Am citit astăzi un reportaj în Ziarul de Iaşi despre dramele femeilor diagnosticate cu cancer de sân în România. Deşi scris cu un exces de dramatism, într-un stil mai degrabă beletristic decât jurnalistic, reportajul merită citit pentru că scoate la iveală o grămadă de lucruri scandaloase în legătură cu felul cum e privită această boală în România.
E scandalos faptul că în România există atâta lipsă de informare şi pudoare încât multe femei se simt ruşinate să-şi recunoască o boală la sâni şi ajung de multe ori la medic când tumoarea a atins un stadiu avansat. Dar şi mai scandalos e faptul că, odată depăşită boala, Statul român nu acoperă nici măcar costul protezelor mamare externe care ar trebui să ajute femeile să treacă mai uşor peste trauma mastectomiei (extirparea chirurgicală a sânului afectat). În prezent legea consideră că protezele mamare au rol pur estetic. Costul lor este în jur de 400-600 de lei.
În multe ţări femeile beneficiază gratuit chiar şi de intervenţii de reconstituire a sânului, făcute prin chirurgie plastică. Această posibilitate nici măcar nu e suficient cunoscută de femeile bolnave de cancer de sân din România, de aceea multe sunt teribil de înspăimântate la gândul că mutilarea corporală le va afecta toată viaţa şi nu a mai rămas nimic de făcut.
A aminat operatia din aceleasi motive ca toate femeile: frica, rusinea, incapatinarea normala de a nu dizolva feminitatea. "Nu am vrut sa pierd un sin", a continuat femeia, in timp ce isi framinta miinile. "Stiam ca operatia inseamna extirpare, stiam. Am incercat tot felul de terapii alternative care nu au avut nici un rezultat. Trei luni mi-am pus tot felul de intrebari, asa cum fac toate femeile inainte de operatie ./.../
"Eu am refuzat ideea de mutilare, de amputare a sinului. De asta le e frica tuturor femeilor, si, chiar si dupa operatie, ma rugam sa nu fi fost cancer. O luna am trait cu speranta ca a fost ceva benign, rezultatele au aratat insa contrariul. Probele din tesut erau maligne. A inceput chimioterapia, tratamentul de dupa operatie, cel pe care il fac si acum", a povestit femeia. Nu doar privitul in oglinda pe masura ce evolueaza boala, nu doar pierderea unei parti anatomice, a increderii in sine, ci si a relatiilor, de orice fel, toate intervin odata cu diagnosticul cancerului de sin. (fragmente din reportajul din Ziarul de Iasi)
Deci, mă întreb citind aceste mărturii, cum poate Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să considere că rolul protezelor mamare este pur estetic? Cum rămâne cu trauma psihică suferită de cumplita pierdere a unei părţi a corpului? Protezele mamare externe, dar mai ales cele interne, le ajută pe femei să-şi recapete autostima şi să-şi continue cât mai aproape de normal cursul vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu