vineri, 12 decembrie 2008

Câteva repere pentru a înţelege discriminarea femeilor

Femeile au fost şi sunt discriminate, faptul că de multe ori ignorăm fenomenul e pentru că trăim cu discriminarea de când ne naştem şi până murim şi de-a lungul vieţii învăţăm sisteme construite şi gândite de bărbaţi. De la filosofi, matematicieni, istorici, scriitori, fizicieni, etc. până la scrierile religioase, toate au fost făcute până de curând de bărbaţi. Femeile lipsesc din istoria dinainte de sec. XX. Ele, pe vremea în are Kant îşi publica scrierile, nu aveau drept la educaţie, nici la muncă în spaţiul public (în casă da), nici la administrarea resurselor economice (exceptând cazul în care deveneau văduve).
Emanciparea femeilor a început acum un secol şi nu s-a încheiat. Lupta pentru dobândirea dreptului de vot începută pe la 1850 nu a fost una uşoară. Femei din Anglia şi SUA au intrat la închisoare pentru că au revendicat acest drept fundamental.
În România dreptul de vot l-au dobândit de abia în 1938 la alegerile generale.
În timpul comunismului, la început, emanciparea femeii făcea parte din propagandă, dar în practică, condiţiile totalitare au făcut ca atât femeile cât şi bărbaţii să devină egali nu în drepturi ci in obligaţii faţă de Statul - pater. Femeile aveau acces la muncă, dar aveau datoria dublei zile de muncă, în fabrică şi acasă.
În a doua parte a comunismului, Statul a dus o politică de controlare a funcţiilor lor reproductive prin adoptarea Decretului 770 de interzicere a avortului. Femeile erau tratate de regim precum maşini de făcut copii. Propaganda făcea apologia mamei-eroine care dă patriei cât mai mulţi fii şi fiice.Statul nu intervenea însă în relaţiile dintre soţi. Capul familiei a fost şi este bărbatul. Violenţa domestică a fost un fenomen faţă de care regimul comunist a închis ochii.
Acum, după '89, suntem departe de a scăpa de discriminarea femeilor. În anii 70-80 pe vremea în care în Occident femeile începeau să obţină putere şi să-şi facă auzit glasul, noi trăiam în dictatură, în care nu contau drepturile omului, fie ele ale femeilor sau bărbaţilor.
Discriminarea nu a dispărut iar după '89, la redobândirea libertăţii, acest lucru s-a văzut. Faptul că în Parlamentul României de acum avem 90,3% bărbaţi şi doar 9,7% femei este edificator.Bărbaţii deţin puterea în interiorul partidelor şi ei controlează mecanismul de ascensiune politică a membrilor săi. Mentalităţi patriarhale de genul “femeile nu se pricep la politică”,femeile sunt prea delicate ca se bage în troaca de porci a politicii” sunt adevărate bariere pentru carierele lor politice. Un alt impediment este lipsa resurselor financiare. Daca analizăm top 100 cei mai bogaţi oameni din România, observăm că deţinătorii bogăţiilor sunt in proporţie covârşitoare bărbaţi. Politica e strâns legată de bani, nu doar în România.
Astea ar fi şi motivele pentru care nu avem mai multe femei în politică.

10 comentarii:

MISOGINUL spunea...

"Feminismul este expresia liberă a lipsei de feminitate"- Nae Ionescu.

Lasa-ne duduie. Natura barbatului e vointa, a femei- supunerea. Orice altceva este o aberatie impotriva naturii. Nu exista nici o egalitate intre barbati si femei. Asta e realitatea si adevarul . Iar femeile stiu asta foarte bine in sinea lor.
Emanciparea femeilor este un semn al depravarii produse din cauza dereglarii unor glande sexuale.

Barbactul este activ . El Creeaza si modeleaza lumea. Femeia este pasiva.Dumnezeu(sau natura cine prefera asa)- a format corpul unei femei ca sa ii apartina unui barbat.Ca sa aiba si sa creasca copii.

P.s: Platon le-a plasat pe femei intre barbat si animal.Stia el ce stia...
P.s 2: Chiar daca nu aprobi comentariu il poti citi pe site-ul realitatea , draga. La stirea cu "robotul". Ha-ha!

Tudorina spunea...

Vai,misoginule, esti un exemplar pur sange! Credeam ca nu mai exista ca tine in sec.XXI.

oceania spunea...

Misoginismul este o boala grea, o boala a mileniilor. O maladie teoretizata, legiferata si canonizata.

MISOGINUL. spunea...

O ULTIMA PRECIZARE:

PAREREA MEA(e democratie nu?):Indiscutabil femeia are un rol in viata asta-acela de iubita , sotie si mama, dar feminismul este este o lipsa de feminitate .Din pacate traim intr-o societate efeminata in care femeile sunt din ce in ce mai emasculate iar barbatii- din ce in ce mai efeminati.Adica zdrente, carpe nu barbati.Femeile au capacitati mentale si intelectuale inferioare. N-au creat nimic mare in nici un domeniu al artei si culturii: muzica, filozofie, pictura, literatura etc. Ele pot fi cel mult niste muze. Nu mai aberati cu "n-au avut acces la educatie pe vremea lui Kant bla, bla, bla.." Si daca ar fi avut, ce crezi- "critica ratiunii pure"- ar fi fost scrisa de o femeie? ha-ha! nu draga, iti spun eu, tot kant ar fi scris-o. Pe vremea aia femeia era mai FEMEIE decat azi. Adica era o sotie adevarata, isi iubea barbatul si i se dedica cum trebuie, nu ca azi. Uite ca aveti azi , "acces" oriunde. si?? si?? si ce creati? CE FACETI? ACEEASI TREABA PE CARE O FACETI DE MII de ani. imi plac femeile FEMININE nu FEMINISTE. Clar? Feminin nu feminist. E o mica/mare diferenta.Vocatia naturala a fiecarei femei este cea de sotie si mama. p.s: La un moment dat Napoleon Bonaparte a fost intrebat de catre o doamna care este cea mai mare femeie din istorie, in viata sau moarta. La care el a raspuns: Cea care are cei mai multi copii.

Anonim spunea...

Nu mi se pare corect ca pe blogul meu sa-ti apara instant comentariile tale, iar la tine pe blog mesajele mele dupa ce ca intra la moderare sunt si cenzurate. Nu ma asteptam la o asemenea discriminare sexuala din partea unei feministe.

Anonim spunea...

Uitandu-ma la blogroll-ul tau descopar ca sunt doar femei. Asta miroase a misandrie. La mine-n blogroll e paritate femei - barbati. Deci feminismul nu inseamna egalitate ci dicriminare. Sau mai bine zis frustare.

Tudorina spunea...

@ ciprianblidaru, acela nu e un blogroll. Si nu, nu sunt misandra, cum nici tu nu cred ca esti misogin precum individul de mai sus. Altceva?:)

Maria Barbu spunea...

Tudorina, misoginismul poate sa derive si din frustrare. Eu mi-am dat doctoratul la Universitatea Nationala de Aparare, pt ca a fost singurul loc unde am putut imbina strategia cu leadership-ul, si in fata mea, la examen, toti domnii generali se uitau urat si critic la decolteul meu, in ciuda faptului ca ideile mele erau si sunt superioare la tot ce ar putea ei produce vreodata. Asta m-a facut sa inteleg ca misoginismul poate deriva si dintr-o adanca frustrare!

Anonim spunea...

Aştept cu interes şi un articol în care să se trateze egalitatea de obligaţii între femei şi bărbaţi ;)

Anonim spunea...

Da, probabil, de aceea este