Se zvoneşte că Guvernul vrea să reducă perioada concediului de creştere a copilului de la 2 la 1 an, conform unui nou Cod de Asistenţă Socială elaborat de Ministerul Muncii. Totodată are de gând să mărească cuantumului indemnizaţiei minime de la 600 la 750 de lei pe lună. Cei care au venituri mai mari de 750 de lei pe lună vor primi 85% din media veniturilor dinainte de naşterea copilului (în prezent indemnizaţie se redusese cu 15%, de la 1 iunie).
Din păcate n-a spus nimeni nimic despre ce-o să se întâmple cu îngrijirea copilului după ce trece această perioadă de 1 an. Deja există o problemă în România cu îngrijirea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani, oficial la grădiniţă admiterea făcându-se de la 3 ani. Problema se va adânci dacă mama sau tatăl va fi obligat să se întoarcă la muncă când cel mic împlineşte 1 an. Cu cine să-l lase dacă nu-s bani de bonă? Creşele sunt câteva, de le numeri pe degete, iar condiţiile mizerabile (şi totuşi cererile sunt mereu mult peste numărul de locuri oferite). Am auzit de unii care îşi lăsau copii prin vecini. Însă cel mai probabil apelează la rude, mai ales bunici. Să ne trăiască bunicile!
Măsura de reducere a concediului parental este una bună dacă privim din alt unghi. Doi ani de stat acasă pentru femei înseamnă multe. Înseamnă o absenţă de pe piaţa muncii care nu e în avantajul carierei şi a experienţei lor profesionale. Înseamnă asumarea unui rol în familie care se traduce în a fi principalele sau singurele responsabile cu muncile casnice. Această perioadă lungă de timp contribuie din plin la menţinerea unor inegalităţi de gen în familie, pe piaţa muncii şi în societate, în general: 1) În familie, a sta acasă full time o perioadă de 2 ani face ca femeile să asume toate treburile casnice (gătit, spălat, curăţenie), nu doar treburile de creştere a copilului, iar după ce a trecut atâta timp cu greu se mai poate reveni la un parteneriat între soţi. 2) La locul de muncă, absenţa femeii timp de 2, 4 sau 6 ani, depinde câţi copii creşte, afectează negativ cariera şi experienţa ei profesională. Acesta e motivul pentru care multe mame refuză să stea acasă toată perioada celor 2, 4 sau 6 ani chiar dacă au acest drept. În plus, întrucât angajatorii sunt obligaţi prin lege să păstreze locul de muncă al femeii aflate în concediul de creştere a copilului, se creează premizele unei discriminări la angajare (angajatori care se feresc să angajeze femei tinere care îşi doresc copii). 3) În societate, prin încurajarea femeilor să stea acasă cu copii în loc să muncească remunerat, efectul este de a menţine asocierile femeie-spaţiu privat, bărbat – spaţiu public.
Exista şi o altă soluţie fără a reduce perioada concediului de 2 ani, dar era de văzut dacă se poate aplica în România: împărţirea temporală a concediului între mamă şi tată (mama prima jumătate, tatăl a doua jumătate a concediului). Pentru asta e nevoie să investeşti nişte bani şi în educarea populaţiei, mai ales a celei masculine.
Acum, revenind la măsura anunţată, Guvernul ar trebui ca din banii economisiţi prin reducerea concediului parental să investească în servicii alternative de îngrijire a copiilor de 1-3 ani: creşe publice, subvenţii pentru creşe private, încurajarea companiilor să-şi creeze creşe sau să adopte programe de muncă flexibile pentru angajaţii cu copii mici, servicii de babysitting subvenţionate sau chiar publice (ca în Franţa), etc. Corect ar fi ca măsura să se adopte nu acum, nici de la 1 ianuarie, ci peste câţiva ani când aceste servicii vor fi disponibile. Dacă ar avea un minim de responsabilitate, Guvernul ar trebui să se gândească la faptul că femeile gravide şi partenerii lor de viaţă, precum şi părinţii care îngrijesc acum copii nou născuţi şi-au făcut nişte planuri de viaţă bazându-se pe normele legale în vigoare. Cel mult măsura ar trebui să se adopte numai pentru copii care se vor naşte peste 9 luni de la intrarea ei în vigoare.
2 comentarii:
După ce că atît umilinţa 1.ţării plus 2.a femeii romînce, a ajuns la cote extreme în ţara marinarilor şi a bucătăreselor fără bun simţ plus a copiilor acestora iar natalitatea a scăzut mai mult decît extrem de mult, demenţii ăştia comunişti şi securişti din Guvern care nu au auzit în viaţa lor de concepte de 'comerţ liberal' d.e., vor să nimicească conceptul de familie (tînără) total!!
Si ne mai plangem ca avem natalitatea scazuta...Problema este ca efectul pervers al acestei masuri va fi scoaterea unor femei de pe piata muncii, este vorba de acele femei care dupa un an nu vor avea cu cine sa isi lase copilul si nici servicii sociale de calitatate pe care sa se bazeze. Si cum stim toti (sau toate :)) ca niciun angajator nu accepta flexibilizarea programului de lucru pentru a face fata responsabilitatilor vietii de familie (copil bolnav, etc), multe femei se vor autoexcude de pe piata muncii, sau vor fi date afara pentru ca nu se vor putea dedica in exclusvitate serviciului...
Poate incepem sa vorbim si in Romania de reconciliere...
Trimiteți un comentariu