duminică, 20 martie 2011

Congresul Femeilor din PNL

Scriu acest articol după ce am citit câte ceva despre congresul Organizaţiei de Femei din PNL de ieri, în urma căruia s-a ales o nouă conducere. În funcţia de preşedintă a fost aleasă Lucia Varga, care a avut-o ca şi contracandidată pe Zvetlana Preoteasa

N-am asistat la congres, dar din ce-a apărut în presă parcă am un deja-vu. Atitudinea liderilor liberali la Congresul Femeilor din PNL seamănă izbitor de mult cu cea din urmă cu câteva luni de la Congresul Femeilor PSD. Invitaţii bărbaţi s-au remarcat prin declaraţii deplasate, remarci erotico-senzuale presărate ici colo în discurs, prin glumiţe deocheate şi, în general, prin neseriozitatea cu care tratează prezenţa femeilor în politică.

Iată câteva declaraţii :

"Lungimea discursului trebuie să fie precum lungimea rochiei unei femei, suficient de lungă ca să acopere subiectul, dar totodată şi suficient de scurtă ca să stârnească interesul" - Călin Popescu Tăriceanu.

Oare chiar nu se pot abţine să se gândească la femei ca la obiecte sexuale tot timpul?


„O femeie învinsă e o femeie pe care ai pierdut-o. Dacă vrei să fie a ta, trebuie să o cucereşti" - Varujan Vosganian.

Penibil!

Cireaşa de pe tort a fost epigrama pe care a citit-o Mircea Ionescu Quintus în timp ce se aşteptau rezultatele votului:

„Stau pe plajă întinşi la soare/ Un bărbat şi-o fată mare/Când se lasă înserarea/ Mare mai era doar marea”. Câteva aplauze din sală l-au încurajat pe Quintus. Le-am spus această epigramă unor bărbaţi şi nu au înţeles-o. Văd că dumneavoastră o înţelegeţi”.

Liderul partidului, Crin Antonescu pare-se s-a abţinut de la galanteriile clasice şi glumiţele cu tentă sexuală, în schimb nici nu le-a spus mare lucru doamnelor din sală: "Aveţi un grad mai mare decât bărbaţii de afecţiune, de sensibilitate, de empatie cu colegii, cu concetăţenii. Cred că nivelul de vocaţie a serviciului public este mai mare decât la noi (n.r. -bărbaţii). Vă rog să jucaţi un rol mai important în PNL, în administraţia locală, în Parlament sau Guvern”. Vă rog să…? De parcă femeile n-ar vrea să joace un rol mai important în administraţia locală, în Parlament sau Guvern. Dacă într-adevăr femeile sunt la fel sau chiar mai bune decât bărbaţii în aceste funcţii pentru că empatizează cu cetăţenii, ce face PNL pentru ca la alegerile viitoare, locale şi generale, femeile să nu mai reprezinte 5-10% din totalul candidaţilor propuşi pentru funcţiile de primar, consilier sau parlamentar? Ha? Că aşa, vă rog să … şi la revedere, e uşor de spus.

Ziceam la început că congresul Femeilor Liberale seamănă izbitor cu cel al Femeilor PSD care a avut loc în urmă cu câteva luni. Iată ce declarau liderii PSD atunci:

„Bărbaţii nu au cum să câştige niciun război cu femeile pentru că nu poţi câştiga un război atunci când eşti în fiecare noapte în pat cu duşmanul” - Victor Ponta

Lunea dimineaţa, Daciana pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European, cu avionul de ora 7, primul meu gând este: "Cine îmi face cafeaua?" – Victor Ponta

„După cât de îngrijit e un bărbat îţi dai seama cât de harnică e soţia lui – Liviu Dragnea

„Să fie mai multe femei în politică pentru că la o femeie ai ce să vezi, pe când la un bărbat, nu - Liviu Dragnea

S-au făcut aceleaşi insinuări prin care femeile sunt reduse la rolul de obiecte sexuale sau gospodine. Când vreodată o să auzim discursuri despre discriminarea de gen, societatea patriarhală în care femeile nu au aceleaşi şanse de a ajunge la vârf ca bărbaţii, în care înfruntă multiple greutăţi, în care muncesc dublu sau triplu pentru că în familie numai ele fac muncile din casă şi numai ele îngrijesc de copii, bolnavi şi bătrâni, suplinind serviciile sociale insuficiente (creşe, grădiniţe, spitale, azile)? Aceste congrese ne arată că de fapt problemele femeilor nici măcar nu sunt conştientizate la nivelul înalt al partidelor sau sunt tratate superficial şi la mişto.

Sunt monotone aceste congrese la care li închină omagii femeilor, fără nici un conţinut şi angajament serios. În care se ajunge invariabil ca femeile să fie tratate după aspectul fizic şi pe deasupra se mai trezeşte câte un glumeţ să spună bancuri deocheate la microfon.



5 comentarii:

Adi Zăbavă spunea...

"Când vreodată o să auzim discursuri despre discriminarea de gen, societatea patriarhală în care femeile nu au aceleaşi şanse de a ajunge la vârf ca bărbaţii, în care înfruntă multiple greutăţi, în care muncesc dublu sau triplu pentru că în familie numai ele fac muncile din casă şi numai ele îngrijesc de copii, bolnavi şi bătrâni, suplinind serviciile sociale insuficiente (creşe, grădiniţe, spitale, azile)?"

Cand o sa avem si alte femei in politica :)

Amalia spunea...

Halucinant! Incredibil! Cum se intampla asa ceva intr-o tara UE in 2011? Unde are loc atata nesimtire, incultura si incompetenta la politicienii nostri?
Cred ca e nevoie de un partid ca lumea, chiar de un partid care sa reprezinte interesele femeilor pe bune!

Tudorina spunea...

Amalia, zău că mă gândesc ca la următorul congres al femeilor dintr-un partid (poate PDL) să organizăm un protest în faţa clădirii unde are loc. Poate măcar doamnele participante se vor deştepta un pic şi nu vor aplauda în turmă discursurile machoiste.

Amalia spunea...

Buna idee! Ar fi timpul! Dar sa nu uitam ca scopul e sa votam femei care merita, care macar au auzit de feminism, ideal ar fi sa si simta feminist. Cred ca cineva ca tine ar merita o stampila pe cartea mea de identitate:)Succes!

Roxi spunea...

astazi am vazut una buna la stiri: Tariceanu a prezentat un slide-show in fata femeilor din PNL, pentru a le arata cum sa arate si cum sa nu arate. N-am cuvinte... indiferent ca simt ca vulgaritatea tinde sa compromita persoanele, nu poate fi mai rau decat sa ti se spuna in partid cum sa te imbraci... si de la un barbat!!!