Atingeri ca din greşeală pe fund sau pe sâni, comentarii obscene, jigniri, priviri lascive sau întrebări „inocente” de genul „nu te supăra, ai un ceas?” sau „păpuşica, singurică, singurică?” şi alte gesturi asemănătoare sunt o hărţuire sexuală stradală la care sunt supuse constant fetele şi femeile tinere din Bucureşti când ies din casă.
„Glumeţii” sunt la tot pasul în locurile publice: în metrou, autobuze, pe stradă, în parcuri sau la scara blocului. Se întâmplă de cele mai multe ori sub privirile trecătorilor sau călătorilor. E un fenomen în toată regula căruia nimeni nu-i dă atenţie pentru că a ajuns să fie considerat normal şi firesc. Cel mai simplu şi la îndemână e să se dea vina pe victime. E vina lor că se îmbracă sexy şi provocator – o să spună cine nu e în target-ul hărţuielilor stradale.
Victimele au învăţat să stea în alertă maximă când trec prin zonele cu risc. Unele scornesc măsuri de precauţie, cum ar fi o poşetă pusă în faţă pe post de apărătoare în caz ca individul dubios se apropie prea mult în tramvai, traversarea străzii dacă înainte se zăreşte un grup masculin gălăgios, o iuţeală a paşilor dacă moşul de pe banca din parc bolboroseşte îndemnuri vulgare de împerechere.
Indivizii care practică hărţuirea se cred mai masculini, unii probabil se distrează pe seama fetelor speriate sau pur şi simplu s-au obişnuit să hărţuiască şi nu renunţă pentru că nimeni nu ripostează contra lor în vreun fel.
Aş vrea să văd lume implicându-se în combaterea acestui fenomen. Să se rupă tăcerea şi tabu-ul, să se denunţe hărţuirea şi să se ia măsuri. Primul pas ar fi să se vorbească şi să se denunţe fenomenul pentru ca el să nu mai fie luat drept ceva normal.
Din start ar trebui făcute nişte statistici concludente pentru a vedea câte femei sunt agresate verbal sau fizic pe stradă, dacă vor să se facă ceva, gen o campanie „O stradă sigură pentru toţi”. Şi femeile plătesc impozite şi au dreptul să fie protejate, nu doar băieţii/bărbaţii ca de exemplu atunci când sunt pe stadioane la meciurile de fotbal.
„Glumeţii” sunt la tot pasul în locurile publice: în metrou, autobuze, pe stradă, în parcuri sau la scara blocului. Se întâmplă de cele mai multe ori sub privirile trecătorilor sau călătorilor. E un fenomen în toată regula căruia nimeni nu-i dă atenţie pentru că a ajuns să fie considerat normal şi firesc. Cel mai simplu şi la îndemână e să se dea vina pe victime. E vina lor că se îmbracă sexy şi provocator – o să spună cine nu e în target-ul hărţuielilor stradale.Victimele au învăţat să stea în alertă maximă când trec prin zonele cu risc. Unele scornesc măsuri de precauţie, cum ar fi o poşetă pusă în faţă pe post de apărătoare în caz ca individul dubios se apropie prea mult în tramvai, traversarea străzii dacă înainte se zăreşte un grup masculin gălăgios, o iuţeală a paşilor dacă moşul de pe banca din parc bolboroseşte îndemnuri vulgare de împerechere.
Indivizii care practică hărţuirea se cred mai masculini, unii probabil se distrează pe seama fetelor speriate sau pur şi simplu s-au obişnuit să hărţuiască şi nu renunţă pentru că nimeni nu ripostează contra lor în vreun fel.
Aş vrea să văd lume implicându-se în combaterea acestui fenomen. Să se rupă tăcerea şi tabu-ul, să se denunţe hărţuirea şi să se ia măsuri. Primul pas ar fi să se vorbească şi să se denunţe fenomenul pentru ca el să nu mai fie luat drept ceva normal.
Din start ar trebui făcute nişte statistici concludente pentru a vedea câte femei sunt agresate verbal sau fizic pe stradă, dacă vor să se facă ceva, gen o campanie „O stradă sigură pentru toţi”. Şi femeile plătesc impozite şi au dreptul să fie protejate, nu doar băieţii/bărbaţii ca de exemplu atunci când sunt pe stadioane la meciurile de fotbal.
7 comentarii:
Am 22 de ani si recunosc ca in mine exista frica hartuirii stradale. M-am saturat si eu de "masculi" frustrati,care nu ezita sa se faca remarcati printr-un astfel de comportament. Cand sunt in grup, imi fac curaj si le dau cate o replica. In zadar insa, "omul prost" fiind imun la astfel de corectii, ba mai mult, existand riscul de a-i atata prostia, si tot tu vei suporta consecintele!
sunt in asentimentul tau, vreau campanii...sa se sature romanul si sa invete, macar cu sila, daca nu de bunavoie.
Anonim are dreptate, hartuirea de pe strada amplifica sentimentul de nesiguranta experimentat de femei. Recomand documentarul War Zone.
Fara o legislatie adaptata la normalitatea unei societati "mature" si forte de ordine care sa o aplice cu rigurozitate , nu se va schimba absolut nimic in Romania. Deocamdata pot afirma cu amandoua mainile pe inima ca politia romana este o gluma proasta.O turma de imbecili condusi de alti imbecili.In tara lui Basescu, unde jurnalistele sunt invitate de catre seful statului sus pe birou "sa o faca" daca "sunt la fel de blonde ca D-na Udrea" ,legea trebuie impusa cu japca ,de sus in jos, altfel riscam sa ramanem cu mentalitatea legata la gard.
O patesc foarte des. Atata timp cat ramane la nivel verbal, strang din dinti, ma prefac si eu ca n-am auzit si merg mai departe grabind pasul. Aproape niciodata nu spun nimic. Pentru ca imi este frica! Pentru ca mi s-a intamplat de suficiente ori ca lucrurile sa nu ramana la nivel verbal si nu mai vreau sa fiu agresata fizic.
Ma enerveaza la culme ca deja se considera chestii de genul asta ca fiind ceva normal si firesc.
Ma enerveaza la culme ca se da vina pe "tinutele provocatoare". In cazul asta poate sa imi explice si mie cineva ce e provocator la un costum de schi? Sau la un trening larg ca un sac? Sau la un costum format din pantaloni, sacou, camasa incheiata pana-n gat si cravata? Eram in ultimul tip de costumatie descrisa cand a venit la mine un cretin si a incercat sa-mi bage o bancnota in mana "50 euro o muie... asa-i ca vrei?" si asta in plina zi, pe bulevard.
N-a contat niciodata cum eram imbracata, daca eram vesela sau suparata. N-a contat nici ca eram cu mana rupta atarnata de gat. Nesimtiti se gasesc mereu! Probabil singurul criteriu care conteaza pentru ei este cat de vulnerabila pare fata, daca pare in stare sa-i rupa in bataie sau nu. Iar eu nu par prea voinica.
Mi s-a intamplat si mie pe vremea cand eram eleva, studenta, sau cativa ani dupa. De cand nu mai merg pe jos uitasem de problema.
Dar va recomand sa fiti ferme cu ei, mai ales daca e lume in jur si poate interveni. Bineinteles ca nu noaptea. In rest, umiliti-i. Aratati-le cat sunt de slabi. Si fiti cu ochii in patru ca sa ii surprindeti prin reactie inainte de a face ei o miscare.
M-au stresat o groaza de handicapati din astia de cand eram la liceu! Odata m-am luptat cu unul dintre ei la metrou,bineinteles ca nu s-a bagat nimeni,desi era o aglomeratie.... Ultima data cand mi-a zis o magarie un handicapat din asta i-am aratat un deget si l-am injurat,asta ca sa ma abtin sa nu ma duc la el si sa ii dau un picior unde trebuie sa il las fara mostenitori - sa fac un bine omenirii! serios acum,genul asta de handicapati sunt peste tot,trebuiesc bagati in inchisoare! eu am ajuns la limita rabdarii cu magariile lor si daca ma mai jigneste vreun handicapat din asta vreodata s-ar putea sa imi pierd controlul si chiar sa il las fara mostenitori...
dupa ce m-am luptat cu handicapatul ala la metrou atunci m-a intrebat o colega cum eram imbracata,daca eram imbracata in fusta scurta sau provocator....eram imbracata cat se poate de normal...prostia acestor indivizi retardati(nici nu stiu cum sa ii numesc) nu are nici o legatura cu felul in care esti imbracata,fac pariu ca poti sa mergi pe strada imbracata si in calugarita ca tot la fel fac,pb e la ei ca neuronul ala din cap se plictiseste singurel pe acolo...apropo,cand zic "cap" ma refer la chestia aia patrata de deasupra gatului,nu la ala de mai jos cu care gandesc!....
Trimiteți un comentariu