miercuri, 18 martie 2009

Elena Băsescu transformată în independenta EBa


Demnă de fiica unui politician – jucător, Elena Băsescu a făcut o mutare neaşteptată. S-a decis să demisioneze din PD-L şi să-şi anunţe candidatura ca independentă la alegerile europarlamentare din vară. Pentru asta a ţinut un discurs nepretenţios, cu nod în gât dar cu zâmbetul pe buze, pregătindu-se deja pentru partea cea mai grea: strângerea celor 100 de mii de semnături ca să-şi poată depune candidatura.

În excesul ei de onestitate a declarat că a făcut acest pas pentru a nu forţa PD-L-ul să aleagă între ea şi intelectuali. Carevasăzică a renunţat să mai tindă spre ce nu poate: spre tagma intelectualilor. În schimb, ca să fie mai trendy decât au visat vreodată politicienii români, însemnul ei de campanie va fi EBa, un brand în toată regula.

Şi cu asta deja am impresia că absenteismul va fi mai mic printre o anumită categorie de votanţi. Dacă fata reuşeşte să strângă semnăturile, măcar o parte din petrecăreţii din Bamboo, Fratelii, Turabo, Gaia, Pat, Bellagio şi alte cluburi de fiţe se vor trezi mai devreme în duminica de 7 iunie.

A recunoscut că deocamdată n-are finanţe pentru campanie, dar dacă vreunul din prietenii lu' tata se decide s-o finanţeze, îi propun să-şi facă o campanie într-un autentic stil EBa. Să organizeze vreo câteva petreceri cu DJ cunoscuţi, să scoată un videoclip vesel a la Paris Hilton, eventual filmat de 1 mai pe plajă la Mamaia în timp ce adună semnături, să străbată sălile de fitness, solarele, saloanele de beauty & slim şi musai să împartă ca materiale electorale prezervative, poşetuţe roz, ochelari de soare imenşi, breloace şi chestii lucioase, toate marca EBa imitând stilul D&G.

Afişele electorale să arate cele mai tari ţoale de pe piaţă, poziţia să fie provocatoare şi să-şi ţină buzele cât mai ţuguiate. Poza să-i apară inclusiv pe Hi5, Netlog, Facebook, etc.

Păcat că Parlamentul European nu e un parc de distracţii ca să mă pot bucura că asemenea personaje vor să reprezinte România...


Later edit. Mi-a răspuns personal Traian Băsescu la o întrebare legată de fi-sa şi Alina Mungiu Pippidi. :)) Click aici.

2 comentarii:

Unknown spunea...

absolut excelent!!! :D

Ella spunea...

FENOMENAL!!!!!:))