sâmbătă, 16 octombrie 2010

Solidaritate cu învăţătoarea Cristina Anghel

Editorial Special

Ne exprimăm solidaritatea cu gestul eroic, de mare demnitate, al învăţătoarei Cristina Anghel, aflată în grevă a foamei din 26 august, riscându-şi viaţa pentru respectarea şi predictibilitatea legilor, pentru statul de drept. Gestul său, în context, este la fel de demn de preţuit precum cel al înaintaşei sale, profesoara Doina Cornea care şi-a riscat viaţa în ultimul deceniu comunist pentru libertate şi democraţie.

O asigurăm pe doamna Cristina Anghel de întreaga noastră solidaritate morală.


De aproape doua decenii organizaţiile de femei din România iau poziţie publică împotriva desconsiderării bugetare grave şi iresponsabile a domeniilor feminizate: educaţia, sănătatea, cultura, administraţia. Sărăcirea acestor bugete înseamnă şi sărăcire dramatică, un real atentat la supravieţuirea femeilor care cresc, îngrijesc, educă, tratează, administrează sau mai păstrează, din resurse minime, un dram de dezvoltare culturală şi civică în această societate. Gestul domniei sale este extrem pentru că situaţia acestor domenii este extremă. Îi adresăm rugămintea să ni se alăture, renunţând la grevă. Prezenţa unei persoane de un asemenea calibru moral în mişcarea pentru drepturile femeilor din România ar fi deosebit de benefică.



Iniţiatoare:

  • Oana Baluta, preşedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Alice Iancu, vice-presedintă, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Diana Neaga, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Tudorina Mihai, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Andreea Molocea, membră în Consiliul Director, Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA
  • Mihaela Miroiu, prof. dr. univ, SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), membră fondatoare a Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA


Cei care doresc să-şi exprime solidaritatea cu doamna învăţătoare şi să se alăture inițiativei noastre sunt rugaţi să trimită un mail la adresa: centrul_filia@yahoo.com.


Cei care au conturi Facebook se pot alătura cauzei „Solidaritate cu invatatoarea Cristina Anghel”.

___________________________

Update 22.10.2010

Cauza are acum peste 1.400 de susţinători iar pe email şi prin site-ul Feminism Romania am strâns alte 130 de semnături. Urmează să punem la punct alte demersuri, printre care articole în presă şi poate o manifestaţie în stradă...

Până atunci recomand un articol excelent al Mihaelei Miroiu: "Viaţa pentru un principiu: Cristina Anghel".

7 comentarii:

Anonim spunea...

Mai bine mai tarziu decat niciodata!

Carmen Amza spunea...

Ar fi bine dacă am înţelege cu toţii ce se întâmplă. Astăzi se încalcă o lege care poate nu îi afectează decât pe unii. Dacă nu luam atitudine mâine se va încălca o altă lege şi alţii vor fi afectaţi. Ar fi bine să milităm pentru principii şi nu pentru persoane. Sunt alături de doamna învăţătoare Cristina Anghel.

Anonim spunea...

Sint cu tot sufletul alaturi de Doamna Cristina, dar nu pot sa nu ma gindesc si la viata ei. Un prieten spunea `eroii nu isi vad copiii crescind`. Pe atit de trist pe cit este de adevarat...
Mai este o vorba inteleapta romaneasca `cu o floare nu se face primavara`. Este nevoie de viata acestei doamne, este nevoie si de sacrificiul ei, dar alaturi de copii, de viitor si de tot ce inseamna viata.
Din pacate, un deznodamint tragic ar duce la citeva zile de stiri si gata... Nu merita. Viata este una singura si nu mai traim timpul in care sacrificiul suprem rascolea orice suflare. Adevarata istorie a fost scrisa. Sa ne gindim la viitor si sa speram. Acest sentiment nu ni-l poate lua nimeni.
Cu toata stima si cele mai sincere ginduri pentru Doamna Cristina.

Alexandrina spunea...

Tudorina,

M-am tot gandit daca sunt solidara sau nu cu invatatoarea Cristina Anghel. Am stat pe ganduri pentru ca eu sunt total impotriva auto-sacrificiului, oricare ar fi motivul. Stiu ca motivul este incalcarea principiilor statului de drept, dar Romania este deja o tara scapatata, care nu merita un asemenea sacrificiu. Greve, revolte, proteste, pichetari,inteleg, greva foamei nu.
Imi pare rau, dar nu pot rezona cu acest gest. Nu pot incuraja o femeie sa continue greva foamei. Nu as fi incurajat niciun barbat.

Tudorina spunea...

Alexandrina, în niciun caz nu încurajăm sacrificiul nimănui, încercăm să facem vizibil protestul, să obţinem o reacţie de la autorităţi. Este un protest îndreptăţit când nu mai ai cum altfel să atragi atenţia pentru a fi băgat în seamă.
În acest moment mă îngrijorează numărul mare de zile în care această doamnă e în greva foamei şi vreau să iasă din această grevă şi să-şi continue protestul prin alte forme. Să aibă forţa să se recupereze fizic şi să lupte în continuare pentru drepturile sale şi ale celorlalte cadre didactice.

hermosa spunea...

din pacata stora nu le pasa de nimic... saraca femeie se kinuie si pe astia ii doare in...
rusine celor care i-au votat

Anonim spunea...

nu sunt deloc solidar cu aceasta femeie, cred ca ar trebui imediat sa iasa din greva foamei si sa incerce sa supravietuiasca. asta-i primul instinc, cel mai important pe care-l avem, de supravietuire. daca-l pierdem, totul e pierdut. ce mai conteaza daca-i vor mari salariul, si ea va muri in curand, de epuizare ? femeia asta nu e o eroina. exemplul ei este unul negativ. sinuciderea nu e o optiune, atunci cand iti scad veniturile. am vazut acum cateva zile o alta femeie, care nu era cadru didactic, dar a decsi si ea sa intre in greva foamei, asa, de solidaritate. de unde se vede ca isteria e contagioasa.n-as face greva foamei ptr nimic in lume, mai ales ca e total ineficienta. o singura viata avem , si sa murim prosteste, in greva foamei...