Teo Trandafir versus Liliana Mincă, o campanie ♀

Alegerile din colegiul 19 din Bucureşti s-au încheiat astăzi cu victoria Teodorei Trandafir din partea PD-L, în faţa Lilianei Mincă de la PSD-PC.

Două femei au candidat una împotriva alteia pentru un loc în Parlament. Nu este o premieră în politica românească de la introducerea votului uninominal ca două femei să se lupte pentru acelaşi loc în Parlament. În 2008, Elena Udrea s-a confruntat în colegiul 25 împotriva Luminiţei Anghel, iar Alina Gorghiu împotriva Laviniei Şandru în colegiul 22.

Vasile Dâncu spunea cu amărăciune în urmă cu câteva zile că, deşi are încredere că femeile pot face politică mai bine decât bărbaţii, niciuna din cele două doamne nu va aduce ceva nou în politica românească pentru că nici Teo Trandafir dar nici Liliana Mincă nu au programe politice serioase şi se limitează la a copia „minciuni ale politicii masculine”. În parte, Dâncu avea dreptate. La Teo Trandafir s-a văzut amatorismul şi lipsa de experienţă în politică, mergând până într-acolo cu absurdul încât a susţinut prin sloganul electoral că vrea „mai puţină politică şi mai mult suflet”. De fapt, sensul termenului „politică” a fost confundat în mod intenţionat şi populist cu termenul „politicianism”. Sper totuşi că Teo Trandafir, sau măcar staff-ul său care i-a compus sloganul, înţelege că arta politicii are ramificaţii ample, politica atingând aproape toate domeniile vieţii noastre, de la impozite la subvenţii, de la agricultură la infrastructură, de la reglementarea comportamentelor în spaţiul public şi până la aspecte ale vieţii private cum ar fi violenţa domestică, divorţurile, custodia copiilor, etc. Feministele valului al II-lea spuneau pe bună dreptate că „the personal is political” – adică inclusiv ceea ce se întâmplă dincolo de uşa casei, în spaţiul privat, trebuie supus unor reglementări de la nivel politic.

Per total, intenţiile doamnei Trandafir par a fi de bună credinţă: doreşte să îmbunătăţească, de la nivelul Parlamentului, situaţia copiilor din România. Din păcate, programul său politic a fost sublim dar a lipsit cu desăvârşire. De exemplu, una din propunerile sale a fost aceea de a acorda „cupoane pentru creşe” părinţilor cu copii mici, pentru ca Statul să ofere în acest mod o asistenţă şi pentru copii de 0-3 ani. Însă, în concret, cum vor funcţiona aceste cupoane nu a fost deloc clar. De unde luăm creşele? În ultimii ani numărul lor s-a redus drastic, ce facem, construim altele? Sistemul va funcţiona sau ba în paralel cu plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului? De ce să dăm cupoane pentru creşe şi nu să subvenţionăm direct funcţionarea şi extinderea reţelelor de creşe?

În cazul celeilalte candidate, Liliana Mincă, programul politic a fost ceva mai conturat, însă nu a adus nimic nou sau spectaculos. În privinţa legalizării prostituţiei sau a căsătoriilor homosexuale, Mincă a adoptat poziţia în contra, conservatoare, aducând în discuţie morala creştină, mai presus de alte argumente. Marca PC s-a văzut şi în propunerile sale referitoare la introducerea TVA-ului redus la alimentele de bază şi păstrarea vârstei de pensionare a femeilor (Partidul Conservator este cel mai vehement opozant al acestei măsuri, Lia Ardelean, preşedinta Organizaţiei de Femei a PC, fiind iniţiatoare unei campanii de strângere de semnături împotriva adoptării Legii Pensiilor în varianta actuală ce propune egalizarea vârstei de pensionare a femeilor şi bărbaţilor). Pe alte subiecte, Mincă s-a bazat pe criticile tipice ale opoziţiei la adresa guvernului condus de Emil Boc şi a lui Traian Băsescu. Asocierea sa cu primarul Piedone ar fi trebuit să-i asigure victoria, dar, spre deosebire de acesta, a fost mai puţin cunoscută şi pe timpul campaniei nu a reuşit că convingă suficient.

Partea pozitivă a acestei campanii a fost abordarea politicii dintr-o perspectivă feminină. Aici Dâncu greşeşte când spune că cele două politiciene au repetat „minciuni ale politicii masculine”. Ambele au arătat o înclinaţie pentru probleme sociale. Ambele au vorbit despre teme care vizează traiul femeilor din România: creşterea copiilor, vârsta de pensionare, legiferarea prostituţiei. Aceste teme deosebit de importante şi insuficient dezbătute de obicei de politicieni, nu şi-ar fi făcut loc dacă cei doi candidaţi ar fi fost bărbaţi. Să ne amintim că în alegerile pentru colegiul 1 din Bucureşti în care s-au confruntat Radu Stroe (PNL) şi Honorius Prigoană (PD-L) principalele teme au fost cele referitoare la reformarea Statului, unicameralismul, siguranţa naţională, etc., aceleaşi pe care se ceartă şi în prezent cei mai mulţi bărbaţi de Stat din România.

În final, două amănunte de remarcat din timpul campaniei electorale pentru colegiul 19:

- unul negativ: remarca misogină a lui Radu Stroe de la începutul campaniei cum că lupta politică avea să fie "o ciufuleală între doamne";

- unul pozitiv: reapariţia Monei Muscă într-un eveniment politic.