din contractele de vânzare-cumpărare, moştenirilor etc.) include şi materia penală. Ea se va aplica cauzelor penale la care este necesară depunerea plângerii de către victimă pentru punerea în mişcare a acţiunii, prin urmare, acolo unde sesizarea organelor de urmărire penală nu se face din oficiu.


Alte infracţiuni, în afară de viol şi violenţă în familie, care vor putea trece prin procedura de mediere sunt: lovirea, vătămarea corporală, violarea de domiciliu sau a secretului corespondenţei, furtul, abuzul de încredere  ş.a.  Cu alte cuvinte, ai fost bătut, ţi s-a furat ceva, maşina, telefonul, ţi-a pătruns cineva în casă sau ai fost înşelat, Statul te invită să iei în considerare iertarea agresorului. Din avizul Consiliului Legislativ la această lege reiese că doar trei ţări din lume au fost nominalizate de iniţiatori ca fiind un exemplu de reuşită în instituirea medierii, Italia, Grecia şi SUA,  şi doar în materie comercială  şi civilă, nu penală.

Medierea poate fi refuzată, dar numai după ce reclamantul participă la o şedinţă de informare privind „avantajele” acesteia.  „Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea”. (OUG 90/2012)

Obligaţia informării asupra medierii în cazurile de viol şi violenţă în familie nu face decât să perpetueze mentalitatea că aceste fapte nu sunt atât de grave, că se poate cădea la pace cu agresorul fără alte repercusiuni. Ce-a făcut, te-a violat, hai, lasă că vă împăcaţi voi cumva! Ca principiu, se apropie de  legislaţia dinainte de anul 2000 din România, care mai există în unele ţări musulmane, care prevedea că violatorul scapă de închisoare dacă se căsătoreşte cu victima.

Şi ca să vedeţi cât de extrem de periculoasă este această lege, uitaţi ce declara de curând Zeno Sustac, vicepreşedintele Consiliului Medierii, pentru ziarul RingAm observat, din practica mea de avocat de drept penal, că de multe ori violul este folosit ca modalitate de şicanare pentru a leza imaginea celui acuzat. Şicanare? Te întrebi în ce ţară trăim de se pot face asemenea declaraţii! Fără pic de consideraţie pentru situaţia victimelor agresiunilor sexuale!?

Cel mai trist amănunt legat de Legea Medierii este că a fost făcută la iniţiativa unei femei politiciene, deputata Alina Gorghiu de la PNL. Şi că a primit avizul favorabil al Comisiei pentru Egalitate de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi de la Camera Deputaţilor. 

Aplicarea Legii nu va aduce nici un beneficiu femeilor victime ale violurilor sau ale violenţei în familie, din contră, va adăuga noi piedici şi umilinţe, încurajând nepedepsirea agresorilor. Fără a nega avantajele pe care medierea le poate avea în cauzele de natură civilă sau chiar penală, este inadmisibil să se lase impresia că ar avea ce căuta în soluţionarea infracţiunilor de viol şi violenţă domestică. Ar aduce un prejudiciu inclusiv profesiei de mediator. Mă îndoiesc că cineva din breasla mediatorilor va dori să se laude că a convins 100 sau 500 de femei să nu mai depună plângere pentru viol sau violenţă domestică. 

Update 18.01.2013

Alina Gorghiu a publicat astăzi un articol pe blogul ei, uimită fiind, spune ea, că „s-a declansat o adevarata isterie in mediul online in legatura cu medierea penala”. Nu pare să înţeleagă că violul este o faptă mult prea gravă pentru a putea fi mediat.

Update 02.02.2013

*În urma presiunilor făcute, Guvernul a dat o OUG prin care amână regulile de punere în aplicare a Legii Medierii. Detalii aici



Citeşte şi:

22 de comentarii:

irina costache spunea...

iar asta cu medierea violurilor e chia chestie de evul mediu..cred ca pana in sc XVIII in europe vestica violul era ceva ce se aranja intre parti; barbati care violu pt aranjament; femei care se dadeau pt aranjament; acu e un pic mai scarbos -- ca nu prea mai sunt motive pt care sa te dai si sa clamezi viol ( gen acu poti sa te casatoresti cu cine ai chef); si ce e de mediat- violul sincer mi se pare o crima atat de oribila incat nu stiu ce se poate media ..ce fel de rapartii ar fi alea pe care sa ti le dea agresorul..la ce nivel..sa te ia de nevasta, sa iti dea bani ( da ce femeia violata e un fel de prostituata care se prostitueaza impotriva vointei ei?)

irina costache spunea...

ma rog e interesant din perspectiva comparativa ca in general cred ca pedepsele pt crime de natura sexuala pedepsele tind sa creasca si varietatea crimielor sa se extinda'

Unknown spunea...

Din articol imi dau seama ca nu stiti in primul rad ce inseamna meseria de mediator. Partile nu pot fi obligate sa participe la mediere ci doar daca vor, in al doilea rand, intr-un astfel de caz victima nu mai sufera rusinea de a sta in instanta, cu nu stiu cate persoane prezente si sunt multe alte aspecte de discutat. Va invit sa cititi cartea "Medierea in penal"scrisa de Mihaela Ciobanu, unde se prezinta si aceste aspecte.
Cu tot respectul, mediatorul nu convinge nici 100, nici 500, nici macar o femeie pentru simplul motiv ca a fi mediator implica sa fii impartial, adica sa nu convingi pe nimeni de nimic. Rog cititi legea 192/2006. Multumesc

Unknown spunea...

Distinse doame, am sa lansez catre dumneavoatra o singura intrebare: ati intalnit conceptul de ""justitie restaurativa", aplicabil in America inca din anul 1970, si preluat in Europa spre sfarsitul anilor '90? Daca nu l-ati intalnit pana in prezent, am sa va pun la dispozitie, in cazul in care veti fi de acord, un material care sa va dea o imagine asupra acestui subiect.

Tudorina spunea...

@Violeta Nita si Nanea Georgia, cu tot respectul pentru meseria de mediator, eu cred ca problema nu este daca sendinta de informare este sau nu obligatorie ci ca ea exista si ca se introduce posibilitatea ca violul sa fie mediat si, deci, violatorul sa scape de inchisoare cu suportul Statului. Statul devine complice la nesanctionarea legala a violatorului.

Justitia restaurativa se foloseste in Marea Britanie numai in cazurile minore, nicidecum in caz de viol. Da doar posibilitatea unei confruntari victima-violator, dar asta nu-l absolva pe violator de inchisoare.

Eu incerc sa imi imaginez cum ar putea functiona institutia medierii in cazurile de viol din Romania si nu vad nici un avantaj pentru victime in afara de cel financiar, ca vor fi despagubite de agresor... Dar in schimb violatorul scapa de inchisoare. Mi se pare inacceptabil.

Deci, nu conteaza daca mediere este obligatorie, nici macar daca sedinta de mediere este obligatorie, important este ca victimei in se va spune la tribunal, vezi ca poti sa il absolvi de vina, vii la mediere si primesti bani. Ori asta nu face decat sa adauge o descurajare in plus pentru victime de a merge mai departe cu procesul. Ce pedeapsa mai primesc violatorii in cazul asta? Faptul ca dau bani?Dar oare isi fac procese de constiinta, adica va functiona acel principiu fundamental al justitiei restaurative de educare a violatorului? Ma indoiesc.

CIPRIAN FRANDEȘ spunea...

Institutia plangerii prealabile si retragerii plangerii prealabile exista in dreptul roman inca din anul 1968. Motivul pentru care legiuitorul a ales la acel moment ca violul sa fie urmarit doar la plangerea victimei, iar victima sa poata renunta oricand la cercetarea faptei, a urmarit tocmai interesul victimei. Procesele, dupa cum stiti, indiferent ca sunt penale sau civile, se desfasoara public. La aceste procese, poate participa oricine. Presupun ca nu ati asistat niciodata la un proces de viol. Ei bine, va asigur ca aceste procese nu sunt deloc confortabile pentru victima, care trebuie sa declare ce s-a intamplat, in fata unor straini. Din acest motiv, legiuitorul de atunci a permis victimei sa renunte la plangere, tocmai pentru a nu exista riscul revictimizarii. Daca procesul s-ar desfasura din oficiu, victima nu ar putea sa evite "spalarea rufelor in public" si ar suferi un nou prejudiciu emotional. Nu v-ati pus niciodata problema de ce se intampla de multe ori ca victima sa nu reclame violul? Ei bine, Legea 192/2006 prevede ca medierea este confidentiala. Victima are sansa, daca doreste, sa discute cu faptuitorul. Victima nu e obligata sa parcurga procedura de mediere si nu e obligata sa incheie un acord de mediere. Sa zicem totusi ca ipotetic victima ar incheia un acord de mediere cu faptuitorul, acord care potrivit dispozitiilor legale este confidential, si prin care victima se intelege cu faptuitorul cu privire la o suma de bani. Cu ce este acest acord diferit de tranzactia din materie civila, care este reglementata inca din 1865 in dreptul romanesc? Va zic eu, nu este nicio diferenta. Acordul de mediere este un contract sub semnatura privata, tranzactia este un contract sub semnatura privata. Pana la acest moment, in multe cazuri, daca victima depunea plangere penala, dupa un anumit interval de timp, isi retragea aceasta plangere. Pentru ca o persoana sa isi retraga plangerea, are nevoie de un motiv. In unele cazuri motivul este doar unul denatura morala, pentru a nu se mediatiza cazul, in alte cazuri motivul este de natura financiara, fara ca partile sa incheie un contract. Practic victima primeste niste bani de la faptuitor, pe baza unei intelegeri nescrise, iar victima isi retragea plangerea. Prin urmare, explicati-mi si mie ce aduce in plus medierea penala, de e atat de malefica precum o descrieti?

CIPRIAN FRANDEȘ spunea...

Va invit sa cititi art. 60 ind. 1 lit. g) din Legea 115/2012, si acelasi articol , astfel cum a fost modificat la propunerea CSM, transpusa in OUG 90/2012. Legea vorbeste despre necesitatea ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare.
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_115_2012_modificarea_legii_192_2006_medierea_organizarea_profesiei_mediator.php . OUG 90/2012 a pastrat acelasi principiu: necesitatea ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare. http://www.dreptonline.ro/legislatie/oug_90_2012_modificare_legea_192_2006_medierea_profesia_de_mediator.php

Tudorina spunea...

@ Ciprian Frandeş,„şansa” de a discuta cu violatorul vine la pachet cu nesancţionarea acestuia din urmă cu anii de închisoare pe care i-ar primi în urma procesului. „Spălarea rufelor în public” începe încă din momentul în care victima se prezintă la poliţie unde şi acolo, informal, de multe ori este descurajată să depună plângerea (lasă că vă împăcaţi voi, ce mare lucru, ţi-a tras o palmă – dacă e violenţă domestică, sau „ce căutai în parc sau pe stradă la ora aia, sau cine te-a pus să te urci în lift cu un necunoscut? ” (vezi declaraţiile expertului criminalist Tudorel Butoi despre femeile violate care şi-o caută, că sunt nişte leliţe balcanice, piţipoance etc.). Dacă problema expunerii unei teme atât de sensibile în public îl preocupă pe legiuitor, atunci are la îndemână procesul fără public, nu introducerea unei măsuri care îi vine în întâmpinare violatorului.

Tudorina spunea...

Sunteţi cumva Ciprian Frandeş, consilier parlamentar in Cabinetul Vicepresedintelui Camerei Deputatilor, Alina Gorghiu? :))

CIPRIAN FRANDEȘ spunea...

Sunt Ciprian Frandes, consilier juridic :)

CIPRIAN FRANDEȘ spunea...

Descurajata sau nu, tot victima e cea care decide daca isi retrage plangerea, daca incheie o tranzactie pentru latura civila, sau daca incheie un acord de mediere. Toate acestea presupun un consimtamant. Pana la urma, violul are un impact psihologic profund. Daca persoana care a fost victima acestei fapte oribile este de acord sa-l ierte pe faptuitor, nu exista niciun motiv ca societatea sa actioneze la fel de dur.
In ceea ce priveste posibilitatea ca procesul sa nu fie public, intr-adevar exista aceasta posibilitate. Instanta de judecata are posibilitatea sa declare sedinta secreta in astfel de cazuri. Totusi, potrivit Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si Conventiei Europene a Drepturilor Omului, o persoana poate fi condamnata doar pe baza de probe, iar acestea trebuie administrate nemijlocit in fata completului de judecata. Avand in vedere aceste aspecte, orice persoana cu un set minim de cunostinte juridice stie ca o victima a unui viol este obligata sa dea cel putin doua declaratii in faza de urmarire penala, sa raspunda la intrebarile anchetatorilor, sa identifice faptuitorul si sa obtina un certificat medico-legal. La toate acestea se pot adauga administrarea probei cu martori, confruntarea declaratiilor, cercetarea la fata locului, reconstituirea si expertize. Avand in vedere ca probele de la dosar trebuie prezentate nemijlocit in fata instantei, in faza de judecata victima este ascultata din nou. Ei bine, declaratia victimei si ascultarea acesteia presupun ca victima sa declare amanunt cu amanunt tot ce s-a intamplat. Puteti sa va imaginati ce inseamna pentru victima o asemenea experienta? Intelegeti macar acum de ce victima prefera sa nu depuna plangere sau sa-si retraga plangerea? Aceste reguli sunt universal valabile deoarece procesul penal presupune aflarea adevarului si sanctionarea, sau dupa caz nesanctionarea faptuitorului. Personal, nu intentionez sa continui aceasta polemica. M-am gandit doar ca, avand in vedere faptul ca nu aveti pregatire juridica, un punct de vedere argumentat poate sa va determine macar sa intelegeti care e ratiunea textului si de ce medierea penala are sustinatori la nivel european, nu doar in Romania. Va multumesc pentru ca ati avut rabdarea sa cititi tot ce am scris si va doresc succes in continuare! :)

Tudorina spunea...

Daca persoana care a fost victima violului sta in cumpana daca sa mearga mai departe si sa ceara dreptate, ce face Statul, in loc sa o sprijine, sa ii ofere consiliere juridica, psihologica (*Romania nu are nici un centru de criza pentru victimele violului), Statul ii mai spune o data ca poate-poate ar fi mai bine sa treaca pe la mediator si sa uite povestea...Trista tara.

http://mediatorbucurestimustateanu.ro/ spunea...

Observ in ultima perioada in presa din Bucuresti referiri incorecte la legea medierii si un jurnalism facut dupa ureche pe principiul “ nu lasati adevarul sa ne strice o stire buna “

Ce afirma presa despre mediere ?

Violatorii si batausii ar putea scapa de puscarie daca ii platesc victimei despagubiri. Astfel, de la 1 februarie, femeile violate si persoanele care au fost lovite sunt obligate sa treaca pe la mediator inainte de a depune plangere penala. Acesta ar putea facilita impacarea partilor prin despagubirea victimei, infractorii scapand, astfel, de puscarie.

Care este adevarul ?

Impacarea partilor si retragerea plangerii sunt un codul penal dintotdeauna . Tot ce aduce legea 115/2012 si O.U.G. 90/2012 in plus este o biata informare obligatorie despre faptul ca , daca aleg sa foloseasca prevederile din codul penal impacarea partilor si/sau retragerea plangerii, o pot face prin mediere. Concret :
Legea 115/2012 cea care modifica legea medierii nr 192/2006 introduce 60^1, cu urmatorul cuprins:
In litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:......
punctul g) cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul.
REPET : CU CONDITIA CA VICTIMA SA ISI EXPRIME CONSIMTAMANUTUL DE A PARTICIPA LA SEDINTA DE INFORMARE IMPREUNA CU FAPTUITORUL !

PE CALE DE CONSECINTA DACA VICTIMA NU DORESTE SA PARTICIPE LA SEDINTA DE INFORMARE IMPREUNA CU AGRESORUL NU O FACE. Tot ce are victima de facut este sa ia legatura cu un mediator, acesta sa ii explice care sunt avantajele medierii, dupa care primeste GRATUIT un document care atesta ca s-a informat. Atat !
Cine spunea ca documentarea pentru o stire/reportaj se face din minim trei surse ?

azfn spunea...

Si de ce ii treba statului sa apere lelitele balcanice? Destept criminalistul ala... cheltuieli inutile din buget pentru o crima care rareori exista in realitate...

CIPRIAN FRANDEȘ spunea...

Art. 2 alin. 1 ind. 2 din Legea 115/2012 modificat prin OUG 90/2012 "Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop, pentru litigiile in materie prevazute de art. 60^1 alin. (1) lit. a)-f)."
Art. 60. ind. 1 alin. 1 lit g) "in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima isi exprima consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul; daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat." Deci textul nu prevede inadmisibilitatea pentru medierea penala. Nici nu se poate sustine juridic, ca o plangere penala este inadmisibila. Cititi textul de lege!

Tudorina spunea...

Pai da, dar sedinta de informare tot va exista. Vi se pare o procedura nevinovata sa ii spui unei femei victime a unui viol sa vina sa primeasca informatii despre posibilitatea unei medieri cu violatorul?
Mie nu. De ce, voi, mediatorii, tineti cu dinti sa mediati cazurile de viol? N-ar fi mai bine sa dati dovada de intelepciune si sa lasati cazurile astea exclusiv pe seama instantei? O sa castigati suficienti bani din cazurile civile si comerciale.

DoinaS spunea...

Si ce se intampla in cazul in care victima este un minor?
Cine se prezinta la mediere?

Feminista spunea...

Si mai e ceva. Sa presupunem ca victima se hotaraste sa nu depuna plangere, de stress, nu vrea sa treaca prin trauma procesului etc. Dar statul nu are responsabilitatea de a apara TOTI cetatenii de un infractor periculos? Responsabilitatea statului are in vederea intreaga societate, nu doar o victima. Daca violatorul respectiv e lasat liber, si apoi mai violeaza inca o persoana sau mai multe? De fiecare data poate scapa basma curata, daca victimele renunta la proces?

Unknown spunea...

Dragele mele, nimeni nu va obliga o victima a unui viol sa se informeze gratuit despre mediere din doua motive:
1. OUG 90/2012 nu mai permite medierea in viol pentru ca prevederile Codului Penal nu arata ca la retragerea plangerii se incheie urmarirea penala.

2. Chiar daca nu ar fi valabil punctul 1, trebuie sa se informeze obligatoriu despre mediere cineva care da in judecata pe altcineva. Ori, o persoana violeta nu da in judecata pe nimeni. Face plangere penala la Politie si organele penale prin procuror trimit in judecata.
Sesizati diferenta de procedura fata de vecinul care se cearta pe gard si care, inainte de a depune cerere de chemare in judecata este obligat sa se informeze cu privire la mediere?
Multumesc,
Violeta Nita

Tudorina spunea...

Violeta, la ce articol din Codul Penal ai găsit că în caz de viol retragerea plângerii nu ar încheia urmărirea penală?

În Codul Penal, actualizat la 1 ian. 2013, se spune la art. 158:

Retragerea plângerii prealabile
(1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni pânã la pronunţarea unei hotãrâri definitive, în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionatã de introducerea unei plângeri prealabile.
(2) Retragerea plângerii prealabile înlãturã rãspunderea penalã a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasã.


Deci, retragerea plângerii încheie urmărirea penală.

Referitor la pct. 2, OUG 90/2012 se referă la "infractiunile pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei", adică la cele la care organele de anchetă nu se sesizează din oficiul, de exemplu la omor.

socrate spunea...

Romania este un stat "european" ultrapatriarhal/cre.tin care pune in aplicare nefastele prevederi cre.tine de "iertare" a faptelor antisociale si imorale etc...,deci...ce e de mirare?!

Anonim spunea...

Tudorina amintește de: „legislaţia dinainte de anul 2000 din România, care mai există în unele ţări musulmane, care prevedea că violatorul scapă de închisoare dacă se căsătoreşte cu victima.”

De fapt, dacă violatorul e femeie, legea e încă în vigoare în multe zone (inclusiv România). Caz de acum 5 zile din SUA de statutory rape (pedofilie):
http://www.nydailynews.com/news/national/teacher-sex-student-15-marries-escape-jail-article-1.1243527