Războiul mediatic cu violuri

După seria de violuri comise de românii din Italia şi ultra mediatizate de media italiană, iată că apare la lumină şi un caz de viol comis de un carabinier italian asupra unei românce. Cei de la Adevărul susţin că autorităţile italiene ar tergiversa cazul şi că femeia a trebuit să se adreseze Consulatului român pentru a cere ajutor.

Şi într-un caz şi în altul, actul violului este utilizat într-un fel de război mediatic între cele două naţionalităţi. Nici pe jurnaliştii italieni, nici pe cei români nu-i interesează în mod deosebit analizarea acestui tip de agresiune sexuală, înţelegerea cauzelor şi căutarea soluţiilor pentru reducerea sau eliminarea violurilor din societate. Îi interesează exclusiv naţionalitatea răufăcătorilor.

Dovadă e faptul că, deşi în Italia au loc frecvent violuri comise şi de alte naţionalităţi, inclusiv italieni, majoritatea violurilor din Italia având drept autori cetăţeni italieni, reflectoarele sunt puse numai asupra făptaşilor români. Ca o paranteză, faptul că din rândul imigranţilor din Italia, cele mai multe violuri sunt comise de români e explicat de proporţia mai mare a românilor faţă de alte naţionalităţi. Evident, pe primul loc nu vor fi coreeni, afgani sau bolivieni de vreme ce prezenţa lor în Italia e infimă faţă de cei un milion jumate de români.

În tabăra cealaltă, nici jurnaliştii, nici autorităţile române nu par să se intereseze să afle ce violuri se comit aici în România, care e legislaţia, dacă ea e la nivelul altor ţări din UE şi dacă victimele sunt ajutate cum trebuie şi primesc tot suportul pentru a avea puterea să lupte în instanţă cu agresorii.

Jurnaliştii şi politicienii italieni folosesc cazurile de viol comise de români pentru a-şi justifica o atitudine xenofobă şi pentru a-i uni pe italieni în faţa unui ipotetic pericol extern, reprezentat de celălalt, străinul, barbarul. Au folosit cazurile de cerşetorie a copiilor români sau pe cele de tâlhărie, dar nici unul nu a prins la fel de bine precum violurile. Odată cu prezentarea exhaustivă a violurilor au reuşit să canalizeze o repulsie a opiniei publice împotriva imigranţilor români şi să dea o lovitură de graţie imaginii românilor.

Arma violurilor nu e una nou inventată. Violurile au fost efectiv folosite în timpul războaielor, cu scopul vădit de a umili adversarul. Cele peste 20.000 de femei bosniace victime ale violurilor soldaţilor sârbi din anii 90 din fosta Iugoslavie şi cele peste 250.000 de femei violate în timpul războiului din Rwanda au făcut ONU să decidă includerea violurilor în rândul crimelor de război, la fel ca tortura sau exterminarea.

În cazul de faţă, nişte cazuri de violuri sunt folosite ca armă mediatică şi politică. Faptul că italienii evită şi prezentarea acelor violuri comise de italieni arată că scopul acestei campanii mediatice nu e reducerea sau eliminarea violurilor, nici stigmatizarea agresorilor, ci caută stigmatizarea imigranţilor şi reducerea şi extrădarea lor.

Bineînţeles că violatorii trebuie trataţi cu maximă asprime, bineînţeles că trebuie pedepsiţi. E foarte bine că există discuţii şi că astfel de fapte sunt condamnate public, dar în cazul de faţă acţiunea nu e una onestă. Ea are drept scop instigarea la ură faţă de străini şi de justificare a unor măsuri de factură facistoidă împotriva tuturor imigranţilor.