Cotele de gen în politică

Ce sunt cotele de gen în politică, de câte tipuri sunt, exemple de ţări în care s-au aplicat cote de gen în legislaţie sau în normele interne de partid, ce se întâmplă în România şi ce iniţiative s-au luat după revoluţie dar şi înainte, în perioada comunismului, pentru asigurarea reprezentării femeilor în politică sunt subiecte tratate pe noul site: http://cotedegen.wgz.ro/

Tema cotelor de gen este destul de complexă. În principiu, nu ne plac cotele. Am vrea ca femeile şi bărbaţii să aibă condiţii egale să urce în ierarhia de partid. Ar fi bine ca niciun membru de partid, pentru că faptul că e femeie, să nu fie considerat mai puţin apt şi capabil să ocupe o funcţie publică. Să nu existe prejudecăţi despre locul potrivit unei femei sau autoritatea pe care aceasta o poate dobândi în spaţiul public. Şi nici să nu se mai facă politică într-un stil masculin, prin găşti care pun la cale strategii de partid la chefurile din cârciumi şi cluburi de noapte. Lucrurile nu stau aşa, astfel că jumătate din populaţia ţării ajunge să fie reprezentată în acest moment cu mai puţin de 10% în Parlament şi un pic peste 10% în consiliile judeţene şi locale.

Cotele de gen, acele măsuri prin care se impune o minimă reprezentare a femeilor (de 20, 30 sau 40%), nu sunt un privilegiu în favoarea femeilor, din contră, prin ele partidele sunt obligate să aducă la start în alegeri candidaţi care să corespundă într-o mai mare măsură componenţei populaţiei. Sunt măsuri care vizează o reprezentare politică mai democratică.

Sistemul de vot din România face ca tema cotelor de gen să fie cu atât mai importantă. Statistic vorbind, votul uninominal conduce la o reprezentare politică mai slabă a femeilor comparativ cu votul pe liste, întrucât partidele tind să-şi desemneze candidaţii nu în funcţie de competenţe şi experienţă cât mai ales după criterii ca:

• Notorietate (femeile sunt dezavantajate pentru că deţin mai puţine poziţii de putere);

• Bani (în topul 300 cei mai bogaţi români femeile sunt excepţii, ele nu deţin în egală măsură resursele financiare necesare pentru a-şi finanţa propria campanie electorală);

• Percepţia faţă de capacitatea individuală de a câştiga bătălia electorală (din nou, partidele evită femeile, considerate „sexul slab”, din cauza prejudecăţii că în confruntarea cu un bărbat ar avea mai puţine şanse de câştig).

Obstacole de genul celor de mai sus ar putea fi îndepărtate prin introducerea cotelor de gen în lege. O sursă de inspiraţie poate fi legislaţia Franţei. Legea Parităţii se aplică atât la alegerile realizate prin sistem proporţional pe liste (alegerile pentru municipii, Senat şi Parlamentul European), cât şi la alegerile prin sistem de vot uninominal (la alegerea membrilor din Adunarea Naţională, camera inferioară a Parlamentului francez).

În lipsa legii, partidele însele îşi pot fixa un procent minimal de reprezentare a genurilor, stipulând inclusiv sancţiuni în caz de nerespectare. PSD şi PD-L au deja cote de gen prevăzute în propriile statute dar la anterioarele alegeri nu le-au respectat şi nici nu le-au adaptat la sistemul de vot uninominal. Partidul Laburist din Marea Britanie are un mecanism intern intitulat all women shortlist prin care asigură atât un procent minimal al femeilor în rândul candidaţilor săi în alegeri, cât şi distribuirea uniformă a candidaturilor în funcţie de şansele de câştig ale colegiilor, evitând ca femeile să fie numite doar în colegii cu şanse mici sau nule.