Politiciana PNL Adriana Săftoiu va iniţia un proiect de lege pentru introducerea votului obligatoriu, în contextul scăderii participării la vot a românilor.
Sunt de acord cu această iniţiativă, deşi imi amintesc că în urmă cu ceva timp mi se părea o constrângere care aduce a regim anti-democratic. Acum cred că o participare mare la vot înseamnă o mai mare democraţie, iar calitatea de cetăţean nu înseamnă numai drepturi ci şi obligaţii.
În ultima vreme suntem bombardaţi cu foarte multe informaţii, din domenii foarte variate. Oamenii îşi aleg din toată abundenţa de informaţii pe cele care îi interesează sau care pur şi simplu îi distrează, îi relaxează după o zi de muncă sau după o săptămână încărcată. De aceea politica ajunge să fie ignorată de multă lume. În ziua alegerilor uninominale de anul trectut, fratele meu, un IT-ist angajat la o firmă românească de anti-viruşi, a realizat de abia pe la ora 19,00 că era ziua alegerilor pentru Parlamentul României! Evident am fost şocată şi dezamăgită pentru că eu stau toată ziua cu ochii pe ştiri şi mi se părea inadmisibil ca o persoană tânără, cu studii superioare din Bucureşti, să nu ştie când e ziua alegerilor. Nici vorbă să se prezinte la vot. Totuşi am realizat că în fond e vorba de un anumit stil de viaţă în care preocupările pentru politică nu există. Mulţi oameni lucrează în domenii, în teorie, fără tangenţă cu politica, sunt preocupaţi în timpul liber de alte lucruri decât problemele Statului, există mulţi care în afara serviciului fac sport, îşi văd de creşterea copiilor, se uită la tv numai la filme sau documentare fără nici o treabă cu politica. Pe aceştia a ajuns să-i lase rece se petrece în politică, ignorând complet faptul că de politică depinde viaţa lor, impozitele pe care le plătesc, salariile, contribuţiile sociale, pensiile, şcolile copiilor lor, şoselele pe care merg, etc.
Este poate şi vina politicienilor pentru dezinteresul românilor. Nu se fac campanii adevărate pentru conştientizarea importanţei votului, în şcoli materia de cultură civică este una de importanţă minoră, în mass – media, cu puţine excepţii, tendinţa este de descurajare a românilor cu privire la perspectivele participării lor la vot, etc.
Introducerea votului obligatoriu ar face ca interesul pentru politică să crească. Aleşii în urma unor alegeri cu participare la vot de 99% ar fi mult mai reprezentativi decât atunci când ei sunt rezultatul votului a 20% din populaţie.
În fine, ar mai fi de văzut care sunt dezavantajele acestui sistem. Acum nu le întrevăd în afara ideii de coerciţie. O coerciţie minoră la nivel individual cu beneficii mari pe termen lung la nivel individual şi colectiv. Cine nu va dori să voteze va putea da un vot în alb ca formă de protest. Neparticiparea la vot nu are scuze.
Per total cred că votul obligatoriu ar aduce mai multe beneficii decât prejudicii.
8 comentarii:
Cred ca introducerea votului obligatoriu necesita si un sistem de vot anticipat, prin corespondeta sau electronic. Adica, nu impui o obligativitate fara a oferi infrastructura pentru exersarea ei.Si noi votam inca precum bunicii la 1900 toamna...
da, corect
Cred ca felul meu, aproape libertarian, de a vedea spatiul public, ma face mai putin ingaduitor la astfel de exercitii restrictive. Cred in responsabilitate si in valori cetatenesti, dar nu restrictia mi se pare a fi solutia.
Refuzul votului este o forma de rezistenta tacita, nu il interpretati altfel. Si dezinteresul isi are cauzele lui. Evident, ambele pozitii au argumente pertinente, fiecare fiind liber sa aleaga in functie de predispozitii. In consecinta, nu, nu doresc vot obligatoriu.
Ziua Buna!!!
Nu poti impune votul obligatoriu intr-o tara unde lipsesc cunostinte de baza despre democratie. Istoria ne-a demonstrat ca obligativitatea este o solutie artificiala si ineficienta pentru impunerea unor concepte. Apoi, dat fiind ca alti 50 de ani romanii au fost obligati sa defileze si sa voteze, nu vreau sa-mi inchipui ce monstrii ar naste o astfel de solutie.
son of alerik, ce monstri? I-am face pe romani mai interesati de politica? Ti-e frica de ce-ar insemna un popor roman cu un simt civic mai dezvoltat? Poate nu e chiar asa rau.
Adriana Saftoiu a mai gasit o solutie originala pentru a fi blamat si batjocorit public PNL. Treaba ei... Eu am "abuzat" de dreptul meu la vot dupa '90, desi inainte am tras chiulul consecvent. Sau, poate, tocmai de aceea... Am chiulit doar la finala ridicola dintre Iliescu si Vadim, dar acum as vota un Iliescu, daca ar mai avea un contracandidat ca alde Vadim :P
Dar, daca ar trebui sa aleg intre madam Saftoiu si... EBa, as plati cu mare placere si amenda sau mi-as anula singura votul. M-am mutat la 2 pasi de sectia de votare, iar inainte trebuia sa merg citiva kilometri, asa ca... Depinde de cit ar fi amenda, dar mai bine merg 50 de metri pin' la sectie, mizgalesc ceva de dulce-acrisor pe buletin si banii-i dau la saraci... :)
Uite aici un site foarte interesant, cu fete inteligente si/sau ambitioase:
http://www.guide2womenleaders.com/
Simt civic indus obligatoriu?! Nu cred ca poate exista o contradictie mai mare... Cat despre monstrii, sa ne gandim la anii 90 cu 90% prezenta la urne - "duminica orbului" care ne-a catapultat in evul mediu inca 10 ani.
Sunt total de acord. Voi scrie si un text lamuritor. Inclusiv cu explicatii legate de motivele pentru care unii nu doresc asa ceva...
Trimiteți un comentariu