miercuri, 21 august 2013

Cum percep românii fenomenul violenţei în familie - SONDAJ

Care mai este percepţia românilor faţă de violenţa în familie aflăm din barometrul „Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research la comanda ziarului  „Adevărul“.

Un procent semnificativ din respondenţi (30,9%) blamează femeile pentru agresiunile pe care acestea le suferă ("femeile sunt bătute şi din vina lor)".
Violenţa nu este însă văzută ca ceva pozitiv. Un procent mic din respondenţi sunt de acord cu expresiile bătaia e ruptă din rai şi un bărbat care nu-şi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat.
Românii par a avea o viziune senină faţă de soluţiile pentru ieşirea dintr-o relaţie abuzivă. O majoritate semnificativă (75,7%) consideră că o femeie bătută poate oricând să se despartă de soţul ei. Constrângerile de ordin material, social, legal sau de altă natură nu sunt luate în considerare.
Un aspect la fel de problematic este şi că doar puţin peste jumătate din respondenţi consideră că violenţa în familie este o problemă de interes public, restul ar prefera ca această problemă să rămână ascunsă, neştiută, rezolvată între cei patru pereţi ai casei fără ca Statul să intervină deşi integritatea fizică şi psihică a unei persoane este ameninţată.
Următoarea întrebare din sondaj - o femeie care are copii nu poate să se despartă de soţul ei -poate fi interpretată în două modalităţi. Pe de o parte, cei 15,8% dintre respondenţi care au răspuns afirmativ e posibil să fi considerat că o familie cu copii trebuie, în orice circumstanţă, chiar şi când se comit acte de violenţă, să continue în formula mamă-tată şi copil/copii. Pe de altă parte, este posibil ca respondenţii să fi perceput existenţa copiilor ca o barieră de netrecut în calea ruperii unei relaţii abuzive de către femeia-victimă, din motive ce pot fi de ordin material sau de altă natură.
Nu în ultimul rând, barometrul relevă că românii consideră în marea lor majoritate că violenţa în familie nu este o caracteristică doar a familiilor sărace şi needucate.
În ce priveşte răspândirea fenomenului violenţei în familie, peste 40% din cei intervievaţi au răspuns că în decursul acestui an au auzit de cazuri de violenţă în familie printre cunoştinţele lor sau în zona în care locuiesc. De menţionat că la această întrebare 12% dintre respondenţi au optat pentru răspunsul „Nu ştiu/Nu răspund”.
Dintre cei care au auzit de cazuri de violenţă în decursului acestui an în proximitatea lor, o majoritate semnificativă (65,9%) au declarat că victimele acestor agresiuni au fost femei, în timp ce 37,9% au indicat copiii drept victime, 19,7% bătrânii, 4,4% bărbaţii iar 2,8% altcineva.


Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 21 iulie 2013 pe un eşantion reprezentativ de 1050 de persoane.
___________________
Surse:

3 comentarii:

Maria Pirvu spunea...

Foarte bun articolul!
As vrea sa atrag atentia in special asupra mediului online, in special forumurile, care abunda de mesaje pro violenta in familie.
Spre exemplu, pe unul din cele mai cunoscute forumuri romanesti, se deschid topicuri cum ar fi "femeia trebuie batuta ca stie ea de ce" si "legea nu poate opri bataia". Sunt exemple reale!
Intreb: nu exista nici o lege/proiect de lege care sa sanctioneze incurajarea violentei domestice in mediul online?

Unknown spunea...

un alt sondaj interesant legat de subiectul violentei domestice puteti sa gasiti pe http://www.voceapacientului.ro/index.php?cnt=parola&p=14

Unknown spunea...

un alt sondaj interesant legat de subiectul violentei domestice puteti sa gasiti pe http://www.voceapacientului.ro/index.php?cnt=parola&p=14