luni, 7 septembrie 2009

Studiu UNFPA despre familiile din România

Filiala din România a Fondului ONU pentru Populaţie a dat publicităţii raportul Politici Familiale şi de Gen în România în care puteţi afla date interesante despre: căsătorii, fertilitate (România are în continuare una din ratele cele mai scăzute a fertilităţii din UE, o medie de 1,31 copii pe femeie în 2007), structura şi funcţiile familiei, relaţiile de gen şi relaţiile dintre generaţii, distribuţia sarcinilor în gospodărie, îngrijirea copiilor, luarea deciziilor în familie, etc.

Studiul analizează politicile familiale din România în comparaţie cu politicile din alte ţări UE precum şi politicile de reconciliere a vieţii profesionale cu viaţa de familie.

Iată un fragment interesant din acest studiu:

„Indemnizaţia de maternitate şi indemnizaţia de îngrijire a copilului (concediul parental) sunt principalele transferuri financiare româneşti care se înscriu în intenţia de reconciliere a vieţii de familie cu viaţa de muncă. Prin nivelul acestor beneficii, România se poziţionează în categoria ţărilor cu politici generoase, indemnizaţia pentru îngrijirea copilului fiind acordată pe o perioadă lungă de timp şi după un algoritm care permite o înlocuire a veniturilor anterioare ale părintelui.

/.../ Având în vedere faptul că perioada de acordare este relativ lungă, utilizarea beneficiului până la expirare poate ridica o serie de probleme în încercarea de re-intrare a părintelui pe piaţa muncii. Studii comparative realizate la nivel european subliniază faptul că perioadele scurte sau moderate ale concediului parental se asociază cu creşterea ocupării în rândul femeilor, în timp ce perioadele mai lungi cu scăderea participării mamelor pe piaţa muncii. (adică femeia care stă acasă timp de 2 ani va întâmpina probleme la întoarcerea la muncă).

Studiul arată că în România sistemul de protecţie socială a familiilor se bazează cu precădere pe acordarea de beneficii financiare, în detrimentul dezvoltării serviciilor de îngrijire şi creştere a copilului. În ţările unde se vizează atât creşterea fertilităţii, cât şi ocuparea femeilor pe piaţa muncii, există servicii publice de îngrijire a copiilor (creşte, grădiniţe), deduceri fiscale pentru achiziţionarea serviciilor private de îngrijire a copiilor, subvenţionarea serviciilor private, încurajarea reţelelor private de bone sau reţele de baby sitteri la domiciliu.

Un lucru grav e faptul că în România, neexistând un sistem formalizat de îngrijire a copiilor de 0-3 ani, iar concediul parental plătit întinzându-se pe o perioadă de 2 ani, rezultă că cei mai mulţi copii cu vârsta de 2-3 ani rămân descoperiţi ca urmare a imposibilităţii de încadrare în învăţământul preşcolar la vârste mai mici de 3 ani.

La capitolul reconcilierii, studiul arată că în multe ţări UE există politici care vizează flexibilizarea orarului de muncă al angajaţilor (ajustarea programului de lucru) pentru a le permite concilierea cu viaţa familială, dar aceste măsuri sunt aproape inexistente în România.

Link: Politici Familiale si de Gen in Romania

10 comentarii:

Food For Depression spunea...

O fi rau pt mame dar poate e mai bine pentru copii...

medusa spunea...

@ Food For Depression
Poate. Pe de alta parte, exista femei care nu fac copii (sau amana momentul) din cauza ca nu vor sa piarda pe plan profesional.
Oare ce e mai rau, un copil ingrijit la cresa sau de o bona de stat (cum se practica in Franta) sau sa nu existe acel copil deloc?

In aceste conditii, o femeie care are deja un copil, poate nu vrea sa-l faca si pe al doilea stiind ca n-are cu cine sa-l lase ca sa se intoarca la munca.

Mamiţuni spunea...

Din cate stiu, legea prevede, pentru mamele care se intorc din CIC, o perioada de 6 luni de "reintegrare profesionala" - timp in care angajatorul trebuie sa te pastreze pe aceleasi conditii ca inainte de intrarea in concediu.
Ce se intampla in realitate, e alta poveste...
Este discutabil in ce masura e asta realist pentru angajator. In cazul companiilor mici, cu toate bunele intentii de pe lume, e, in prezent, foarte probabil ca reincadrarea in aceleasi conditii sa fie, practic vorbind, imposibila.

In prezent, gradinitele de stat (si asa aglomerate) primesc copii de la 3 ani in sus. (Cunosc si cateva exceptii. Foarte putine.) Deci, cu toata generozitatea manifestata prin lege, tot apare o perioada-problema de 1 an, pentru care mama trebuie sa gaseasca baby-sitter.

As vrea sa existe destule crese si/sau grupe de gradinita pentru copii mai mici de 3 ani. Cu toate riscurile de imbolnavire care apar la intrarea in colectivitate. Doar ca aici e nevoie de pregatire speciala, faci cu totul altceva decat la gradinita, unde copiii sunt cat de cat autonomi.

La fel cum mi-as dori sa existe posibilitatea sa lucrez cu jumatate de norma inca un an-doi dupa CIC. O asemenea masura, generalizata, ar creste intrucatva (numeric) incadrarile in munca.

medusa spunea...

@Mamituni, ma bucur sa aflu asta de la o mama cu copil mic. De obicei exista impresia ca in Romania nu (mai) exista crese pentru ca mamele insele nu le-ar vrea/se tem pentru sanatatea copiilor lor in astfel de institutii.

Mamiţuni spunea...

Medusa, daca ar exista macar cateva crese bune (sau gradinite bune cu grupe de la 12-18 luni), adica unde sa nu-ti fie realmente frica sa-ti lasi copilul, cred ca perceptia ar fi alta.
E un cerc vicios...

Exista vreun sondaj corect facut in privinta asta? (v-ati da copilul la cresa/de la ce varsta/de ce da/ de ce nu/ ce v-ar convinge sa / ce v-ar convinge sa nu, etc)

Am intrebat persoane de 40+ ce parere au despre crese. Mamele care si-au lasat (de nevoie, ca "asa era atunci", acum 20-25 de ani) copiii de 2 luni la cresa au amintiri sinistre despre perioada respectiva si li s-a ridicat brusc parul pe ceafa. Si mie mi s-ar fi ridicat, daca mi-as fi luat copilul stacojiu de plans, cu scutecul (textil!) neschimbat de 8-9 ore, de dimineata... (cum mi s-a povestit)
Poate ca si de aici vine perceptia?

Durata CIC-ului si indemnizatia sunt un prim pas. M-as bucura sa se mai faca si altii - grupe mici la gradi, personal scolit pentru ele, mai multe gradinite... As saluta, din motive legate de alaptare, si extinderea concediului post-natal la 6 luni calendaristice (de la maxim 4). Va scuti ulterior statul de (mai) multa cheltuiala: pe medicamente compensate.
Daca tot zicem ca vrem natalitate crescuta...

nordiclarisa spunea...

Foarte bun blog! Felicitari!

medusa spunea...

mersi!

andruska spunea...

Problema cu indemnizatia de maternitate (80% din salariu, timp de doi ani, daca sint bine informat) este ca incurajeaza nemunca. Stiu cel putin sase femei care prefera ca la sfirsitul celor doi ani sa mai faca un copil si sa ia alti doi ani aceiasi bani (doua dintre ele deja au facut asta). Teoretic este bine, intrucit munca de crestere a unui copil ar trebui platita (indiferent cine creste copilul: mama sau tata). Altfel insa e rau, intrucit incurajeaza nemunca si indeamna femeile sa stea tot mai mult acasa. De asemenea, asa cum sustii, apare problema reintegrarii in cimpul muncii dupa sirul copiilor nascuti. In strainatate mamele de obicei refuza sa stea acasa mai mult de doua luni dupa nastere.

medusa spunea...

@andruska, eu sunt de acord cu propunerea facuta de o doamna secretar de Stat de la Ministerul Muncii de a reduce concediul la 1 an iar banii economisiti sa fie alocati pt servicii publice de ingrijire a copiilor mici. Imi place ideea constituirii unei retele de bone de Stat (sau subventionate) pentru copii de pana la 3 ani.
Indemnizatia actuala acordata pe 2ani nu incurajeaza nemunca pt ca si ingrijirea unui copil mic presupune multa munca, ci incurajeaza nemunca remunerata. Printre efectele negative se numara si faptul ca dupa o asemenea sedere acasa, timp de 2 sau 4 ani sau 6 ani, orice parteneriat intre soti la muncile casnice nu mai e posibil, femeia facand totul. Iar cand dupa o asemena perioada se intoarce la serviciu cu 8 ore pe zi, acasa tot ea va munci, pt ca asa s-a invatat barbatelul.
Parere mea e ca Statul n-ar trebui sa incurajeze asemenea practici in interiorul familiilor.

Mamiţuni spunea...

@Andruska:
Nu cred ca discutia se poarta corect. “Stiu cel putin sase femei care prefera ca la sfirsitul celor doi ani sa mai faca un copil si sa ia alti doi ani aceiasi bani (doua dintre ele deja au facut asta)”
Eu cunosc inca 9 mamici cu copii intre 6 luni si 2 ani. Toate s-au intors la servici. Cunosc in schimb un tata care sta acasa cu copilul, si-l admir! Si?
Esantioanele reprezentative statistic parca se faceau altfel.

@Medusa, referitor la parteneriatul devenit imposibil: deci, daca vreau parteneriat acasa, sa nu fac copii (prea tarziu, am deja). Nu aparitia copiilor distruge parteneriatul.
Referitor la limitarea CIC la 1 an: consider ca e mai mult decat rezonabil din punct de vedere strict pragmatic ca, pentru cel putin inca 3-5 ani, durata CIC sa ramana de 2 ani pentru copiii sanatosi. Cine, dintre parinti (de notat ca legea actuala nu discrimineaza intre mama si tata) vrea CIC si/sau nu are de ales, sa-l poata folosi. Nu uitati ca acum nu ai unde duce copilul de la 2 la 3 ani la gradinita in sistemul de stat. Credeti ca, daca se schimba legea, apar instantaneu institutiile potrivite sau bonele "de stat" si, tot sub 2 ani, ti-l primeste cineva? Chiar credeti ca, in situatia actuala, argumentele de tipul “legea actuala incurajeaza nemunca” si "barbatul se invata prost" sunt realmente constructive? Si ca nu sunt de vreun ajutor parintilor?

Intre timp, daca e de bombanit/militat pentru ceva legat de ce face statul pentru copiii mici, as zice ca e pentru instruirea adecvata a educatorilor / asistentilor / ingrijitorilor de ambe sexe pentru crese (sa zicem cresa pana la 12 luni) si grupe mici de gradinita (12-36 luni, care sa acopere hiatusul existent). Asta daca nu cumva vrem sa le angajam la stat direct pe doamnele bone prinse in flagrant snopind copii.
Copiii de grupa mica (mai ales cei sub 2 ani…) de obicei nu se pot hrani singuri, nu folosesc disciplinat toaleta, uneori nici nu pot comunica inteligibil. Grupele mici au nevoie de un numar mai mare de ingrijitoare. Pentru personalul de grupe mici, sunt cu totul alte sedinte.
Mai intai sa avem macar scoala adecvata pentru asta (nu cele cateva ore de puericultura…), suficient personal calificat, pe urma (imediat) crese si gradinite cu grupe mici. Unde s-or gasi spatii pentru ele, e alta poveste.

Pe urma sa luam la diabolizat "nemunca". Zau asa… Ca, nu de alta, nu reusesc sa ma simt flagel social pentru ca inca stau acasa, cu fiul meu, mai mic de 2 ani.