Campania pentru victimele violenţei în familie – o acţiune cu adevărat lăudabilă a Jurnalului Naţional

Jurnalul Naţional a început o amplă campanie pentru sensibilizarea publicului larg şi a autorităţilor pe tema violenţei în familie.

E vorba de articole lungi, destul de bine documentate, privind situaţia violenţei în familie în România, comparaţii cu alte ţări, interviuri cu specialişti şi mărturisiri ale victimelor.

Lista articolelor şi câteva fragmente:

Mai multe sicrie decât locuri în adăposturi – 15.10.2009

Fragmente:

„Practic, în România devenită stat membru al UE, victimele violenţei în familie nu primesc ajutor de niciunde. /../Teoretic, Poliţia poate şi trebuie să intervină. Practic, depinde de omenia ofiţerului de serviciu sesizat. Iar dacă locuinţa e pe numele agresorului şi cei doi trăiesc în concubinaj, poliţistul nu poate nici măcar să intre în casă fără permisiunea proprietarului. Tot teoretic, în România există cinci tipuri de centre pentru prevenirea şi combaterea violenţei. Practic, sunt doar două - adăposturile pentru victime şi centrele pentru consilierea agresorilor. Nu în toate judeţele, nu toate funcţionale, doar trei adăposturi conform standardelor. Doar 350 de locuri pentru toate româncele care vor să scape din pumnii bărbaţilor. În ultimii cinci ani, arată statisticile oficiale, au fost înregistrate 50.604 de victime ale violenţei în familiei. Şi 699 de decese.” /../

„Pe cei care cred că şi victima are jumătatea ei de vină sau că e complice prin pasivitate, pentru că rămâne în casa unde îndură bătăile i-aş întreba ce şanse îi dau unei femei fără prea multe studii, fără venituri, cu trei copii plângându-i de mână, unei femei dependente financiar de soţul ei? Unei femei care locuieşte într-o casă proprietate comună sau, şi mai grav, într-una doar a soţului? Încotro să se ducă? Chiar dacă-şi găseşte un serviciu, cine-o primeşte în gazdă cu trei copii? Şi cine mai are grijă de ei? În România destinul unei femei e uşor de condamnat, dar e mai greu de dus...”

/../”<… nu se alocă fonduri şi mijloace suficiente din cauză că nu se recunoaşte la nivel oficial amplitudinea fenomenului de violenţă în familie. Există un conflict între cifrele comunicate oficial de ANPF şi cele neoficiale, transmise de organizaţiile non-guvernamentale. Statul alocă bani pentru 8.000 de victime, iar ele sunt în jur de 900.000>, spune doctorul Cristian Curcă, director medical al INML.”

.

Adună 5-6 certificate de la IML până divorţează - 19/10/2009

Fragment: „Dintre femeile agresate ajunse la camera de gardă a Spitalului Universitar, cele de etnie romă nu declară niciodată că au fost bătute de soţi. "Ele suportă cu stoicism; gândesc că aşa trebuie. Nu acceptă ideea de egalitate între sexe şi nici divorţul. Nu îşi iau hârtii pentru a obţine certificatul medico-legal. Recunosc într-un final, după ce în primă fază spun că au căzut”.

.

O privire ridicată, potop de pumni în cap - 20/10/2009

Fragment: „Două staţii de tramvai a târât-o după el, a tras-o de păr şi a bătut-o până când urletele i-au fost auzite de nişte poliţişti comunitari, care "în loc să-l ducă la secţie, să îi facă ceva, încercau să ne împace. I-am rugat pe poliţişti să îl alunge de lângă mine şi aşa am reuşit să mă ascund într-o scară de bloc. Am stat ghemuită minute întregi sub scară. Sângele îmi curgea din cap, mă durea tot corpul. Mă întrebam cu groază ce fac eu cu copiii mei. Băiatul era la soacră-mea. Eram disperată. M-am dus la şcoală, la fiica mea cea mare. Acolo el mă aştepta", îşi aminteşte Maria.

.

“Vânătaia se vindecă, umilinţa rămâne” - 20/10/2009

Interviu cu Maria Voinea, sociolog.

Fragment: „De regulă, un bărbat care îşi bate soţia, indiferent ce motive ar avea, o face de mai multe ori. Rar se întâmplă ca un bărbat, care a ridicat pentru prima dată mâna asupra soţiei, să se corecteze şi să aibă un comportament civilizat mai târziu.”

.

Dreptatea femeilor bătute umblă cu capul spart - 22/10/2009

Fragment: „De violenţele victimei în familie se ocupă toată lumea şi nimeni... În iulie 2004, prin ordinul 384/306/993, art. 3, lit. f), s-a stabilit "încheierea unor protocoale de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie între poliţie, jandarmerie, direcţiile de sănătate publică judeţene, compartimente cu atribuţii în combaterea violenţei în familie din cadrul direcţiilor pentru dialog, familie şi solidaritate judeţene". În plus, "Ghidul de intervenţie" al ANPF susţine că Serviciul Public de Asistenţă Socială (DGASPC-ul) are şi el sarcini precise în combaterea violenţei în familie şi în sprijinirea victimelor şi că fiecare femeie bătută e ajutată de un "manager de caz", un profesionist specializat în servicii sociale. De cele mai multe ori, "managerul de caz" e la fel de real ca şi "Superman". "Să ne facem că facem"...”

.

“Fetele mă ajutau să intru în casă pe geam” - 23/10/2009

Fragment: „Nici acum nu poate să-şi scoată din minte momentele în care era scoasă de păr afară din casă şi lăsată să doarmă în curte sau pe stradă, în faţa locuinţei. Nici de clipele în care fetele, în miez de noapte, după ce aşteptau să adoarmă tatăl lor, o băgau în cameră pe fereastră, în cea mai deplină linişte, ca să nu fie descoperite”.

.

Centre-fantomă şi muzee pe bani publici - 27/10/2009

Fragment: Sistemul de servicii care se ocupă de violenţa în familie e apărat de un maldăr uriaş de hârtii: legi, ordine, strategii, programe. În realitate, în tot acest sistem domnesc haosul şi paradoxul. În ciuda miilor de femei bătute, conform statisticilor, există centre înfiinţate din bani publici care nu funcţionează şi altele care nu au nici un beneficiar.

.

Urgenţa poate să aştepte – 28/10/2009

Fragment „La unele adăposturi, centre care spun că primesc victime în regim de urgenţă, cei care răspund victimelor la telefon consideră că "urgenţa" poate să aştepte şi două-trei zile până să fie primită. Sau acesteia i se pun condiţii imposibil de îndeplinit în timp scurt, încât femeile ajung să se lipsească.”

.

"Dacă violenţa e repetată, divorţul este singura soluţie" - 29/10/2009

Interviu cu Prof. univ. dr Florin Tudose, medic psihiatru, şeful secţiei Psihiatrie a Spitalului Universitar din Bucureşti

Fragment: „E adevarată teoria conform căreia vina pentru situaţia conflictuală aparţine 50% agresorului şi 50% victimei?

Nici vorbă ca o astfel de "teorie" să corespundă cu realitatea. O astfel de "teorie" nu ar face decât să legitimeze agresorii şi să culpabilizeze în mod stupid victimele. Am auzit, din păcate, nenumaraţi oameni spunând, în cazul unui viol, că şi victima a fost vinovată. Absurdul este total dacă vă gândiţi că victima poate fi uneori mutilată sau chiar ucisă.”

_________________________

Campania începută de Jurnalul Naţional cred că e fără precedent în mass-media românească. Din câte ştiu, niciodată problema violenţei în familie nu a fost atât de serios analizată şi scoasă la lumină ca un fenomen social grav care afectează mii de familii şi cupluri. Au mai existat unele analize, sporadice, unele şi în presa locală (Cuget Liber- Constanţa, de exemplu), însă de cele mai multe ori în presă subiectul a apărut sub forma senzaţionalistă, în periodice gen Libertatea sau Click ori sub formă de simple statistici seci.

Campanii de felul acesta ar trebui să fie susţinute şi de politicieni, femei şi bărbaţi, care ar trebui să înveţe încet-încet să-şi includă în agendă, printre priorităţi, şi ajutarea efectivă, nu doar formală, a victimelor violenţei domestice. Aşa cum se vorbeşte de siguranţa cetăţeanului, de protecţia consumatorului sau de sănătatea publică ar trebui să se vorbească şi despre eliminarea/reducerea violenţei domestice.