miercuri, 7 decembrie 2011

Invitaţie - semnarea petiţiei pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă românească

Niciodată o personalitate feminină nu a apărut pe bancnotele româneşti.

În cadrul proiectului ALTFEM - o campanie pentru schimbarea imaginii femeii în societate - se va face o petiţie pentru ca pentru prima oară în istorie o personalitate feminină să apară pe o bancnotă românească.

Semnează şi tu petiţia, miercuri, 14 decembrie, ora 10:30, în Sala Nicolae Bălcescu din Palatul Parlamentului, în cadrul proiectului ALTFEM. Invitaţia oficială aici.


De-a lungul istoriei, figurile feminine puse pe bancnotele leului românesc au fost preponderent ale unor ţărănci. Pe reversul actualei bancnote de 10 lei apare figura unei fete cu un ulcior de apă pe umăr. Este un fragment din tabloul „Rodica” de Nicolae Grigorescu, pictor al cărui chip apare pe aversul bancnotei. Fata este aşadar o ilustrare a operei pictorului român.


Bancnote pe care au mai apărut figuri de femei (exemple).

Bilete ipotecare de 10 lei şi de 100 din 1877:


Bancnotă de 100 de lei din 1916:

Bancnotă de 2.000 de lei din 1941:

Bancnotă de 20 lei din iunie 1950 - revers:


Bancnotă de 5 lei din 1952:

Bancnota de 10.000 de lei din 1994 avea pe verso o imagine a statuii zeiţei Fortuna, protectoarea cetăţii Tomis:

Linkuri:

22 de comentarii:

Alexandru spunea...

Hai că am început să râd ... Asta e una din cele mai importante probleme ale României de azi? Că toate chipurile de pe bancnote aparţin bărbaţilor? Oricum, judecând mai adânc nu cred că ar fi o idee deloc rea să adăugăm şi o figură feminină. Am o propunere : Regina Maria, probabil cea mai importantă femeie din istoria României. O femeie inteligentă, puternică şi luptătoare. Şi a fost şi una din promotoarele feminismului românesc (alături de Marta Bibescu, Ana de Noailles, etc) aşa că probabil este simpatizată şi de tine. După părerea mea sinceră regina Maria este cel mai mare român din istoria ţării noastre (a făcut lucruri mai importante şi mai bune decât eroii bărbaţi) şi ar merita o astfel de apreciere şi nu numai.

Patricia spunea...

Buna ziua, Tudorina. Imi place initiativa voastra. As vrea sa stiu insa ce propuneri de personalitati feminine aveti in vedere. V-ati gandit, banuiesc, la Sofia Nadejde, Ana Aslan, Elisa Zamfirescu.

Tudorina spunea...

Patricia, nu este initiativa mea, se face in proiectul ALTFEM.
Nu m-am gandit la o personalitate, e nevoie de o analiza tinand cont si de criteriile in baza carora s-au ales personalitatile masculine.

Daca e sa spun un nume rapid, o femeie care a dus numele Romaniei in toate colturile lumii, aceasta ar fi Nadia Comaneci.

Patricia spunea...

Buna ziua, Tudorina. De superficialitatea asta imi era teama, de impulsul firesc de a alege o femeie din show biz, din arta spectacolului, de o femeie care si-a gasit calea valorificandu-si feminitatea. Da, Nadia ar fi potrivita, atunci cand pe bani vor fi chipurile fotbalistilor si ale manelistilor, de ce nu? Si apoi descarcand invitatia am vazut ce institutii ”grele” sustin proiectul. Cu toate astea, semnarea unei petitii la o anumita ora fixa, intr-o locatie pretentioasa, mie imi miroase a manareala si aruncat praf in ochi, pe bani grei europeni...Pacat!

Tudorina spunea...

Nadia a fost un exemplu care mi-a venit pe moment pentru că ştiu că este românca cea mai cunoscută în lume. Nu aş banaliza performanţele ei în gimnastică, nu cred că a ajuns acolo doar pentru că şi-a valorificat feminitatea (că avea un corp frumos şi armonios), ci pentru că a muncit greu, de la vârste la care noi ne jucam pe maidan.

Tudorina spunea...

Alexandru, uite un lucru interesant de care am dat citind pe site-uri de numismatică. Chipul reginei Maria a apărut pe monedele (nu bancnotele) de 25 şi 50 de lei din 1922.

http://romaniancoins.org/ro25lei1922.html

Patricia spunea...

Tudorina, ai drepatate, nu minimalizez performantele Nadiei, ci atrag atentia ca ea a facut performanta in sport, sportul este un spectacol, este ceva distractiv. Ori femeile au avut loc in artele spectacolului, in divertisment. Exagerand as zice ca femeile au avut sanse de afirmare doar in divertisment. Iar sportul e divertisment pentru barbati. Analogia mea e fortata, dar Nadia si-a folosit trupul pentru performanta. Hai sa fim mai atente la mesajul pe care il transmitem, femeile isi fac multe deservicii acceptand ipostazele in care le distribuie barbatii: marfa, distractie, slugareala, sex. Hai sa iesim un pic din cercul asta stramt!

Tudorina spunea...

De acord. Atunci ne-am putea gândi la nume ca cele pe care le-ai amintit tu, sau poate scriitoare (bancnotele actuale au vreo trei figuri bărbăteşti de scriitori) ca Hortensia Papadat Bengescu (a cărei operă este un pic sub-estimată, mi se pare mie)sau Monica Lovinescu, sau poate figuri feminine simbol al rezitenţei anticomuniste - Elisabeta Rizea sau Doinea Cornea. Iar lista rămâne deschisă.

Tudorina spunea...

Ah, uite am găsit o discuţie mai veche pe tema asta, din 2009, iniţiată de Daniela Fugaru Kammrath & Alexandrina Satnoianu pe site-ul 121:

http://www.121.ro/articole/art6723-imagini-feminine-pe-bancnotele-romanesti.html

Gopo spunea...

Oricine, dar nu Hortensia-Papadat Bengescu, va roog !! Romanele ei pot fi vandute drept somnifer, sunt excesiv de intinse, actiunea se misca mai lent ca un grup de Dorei nesupravegheati ... E varianta feminina a lui Sadoveanu, cu povestile lui vanatoresti de 100 de pagini umplute cu nimic. Martha Bibescu sau poate Smaranda Braescu (aici poate sunt eu subiectiv, aviatia e o pasiune), Ecaterina Teodoroiu .... sigur exista o femeie mai potrivita.

Patricia spunea...

Nu avem personalitati feminine marcante pentru ca femeile nu au avut acces la performanta, iar exceptiile, femeile care au sfidat vremurilor si cutumele si facut lucruri memorabile, nu au fost promovate, nu au avut acces la popularitate. Trebuie privita problema la modul serios, traind intr-o cultura patriarhala, valorile feminine promovate sunt valorile acceptabile pentru barbati, femeile de care auzim sunt femei care accepta si conserva ordinea barbatilor si femei care ilustreaza/materializeaza stereotipurile feminine impuse tot de barbati. As mai propune inca un nume: Nina Cassian. De acord cu ambele propuneri ale tale, Gopo. Si ar trebui sa ne gandim si la femei arhetipale, nu doar la femei reale, daca femeile reale nu au gasit drumul spre popularitate (Baba Cloanta iese din discutie, nu-i asa? :) ).

Alexandru spunea...

Interesant faptul că Regina Maria a fost deja pe monedele ţării. E una din femeile din România care merită acest lucru. Dar eu tot rămân la impresia că s-ar impune şi de această dată introducerea ei pe o bancnotă. Să fim serioşi, regina a făcut pentru România mai multe lucruri decât a făcut orice altă româncă. datorită ei avem acum o Românie mai mare, mai prosperă,etc. A luptat toată viaţa ei pentru ţară şi ne-a reprezentat peste tot cu onoare. Am tot respectul pentru Nadia şi tot cea realizat ea, dar consider că pentru început nicio altă româncă nu se ridică la nivelul Reginei Maria. :)

Amalia spunea...

Eu o propun pe dna Leonida, prima femeie inginer din Romania, probabil si din Europa. Din cate imi amintesc, se pare ca si prima femeie arhitect din Europa era de la noi. Am citit un articol atunci cand eram mica, s-ar putea sa ma insel. Si Raluca Ripan a avut contributii importante in chimie. Eu propun femei din stiinta, cred ca e cel mai relevant. N-are nicio legatura ca si eu ma ocup cu asta:)

Patricia spunea...

Iata un top 10: http://www.garbo.ro/articol/Cariera/407/slideshow/10-femei-celebre-din-Romania.html

ADRIAN spunea...

E nu m-as putea hotari intre Rodica Stanoiu si Roberta Anastase. Mai curand as alege-o pe Sulfina Barbu in locul Elenei Udrea dar as nedreptati-o pe Anca Boagiu. Doamna senator si fost ministru Placina nu ar fi potrivita fara fiul dansei. Poate ar fi mai bine de ales intre Monica Iacob Ridzi si Raluca Turcan. Acum, daca stim cum e cu angajamentele la Secu probabil ca si Paula Iacob ori Mona Musca ar fi nimerite ...

Glumesc amar in legatura cu "personalitatile" feminine din Romania de azi. In trecut se pare ca realmente au existat si ar merita. Si nu ma refer la Ana Pauker sau la Elena Ceausescu ori aia de la consiliul culturii si educatiei socialiste (imi scapa acum numele ei). Ma gandesc la Ana Aslan caci reginele Romaniei n-ar fi acceptate pe motiv de monarhie. Personalitatile de pe bancnotele actuale s-au ales strict din domeniul culturii - istorie/filosofie, muzica, dramaturgie, pictura

Tudorina spunea...

Adrian, dacă ar fi să aleg o personalitate dintre bărbaţii de Stat de azi, aşa ca tine, n-aş şti între cine să mă decid, Băsescu sau poate Oprea. Ba nu, am găsit, Becali! Sau Dan Diaconescu, ce zici?

Vezi cum exemplele proaste de personalităţi feminine găsite de tine pot avea echivalente şi în rândul bărbaţilor?
Dacă vrei să iau în serios comentariul tău, te rog dă-mi câteva nume de bărbaţi din ziua de azi care ar merita să aibă chipurile pe bancnote. Dovedeşte-mi că nu e o problemă doar cu femeile.

Tudorina spunea...

Adrian, tu spui că Personalitatile de pe bancnotele actuale s-au ales strict din domeniul culturii - istorie/filosofie, muzica, dramaturgie, pictura.

Ai cumva o bancnotă de 50 de lei prin preajmă? Spune-mi ce personalitate vezi pe ea.

ADRIAN spunea...

Da, am scapat pe unul dintre pionierii aviatiei mondiale, un inventator pana la urma.

Nu cred ca dintre barbatii de azi ar trebui pus cineva pe bancnota. Nici n-as pune barbati care sa nu fi murit de cel putin 100 de ani. Din mediul politic sigur l-as pune insa pe Corneliu Coposu asa cum ar trebui intr-adevar pusa Elisabeta Rizea, cea pentru care momentan a esuat campania de ridicare a unei statui.
Dintre barbatii in viata l-as pune pe Raed Arafat ca sa aratam ca sunt unii romani adoptati care sunt mai merituosi decat cei nativi. E bine asa?

Gabi spunea...

Poate nu uitati ca pentru noi femeile se cunosc dupa program, nu dupa sex...
Iar problema nu este larga circulatie internationala a numelui ci conexiunile din capul cetateanului roman pe care le activeaza acel nume; deocamdata, leul nu este moneda internationala...

Alexandru spunea...

Medusa, recitind mesajele m-am gândit că ar trebui să fac o completare. Pe bancnotele româneşti sunt patru scriitori (Iorga,Caragiale, Blaga şi Eminescu)şi nu trei. Referitor la un nume feminin care ar putea fi pus pe bancnote şi să aparţină tot tagmei scriitorilor, primul nume care-mi vine-n minte este tot Anna de Noilles,în cazul în care sentimentele anti-monarhice ale cetăţenilor de la numismatică nu vor permite Reginei Maria să aibă vreo şansă.

Anonim spunea...

sa apara tomyris

poc spunea...

La Ecaterina Teodoroiu nu s-a gandit nimeni? Eu pe as vrea-o. :)