miercuri, 17 iunie 2009

Conferinţă Bruxelles (I)

Aseară am revenit de la Bruxelles de la conferinţa „Equality between women and men in a time of change” despre care sper să am timp să scriu mai multe şi în următoarele zile.

A fost o conferinţă despre politica UE în domeniul egalităţii de gen la care s-a vorbit mult despre criză şi adaptarea priorităţilor UE în acest domeniu în funcţie de noile realităţi economice. S-a vorbit despre cum afectează criza participarea femeilor pe piaţa muncii şi despre cum poate deveni ea o oportunitate pentru eliminarea inegalităţilor. Totodată s-a discutat despre lupta împotriva violenţei de gen, bunele practici din diverse ţări, strategiile la nivelul UE şi naţional pentru reducerea diferenţelor salariale între femei şi bărbaţi, creşterea ratei de ocupare a femeilor, flexibilizarea orarului de muncă şi alte mijloace pentru a ajuta la concilierea vieţii profesionale cu viaţa de familie, etc.

S-au spus lucruri interesante, frumoase, s-au făcut multe propuneri de viitor, totuşi am avut permanent impresia că Europa de Vest şi Europa de Est sunt două lumi complet diferite în acest domeniu, lucru care nu se vede prea clar la Bruxelles. Toţi stau cu ochii pe ţările – model în acest domeniu, cum ar fi ţările scandinave, Spania sau Marea Britanie şi prea puţini se uită la situaţia din fostele ţări comuniste. Au fost câteva vorbitoare din Est, una din Slovenia şi alta din Ungaria, care mi-au întărit convingerea că noi, cei din fostele ţări comuniste, suntem departe de ceea ce îşi propun cei din instituţiile UE să facă în domeniul egalităţii de şanse. Ce fac în acest moment guvernele din Suedia sau Norvegia mi se pare la distanţă de ani – lumină faţă de noi, cei din ţările estice UE. În următorii ani se vor înmulţi presiunile din partea diverselor instituţii UE, începând cu recent creata instituţie în acest domeniu (European Institute for Gender Equality) şi terminând cu Comisia Europeană şi Parlamentul European, pentru a face efective concepte care deocamdată sunt cvasi ignorate la noi, cum ar fi cel de „gender mainstreaming” sau cel de „transversalitate de gen”.

Impresia mea este că ţările din fostul bloc comunist dau în acest moment o falsă imagine asupra ceea ce fac în domeniul egalităţii de şanse, asta pentru că dincolo de legislaţie, strategii, responsabili şi declaraţii, rămân foarte puţine lucruri cu care se pot mândri. În ţările din Est avem clasicele forme fără fond făcute pentru a da bine, dar lipsite de efectivitate. De exemplu în România avem Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), wow, suntem în rândul lumii, dar vai, în realitate este o instituţie care nu face mai nimic. Este o instituţie lipsită de fonduri de la buget care lucrează la câteva proiecte finanţate din fonduri structurale. În comparaţie, în Suedia există un Minister al Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi cu un buget de 40 de milioane de euro anual care îi permite o bogată activitate în acest domeniu. Avem şi noi în România o lege pentru egalitatea de şanse, dar în ciuda acestea se fac în continuare grosolane discriminări la adresa femeilor fără să scandalizeze pe multă lume. La conferinţa la care am participat, vorbitoarele şi vorbitorii păreau de acord că în ţările UE nu se mai practică o discriminare directă la adresa femeilor, ci una indirectă. Lucru care nu e valabil în România, am numeroase exemple în acest sens, de pildă recenta discriminare pe care Poliţia Română a făcut-o la angajarea a 1200 de agenţi de poliţie (din cele 1200 de posturi scoase la concurs, 1140 erau pentru bărbaţi, 60 pentru femei, separare inacceptabilă, inechitabilă şi nejustificată).
.
Sunt multe alte impresii şi idei pe care le-am avut participând la conferinţa asta, promit să revin şi cu alte articole dacă voi avea timp.


Şi eu pe acolo:

3 comentarii:

Geanina spunea...

Bravo! nu cred ca mai merita sa mai zic ceva, iti dau dreptate in ceea ce sustii!astept cu nerabdare o continuare a articolului!

miruna vlada spunea...

bravo! u make me proud. - miruna / de la cusrul de etica. am devenit o fana a blogului tau!

Tudorina spunea...

mersi, fetelor! Sunteti dragute.