duminică, 17 mai 2009

Cele mai violente sunt reţelele de trafic de fiinţe umane din România

Într-un interviu acordat ziarului El Pais, Carlos Botran, comisarul şef al UCRIF - Spania (Unitatea Contra Reţelelor de Imigraţie Ilegală şi Falisificare de Documente) a vorbit despre traficul de persoane şi fenomenul prostituţiei în Spania.
Cu toate că nu se cunoaşte cu precizie numărul şi naţionalitatea prostituatelor existente în această ţară, comisarul Botran a estimat că în jur de 90% din ele sunt de altă naţionalitate decât cea spaniolă, iar majoritatea sunt exploatate de reţele de trafic de fiinţe umane. Unele au ajuns pe teritoriul spaniol înşelate prin anunţuri de muncă pentru îngrijitoare de bătrâni, baby-sitter, chelneriţe sau dansatoare de club. Altele ştiau dinainte că vor munci ca prostituate, acestea fiind, în opinia lui Botran, cam 30-40% din femeile exploatate, dar cele mai multe dintre ele n-au avut habar înainte de plecare în ce condiţii vor lucra (control absolut asupra vieţilor lor, privare de libertate, distrugerea actelor de identitate, imposibilitatea de a refuza clienţii, violenţă).

În opinia comisarului spaniol cele mai violente reţele de exploatare sexuală sunt cele româneşti, alături de cele ruseşti. Acestea sunt foarte violente pentru că recurg frecvent la înşelări ale victimelor, respectiv cele mai multe din persoanele exploatate nu ştiau că odată ajunse în Spania vor munci în prostituţie. Victimele din aceste reţele sunt supuse deseori la bătăi şi chiar la violuri în grup.

Interviul complet, în limba spaniolă, aici.
.
Astfel de informaţii cred că ar trebui să ajungă şi la publicul din România şi mai cred că autorităţile române s-au concentrat până acum pe combaterea fenomenului şi n-au făcut nimic pe partea de prevenire. N-am văzut campanii de atenţionare a cetăţenilor asupra pericolului de a deveni victime în astfel de reţele. De asemeni, în continuare în ziarele de anunţuri se publică oferte de angajare în spatele cărora se ascund reţelele de exploatare sexuală. Nimeni nu le ia serios la puricat.

Şi mass media românească are partea ei de vină pentru că, până să înceapă criza, prin ziare, radiouri şi televiziuni, proliferau reportaje roz bombon despre succesul românilor din străinătate, dând impresia că Occidentul era pentru toţi un paradis şi singurul lucru pe care mai trebuia să-l faci ca să scapi de sărăcie era să cumperi un bilet de autocar. Abundau reportaje cu români care şi-au deschis propria afacere sau aveau joburi pe salarii de mii de euro. Rareori mai aflai câte ceva despre românii înşelaţi şi româncele băgate cu forţa într-o muncă degradantă, chiar dacă e vorba de zeci de mii de astfel de femei exploatate. În prezent au cam dispărut acele reportaje cu românii fericiţi plecaţi la muncă în străinătate şi locul le-a fost luat de ştirile cu românii afectaţi de criză. În continuare presa românească pare prea puţin interesată să relateze despre soarta româncelor plecate din ţară şi ajunse, împotriva voinţei lor, în cele mai umilitoare condiţii de muncă şi trai.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Vina cea mai mare pentru aceasta situatie o poarta autoritatile. Politia si justitia ar trebui sa fie cele care sa asigure cetatenilor siguranta. Dar cand politica (despre care se spune ca este curva) intervine in treburile lor, nici nu ar putea iesi altceva. Iar legalizarea prostitutiei ar insemna legalizarea si inflorirea afacerilor murdare, nu are cum sa iasa nimic bun. Intai sa ajungem la nivelul de civilizatie si de trai al tarilor avansate si apoi sa copiem si lucrul acesta. In asta era speranta acestei tari...Ne trebuie o justitie si o politie puternica si legi dure Cine voteaza legile, oare?...