Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) s-ar putea să fie reorganizată prin comasare cu o altă agenţie din cadrul Ministerului Muncii, cel mai probabil cu Agenţia pentru Protecţia Familiei. O să rezulte un hribid care din lipsă de bani de la buget o să facă ce-a făcut şi până acum: mai nimic.
Asta se întâmplă cu toate că la nivelul UE problema egalităţii de şanse este din ce în ce mai dezbătută şi primeşte numeroase fonduri. Preşedinţia UE de anul viitor va reveni Spaniei iar autorităţile spaniole au anunţat deja că vor face din egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi una din priorităţi.
Asta se va traduce, încă o dată, în şi mai multe fonduri UE alocate pentru tot ce ţine de această temă: combaterea violenţei domestice, a discriminărilor salariale, concilierea vieţii de familie cu munca, etc.
Dar pentru Guvernul României egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi e departe de a fi o prioritate. Agenţia nu a avut preşedinte timp de 3 luni după alegeri, nu din cauză că partidelor ajunse la guvernare le era greu să aleagă un şef al instituţiei, ci pentru că aveau alte probleme mai importante pe cap: împărţirea ministerelor, salariile profesorilor, criza etc. Întotdeuna există alte probleme mai importante de rezolvat...
În tot acest timp, în România mii de femei sunt bătute de soţii lor şi problema continuă să fie considerată în multe familii ceva normal. Zeci de femei sunt luate cu japca şi introduse în reţele de trafic de carne vie. În tot acest timp, femeile continuă să fie discriminate pe piaţa muncii, să primească salarii mai mici, să fie excluse din funcţii de conducere, inclusiv în politică. În tot acest timp, mass-media promovează femeile ca obiecte sexuale, remarcate prin funduleţ sau decolteu. Şi multe altele.
ANES-ul ar merita o soartă mai bună. În multe ţări UE există chiar şi ministere care se ocupă de egalitatea de şanse, vezi de pildă Ministerio de Igualdad în Spania sau The Ministry of Integration and Gender Equality în Suedia.
Un comentariu:
Excelent!
Trimiteți un comentariu