Cert e că discuţia pe acest subiect e din ce în ce mai serioasă, spre deosebire de ce se întâmplă în România, unde de cele mai multe ori tonul referirilor la femeile din politică este mai mult de caterincă. Vezi şi acel penibil top Caţavencu al celor mai sexy 49 de femei din politica românească.
Revenind la Republica Moldova, acolo s-a constituit o platformă comună a asociaţiilor de femei şi a altor organizaţii care militează în acelaşi scop, toate sub denumirea Alianţa ProGen 2009. Ele au reuşit să mobilizeze partidele să semneze un angajament de principiu prin care partidele moldoveneşti îşi iau angajamentul: "să încurajeze femeile să intre în competiţia pentru alegeri; să introducă masuri specifice de promovare a femeilor candidate în politica lor oficială, crearea şi punerea în practică a unor mecanisme adecvate pentru promovarea femeilor în calitate de candidate şi oficiali aleşi, inclusiv prin plasarea femeilor pe poziţii eligibile în listele electorale, etc." (pentru restul angajamentelor, click aici).
Printre publicaţiile acestei Alianţe de promovare a femeilor în politica moldovenească, există şi una în care se analizează posibilele motive pentru care femeile nu se implică în politică, din care am selectat acest paragraf interesant, practic punctul de plecare al studiului:
1. de vină este electoratul, a cărui conştiinţă patriarhală îl determină să nu agreeze o femeie in post de conducere. Să numim acest factor electorat;
2. de vină sunt bărbaţii, fie din cauza conştiinţei lor patriarhale, fie din cauza tendinţelor egoiste de a evita concurenţa în „lupta pentru supremaţie”. În analiză, rolul acestora va fi reprezentat de partidele politice care, lucru arhicunoscut, sunt masculinizate ca şi componenţă şi, in special, ca nucleu de decizie. Să numim acest factor partid;
3. de vină sunt femeile: pe lângă conştiinţa patriarhală este adus drept argument şi tradiţionala suprasolicitare in plan privat. Adevărat, mai ales în ţările ex-socialiste, femeile îndeplinesc marea parte a sarcinilor în cadrul căminului familial, muncind, în acelaşi timp, cot la cot cu bărbaţii şi în afara familiei. Să numim acest factor autolimitare.
În acelaşi document se mai spune ceva pe cât de evident pe atât de ignorat:
„Să nu uităm că orice discriminare implică şi irosirea potenţialului celor discriminaţi. Cine ştie la ce nivel al dezvoltării s-ar fi aflat omenirea, dacă pe parcursul istoriei femeile, rasele şi popoarele minoritare la o anumită etapă şi intr-un anumit spaţiu ar fi beneficiat în egală măsură cu bărbaţii, rasele şi popoarele majoritare de dreptul la studii, opinie, sănătate, de alte drepturi şi servicii sociale.”
Un comentariu:
(off-topic)
Felicitari pentru:
"medusa Says:
February 26th, 2009 at 12:33 am
Jos votul uninominal!"
:))
Trimiteți un comentariu