marți, 27 ianuarie 2009

Topul celor mai sexy 49 de femei din politică, o glumă care descalifică Academia Caţavencu şi trustul din care face parte

Femeile din politica românească sunt excesiv evaluate după calităţile lor fizice, în contradicţie cu menirea lor în politică. Se ignoră că, în teorie, aceste persoane se luptă să reprezinte nişte cetăţeni şi cetăţene, să le apere interesele, iar calităţile fizice sunt irelevante pentru ceea ce fac.

Politicienii bărbaţi (în mintea unora, adevăraţii politicieni) sunt admiraţi sau criticaţi după gradul de competenţă, incoruptibilitate, seriozitate, onoare, etc.

Femeile sunt însă judecate după criterii diferite. Chiar şi atunci când ele au o vârstă considerabilă şi nu-şi pun deloc problema cum arată. De pildă, îmi amintesc că se comenta la un moment dat pe un forum faptul că Norica Nicolai nu-şi spală prea des părul!

În fine, dacă unii sunt capabili de asemenea analize „elaborate, complexe şi profunde”, alţii au pretenţia că se situează la un nivel superior în analiza şi critica politicienilor.

Bunăoară, credeam că revista de umor şi satiră Academia Caţavencu se ocupă, cu ironie şi umor, de probleme de fond ale politicii. Din paginile revistei se poate afla ba că cutare politician e corupt, ba că e incompetent, spune lucruri trăsnite, fără logică, fără substanţă, etc. Dar un top al celor mai sexy femei din politică nu tratează nici o problemă de fond. Poate de formă. Pentru a analiza calităţile fizice ale unor oameni nu-ţi trebuie nici un fel de cunoştinţe de politică. Un asemenea top putea să apară fără probleme şi în revista Can-can sau în cotidianul de mare tiraj Libertatea (dacă nu cumva a apărut deja).

S-ar putea contraargumenta că femeile însele sunt vinovate de felul superficial cu care sunt tratate. O parte din vină o poartă unele din ele, fără doar şi poate. Dar topul cu pricina nu e o critică a acestui lucru, e mai degrabă un stimulent ca practica să se răspândească şi să ia aminte şi alte femei dornice de afirmare că asta ar fi o cale de urmat.
Lasă de înţeles că pentru femei politica e o competiţie în craci, coafuri şi decolteuri, nu o luptă pe idei şi ideologii.

Într-o introducere la topul respectiv, publicată în Cotidianul şi difuzată şi la Realitatea tv, se spune:

„As­tăzi, femeile nu doar că sunt egale cu bărbaţii în ale politicii, dar, în mul­te cazuri, asistăm la un proces de discriminare pozitivă în care cra­cii lungi, talia subţire şi părul blond se pot constitui în suficiente atribute pen­tru ca o absolventă de Drept la pri­vată să devină secretar de stat”.

Am citit bine? S-a strecurat o greşeală. Femeile sunt egale cu bărbaţii în ale politicii? Ia staţi aşa, egale unde? În Parlamentul României unde femeile sunt 9,7% iar bărbaţii 90,3% din parlamentari? Cred că nu. Cumva în Guvern unde din cei 21 de membri ai Cabinetului Boc (18 miniştri, un premier, un vicepremier şi un ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul) doar 3 sunt femei? Nu înţeleg la ce fel de egalitate se face referire când se afirmă cu aşa nonşalanţă că astăzi femeile sunt egale cu bărbaţii în ale politicii.

În cele din urmă, nu se susţine nici măcar ipoteza că topul ar vrea să ridiculizeze femeile politiciene care pun prea mult preţ pe fizic în lupta politică. Dacă ar fi aşa, n-ar avea ce căuta în acel top femei precum Carmen Moldovan, Daciana Sârbu, Andreea Vass sau Alina Gorghiu.

Rămâne cum am bănuit: Caţavencii au fost loviţi de criză şi au nevoie de orice ca să-şi vândă revista.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Dacă femeile (50%+ din populatie), ar vrea neaparat femei in politica, ar putea vota numai femei si, chiar daca nu au candidat prea multe femei, numarul femeilor alese ar fi fost mult mai mare... (wow, am folosit in aceeasi fraza de cinci ori femei!)

Dar, se pare ca nu au vrut asta :) Sau nu s-or fi gandit? Sau poate nu asa functioneaza treaba...

Anonim spunea...

de acord. altfel, n-as putea spune ca ma mira. misoginismul ii caracterizeaza pe cei mai multi de la A.C. si nu numai. o homofobie cu greu retinuta, dar care scapa prin gazete sau macar prin discursurile lor mai putin publice. ah da, si o ura desavarstita fata de discriminarea pozitiva. n-o mai suporta :)

Anonim spunea...

Trustul si revista AC in genere s-au degradat f mult in ultima vreme, confundand dreptul la opinie cu partizanatul.
Parerea mea :)

Anonim spunea...

ce reactie ai avea daca ai fi in locul meu? Ai avea vreuna? :)

Anonim spunea...

Alina, cel mai simplu ar fi sa-i ignori. As putea spune ca reactia mea ar fi fost aceeasi ca in articolul de mai sus, dar banuiesc ca rolul unei femei ca tine in politica romaneasca e complicat. A te situa pe o pozitie "prea corecta" pentru mentalitatile unora nu e ceva usor de asumat. Si stiu ca, desi PNL se vrea un partid cu si pentru intelectuali, misoginismul din pacate e mai adanc inradacinat decat la alte partide.

Vecina De Blog spunea...

@medusa
Chiar vroiam sa scriu si eu un post despre asta, pt ca sexismul celor de la Catavencu, pe care ii citeam inainte, a ajuns la paroxism. E adevarat ca unele femei au ajuns in politica doar datorita barbatilor, dar doar pentru ca o femeie este tanara si frumoasa nu inseamna ca astea sunt atributele ei principale. Exista si destui barbati tineri si aratosi in politica, nu am vazut pe nimeni sa mentioneze aceste aspecte cand e vorba de ei. Dupa cum nu am vazut un top al femeilor inteligente din politica.
@skortzy
Eu nu vreau neaparat femei in politica, ci persoane competente. Se intampla sa fie si femei competente care nu sunt alese si barbati incompetenti alesi. E adevarat ca si unele femei sunt misogine, dar nu asta e motivul pt care atat de putine femei din Romania se implica in politica. In primul rand, e vorba de atitudini de genul pe care le descrie Medusa, care descurajeaza pe o femeie, mai ales daca arata bine, sa se dedice unei asemenea vocatii.
In alt doilea rand, barbatii, majoritari in partide, sunt cei care hotarasc cine candideaza, cu exceptia independentilor care au sanse mult mai mici. De exemplu la mine in circumpsriptie nu a candidat nici una, practic am ales cel mai mic rau dintre 3 barbati care erau concurentii principali. Faptul ca sunt promovate femeile tinere si sexy in defavoarea celor mai competente (acolo unde e cazul) dar mai in varsta (pentru ca expertiza nu se face in anii studentiei) sau care nu sunt f atragatoare, este o alta dovada ca barbatii conduc "show-ul"
@alina gorghiu
Aceasta este o oportunitate de a lua o pozitie publica impotriva acestor atitudini. Oricine are dreptul la libera exprimare, dar trebuie sa se auda si alte voci. Din pacate vocile rele se aud mai tare. Se poate propune boicotarea acestei publicatii (prin necumpararea revistei). Oricum, nu sunt de acord ca trebuie ignorati. Trebuie sa incepem de undeva in schimbarea atitudinilor patriarhale.

Anonim spunea...

medusa
M-am gandit serios daca sa am sau nu vreo reactie (nu e prima data cand cei de la Catavencu fac un material de genul acesta) si am ajuns la concluzia ta: ignorarea e cea mai buna solutie.
@stefania
reactia ar trebui sa fie una gandita, de grup, nu una singulara, care ar fi ridiculizata la scena deschisa.

Anonim spunea...

Stefania, sunt de acord cu tot ce spui, doar ca in cazul Alinei desi noi am vrea sa vedem o reactie dura impotriva celor de la Catavencu, cred ca putem intelege si faptul ca nu e un lucru usor, cu atat mai mult cu cat Alina e o politiciana noua si nu stiu cat de consolidata e pozitia ei.

Vecina De Blog spunea...

@Alina&Medusa
Nici nu am vorbit despre o actiune singulara, ci de cooptarea (cat mai rapida) a altor persoane publice apreciate, inclusiv barbati, nu doar din politica, care sa prezinte celalalt punct de vedere. Poate nu e cine stie ce, fiind vorba de un pamflet, dar un politician asta trebuie sa faca, sa aiba initiativa. Nu trebuie sa-l traga cineva de manecuta de fiecare data cand ar fi cazul sa iasa in presa cu o declaratie. Asta e o ocazie de a iesi in fata cu ceva, nu vad ce ar avea PNL-ul impotriva daca exista cooperare intre persoane din mai multe partide intr-o astfel de actiune. Daca are ceva contra, inseamna ca e cu adevarat un partid misogin.

Anonim spunea...

esti interesata de uns chimb de linkuri?