Conferinţa de la Bruxelles de săptămâna aceasta despre efectele crizei şi egalitatea de gen la nivel european a fost, cred, o modalitate de a strânge rândurile pentru cei care lucrează în domeniu şi de a se simţi împreună mai puternici în faţa crizei. Au participat persoane la nivel înalt, de la comisarul Vladimir Spidla, la vicepreşedinta Comisiei Europene, Margot Wallström, la miniştri şi secretari de Stat în ministere de resort şi până la reprezentanţi ai sindicatelor şi ONG-urilor.
Despre criză s-a vorbit în special în prima parte a conferinţei. Atât ministra Egalităţii de Şanse din Spania cât şi cea din Austria, precum şi comisarul Spidla au fost de acord că această criză poate fi o oportunitate pentru atingerea egalităţii de şanse pentru că modelul economic actual va fi schimbat iar în cel nou rolul femeilor va putea tinde să fie egal cu cel al bărbaţilor.
Rămân în continuare multe probleme la nivel european: o rată de ocupare mai mică a femeilor pe piaţa muncii, o infra-reprezentare a femeilor în posturi de decizie, asta în ciuda faptului că 60% din totalul absolvenţilor de învăţământ superior sunt de sex feminin, precarietatea joburilor ocupate de multe femei (part-time, la negru, mai prost plătite), violenţa de gen şi traficul de persoane şi altele.
Unii dintre vorbitori au venit cu multe date şi informaţii tehnice despre ceea ce fac, alţii au preferat un discurs mai cald, aproape informal. Este cazul lui Jose Mendes Bota, portughez la origine, care ocupă funcţia de vice-preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse între femei şi bărbaţi din Parlamentului European, care a luat cuvântul în timpul sesiunii despre stoparea violenţei împotriva femeilor. El şi-a început discursul mărturisind că se simte vinovat. Se simte vinovat pentru că deşi mâinile sale nu au lovit niciodată o femeie, mult timp n-a făcut nimic pentru a-i împiedica pe alţii să o facă. La un moment dat a făcut parte dintr-o campanie care încerca să contracareze pe perioada campionatului de fotbal din Germania din 2006 importarea unui mare număr de femei pentru a exercita prostituţia. Abia atunci a realizat că nu a făcut nimic pentru a rupe tăcerea şi pentru a face ceva pentru a stopa violenţa împotriva femeilor. A devenit vice-preşedinte al Comisiei pentru Egalitate de Şanse din Parlamentul European şi a început să vadă că era inacceptabil acel comportament, acea lipsă de acţiune. Atunci a realizat şi faptul că era singur, că nu mulţi bărbaţi se implicau în astfel de acţiuni. Este important să fie atraşi cât mai mulţi bărbaţi în susţinerea acestei cauze pentru că ei se află în acest moment în cele mai multe posturi de conducere, nu numai în politică şi economie ci şi în universităţi şi cluburi de sport.
S-au iscat şi mici dispute la un moment dat în timpul sesiunii despre femei în bussines. La masa de discuţii au fost invitate două femei susţinătoare introducerii cotelor în Consiliile de Administraţie ale marilor companii şi de asemeni doi bărbaţi, reprezentanţi ai companiilor, care s-au declarat împotriva acestei măsuri. Prin cote se înţelege un procent minim de reprezentare a femeilor în anumite posturi de conducere. În Norvegia a intrat în vigoare o lege care obligă marile companii să aibă în componenţa Consiliilor de Administraţie minim 40% reprezentanţi ai unui sex (adică minim 40% femei sau minim 40% bărbaţi). Deşi la început legea a iscat multe critici, ele încet încet au început să dispară pentru că s-a constatat că echipele de conducere mai diversificate dau un randament mai mare şi sunt mai creative. De asemeni femeile care înainte se mulţumeau să stea în umbră au început să aspire la mai mult şi să-şi valorifice mai bine potenţialul. Reprezentanţii bărbaţi de la această sesiune a conferinţei, unul de la Coca Cola, altul de la Sodexo, au fost de acord cu faptul că echipele mixte sunt mai bune şi că în plus prin prezenţa femeilor compania poate răspunde mai bine nevoilor clienţilor, însă nici n-au vrut să audă de introducerea cotelor. Au susţinut până la sfârşit că numărul femeilor în posturi de decizie trebuie să crească prin libera concurenţă şi exemple bune.
În a doua zi a conferinţei, ultima, s-a vorbit despre ce se face în ţările membre UE pentru aplicarea Foii de parcurs pentru egalitatea de şanse. La fel ca în prima zi, s-a remarcat o distanţă mare între ce fac unele ţări din Europa de Vest, în special cele nordice, cele mai avansate, şi modestia acţiunilor în ţările din Est. Pe de o parte, reprezentante din Belgia şi Suedia, la fel ca ministra spaniolă în ziua precedentă, au arătat că în ţările lor toate legile, bugetele şi acţiunile guvernamentale sunt evaluate din punct de vedere al impactului de gen. În Belgia se face un „gender test”, adică la fiecare proiect de lege trebuie văzut impactul asupra egalităţii între femei şi bărbaţi. În Spania toate politicile publice trebuie să ţină cont de principiul egalităţii de şanse, inclusiv judecătorii şi cei din organele poliţieneşti. Sunt alocate resurse bugetare, fără de care nu s-ar putea dezvolta programe pe termen mediu şi lung. Acestea sunt posibile pentru că există voinţă politică în această direcţie. Pe de altă parte, vorbitoarele din Europa de Est au arătat că mai este mult până când principiul egalităţii de şanse va fi efectiv luat în seamă în ţările lor. O reprezentantă din Slovenia a cerut ca ţărilor membre UE să li se exercite mai multe presiuni de la nivel european, să fie cerute rapoarte mai concrete şi rezultate măsurabile. În acelaşi timp a cerut reprezentanţilor UE să aibă în vedere elaborarea de manuale şi să existe exemple de bune practici care să ajute şi ţările din Est să facă progrese.
Per total a fost o conferinţă fructuoasă la care cei care activează în domeniu au putut să-şi împărtăşească experienţele şi să se pună de acord asupra acţiunilor viitoare.
Din partea României însă reprezentarea nu a fost la nivel foarte înalt. Şefa ANES-ului (Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi) nu a putut să asiste cu toate că apărea pe lista participanţilor. De la ANES a venit doar o funcţionară care însă, bănuiesc, nu are prea mare putere de decizie (nu că doamna Moţa ar fi avut cine ştie ce putere la nivel politic în ţara asta). Din partea ONG-urilor am participat eu şi doamna Barbalată de la Fundaţia Pro-women de la Iaşi, o doamnă foarte interesată de subiectele dezbătute.
Un gust amar mi l-a lăsat reprezentanta sindicatului CNSLR Frăţia, pe nume Maria Eugenia Barna, PSD-istă, care s-a dus la Bruxelles ca să facă turism, nimic altceva. Nu a apărut la conferinţă decât la ora mesei şi la cină, în rest cred că nici nu a intrat în sala unde aveau loc dezbaterile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu