...există doar nişte cifre care ne spun că o treime din femeile românce au luat bătaie cel puţin o dată în viaţă de la partenerul lor, că x% au fost ucise, că x% sunt zilnic abuzate verbal, emoţional, psihologic şi fizic. Violul marital nu există. Cazurile de crimă sunt la secţiunea can-can, cam aşa:„Dupa ce a ucis-o, s-a dus sa-i ia cosciug /Libertatea 4 martie 2003 ”, A hacuit-o si a aruncat-o in fantana /Libertatea 6 iunie 2007; Si-a injunghiat sotia intr-o pizzerie /2 february 2007”.
Despre ceea ce nu se vorbeşte, nu există??
Adică se percep ca fiind probleme stringente cele despre care se vorbeşte în presă, de politicieni şi jurnalişti deopotrivă, de exemplu despre: starea din sistemul sanitar, şpăgile, pensiile mici, salariile profesorilor, educaţia în şcoli, maltratarea copiilor, copii abuzaţi de asistenţii maternali, traficul infernal, românii din Italia, etc.
Violenţa împotriva femeilor nu se cheamă violenţă, ci divertisment, ceva asemănător cu un film de groază. Dacă se vorbeşte despre ea, informaţia abundă în detalii macabre, picanterii şi senzaţional.
Eventual intră la categoria ştiri mondene, cum s-a întâmplat cu Marian Drăgulescu şi soţia sa, Larisa.
Dacă admitem că există violenţă domestică împotriva femeilor, o fi ceva normal?
În loc să fie scandalizaţi de faptul că un bărbat îşi maltratează partenera de viaţă, că o supune la umilinţe, bătăi, injurii, hărţuieli, să ceară sprijinul Statului pentru aceste femei, să existe legi care să le protejeze efectiv, să le facă conştiente că pot şi trebuie să pună capăt calvarului, românii, sau majoritatea lor, încă mai cred că „bătaia e ruptă din Rai” şi că femeia trebuie pusă la punct din când în când ...ca să ştie cine comandă în casă, ba chiar se spune că „o fi făcut ea ceva ca să merite bătaia” (vezi cazul soţiei gimnastului M. Drăgulescu – se spunea că merita bătaia pentru că îi cheltuise banii la mall).
Spălarea de creier ar trebui să înceteze...
Femeile ar trebui să iasă din ignoranţă şi să vadă că ceea ce li se întâmplă nu e normal. Bărbaţii-agresori ar trebui blamaţi, arătaţi ca exemple negative în societate în aşa fel încât atunci când altul va dori să ridice pumnul împotriva soţiei lui să se gândească de două ori la ceea ce face, să conştientizeze că nu asta e soluţia la problemele familiale.
Primul pas ar fi să se rupă tăcerea. Femeile-politician ar trebui să se implice public, jurnalistele să caute subiecte şi să le contextualizeze, experţii şi expertele în probleme sociale să se facă auziţi.
Sau ... măcar să se facă o campanie de sensibilizare, de preferat la televiziuni, pentru că impactul e mai mare, aşa cum s-au făcut campanii împotriva fumatului, stop accidentelor de circulaţie, etc.
Iată cum arată un spot difuzat pe alte meleaguri:
Stop violence against women
Despre ceea ce nu se vorbeşte, nu există??
Adică se percep ca fiind probleme stringente cele despre care se vorbeşte în presă, de politicieni şi jurnalişti deopotrivă, de exemplu despre: starea din sistemul sanitar, şpăgile, pensiile mici, salariile profesorilor, educaţia în şcoli, maltratarea copiilor, copii abuzaţi de asistenţii maternali, traficul infernal, românii din Italia, etc.
Violenţa împotriva femeilor nu se cheamă violenţă, ci divertisment, ceva asemănător cu un film de groază. Dacă se vorbeşte despre ea, informaţia abundă în detalii macabre, picanterii şi senzaţional.
Eventual intră la categoria ştiri mondene, cum s-a întâmplat cu Marian Drăgulescu şi soţia sa, Larisa.
Dacă admitem că există violenţă domestică împotriva femeilor, o fi ceva normal?
În loc să fie scandalizaţi de faptul că un bărbat îşi maltratează partenera de viaţă, că o supune la umilinţe, bătăi, injurii, hărţuieli, să ceară sprijinul Statului pentru aceste femei, să existe legi care să le protejeze efectiv, să le facă conştiente că pot şi trebuie să pună capăt calvarului, românii, sau majoritatea lor, încă mai cred că „bătaia e ruptă din Rai” şi că femeia trebuie pusă la punct din când în când ...ca să ştie cine comandă în casă, ba chiar se spune că „o fi făcut ea ceva ca să merite bătaia” (vezi cazul soţiei gimnastului M. Drăgulescu – se spunea că merita bătaia pentru că îi cheltuise banii la mall).
Spălarea de creier ar trebui să înceteze...
Femeile ar trebui să iasă din ignoranţă şi să vadă că ceea ce li se întâmplă nu e normal. Bărbaţii-agresori ar trebui blamaţi, arătaţi ca exemple negative în societate în aşa fel încât atunci când altul va dori să ridice pumnul împotriva soţiei lui să se gândească de două ori la ceea ce face, să conştientizeze că nu asta e soluţia la problemele familiale.
Primul pas ar fi să se rupă tăcerea. Femeile-politician ar trebui să se implice public, jurnalistele să caute subiecte şi să le contextualizeze, experţii şi expertele în probleme sociale să se facă auziţi.
Sau ... măcar să se facă o campanie de sensibilizare, de preferat la televiziuni, pentru că impactul e mai mare, aşa cum s-au făcut campanii împotriva fumatului, stop accidentelor de circulaţie, etc.
Iată cum arată un spot difuzat pe alte meleaguri:
Stop violence against women
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu