Priveşte-mă aşa cum sunt. Cuvinte şi imagini ale femeilor rome.

Mâine, vineri, 28 mai, ora 16,00, are loc lansarea unei broşuri despre imaginea femeilor rome în societatea românească şi europeană.

Centrul pentru Acţiune şi Responsabilitate în Educaţie (C.A.R.E.), Carmen Gheorghe şi grupul h.arta au strâns într-o publicaţie rezultatele muncii unui grup mixt de femei rome şi non-rome care şi-au propus să facă o analiză a imaginilor femeilor rome ce creează mediul propice pentru stereotipuri şi practici de excludere şi marginalizare a acestora în societate.

Lansarea va avea loc la Colegiul Naţional George Coşbuc, str. Olari, nr. 29 – 31, sector 2 şi va fi însoţită de o dezbatere a unui grup de elevi despre ce mai înseamnă în zilele noastre egalitatea de şanse.

Fragmente din broşură:

"Atunci când oamenii aud cuvintele „femeie romă” ce imagini le vin automat în cap? Femeia exotică şi pasională, aventuriera care-şi trăieşte viaţa nomadă mulţumită cu iresponsabilitatea ei? Vrăjitoarea periculoasă care ştie viitorul şi te poate blestema? Femeia murdară şi leneşă, veşnic gravidă, care trăieşte din ajutorul social sau din hoţie? Mama care îşi neglijează copiii şi profită de pe urma lor?

Aceste imagini nu sunt indiferente, ele au urmări pline de violenţă şi nedreptate. Rasismul instituţionalizat, care determină ca femeile rome să aibă o viaţă la marginea societăţii, se bazează şi se hrăneşte din aceste imagini. Ele nu doar că îi fac pe non-romi să dispreţuiască, să nedreptăţească, uneori chiar să atace fizic femeile rome, dar le determină şi pe acestea să internalizeze opresiunea societăţii, să-şi asume ele însele ca fiind adevărate imaginile discriminatorii care le descriu în sfera publică şi să se comporte aşa cum aceste imagini le descriu. Dacă o fată romă aude mereu că semenele ei sunt incapabile să realizeze ceva în viaţă, la rândul ei nu va încerca să-şi schimbe soarta şi va reproduce viaţa marginală a mamei sau a surorilor ei mai mari." (pg. 70)

.

"Unul dintre stereotipurile cele mai des întâlnite despre romi este că aceştia nu vor să muncească şi se descurcă fără să muncească („abuzând” de sistemul ajutorului social sau recurgând la mijloace ilegale). Dar ce fel de munci le sunt accesibile romilor în general şi femeilor rome în special, cum sunt aceste munci privite, ce fel de statut le conferă celor ce le prestează? În ce fel sunt afectate tinerele rome de eşecurile constante pe care le văd în jurul lor sau pe care ele însele le experimentează, atunci când adesea angajatorii judecă potenţialii angajaţi în funcţie de culoarea pielii, cum le schimbă acest fapt percepţia asupra propriei lor persoane şi propriei lor valori? În ce fel pot împăca femeile rome responsabilităţile pe care le presupune viaţa de familie organizată patriarhal, viaţă de familie care pune pe umerii lor întreaga responsabilitate a muncilor casnice cu nevoia de a-şi asigura o oarecare independenţă financiară?

Lipsa unei educaţii formale nu este singura piedică pe care o întâmpină femeile rome. Există numeroşi factori care limitează accesul femeilor rome la piaţa muncii, factori legaţi de relaţiile acestora cu autorităţile, relaţii în cadrul cărora adesea femeile rome se confruntă cu atitudini discriminatorii, factori legaţi de prejudecăţile şi stereotipurile negative despre romi, factori legaţi de rolurile de gen din familie şi din societate în general. Adesea, în relaţie cu autorităţile, în instituţiile administraţiei publice, persoanele de etnie romă suferă tratamente discriminatorii şi acest lucru impietează şi asupra şanselor ocupării unui loc de muncă.

Persoanele sărace, care au un acces redus la mass media sau internet şi care se confruntă cu piedici atunci când intră în contact cu instituţii de administraţie publică, instituţii care ar putea să le ghideze în eforturile lor de a se integra pe piaţa muncii, sunt, în acest fel, lipsite de informaţii despre posibilităţile de continuare a studiilor, de calificare sau recalificare într-o anumită meserie şi de informaţii despre legile la care ar putea recurge, cum ar fi legislaţia anti-discriminare sau drepturile salariale. În afara relaţiilor problematice cu autorităţile, femeile rome se confruntă şi cu atitudinile discriminatorii ale angajatorilor, care adesea îşi bazează deciziile de a nu angaja o persoană romă pe prejudecăţile şi stereotipurile din societate. Atunci când un angajator poate să aleagă pentru o anumită slujbă între o persoană romă şi una ne-romă, şansele persoanei rome sunt mult reduse.

Imaginea femeilor rome în mass media, stereotipurile promovate de aceasta (stereotipuri care prezintă femeile rome ca fiind hoaţe, murdare, leneşe, viclene, etc.), are un rol important în formarea atitudinilor discriminatorii ale angajatorilor.

Constrângerile de ordin familial sunt o altă piedică cu care se confruntă femeile rome. În orice comunitate patriarhală, rolul femeilor este să rămână legate de sfera domestică, astfel încât adesea tinerele rome nu sunt încurajate de cei apropiaţi în încercările lor de a intra pe piaţa muncii. Chiar dacă femeile prestează şi munci care aduc venituri în casă, ele continuă să-şi asume un rol predominant în creşterea copiilor şi în treburile gospodăreşti. Normele tradiţionale, atât în comunitatea romă, dar şi în orice comunitate organizată patriarhal (mai ales că societatea în ansamblu este determinată, în mare parte, de reguli patriarhale) presupun că femeile sunt singurele responsabile pentru muncile casnice şi pentru asigurarea bunăstării celor din familie. Deşi această muncă (de a face mâncare, curat, de a se îngriji de copiii şi de vârstnicii din familie, dar şi de partener, etc.) este zilnică şi nesfârşită, deşi are o importanţă vitală, totuşi, pentru că nu este o muncă remunerată, nu este socotită muncă. Această dezapreciere a muncilor casnice şi această conceptualizare a lor ca fiind ceva ce femeile fac prin „firea lucrurilor” nu este specifică doar pentru comunitatea romă, ci este o nedreptate cu care se confruntă majoritatea femeilor în România, unde munca casnică este un dat al femeilor. Dar, deoarece multe familii rome trăiesc în sărăcie, în case fără electricitate şi apă curentă, în zone izolate unde nu au transport în comun sau chiar unde nu sunt drumuri, volumul de muncă zilnică pe care trebuie să îl depună femeile rome pentru a se îngriji de familiile lor e cu atât mai mare. Un rezultat al tuturor acestor factori de ordin practic care îngrădesc accesul femeilor rome la piaţa muncii, al faptului că femeile rome depun un volum de muncă dublu pentru familia lor - care nu este valorizată şi respectată ca fiind muncă - şi că şansele lor pe piaţa muncii sunt reduse în comparaţie cu cele ale femeilor „albe”, este o stimă de sine scăzută şi o lipsă de încredere în forţele proprii a femeilor rome, lipsă de încredere care, la rândul ei, le diminuează şansele de a reuşi să îşi depăşească condiţia.

Atunci când femei rome reuşesc să depăşească toate aceste condiţii neprielnice şi să-şi găsească un loc de muncă, majoritatea muncilor la care ele au acces sunt munci care se află pe ultimul loc pe piaţa muncii, munci pe care populaţia majoritară refuză să le facă, cum ar fi, de exemplu, curăţenia stradală, sau munci cu un statut de semi-legalitate, cum ar fi, de exemplu, colectarea de fier vechi, colectarea de gunoaie.

Deşi aceste munci sunt dificile şi deşi ele sunt foarte necesare pentru societate, totuşi cele care le prestează trebuie să se confrunte şi cu dispreţul societăţii pentru natura muncii lor. Muncile la care majoritatea femeilor rome au acces sunt munci feminizate, ca spre exemplu: îngrijirea, sănătatea, serviciile (de curăţenie, în restaurante, comerţ).

Acestea sunt munci realizate în condiţii precare, prost plătite şi considerate „nedemne”, (în condiţiile în care economiile neoliberale au nevoie de grupuri păstrate într-o stare de marginalizare şi sărăcie tocmai pentru a-şi asigura o forţă de muncă ieftină şi dispusă să presteze muncile cele mai exploatatoare)." (pg. 50 - 53)

Mai multe detalii: http://seemeasiam.wordpress.com/