miercuri, 14 decembrie 2011

Petiţie pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă românească (II)

Astăzi am participat la Parlament la evenimentul de lansare a petiţiei pentru tipărirea primei bancnote româneşti cu chipul unei personalităţi feminine.

La eveniment au luat cuvântul:

  • Din partea gazdelor: Mircea Toma (Activ Watch- Agenţia de Monitorizare a Presei), Livia Aninoşanu (Centrul Parteneriat pentru Egalitate) şi Cristian Munteanu (agenţia de publicitate TBWA).
  • Invitaţi: Elena Udrea (PD-L), Carmen Moldovan (PSD), Cristina Ţopescu (TVR), Theodor Paleologu(PD-L), Antonio Momoc (Partidul Verde) şi Andrei Gheorghe.

Mai fusese invitată şi Adriana Săftoiu de la PNL, dar aceasta nu a putut ajunge din cauza unui incident neprevăzut.

Petiţia se va putea semna începând de astăzi pe site-ul ALTFEM timp de un an.

Iată pe scurt câteva din ideile vorbitorilor de la conferinţa de astăzi. În deschidere, Mircea Toma a arătat că femeile sunt privite astăzi unilateral, ca purtătoare ale sexului nu şi ca profesioniste. La tv, ele apar în pondere mare în emisiunile de divertisment în calitate de obiecte sexuale, în schimb prezenţa lor în talk-show-uri şi emisiuni de analiză politică, economică şi socială, este în continuare redusă. Acestea este un fenomen de suprafaţă, în fond problema este mult mai adâncă în societate şi se traduce în efecte de ordin material, cum este faptul că salariile femeilor sunt în medie mai mici decât ale bărbaţilor. Mircea Toma a dat exemplul sectorului financiar - bancar, unde 75% din angajaţi sunt femei însă procentul de 25% reprezentat de bărbaţi ocupă principalele posturi de decizie şi câştigă salarii mai mari.

Livia Aninoşanu de la CPE a prezentat proiectul ALTFEM, dezvoltat în parteneriat de cele trei organizaţii: CEP, TBWA şi Active Watch, în cadrul căruia are loc iniţiativa trimiterii unei petiţii către guvernatorul BNR pentru tipărirea bancnotei care să înfăţişeze o personalitate feminină. Cristian Munteanu din partea TBWA a dezvăluit că, din punctul său de vedere, principala problemă este aceea că mare parte din femeile din România nu conştientizează că sunt discriminate din diverse motive, de aceea proiectul ALTFEM mizează foarte mult pe partea de comunicare. În cadrul campaniei se vor lansa 3 spoturi în curând.

Elena Udrea şi-a început discursul arătând că, în mod paradoxal, şi această campanie este iniţiată de un bărbat. A recunoscut că ani la rândul a negat discriminarea de gen dar că în prezent nu mai are această problemă. Ca şi în alte ocazii, a declarat că în opinia sa principala vină a discriminării femeilor în politică o poartă mass media, pentru modul în care reflectă femeile. Udrea neagă că în interiorul partidului problema discriminării femeilor ar fi una mare. Carmen Moldovan, la fel ca următoarea vorbitoare, Cristina Ţopescu, a ţinut să sublinieze că nu este feministă (oare ce înţelege prin feministă, ar fi interesant de ştiut) şi că nu este adepta cotelor de 30% pentru femei la desemnarea candidaţilor în alegeri. A declarat că propune pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă pe Elena Cuza, pentru că a fost Prima Doamnă a României, a făcut multe acte de caritate şi de la ea a pornit reforma în învăţământ. Paleologu le-a propus pe Regina Maria şi Carmen Sylva. Vorbind despre femei în politică a recunoscut că a observat diverse gesturi de libidinoşenie, aluzii sexuale şi expresii din partea unor bărbaţi din politică care transformă acest mediu într-unul toxic pentru femei. De exemplu, în Parlamentul României au fost parlamentari care i s-au adresat Robertei Anastase cu apelativul „pisi”. Totodată, s-a arătat deranjat că la congresul partidului au venit delegaţii din teritoriu formate aproape exclusiv din bărbaţi. Problema este, dincolo de discriminare, aceea de reprezentare a cetăţenilor.

Cristina Ţopescu, pe lângă faptul că, aşa cum am zis, a ţinut să sublinieze că nu este feministă (a devenit clasic la aceste tipuri de întâlniri să existe femei care să arate o teamă exagerată de a fi asociate cu feministele) a mai subliniat că nu s-a simţit niciodată discriminată şi că problema discriminării femeilor nu o consideră stringentă în România. Pe de altă parte, a susţinut că femeile sunt mai bune pe posturile de conducere pentru că sunt mai exigente, vor să dovedească că pot, sunt mult mai tenace (oare nu realizează că acest lucru provine în sine de la o discriminare? Femeile trebuie să muncească mai mult pentru a reuşi şi sunt mai expuse criticilor). A propus-o pentru bancnotă pe Regina Maria.

Antonio Momoc, profesor la Facultatea de Jurnalism şi membru în Partidul Verde, a arătat că România nefiind monarhie, nu ar putea pune pe bancnotele sale chipul unei regine, aşa cum nu pune nici chipurile regilor. Mai întâi de toate ar trebui întrebaţi cetăţenii ce tip de guvernare preferă, monarhie sau republică. În ce priveşte problema cotelor de gen, a menţionat că în Partidul Verde există cotă de 50% pentru femei la desemnarea candidaţilor pentru administraţia centrală şi locală şi că această politică se înscrie în politica de la nivel european a partidelor ecologiste.

Ultimul dintre vorbitori, Andrei Gheorghe, şi-a început discursul în forţă cu un citat: „jumătate dintre oameni sunt femei, cealaltă jumătate sunt născuţi de ele”. Nu am reţinut numele autoarei citatului, poate fi Adrienne Rich? Andrei Gheorghe a vorbit despre câteva figuri emblematice pentru societatea românească: Ana lui Manole, femeia sacrificată pentru a clădi ceva statornic, Mioriţa, oaia înţeleaptă, şi Vitoria Lipan, cel mai autentic erou al istoriei literare livreşti române.

După intervenţiile vorbitorilor, conferinţa s-a încheiat. Aş fi avut ceva de comentat dar, timpul fiind limitat, nu mi s-a oferit ocazia…Aş fi vrut să spun că iniţiativa de a pune figura unei personalităţi feminine pe o bancnotă este importantă nu atât prin puterea simbolică pe care prezenţa chipului unei femei pe bani o are ci mai ales pentru că demersul în sine poate conduce la un exerciţiu public de (re)valorizare a personalităţilor feminine din trecut. Avem o problemă cu valorizarea unor femei importante din trecut (nu mai zic de feministele din trecut, cvasi-uitate). O personalitate ca Hortensia-Papadat Bengescu a fost scoasă de câţiva ani din manualele de literatură română din şcoli, fără multă vâlvă, pe motiv că romanul „Concert de muzică de Bach” este o lectură greoaie pentru elevii de liceu (nu ştiu în ce măsură este sau nu o lectură greoaie, dar în acest caz ar fi trebuit înlocuit cu un alt roman al autoarei, nu scoasă cu totul din curriculă, altfel am putea ajunge să-l scoatem şi pe Ion Barbu din manuale, pe acelaşi motiv). Prin urmare, dacă oamenii discută despre ce figuri feminine importante a avut România în trecut, poate vor afla mai multe despre ele şi le vor evalua la adevărata lor valoare.

13 comentarii:

Alexandru spunea...

Se vede că Regina Maria a fost susţinută persoane avizate în domeniu precum unul din marii intelectuali pe care-i are România (Paleologu) şi de o ştiristă (Ţopescu). Rămân la impresia mea că Regina Maria este cel mai puternic personaj feminin al ţării noastre, indiferent că România este în acest moment republică. Motivele le-am prezentat în articolul precedent, aşa că nu are rost să le reiau. Dacă vrei o feministă pe bancnotă (deşi Regina Maria este una din cele mai puternice reprezentante ale feminismului românesc), eu o propun pe Marta Bibescu, sau ca şi soluţie secundă pe Anna de Noilles. Sunt două femei foarte inteligente, care au adus mândrie ţării prin acţiunile lor.

Alexandru spunea...

Apropo ... Cristina Ţopescu e la Prima, nu TVR ;)

Amalia spunea...

Cred ca toate aceste femei care fug de ideea de a fi asociate cu feminismul nu stiu ce inseamna. Sunt tot felul de legende urbane despre feminism. Ma intreb daca o asociatie feminista nu ar putea sa initieze o companie in care diferite peronalitati, dar nu numai, sa isi afiseze deschis apartenenta la feminism.

Zergu spunea...

Întrebare: O femeie oarecare sau aveți idee cine ar putea fi candidată?

Patricia spunea...

Hibele initiativei, laudabila de altfel sunt mai multe...Punctez doar doua dintre ele:1.Se porneste de la premiza implicita ca in caz de emitere de noi bancnote, singura obtiune ar fi o personalitate masculina. Adica dai idei unor oameni care poate nu au obiectivul asta clar in minte. 2. Nu se stabileste intai ce personalitate feminina se doreste pe o eventuala noua bancnota, iar apoi campania sa porneasca simplu si clar: sustinem prezenta personalitatii X pe urmatoarea bancnota. Eu zic ca esecul agendei feministe revine in mare masura modului defectuos in care ea este formulata si promovata. In forma asta, campania e nascuta moarta, iar dezbaterile pe marginea ei sunt sterile, adica vorbim discutii ca sa ne aflam in treaba pe bani europeni. Intamplator campania este initiata de un barbat?

Patricia spunea...

Apropo, din 2015 Romania nu va trece la moneda Euro? Care e probabilitatea ca in 2 (DOI) ani sa se emita o noua bancnota?

Mircea Ordean spunea...

Noi cam uitam atunci cind situatia impune... Regina Maria nu a prea fost campioana fidelităţii în mariaj - iar asta nu e bîrfă goală.

Alexandru spunea...

Mircea, e adevărat, Maria a avut 4 din cei 6 copii ai ei cu alţi bărbaţi decât Ferdinand, dar eu discutam aici despre realizările ei şi beneficiile ce le-a adus ţării şi nu de fidelitatea ei în mariaj. Şi Ştefan cel Mare n-a fost chiar cuminte şi nici Carol II dar asta nu le scade cu nimic meritele lor pentru ceea ce au făcut pentru România. Regina Maria rămâne un personaj pozitiv şi de calitate în istoria noastră, deci să nu-i căutăm nod în papură aiurea şi să o cinstim cum se cuvine. Dumneta ce femeie ai vedea pe o bancnotă în locul Reginei?

Patricia spunea...

Criteriul alegerii personalitatilor masculine prezente deja pe bancnote a fost cumva fidelitatea in mariaj?

Alina Gorghiu spunea...

Chiar asa, cand crezi ca vei vedea prima bancnota romaneasca de acest fel? Marturisesc ca eu n-am un raspuns clar... stiu ca va mai trece un timp.

Lucian Vâlsan spunea...

Pe lângă faptul că ce a spus Patricia este cât se poate de corect și la obiect, nu pot să m-abțin să nu zic pe cine-aș vrea eu: Pe Ana Aslan! Pe bune!
Ana Aslan este un motiv de mândrie pentru noi toți. Și bonus - a fost și feministă (e adevărat, feministă rațională din primul val nu feministă de-acum).
Sau, altă propunere: Sofia Ionescu.

Sărind de la una la alta, cel mai probabil România nu va trece la euro în 2015 (e imposibil economic) însă tot la fel de probabil e ca România să nu mai emită alte bancnote decât cele din prezent - nici n-ar prea avea de ce - inflația e stabilă (deci nu e nevoie de bancnote mai mari), deflație nu avem (și deci nu e nevoie de bancnote mai mici).

Alexandru și Mircea: Niciun monarh/membru al familiei regale nu a fost fidel în căsătorie (nici bărbații nici femeile) din simplul motiv că ei se căsătoreau pentru prezervarea averii în cercul lor și deseori n-aveau nici în clin nici în mânecă unul cu altul soții între ei.

Salut.

Reptilianul spunea...

Iulia Hasdeu

Lex spunea...

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10151481119824746&set=a.10150372064349746.429560.395542559745&type=1&theater