„Crimă pasională”, „violenţă domestică” sau „violenţă de gen”?

Agresiunile asupra femeilor din România nu primesc nici atenţia şi nici tratamentul cuvenit în mass media. Ba mai mult, am descoperit azi că există jurnalişti care folosesc o expresie considerată demodată şi total nepotrivită în Occident, cea de „crimă pasională”, pentru a se referi la asasinatele comise prin violenţă machistă de bărbaţii care consideră că femeile le aparţin, că sunt proprietatea lor şi nu-i pot părăsi sub nici un motiv.

.

Două ştiri publicate azi în „Adevărul” vorbesc despre „crime pasionale”. Prima se referă la o crimă care s-a petrecut la Braşov, într-un autobuz, unde o femeie a fost înjunghiată în gât, prin mai multe lovituri de cuţit, de către soţul pe care îl părăsise cu trei săptămâni în urmă.

Cea de-a doua „crimă pasională” relatată azi a avut loc la Constanţa, într-un cuplu de adventişti, zice Adevărul, ca şi cum religia ar fi avut vreo relevanţă în acest caz (hmm, în cazul celeilalte crime nu s-a menţionat dacă „crima pasională” a avut loc într-un cuplu de creştini ortodocşi!). Bărbatul adventist şi-a lovit soţia în cap după ce a aflat de intenţiile acesteia de a intenta divorţ. Apoi a suit-o în maşină pe bancheta din spate, a condus maşina până la marginea unei păduri şi i-a dat foc după ce a vărsat un bidon de benzină deasupra. Se pare că nevastă-sa încă mai trăia la momentul incendiului.

Linkuri către articolele din Adevărul:

• Braşov: Crimă pasională în autobuzul 28. Un bărbat i-a tăiat gâtul soţiei sale
• Constanţa: Crimă pasională printre adventiştii de Ziua a Şaptea

În ambele ştiri, la fel ca multe altele despre cazuri similare, jurnaliştii se străduie să justifice comportamentul bărbaţilor violenţi. De data asta de vină a fost gelozia, în altele o să găsiţi că de vină pentru că un bărbat şi-a bătut sau omorât nevasta ar fi fost consumul de alcool sau lipsa banilor.

Când unei crime i se ataşează calificativul „pasional”, atenţia se mută de la violenţă la sentimentele de gelozie. Crimei i se găseşte o justificare simplă, individuală şi spontană, care depăşeşte raţionalul, astfel comportamentul agresorului devine mai puţin blamat. Câteodată în astfel de ştiri, pentru ca fapta agresorului să fie şi mai bine justificată, ni se indică indirect şi o posibilă culpă a femeii bătute/asasinate. În cazul crimei de la Braşov jurnaliştii ne informează că aceasta ar fi avut un amant („începuse să umble cu un alt bărbat”), în schimb „uită” să menţioneze că femeia plecase de acasă pentru că nu mai suporta violenţele soţului, informaţie redată de un ziar local.

Ceea ce omit jurnaliştii de la Adevărul şi de la alte gazete este că aceste crime sunt vârful de iceberg al violenţei asupra femeilor, fenomen larg răspândit în societate, în toate mediile. Sunt acte de violenţă comise de bărbaţii care consideră că femeile cu care trăiesc le aparţin lor şi numai lor şi că au drept de viaţă şi de moarte asupra lor, la fel ca asupra copiilor lor (de unde expresia „eu te-am făcut, eu te omor”). Violenţa izbucneşte când femeia face gesturi de a ieşi de sub dominaţia soţului, a fostului soţ, a concubinului sau a iubitului. Nu sunt agresiuni izolate, ci un fenomen social extins şi complex care ar trebui tratat ca atare.

.

În alte cazuri mass-media se referă la aceste acte ca fiind „violenţă domestică”. Totuşi nici această expresie nu e deplin satisfăcătoare (dar e un progres mare faţă de „crima pasională”). Prin violenţă domestică se înţelege violenţa comisă între membrii familiei, nu neapărat violenţa în cuplu. Femeile şi copii sunt majoritatea covârşitoare a victimelor violenţei domestice, însă pot exista şi victime bărbaţi, vârstnici, părinţi, fraţi, veri, etc. Mult mai potrivită ar fi expresia „violenţă de gen” (în engleză „gender based violence” ) sau „violenţă asupra femeilor”, pentru că reflectă faptul că aceste acte se comit din cauza raporturilor inegale de putere dintre femei şi bărbaţi.

Nu e nimic „pasional” sau „sentimental” în aceste crime, aceşti termeni având conotaţii pozitive care scad din gravitatea faptelor. Femeile sunt bătute, umilite, agresate verbal, psihic, economic sau sexual ca expresie a dominaţiei lor de către bărbaţi. Când o femeie nu se supune controlului, nu e obedientă faţă de cel care, conform normelor patriarhale, îi este „cap”, „conducător”, „stăpân”, e pedepsită, ajungându-se, în cazurile extreme, la crimă. Bătaia sau crima reprezintă o demonstraţie extremă de forţă într-un raport de putere inegal.

Pe 25 noiembrie, în fiecare an, se celebrează ZIUA INTERNAŢIONALĂ PENTRU ELIMINAREA VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA FEMEILOR. Mai sunt câteva zile până la această dată şi sper ca ea să nu treacă neobservată în România. Sunt câteva ONG-uri care pregătesc o serie de acte pentru a marca această zi. O să vă ţin la curent.