duminică, 5 aprilie 2009

Presiunile liderilor NATO reuşesc să împiedice aplicarea unei controversate legi în Afganistan


O lege aprobată de Parlamentul de la Kabul şi semnată de preşedintele Hamid Karzai stabilea legalizarea violului conjugal, căsătoriile timpurii şi obliga femeile să aibă aprobare de la părinte sau soţ pentru a studia, munci sau pentru a se duce la medic. Legea le-ar fi adus pe femeile afgane la situaţia legală în care se aflau în perioadele cele mai crunte ale regimului taliban. Ea urma să se aplice în comunitatea şiită din Afganistan reprezentând 15% din cele 30 de milioane de locuitori ai republicii islamice.

Iniţial liderii Occidentali reuniţi la summitul NATO de săptămâna aceasta păreau preocupaţi de cu totul alte probleme, ipotetic mai importante, în relaţia lor cu Afganistanul, cum ar fi creşterea prezenţei militare şi bani mai mulţi pentru combaterea terorismului. Obama a cerut trimiterea a încă 4.000 de soldanţi în Afganistan, în timp ce europenii s-au concentrat pe formarea poliţiei afgane şi ajutor pentru dezvoltare.

La 8 ani de la numeroasa prezenţă occidentală în Afganistan, în ciuda miliardelor de dolari investiţi, liderii Occidentali păreau că sunt pe cale să închidă ochii faţă de situaţia femeilor afgane.

Luările de poziţie potrivnice s-au manifestat cu fermitate de abia la finalul summitului şi din fericire au avut un impact suficient de puternic pentru a-l forţa pe liderul afgan să ceară reanalizarea textului legal. La conferinţa de încheiere a summitului, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel şi secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, au condamnat cu tărie proiectul de lege considerându-l “un atac inacceptabil contra drepturilor femeii afgane”. Obama a calificat legea ca fiind detestabilă, iar primul ministru canadian Stephen Harper încă de la summitul G20 de la Londra şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la respectarea drepturilor omului.

Italia anunţase că îşi va retrage femeile soldat aflate în Afganistan ca măsură de protest, doar că iniţiativa ar fi fost doar simbolică de vreme ce Italia are doar 30 femei în rândul celor 2600 de militari italieni din Afganistan.


PS. Traian Băsescu, preşedintele unei ţări din Europa de Est, a afirmat că ţara sa are o contribuţie substanţială la operaţiunile NATO, a vorbit despre obiectivele strategice ale ţării sale, ceva legat de Marea Neagră şi ale chestiuni vitale pentru regiunea din care vine, însă nu s-a pronunţat cu privire la situaţia legală a femeilor afgane.

PSS. Mai bine că Traian Băsescu, acel simpatic lider din Europa de Est, nu s-a pronunţat în nici un fel cu privire la situaţia femeilor afgane şi ce bine că nimănui nu i-a trecut prin cap să-l întrebe ceva pe această temă, căci prin interesul stârnit, occidentalii ar fi aflat că în acea ţară din care provine importantul lider mondial Traian Băsescu, violul conjugal a fost sancţionat explicit de lege de abia in 2002 iar căsătoriile timpurii încă se mai practică în unele comunităţi.

Niciun comentariu: