miercuri, 2 decembrie 2009

Maria Băsescu despre ce înseamnă să fii femeie normală în România

Prima Doamnă a negat afirmaţiile lui Mircea Dinescu că ar fi fost vreodată lovită de Traian Băsescu.

În scrisoarea deschisă adresată mass media, Maria Băsescu vorbeşte şi despre ce înseamnă să fii femeie normală în România. Înseamnă să te sacrifici pentru binele soţului şi a copiilor tăi, să-ţi dedici întreaga viaţă familiei, printr-o muncă asiduă, „de dimineaţă până târziu în noapte”. Aceasta e principala misiune în viaţă a unei femei, lasă să se înţeleagă doamna Băsescu.

Doamnă Băsescu, transmiteţi-le părinţilor să nu-şi mai bată capul cu educaţia fiicelor lor, cu formarea unei personalităţi independente, autonome, la ce bun să mai facă atâtea şcoli dacă principala misiune în viaţă a femeilor e găsirea „unei partide bune”, încheierea unei căsătorii în care să se sacrifice pentru binele celorlalţi şi să lase în plan secund binele propriu?

Sau transmiteţi-ne, doamnă, că nu e normală această viaţă a femeilor din România, că viaţa dumneavoastră, similară în unele aspecte cu cea a mamelor noastre şi a bunicilor noastre, nu trebuie să fie un model şi pentru fetele din ziua de azi. Că o femeie se poate împlini şi altfel decât stând în umbra unui bărbat.

Pe de altă parte, doamna Băsescu spune că Traian Băsescu nu a lovit-o niciodată şi că acesta nu şi-a lovit niciodată copii.

Însă multe femei nu au avut norocul acesta! Sunt multe, chiar dacă e greu să găsim nişte statistici ale violenţei domestice în România. Doar un procent mic din femeile bătute din România se adresează poliţiei şi justiţiei aşa că nimeni nu ştie exact care e cifra reală a femeilor agresate. Autorităţile au tot timpul alte priorităţi, nu există decât …9 adăposturi pentru victime în toată ţara, iar legea violenţei domestice a rămas doar pe hârtie. Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, singura instituţie care se ocupa de programele publice de prevenire şi combatere a fenomenului, s-a desfiinţat acum câteva săptămâni.

Violenţa domestică există pe scară largă în această ţară, o spun cele câteva studii finanţate din fonduri străine (că banii publici de la noi nu sunt pentru aşa ceva, nu?). Unele studii spun că o treime din femeile din România au fost agresate, verbal sau fizic (Studiul Sănătăţii Reproducerii, UNFPA, 2004).

O treime din femeile din România! Doamnă Băsescu, mă bucur că nu vă număraţi printre ele, dar totuşi, puteaţi să le transmiteţi un mesaj, să le întindeţi o mână sau chiar mai mult în textul acestei scrisori...

.

Link: Scrisoarea deschisă a Mariei Băsescu.

3 comentarii:

Churchill spunea...

Maria Basescu a fost o prima doamna total absenta. Multi o gratuleaza pentru decenta, dar eu cred ca ar trebui sa o taxam pentru lipsa totala de implicare in viata publica, unde putea macar sa trimita niste mesaje de sprijin pentru unele categorii de favorizate.

Anonim spunea...

Ca sa vedeti si sa intelegeti mai mult, cititi:

http://www.libertatea.ro/stire/mi-a-placut-sa-dansez-dar-n-am-mai-avut-cu-cine-160244.html

Anonim spunea...

"Aceasta e principala misiune în viaţă a unei femei, lasă să se înţeleagă doamna Băsescu."

dati jos lentila feminista si mai citeste o data cuvintele Mariei Nasescu.