„Nu se pot găsi soluţii la o problemă inexistentă. Violenţa domestică nu e considerată o problemă pe agenda publică”, spunea Gabi Creţu la o dezbatere de anul trecut. A mai trecut un an şi lucrurile nu s-au schimbat. Ba mai mult, criza a fost un pretext pentru a desfiinţa cam tot ce se constituise la presiunea Uniunii Europene înainte de 2007 la nivel instituţional. S-a desfiinţat Agenţia de Protecţie a Familiei, instituţia care colecta datele statistice segregate pe gen în legătură cu cazurile de violenţă în familie, care întocmise o serie de ghiduri de intervenţie şi care avea câteva programe de subvenţionare a ONG-urilor care lucrează cu victimele. S-au desfiinţat cele două centre pilot care ofereau consiliere şi asistenţă victimelor. S-a desfiinţat Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi care, deşi nu avea atribuţii directe faţă de problema violenţei asupra femeilor, aşa cum ar fi trebuit, atrăgea din când în când atenţia că trăim într-o ţară cu profunde inegalităţi de gen şi că multe femei se află în condiţii de vulnerabilitate faţă de violenţă. S-au desfiinţat multe dintre adăposturile temporare pentru victime, pentru că autorităţile locale care le gestionează nu au mai găsit bani pentru ele. Toate acestea s-au desfiinţat pentru că violenţa domestică continuă să fie o problemă cvasi-inexistentă pe agenda publică. Privind de la depărtate, de undeva de sus, am zice că nu este de mirare de vreme ce în Parlamentul României bărbaţii sunt peste 90% din parlamentari iar România are, per ansamblu, una din cele mai proaste reprezentări politice ale femeilor din lume. Recentul Raport Gender Gap 2011 întocmit de Forumul Economic Global arată că România se situează pe locul 112 din 132 de ţări în ce priveşte reprezentarea politică a femeilor...
De 8 ani de zile de discută despre modificarea Legii de prevenire şi combatere a violenţei în familie pentru a o transforma într-un instrument viabil de protecţie a victimelor şi de urmărire şi sancţionare a agresorilor. Preocupări în acest sens, din rândul parlamentarilor, le-au avut câteva femei: Cristina Pocora, Elena Mitrea, Lia Olguţa Vasilescu, Minodora Cliveti (în legislatura trecută), etc. Pe bărbaţii parlamentari, hai s-o spunem drept, îi cam doare-n cot de durerile femeilor, de pumnii pe care-i acestea îi încasează şi de zecile de decese înregistrate an de an. Iar acest lucru este intolerabil. Nu-i mai putem lăsa să ignore această problemă. De aceea vineri, 25 noiembrie 2011, vom organiza un protest chiar în faţa Parlamentului în care spunem clar:
- Ne-am săturat de tăcere!
- Ne-am săturat ca violenţa să fie considerată o problemă personală şi privată. Este o problema politică.
- Ne-am săturat de politicieni care sunt complicii agresorilor, nu reprezentanţii victimelor.
- Ne-am săturat de dezinteresul parlamentarilor care trebuie să adopte o lege ca să protejeze în mod real, nu fictiv victimele.
- Ne-am săturat de politicieni care nu înţeleg că democraţia nu este compatibilă cu violenţa împotriva femeilor.
- Ne-am săturat de reprezentanţi ai instituţiilor care se plâng că nu pot face nimic.
- Ne-am săturat ca femeile sa fie amendate pentru că au tulburat cu strigătele lor liniştea publică.
5 comentarii:
V-a intampinat cineva de la nivel politic!?
Luni depunem memoriul la Parlament.
Va tin pumnii! Vreau sa se faca dreptate!
ce se aude cu legea asta? cand se aproba odata? cat mai dureaza?
doamna Pocora ne zicea ca in 2 saptamani se va dezbate in plen. Sa vedem.
Trimiteți un comentariu