Un studiu interesant făcut de o reţea internaţională de ONG-uri arată că România este pe primul loc în topul ţărilor de origine a prostituatelor din UE.
E o informaţie despre o realitate tristă, în schimb a fost folosită de Evenimentul Zilei ca o pledoarie pentru legalizarea prostituţiei în România, în loc să tragă un semnal de alarmă asupra traficului de fiinţe umane.
Într-un articol publicat azi, Evenimentul Zilei face o gravă dezinformare, lăsând să se înţeleagă că româncele ar fi plecat toate de bună voie să se prostitueze în ţările din Vest şi neamintind niciun cuvinţel despre miile de fete şi femei tinere înşelate, ademenite cu locuri de muncă chiar şi de cunoscuţi, rude, consăteni, apoi forţate să se prostitueze. Sau despre fetele care au fost luate cu japca pur şi simplu şi "trimise la produs", adică vândute şi multe alte nenorociri despre care autorul articolului din păcate nu spune nimic.
Pledoaria pentru legalizarea prostituţiei a autorului de la Evz merge până într-acolo încât susţine că prostituatele ar fi plecat din România din cauza "legislaţiei prea dure"! Legislaţie dură? Cum ar fi să amendăm clienţii, ca în Suedia, Islanda sau Norvegia şi să terminăm definitiv cu prostituţia?
Cât de departe poate merge ignoranţa şi reaua voinţă a jurnalistului de la Evz? Acum câteva zile, poliţiştii de la DIICOT au arestat 80 de persoane în Alba pentru proxenetism şi trafic de fiinţe umane. Alte 47 de percheziţii au avut loc la Braşov şi Iaşi. Ar putea cineva să-şi imagineze câte femei au vândut nemernicii ăia? Ar putea Andrei Udişteanu, autorul articolului din Evz care visează la legalizarea prostituţiei, să se pună măcar o secundă în locul unei singure fete din Alba vândute şi forţate să se prostitueze într-o ţară străină?
Mai multe:
Evenimentul Zilei - România, exportatorul nr. 1 de prostituţie
Adevărul - Proxeneţii reţinuţi în Alba şi Hunedoara acţionau în patru ţări din UE
Blogul Medusei - De ce NU trebuie legalizată prostituţia
16 comentarii:
Poti sa introduci si pedeapsa capitala pentru prostitutie (sau pentru clienti) ca tot nu o sa dispara. Oare nu cumva tot raul vine din faptul ca domeniul este in afara legii?
Munca la negru in general e periculoasa indiferent de domeniu tocmai din cauza lipsei protectiei legii.
Legalizarea ar trebui facuta in asa fel incat legislatia sa protejeze femeile care din diverse motive aleg sa practice aceasta "meserie" si sa ii pedepseasca pe cei care incearca doar sa le exploateze.
@Oxy, am mai vorbit despre subiectul ăsta. Legalizarea duce la înflorirea industriei sexului, la creşterea numărului de prostituate iar proxeneţii de abia aşteaptă asta ca să racoleze şi mai multe fete-mărfuri...
Germania e, alături de Thailanda, una din ţările de top ca destinaţie a traficului de fiinţe umane. În Germania prostituţia e legală. În Olanda, altă ţară unde prostituţia e legală, traficul este şi el în floare iar autorităţile se gândesc să adopte legislaţia din Suedia. Think about it.
2. Nu e nevoie să introduci pedeapsa capitală, e suficient să amendezi clienţii şi prostituţia se va reduce simţitor. În Suedia aşa s-a întâmplat.
Ar fi ok dacă legalizarea prostituţiei ar duce la toate lucrurile bune pe care le proclamă susţinătorii acestei idei, inclusiv dispariţia proxenetismului şi traficului, dar eu zic să privim şi în ograda vecinilor să vedem ce au păţit ei când au luat decizia asta.
Statistica ridicata poate fi si din cauza ca se raporteaza mai des cazuri care altfel ar fi ramas necunoscute.
De asemenea foarte important mi se pare forma legislatiei. Daca e facuta doar sa tolereze practica sau ofera si protectie impotriva abuzurilor.
Pedepsirea clientilor in Romania nu cred ca ar avea acelasi impact avand in vedere diferentele de educatie si nivel de trai.
Totusi la noi este ilegal si nu prea functioneaza. Tot femeile care practica meseria au de suferit la mana proxenetilor, a politiei si cateodata chiar si la mana clientilor.
"Legalizarea" prostitutiei in Romania?!?
M-as termina de ris daca n-ar fi de plins.
Domnu Oxygen, eu te-nteleg ca ti se scoala cind te gindesti la asa ceva, dar nu mai bate cimpii despre protejarea "femeilor care din diverse motive aleg sa practice aceasta meserie" si pedepsirea celor "care incearca doar sa le exploateze".
Domnu' Oxygen, in Romania, singura tara de lumea a treia din UE, SINGURUL motiv care le face pe unele femei sa "aleaga" aceasta meserie e saracia.
Cit despre pedepsirea celor "care incearca doar sa le exploateze", ar fi cam greu ca stapinii Romaniei de azi sa se pedepseasca singuri.
Deci nu te mai obosi cu comentarea aberatiilor platite din oficiosul EVZ si du-te la femei, ca e cu voie de la politie.
Sunt total impotriva legalizarii si total pentru pedepsirea clientului.
Pana cand vom avea asta in Romania, ar trebui sa incepem cu un drept la replica in urma articolului din EVZ.
Nu poate ANES sa faca asta? Am vazut ca ei deruleaza campanii impotriva traficului de persoane. Ar fi foarte bine sa trimita un comunicat oficial ca raspuns la acest articol....
@Hydrogen
E usor sa faci misto, dar daca ai avea un gram de caracter ai folosi un nume adevarat(sau macar un nick dupa care sa stie lumea cu cine are de a face). Saracia (si lipsa educatiei) e si motivul din care devin unii gunoieri, mineri, etc. Totusi e o alegere indiferent ca e motivata de saracie.
Oxy,te intreb si pe tine ce l-am mai intrebat pe un sustinator al legalizarii care venea cu acelasi argument:
Daca ar trebui sa alegi pentru o zi in a practica prostitutia sau a fi gunoier, ce ai alege? Si de ce?
Daca ar fi vorba de prostitutie de lux (adica sa fac undeva pe la 5000+ de euro pe luna) as alege prostitutia (motivul cred ca e evident). Oricum nu prea mi se pare relevanta intrebarea atunci cand raspunde cineva care vine dintr-un mediu in care astfel de probleme sunt pur teoretice. Plus ca problema poate fi pusa si altfel (neglijand aspectul moral): ce ai alege dintre a munci 30 de ani si abia sa iti permiti un apartament cu 2 camere sau a castiga destui bani incat sa iti permiti aproape orice iti doresti?
O paralela poate fi facuta cu industria pornografiei. Sunt sigur ca majoritatea actritelor au facut alegerea din ratiuni economice. Si chiar daca eu nu vreau sa ma fac actor de filme porno nu inseamna ca ar trebui sa condamn alegerea facuta de altcineva.
Parerea mea e ca nu meseria in sine duce la abuz, ci situarea ei in afara legii.
Prostitutia de lux e un procent mic din totalul prostitutiei.
Gandeste-te cat castiga o femeie de pe centura si la ce riscuri se supune.
Oricum,indepartezi discutia de la traficul de fiinte si proxenetism, principalul motiv pentru care ar trebui sa nu legalizam prostitutia. Nu vor disparea traficantii sau proxenetii pentru ca prostitutia va fi legala, din contra, probabil vor veni si din tari vecine cu "marfa" pentru noii clienti.
M-am interesat si despre cresterea traficului de fiinte din Germania si am observat ca problema e cu persoanele care sunt aduse ilegal in tara si se afla efectiv tot in afara legii. Fapt care duce la evitarea contactului cu politia fiindca nu cunosc limba, vor fi deportate, etc. Sunt sigur ca se pot lua masuri impotriva traficului exclusiv (de ex: pedepse mari pt traficanti si amenzi pentru clientii care se folosesc de servicile fetelor traficate, incurajarea denuntarii).
Sunt curios totusi daca legalizarea ar duce la disparitia traficului de fiinte si a abuzurilor ai sustine legalizarea?
Eu unul pot spune ca nu as sustine legalizarea daca ar fi doar o forma de tolerare a ceea ce exista deja si nu ar veni impreuna cu niste masuri legislative si executive care sa duca la reducerea abuzurilor. Succesul Suediei cred ca se trage mai mult de la sumele mari alocate si a presiunii sustinute ale politiei, dar nu cred ca o astfel de finantare va fi sustenabila si pe termen lung strategia nu va mai functiona.
VESTI PROSTE DIN SUEDIA!
Prostitutia nu adisparut absolut de loc ci contactele se fac prin internet si este mai grei de depistat!
Problema prostitutiei este legata de legea prea slaba impotriva proxenetilor, care fac acest trafic de carne vie. Legalizarea ar aduce o protectie a femeilor si ar elibera resurse pentru a vina proxenetii, acesta mafie scirboasa care exploateaza femeile.
buna tuturor,
sunt femeie si doar ideea ca alte femei fac din sex o meserie imi provoaca sila. Daca ele sunt fortate insa, este cu totul alta poveste. Sunt de acord cu Oxygen, "nu as sustine legalizarea DACA ar fi doar o forma de tolerare a ceea ce exista deja si nu ar veni impreuna cu niste masuri legislative si executive care sa duca la reducerea abuzurilor".
Cred ca amenzile pt. proxeneti ar trebui dublate sau triplate, iar in ceea ce priveste femeile, ar trebui inceput un proces diferit: sa arate in scoli (incepand cu clasa a 9-a), filme educative care sa le pregateasca pe tinerele fete( si chiar baieti de ce nu?) care sunt adevaratele ponoase si cum pot sa evite meseriile banoase promise de alti binevoitori pe alte meleaguri. As merge pana acolo incat sa propun ca aceasta vizionare educativa sa faca parte din programa scolara, sa fie abordata cel putin o data pe luna, si elevii sa fie total implicati cu participarea la proiecte, sa faca fiecare pe cont propriu descoperiri si ce sugestii are fiecare; pro si contra argumente. Cu siguranta ca in timp, se va dezvolta o generatie implicata si educata indeajuns sa mai vrea sa practice prostitutia si chiar proxenetismul. Incet-incet se va reduce numarul de cazuri, ar fi o nebunie sa speram la eradicarea lor, sunt probabil cele mai vechi meserii alaturi de hotie pe pamantul asta. Dar intr-adevar prin cultura si civilizatie reusesti sa-ti controlezi mai bine viata si sa iei masuri pt. ce se intampla in jurul tau.
Acesta e punctul meu de vedere, si nu cred ca e gresit, insa cine nu are intentii bune normal ca o sa gaseasca si aici "bube" si ca "nu se merita" si tara tot asa o sa mearga, si tot altii o sa rada de noi.
Numai bine!
In discutiile despre "Romania cel mai mare exportator de prostitutie" in Europa, se ignora mereu cel mai important aspect: dintre tarile saracei Europe de Est, pentru romance e cel mai usor sa ajunga in Europa de Vest!!!
Pai ia sa deschida Europa de Vest portile pentru Rusia, Ucraina, Thailanda, Brazilia si dupa aia mai discutam cine e pe locul 1 cu coronita....
Lasand ironiile la o parte, sa ne slabeasca presa occidentala cu lectii despre "prostitutie & morala": mergeti in Amsterdam, Germania, Elvetia si veti vedea prostituate englezoaice, frantuzoaie, nemtoaice, olandeze, etc....
Noi furam si ne prostituam DIN SARACIE...dar Europa de Vest, ce MOTIVATIE are????????
cu drac(oste),
Gigi.
PS. In plus, presa engleza, sa ne muste BINE de fund, ca acte nu vor sa ne faca daca mergem la ei sa muncim CINSTIT, si apoi se supara ca ne apucam de...ilegalitati...JEGOSII!!!
PPS...Nu in ultimul rand, prositutia romaneasca este meritul clasei politice romanesti, dar si a clasei politice europene, care doar ne-a exploatat prin munca fara acte, desi suntem milioane de romani in Vest in ultimii 10 ani!!!
Am inteles ca 1 din 8 prostituate sunt de origine romana. Daca spui ca principala cauza a prostitutiei consta in ademeneirea fetelor cu promisiuni false de a lucra in Occident in baruri, la menaj, etc., inseamna ca suntem in top nu cucele mai multe prostituate, ci cu cele mai naive. Top in prost(itut)ie.
cite drame sint,au fost si vor fi din pricina prostitutiei? vai de poporul nostru,de familiile noastre.Va spun acest lucru din trairea mea personala,atit sotia apoi si viitoarea sotie au luat-o pe acest drum.Vai de viata noastra a romanilor.Putem multumi celor ce ne guverneaza caci ei ne-au adus in starea acaesta din 1990 incoace.
Oare cite intrebari ar trebuii sa ne mai punem? De ce romancele noastre trebuiesc sa mearga pe pamint strain sa faca toate aceste fapte murdare? Da va spun din o traire proprie, eu am pierdut doua fiinte dragi,fosta sotie si viitoarea sotie,cite familii se vor mai destrama? Saracia in care traieste poporul roman din 1990 incoace a adus acest flagel in vietile noastre.Cine poarta vina acestui fapt? Da am fost afara si am vazut romancele noastre ce fac acolo.Da sint femei de top pentru placerile occidentalilor.Se vind acolo.Ce fac guvernantii nostri? Eminescu spunea "muntii nostri aur poarta,noi cersim din parta in poarta" VAI DE POPORUL NOSTRU.D-ZEU SA NE AJUTE.
Trimiteți un comentariu