joi, 25 noiembrie 2010

25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor


Autorităţile din România, iresponsabile faţă de victimele violenţei domestice

Cu prilejul zilei de 25 noiembrie – Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor –, Centrul FILIA trage un semnal de alarmă asupra modului în care este tratat public şi politic acest fenomen în România.

Ne manifestăm dezacordul total faţă de felul cum este gestionată prevenirea şi combaterea violenţei domestice în România de către autorităţile publice şi criticăm lipsa unei protecţii reale pentru victime. De ani de zile, victimele violenţei domestice din România îşi văd plângerile ignorate de Poliţie şi nu au asigurată siguranţa proprie întrucât adăposturile subvenţionate de stat pot fi numărate pe degete. Mii de femei sunt abuzate şi bătute fără ca autorităţile să se sesizeze în legătură cu „siguranţa cetăţenei”, iar multe ajung chiar să-şi piardă viaţa.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva femeilor, cerem parlamentarilor să introducă această problemă pe agenda publică prin luări de cuvânt în plenul Parlamentului şi să adopte cât mai curând o versiune mai potrivită a legii în vigoare prin care agresorul să aibă restricţie judecătorească de a se apropia de victimă. Cerem totodată reprezentanţilor instituţiilor însărcinate cu siguranţa cetăţenelor şi cetăţenilor, precum şi cu exercitarea actului de justiţie să se implice activ prin impunerea unor măsuri ferme care să prevină şi să combată fenomenul violenţei domestice, al violenţei împotriva femeilor în general. Este impetuos necesară re-înfiinţarea şi întărirea instituţiilor centrale cu atribuţii în domeniu. Şi nu în ultimul rând, cerem mass mediei să publice materiale responsabile despre acest fenomen în România şi despre posibilităţile politice de prevenire şi combatere a acestuia.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva femeilor, Centrul FILIA anunţă desfăşurarea a două acţiuni publice. Azi, 25 noiembrie, începând cu ora 17,00 în staţiile de metrou Unirii 1 şi Unirii 2, membrii şi voluntarii Centrului vor împărţi călătorilor pliante cu informaţii despre fenomenul violenţei împotriva femeilor, purtând tricouri cu mesaje special concepute pentru a atrage atenţia asupra pretextelor pe care victimele violenţei le invocă pentru a ascunde urmele bătăilor primite în familie.

Sâmbătă, 27 noiembrie, începând cu ora 11, la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Centrul FILIA va organiza un workshop adresat studenţilor pentru a-i informa şi sensibiliza, pentru a promova un grad de toleranţă zero faţă de fenomenul violenţei împotriva femeilor.

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA



.

_____________


CITEŞTE şi scrisoarea deschisă trimisă autorităţilor

Un comentariu:

Anonim spunea...

All/in/all, there still is an ancient and bad-inherited convention throughout the world: in case you are a girl /a woman(!!) or an innocent person, you are ‘obliged’ only by your stupid nature, to wear the colour of the pink. This translates itself by docility and represents a docile and unprepared nature, indeed. But this is to be the only ‘proffessionism’ to matter into this sinking world, in your opinion, indeed./the disability and stopping in judging ethically right. Period.