Elena Udrea, magnet de înjurături

Putem s-o criticăm pe Elena Udrea la fel cum l-am critica pe Vanghelie, Berceanu ori Victor Orban, ca să iau câteva exemple aleatorii din viaţa politică. Putem şi e foarte indicat să fim critici când politicienii dau semne de incompetenţă, lipsă de responsabilitate, gestionarea proastă a banului public, ş.a.

Însă criticile adresate Elenei Udrea depăşesc orice barieră de exprimare şi asta pentru că dânsa e femeie. Nici un alt politician bărbat n-a primit înjurături mai vulgare vreodată. Nici unul n-a fost criticat mai vehement şi într-un limbaj mai suburban şi pe deasupra, cred că rareori articole de asemenea calibru au primit mai multe aplauze din partea cititorilor.

Am ca exemple două articole scrise de doi mari ziarişti din România care n-au nevoie de prezentare: Victor Ciutacu şi Cornel Nistorescu.

Ciutacu şi-a vărsat dejecţiile pe blogul personal în articolul intitulat sugestiv „Auzi, fă, hai sictir şi plimbă ursul de aici!” scris la începutul lunii martie 2009. Ciutacu era supărat că trustul Intact din care face parte nu reacţionase în nici un fel la atacurile Elenei Udrea drept pentru care se simţea cumva dator să dea o replică virulentă, ca s-o pună la punct. Limbajul folosit ar trebui să descalifice orice gazetar: „Cucoană, matale ai devenit celebră, prin graţia lui Cristoiu şi amabilitatea inexplicabilă a lui Gâdea, fix datorită Trustului Intact. Dacă ăştia doi nu te legitimau (...) azi împleteai ciorapi fără călcâi (...). Cu toţi banii lu’ bărbatu-tău (...) eşti o ţărancă parvenită cu nişte şcoală pe puncte la particulară. Te-ai născut să sari linia de tramvai care nu curentează. (...) Pe Gabi Firea o dai în judecată, pe Dana Grecu încerci s-o discreditezi că a avut curajul să vă dea în gât că futeţi 4 miliarde pe timp de criză ca să-ţi plimbi tu curu’ mare pe lângă memoria lui Marin Sorescu şi să bagi în tine ca într-o magazie la împăcăciunea cu Poetul Portofel”. Spre final, Victor Ciutacu i-a dat şi un sfat pe acelaşi ton: “invaţă dracului odată (sau măcar încearcă) să te comporţi ca un demnitar, ca un om politic, nu ca o chivută cu mâinile-n sold!”.

Articolul lui Ciutacu a avut la vremea respectivă peste 800 de comentarii. Majoritatea îl felicitau pe ziaristul auto-proclamat „genial” pentru că „vorbeşte pe şleau”, „renunţă la orice aluzii fine” , „are tupeu”, „spune lucrurilor pe nume”. Exclamaţiile nu mai conteneau între „m-aţi uns la suflet”, Bravo Victoras! I-ai dat-o la glezne, asa cum merita!” şi până la adulaţii necontenite de genul „Bravo! Sunteti unul din putinii oameni de presa pe care-i respect”, „Genial” „Admirabil”. Doar câţiva au făcut apel la o exprimare civilizată, decenţă, bun simţ, arâtându-se indignaţi de folosirea unui limbaj de cartier. Puţini la număr i-au atras atenţia că nu e cazul să înjure ca la uşa cortului, că nu trebuie să spurce şi să împroaşte cu noroi pentru a se apăra.

Cornel Nistorescu la rândul lui şi-a dat frâu liber imaginaţiei când a venit clipa s-o critice pe Udrea, publicând acum câteva zile articolul „Nutzy – Spaima Puţii” în ziarul „Ediţie specială” din Craiova. Nistorescu nu o numeşte expres pe Elena Udrea totuşi asocierea este evidentă. Pamfletul se referă la un personaj feminin pe nume Nutzy, cu „figura bălaie şi cu privire de viţică muşcată de muscă (…) cu „vale adâncă între ţâţe şi ruj întins cu şpaclu”, care are ambiţia să ajungă „prima femeie preşedintă”.

“Nutzy S. P. este leşinată după putere. A comandat cele mai scumpe, groase şi sofisticate cărţi din lume, din care să înveţe oarece teorie politică. Ştiţi cum le-a parcurs? A pasat pachetul nedesfăcut unei surate şi i-a zis: “Citeşte şi zi-mi şi mie ce este mai folositor şi mai interesant!” “Şi ce vrei să îţi fişez din ele?” “Cum să mă afirm şi cum să încalec puterea! Da’, mai ales, cum să ajung prima femeie preşedintă”, ar fi răspuns poreclita Spaima Puţii. “Da, iubito, dar pentru asta îţi mai trebuie şi cultură politică şi charismă!” “Hai sictir”, ar fi zis înfometata de sex şi politică. “Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă! Şi banii nu-s o problemă! Pe vremuri de-astea numai curvele se plâng de cash!”

De remarcat că şi în articolul lui Nistorescu se strecoară acel „hai sictir” de la Ciutacu. Cei doi au în comun mai multe decât îşi închipuie. Şi la pamfletul lui Nistorescu au existat cititori care au aplaudat faptul că „cineva spune lucrurilor pe nume” dar din fericire reacţiile contrare au fost mai abundente.

Modul de exprimare din presa românească rareori a atins nivele mai joase la adresa unui politician. Exceptând articolele din ziarul Tricolorul, nu-mi amintesc de asemenea vulgaritate jurnalistică la adresa lui Becali, Băsescu, Patriciu, baronii locali ori alte personaje des criticate din viaţa politică.