Femeile lui Băsescu

Sabina Fati vorbeşte în articolul"Femeile lui Basescu" publicat astăzi în România Liberă, despre feminizarea puterii din România ca urmare a ambiţiei lui Traian Băsescu de a-şi propulsa favoritele în funcţii-cheie ale Statului.

"Astfel, pentru prima data in istoria sa, Romania are in fruntea Parlamentului o femeie: Roberta Anastase, care a devenit presedinta Camerei Deputatilor la doar 32 de ani mai ales datorita sustinerii presedintelui. Tot in premiera si tot la insistentele sefului statului o femeie a preluat Secretariatul General al Guvernului: Nicoleta Andreescu. Pentru alte doua protejate de-ale presedintelui noul Guvern a creat doua portofolii decorative, asa cum se cuvine pentru cele doua doamne atractive care le vor ocupa: Elena Udrea, fotoliul Turismului si Monica Iacob Ridzi, cel al Tineretului si Sportului.

"/.../Traian Basescu si-a format o ariergarda din amazoanele cele mai fidele, sugerand in acest fel ca au ramas putini barbatii pe care se mai poate baza. /.../"

Integral aici.

Diminutive & limbaj sexist. Mămici, fetiţe şi altele aşijderea

La tot pasul se folosesc diminutive pentru persoane de sex feminin, nu numai colocvial ci în dezbateri serioase despre politici publice, legi, revendicări ale unor categorii sociale, ca de exemplu:

„Mămicile sunt nemulţumite de atitudinea noului Guvern” (Realitatea tv, 27 decembrie 2008)

Mamicile au dat buluc la recalcularea indemnizatiei de crestere a copilului (Protv, 7 ian.)

Mămici? De ce "mămici" şi nu "mame", de vreme ce atunci când se aduce vorba de vreo problemă a părinţilor-bărbaţi exprimarea se face fără ezitare prin cuvântul „taţi”, niciodată cu diminutivul „tătici”:

Taţii divorţaţi vor custodia comună a copiilor (15 sept 2008)

Aceeaşi diferenţă de tratament în limbaj există şi în cazul copiilor. Se spune deseori „fetiţe” în loc de "fete" în schimb, chiar în acelaşi context, cuvântul ales pentru cei de sex masculin este „băieţi” niciodată „băieţei”.

Exemplu:
„100.000 de fetiţe, injectate cu un vaccin controversat” (Gândul, 21 nov 2008)

Băieţii ar putea fi vaccinaţi împotriva papiloma virusului uman (Gândul, 29 febr. 2008)

Diminutivele provin din tendinţa de a trata femeile/fetele cu o atitudine afectiv-protectoare, ca pe fiinţe sensibile şi lipsite de putere.

Diminutivarea adaugă subiecţilor/subiectelor o doză de infantilism. În cazul mamelor, prezenţa diminutivului alterează calitatea lor de fiinţe adulte, capabile să decidă pentru ele, să se descurce singure în viaţă. Mămicile sunt asemeni copilaşilor, ca nişte fiinţe drăgălaşe dar neputincioase, care au nevoie de protecţie.

Ar fi de neimaginat şi jignitor să se apeleze la diminutive atunci când se dezbat probleme ale altor categorii sociale, de genul: bătrâneii aşteaptă mărirea pensiilor, profesoraşii vor salariu cu 50% mai mare, doctoraşii emigrează din România, actoraşii sunt nemulţumiţi de interzicerea cumulului de salarii cu pensiile, ş.a.

Campanii pentru descurajarea consumului de prostituţie

Bulgaria

"Bărbaţii adevăraţi n-au nevoie să cumpere sex. Dar tu? "

__________________________________________

Lituania

"E ruşinos să cumperi o femeie.
Şi în plus, mai devreme sau mai târziu, toţi vor afla ce ai făcut"

Campanie derulată în 2005 odată cu intrarea în vigoare a legii care pedepseşte cumpărarea de servicii de prostituţie în Lituania. __________________________________________

Ungaria

"Unul din şapte bărbaţi cumpără femei neajutorate şi copii în scopuri sexuale.
Ei generează prostituţie cu banii lor"

__________________________________________

Croaţia

Bărbaţii pot cumpăra sex.
Fiindcă legea croată le permite asta.
Conform prevederilor în vigoare, femeile care se prostituează sunt pedepsite.
În schimb, bărbaţii nu suferă nici un fel de consecinţe.
__________________________________________

Cehia

"O femeie nu este un produs"

__________________________________________

Estonia

"Sexul într-un bordel este precum vânătoarea într-o grădină zoologică. Bărbaţii adevăraţi nu cumpără sex."

Sursa: The European Women’s Lobby (EWL)-Project on Preventing trafficking and prostitution

Norvegia îi pedepseşte cu închisoare sau amenzi pe clienţii prostituatelor, începând cu 1 ianuarie

Norvegia aplică începând de la 1 ianuarie o lege care îi pedepseşte cu închisoare sau amenzi pe clienţii prostituatelor, măsură care s-a dovedit eficientă în statele vecine, dar care va provoca dificultăţi sociale şi financiare prostituatelor, în opinia asociaţiilor, informează AFP.

"Considerăm că a cumpăra sexul este inacceptabil şi că acest lucru favorizează traficul cu fiinţe umane şi prostituţia forţată", a explicat secretarul de stat pentru justiţie, Astri Aas-Hanses.

Prostituţia va rămâne ilegală, dar politica sistemului este de a recunoaşte că femeile sunt victime ale trafic de carne vie.

Legea prevede că cei care folosesc serviciile prostituatelor riscă fie o pedeapsă de şase luni de închisoare, fie o amendă, fie amândouă. În cazuri foarte grave, pedeapsa poate ajunge la un an de închisoare sau chiar mai mult, dacă este implicată o minoră.

Inspirată din legile Suediei, normele norvegiene merg şi mai departe şi prevăd inclusiv pedepsirea norvegienilor care apelează la prostituate în străinătate, chiar dacă aceasta nu va fi, potrivit premierului, "o prioritate pentru poliţia norvegiană".

Presa din regat scrie că fenomenul prostituţiei a scăzut în intensitate în ultimele luni. Însă Njoerg Norli, de la centrul Pro, principala organizaţie care apără drepturile prostituatelor din Norvegia, aceasta este o iluzie cauzată de sezonul rece.

"Femeile aşteaptă să vadă ce se va întâmpla. Nu au hotărât încă dacă vor pleca, dacă nu vor mai practica prostituţia sau dacă se vor stabili într-o cameră", a explicat Norli. În opinia acesteia, odată cu noua lege "majoritatea acestor femei nu vor avea suficient de mulţi clienţi în mod frecvent şi nu vor mai avea banii de care au nevoie".

Norli consideră că cele mai expuse sunt prostituatele norvegiene, cel mai adesea dependente de heroină, care au diferite probleme de sănătate şi sunt excluse din societate, şi că reintegrarea lor va fi foarte dificilă.

În ceea ce priveşte prostituatele străine, în special cele provenite din Nigeria, care vin să se prostitueze în Norvegia cu viză turistică, acestea "vor părăsi ţara şi vor continua să se prostitueze în alte zone din Europa". "Acest lucru nu face decât să mute problema în altă parte", consideră Norli. În plus, există temeri că prostituatel izolate vor risca şi mai mult să fie expuse la violenţe de clienţi.

"Există acest risc", a recunoscut viceministrul Aas-Hansen. "De aceea am avut o dezbatere amplă în Norvegia şi am stabilit un program de acţiune pentru ajutarea prostituatelor", a adăugat el. Planul prevede, printre altele, cursuri gratuite, asistenţă din partea poliţiei şi cure de dezintoxicare pentru femeile dependente de droguri sau alcoolice.

În ultimii ani, acţiunile de racolare a prostituatelor în centrul capitalei Oslo au devenit şi mai vizibile, ceea ce a antrenat o intensificare a apelurilor pentru interzicerea lor.

În Norvegia, care are o populaţie de 4,5 milioane de locuitori, asociaţiile estimează la 2.000-3.000 numărul prostituatelor, dintre care o mare parte lucrează pe stradă.

Legea norvegiană se bazează pe o reglementare adoptată în 1999 de către Suedia, a cărei eficienţă a fost apreciată de poliţie şi de unele asociaţii. În plus, Finlanda a adoptat o lege similară în 2006, iar Scoţia în 2007.

Sursa: Realitatea TV

Despre indemnizaţia mamelor

Aţi auzit de zarva stârnită de aşa numita lege a mamelor. În primul rând se cade spus că, deşi folosită peste tot, sintagma „legea mamelor” este eronată pentru că beneficiarii ei pot fi mamele ori taţii, naturali sau adoptivi.

Legiuitorul român, mai puţin coerent şi responsabil decât ar fi cazul, nu s-a gândit de la bun început şi la mamele/taţii care câştigă foarte mult, care pot secătui resursele bugetare ale Statului prin plata indemnizaţiilor cu 85% din salariu. De abia acum, aproape de aplicarea legii, i-a venit ideea să pună un plafon maxim. Au apărut imediat voci plângăcioase cum că plafonul de 3 salarii medii - cam 1000 de euro pe lună, nu e echitabil (şi printre ele am apucat s-o văd la Realitatea tv pe Adriana Bahmuţeanu, nevasta lui Silviu Prigoană, unul din cei mai bogaţi deputaţi, foarte supărată, tocmai ea!). Aici depinde cum vedem lucrurile. Dacă indemnizaţia are drept scop creşterea natalităţii şi mai puţin echitatea 100% raportată la contribuţiile fiecăruia, plafonul nu face decât să permită un control mai bun al banilor şi să evite speculele. O femeie cu salariu de 5.000 de euro poate creşte un copil beneficiind „doar” de 1.000 de euroi pe lună, nu cred să fie banii o piedică în calea procreării.
Plafoane se practică şi în alte ţări, de exemplu în Germania unde indemnizaţia este de maxim 1.800 de euro.

Discuţia rămâne deschisă şi probabil aprinsă câteva zile. Păcat că nu se tratează cu acelaşi patos şi despre nivelul alocaţiei pentru copii, de 200 de RON, care pentru unii părinţi (cei fără loc de muncă sau care muncesc la negru) rămâne singura "indemnizaţie" de care beneficiază pentru a-şi creşte copii.

În afară de ce se discută acum pe la televizor pe seama acestei legi, mai există o altă problemă spinoasă, adusă în discuţie doar tangenţial: perioada pentru care se acordă indemnizaţia. În România perioada de plată a indemnizaţiei este de doi ani.
La prima vedere pare o politică foarte bună pe ideea că, în acest fel, femeia are timp şi bani să se ocupe de copilul ei. În realitate ea îndeamnă la excluderea temporară a unei importante părţi a populaţiei active de pe piaţa muncii şi poate fi o piedică mai târziu în evoluţia profesională a femeilor.
Puţini cunosc că PERIOADA DE ACORDARE A INDEMNIZAŢIEI MAMELOR ÎN ROMÂNIA ESTE PRINTRE CELE MAI LUNGI DIN LUME.
În foarte puţine ţări din lume femeile mai beneficiază timp de 2 ani de concediu plătit pentru a-şi creşte copilul. Grecia e una din ele, o ţară destul de tradiţionalistă. La polul opus sunt ţările anglo-saxone: în SUA şi Australia nu există nici un fel de indemnizaţie de la Stat pentru creşterea copilului.
Regula în majoritatea ţărilor este de 16 săptămâni (aprox. 4 luni).
Acum câteva luni, Comisia Europeană anunţa că lucrează la un proiect de lege care să oblige statele membre să fixeze perioada concediului plătit pentru creşterea copilului la minim 18 săptămâni. Asta pentru că majoritatea practică un concediu plătit mai scurt.

Iată şi câteva exemple:

Austria: concediu de 16 săptămâni plătit cu 100%;
Estonia: 140 de zile, 100%;
Franţa: 16 săptămâni plătit cu 100%;
Italia: 5 luni (2 înainte de naştere, 3 după);
Norvegia: la alegere, fie 54 de săptămâni (12,4 luni) plătite cu 80%, fie 44 de săptămâni (10 luni) plătite cu 100%;
Polonia: 16-18 săptămâni;
Slovenia:12 luni;
Turcia: 16 săptămâni, 66,7% din salariu.


Poate că în unele ţări concediile sunt prea scurte, dovadă e faptul că la nivelul Comisiei Europene se încearcă extinderea lor, dar concediul de 2 ani de la noi e prea mult.
Ar fi mai benefic pentru femeile din România dacă ar sta mai puţin acasă iar din banii economisiţi s-ar înfiinţa creşe şi grădiniţe pentru copii. Perioadele lungi de absenţă de pe piaţa muncii dăunează atât experienţei profesionale a femeilor (şi ulterior pensiei pe care o vor primi), cât şi mediului familial, pentru că în aceşti ani, stând acasă, se vor ocupa în exclusivitate cu muncile de creştere a copiilor şi muncile casnice, iar cu cât această perioadă e mai lungă cu atât creşte riscul ca „exclusivitatea”, odată împământenită, să le revină pentru toată viaţa. Mai ales că majoritatea femeilor fac copii imediat după căsătorie, atunci când rolurile în sânul noii familii (cine găteşte, cine spală, cine dă cu mătura, etc.) sunt în curs de stabilire.

În unele ţări, în special cele nordice, concediul pentru creşterea copilului poate fi împărţit între mamă şi tată, adică mama poate avea concediu plătit 12 săptămâni, tatăl următoarele 6 săptămâni. În Norvegia acest lucru e o obligaţie, mama trebuie să-şi ia concediu minim 3 săptămâni înainte de naştere şi 6 săptămâni imediat după, tatăl trebuie să-şi ia minim 6 săptămâni concediu, iar restul perioadei se împarte la alegere între mamă şi tată. Prin astfel de politici se doreşte implicarea taţilor în creşterea copiilor şi reducerea pierderilor de experienţă profesională a femeilor.
Detalii despre ce se face în alte state: http://en.wikipedia.org/wiki/Parental_leave#Europe

Mă bucur că a apărut zarva legată de plafonul indemnizaţiei pentru că aşa pot ieşi la suprafaţă şi alte aspecte ale legii mai puţin ştiute şi dezbătute.

Vedete implicate în stoparea violenţei împotriva femeilor

Nicole Kidman
Este figura centrală a campaniei „Spune NU violenţei împotriva femeilor” derulată de UNIFEM (Fondul ONU pentru Femei).




Annie Lennox
Luptă în principal împotriva visurului HIV, dar militează şi pentru stoparea violenţei împotriva femeilor:



Ema Thomson
De câţiva ani buni se luptă cu toate resursele pentru eradicarea traficului de fiinţe umane.
Pe youtube are mai multe clipuri pe această temă, cel mai dur şi mai de impact mi se pare cel de jos, reprezentativ pentru ce se întâmplă cu mii de femei care au ajuns sclave sexuale ale traficanţilor de fiinţe umane şi sunt forţate să întreţină relaţii sexuale, uneori cu câte 40 de bărbaţi pe zi.





Story
Emma Thompson portrays the persona's of Elana and Maria, Elana is describe to be a provincial girl who trusted everyone and worked in a market to support her family and wanted to be a nurse, Maria is a victim of trafficking who is enslaved to the sex trade and is forced to have sex up to 40 times a day for nothing, Elena is revealed to be Maria.

Morandi - Angels, Human Trafficking

Un clip făcut de Ziziana din Alba Iulia, de 19 ani, cu fragmente din filmul "Trafic uman".

Ivanciuc, caută-ţi un job la revistele glossy

Cornel Ivanciuc s-a apucat să conteste titlul de Miss România obţinut de Roberta Anastase în urmă cu 12 ani. Atention please:
„femeia asta chiar se considera frumoasa, cånd, sa ma ierte cerul, dar la cei 32 de ani pe care i-a implinit, arata ca o gospodina care a zacut toata viata la cratita. Inseamna ca Roberta a fost mintita in mod sistematic ca este o egreta printre rate si gåste, iar ea a luat drept adevarata o asemenea nerozie, ba mai rau decåt atåt, a cutezat sa intre intr-un concurs national, iar un juriu pesemne drogat, daca nu spaguit, a scos-o drept Afrodita natiunii. Inselatoria nu se opreste aici si Roberta se lasa infasurata si mai stråns in urzeala de ticluiri careia i-a cazut victima si se inscrie fara nici un complex in cursa pentru Miss Univers, si asta este cea mai proasta gluma pe care am gustat-o in materie de frumusete feminina. Parul ei neingrijit, ochiul stång, mai mic decåt dreptul, si fata ei rotunda ca o luna plina, care te priveste inerta de pe afisele electorale, nu au nimic din conturul ca de picatura de ambra care sta sa cada al chipului unei dive rasfatate cu titlul de miss si chiar nici o legatura cu atributele fizice ale unei taranci oarecare. Daca Roberta este Miss Romånia, inteleg de ce ministrul turismului, o bruneta vopsita si durdulie, este considerat a fi si el tot o superbitate dupa aceleasi criterii care au scos-o desavårsita si pe Nicoleta Luciu”
Nu, nu este un fragment dintr-un articol din revista Elle, nici Viva sau Avantaje. A apărut în ziarul Gardianul, la secţiunea de editoriale pe teme politice! Aceeaşi unde Ivanciuc abordează teme precum independenţa politică, relaţia dintre Predoiu şi liberali, rolul lui Ilie Sârbu în apropierea dintre PSD şi PD-L, ca să citez câteva din subiectele ultimelor sale editoriale.

Despre noul preşedinte al Camerei Deputaţilor n-a găsit altceva mai relevant de comentat decât titlul de Miss România obţinut în urmă cu 12 ani. Ce mai contează că treaba lui e să comenteze aspecte politice, de data asta a preferat să-şi risipească energia, timpul şi imaginaţia evaluând atributele fizice ale Robertei Anastase mai ceva ca un proxenet sau un impresar de cabaret.

Dacă n-a avut intenţia să trateze discriminatoriu un politician pentru faptul că e femeie, îl rog pe domnul Ivanciuc să facă acelaşi exerciţiu de evaluare fizică şi cu noul preşedinte al Senatului, Mircea Geoană. S-ar putea să-şi dea seama că are cu totul alte criterii pentru a-i judeca pe politicienii bărbaţi.

Prima femeie în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Roberta Anastase este noul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Este prima femeie care ocupă această funcţie în Stat.
În ediţia de azi a Cotidianul s-a scris despre faptul că liberalii şi udemeriştii au avut un comportament imatur şi grosolan în timpul votului, încercând să saboteze întreaga procedură pe motiv că favorită la acest post era o femeie.

De pe Mediafax putem afla şi un exemplu din şicanele liberalilor din timpul procedurii de vot:

„Tocmai că este o doamnă pentru prima dată la preşedinţia Camerei, vrem să vedem ce ne spune această doamnă, să vedem care este programul ei", a afirmat deputatul PNL Mihăiţă Calimente.

Chiar şi aşa, eu cred că a fost vorba de poziţii individuale şi nu de o atitudinea generalizată în cadrul grupurilor parlamentare ale PNL şi UDMR (grupuri parlamentare care au totuşi, din punct de vedere procentual, cel mai mic nr. de femei în rândul lor).

Dovadă stau declaraţiile liberalului Bogdan Olteanu, preşedintele de până ieri al Camerei Deputaţilor, care a pledat deschis pentru egalitatea de şanse şi promovarea femeilor în funcţii de putere.

Bogdan Olteanu: /.../din punct de vedere omenesc, colegial şi politic îi sunt alături şi o voi susţine în demersul său politic de a conduce Camera Deputaţilor. Vor fi păreri diferite, vor fi contraargumente, vor fi lupte politice. Îi ţin pumnii strânşi pentru că e femeie, pentru că e un om politic tânăr şi pentru că avem nevoie de un om politic tânăr să confirme în politica românească. Mi-aş dori foarte mult să aibă succes şi sper ca peste 4 ani să tragă o linie frumoasă asupra carierei sale ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Gabriela Vrânceanu Firea: Se spunea că după Mona Muscă, nici o femeie nu va mai putea urca în ierarhiile de partid şi în ierarhiile din administraţie. Iată că o avem pe Anca Boagiu ca vicepreşedintă la Senat, o avem pe Roberta Anastase /.../

Răzvan Mitroi: /.../ E bine să fie o femeie în poziţia aceasta de preşedinte de Cameră, este bine că e tânără. Acelaşi lucru l-am spus şi despre Bogdan Olteanu acum 4 ani şi la sfârşitul mandatului său bilele albe au fost mult mai multe. Nu pot să dau un pronostic pentru Roberta Anastase. Sunt momente în care, mai ales ce urmează să conducă ea, o majoritate parlamentară care să susţină o coaliţie guvernamentală, nenaturală, ca să spun aşa, este o misiune mult mai grea decât a avut Bogdan Olteanu.

Gabriela Vrânceanu Firea: „Dragi români” – v-a plăcut începutul discursului său sau vi s-a părut uşor patetic?

Cristian Pârvulescu: N-aş spune că a fost patetic, a fost corect din punct de vedere politic. Şi eu cred că e foarte bine că Roberta Anastase a devenit preşedinte pentru că schimbă imaginea Parlamentului. Să recunoaştem că femeile au un cu totul alt stil de a face politică şi asta e foarte important. /.../ Feminizarea imaginii politicii româneşti va fi de bun augur, cu condiţia ca Roberta Anastase să reuşească să convingă în continuare.
„Ştirea Zilei, Antena 3, 19 dec. 2008, ora 20.30”

Scrânteza zilei

Gâdea & co nu mai contenesc de vreo câteva zile cu atacuri sexiste şi de prost gust la adresa noilor apariţii feminine din prim planul politicii româneşti.

18 decembrie
Corul format exclusiv din bărbaţi (Gâdea, Ciutacu, Ciuvică, Teodorescu şi Cristoiu) au ţinut-o într-un râs continuu în acele momente ale emisiunii în care au vizionat imagini cu Elena Udrea, Roberta Anastase şi Monica Iacob Ridzi. Au băgat câteva imagini cu decolteul doamnei Udrea şi tricotatul de la Realitatea, apoi au vizionat pentru a doua oara săptămâna asta înregistrarea cu Roberta Anastase la Miss Univers în 1996. Despre Roberta Anastase nu s-a mai spus nimic altceva. Nici ce-a făcut în ultimii ani, că a fost europarlamentar, ce studii are, nimic. Doar că a fost Miss – şi atenţie imaginile cu Roberta în costum de baie zicând „Hi, I'm Roberta, I come from Romania” s-au derulat pe ecran de cel puţin 5 ori!
Apoi au trecut la Monica Iacob Ridzi unde s-au prăpădit prosteşte de râs ascultând un discurs al acesteia din Parlament ţinut cu ocazia zilei de 1 martie. De fapt un fragment scos din context ca să pară cât mai ridicol. Culmea, dna Ridzi chiar zice spre finalul înregistrării: „ştiu că aţi zâmbit neîncrezători ori de câte ori femeile au avut iniţiative în această ţară”. Degeaba, băieţii mai aveau puţin şi picau sub masă de râs. Motivul doar ei îl cunosc.

17 decembrie
Tot în studioul Sinteza Zilei, cam aceleaşi personaje şi-au bătut joc de un articol al dnei Andreea Vass legat de retragerea lui Stolojan. Un articol foarte coerent şi lucid de pe blogul acesteia s-a transformat în subiect de caterică. Băieţii au citit fragmente din articol cu o voce afectată şi l-au presărat cu comentarii vulgare care nu-şi aveau rostul. Exemplu: la un moment dat pe ecran apare un fragment legat de retragerea lui Stolojan care începea aşa „când eşti legat de mâini şi de picioare ...”, moment în care se aude comentariu din studio „Puneţi, dom'le bulina pe ecran!”. Apoi vine replica lui Ciutacu: „Domnu' Radu Tudor, ce pervers sunteţi!”
Speechless!

Ok, domnilor “analişti”. Avem un guvern de calitate îndoielnică, cu membri care poate au CV-uri ce nu sunt la înălţimea funcţiilor ministeriale pe care le vor ocupa, dar felul cum dumneavoastră aţi tratat cu „deosebită atenţie” femeile e incalificabil.
Aţi demonstrat că nu sunteţi în stare să ieşiţi din nişte scheme de gândire sexistă care vă fac să judecaţi orice femeie tânără după aspectul fizic, trecând în plan secund pregătirea sa profesională, competenţa sau incompetenţa pentru un post.

Noua atracţie turistică a României

Aţi auzit? Nuţi Udrea o să păstorească turismul în România!
Madama este în mod categoric un exemplu prost de femeie în politică. Doamnelor care vă doriţi o carieră în politică, nu acesta trebuie să fie modelul pe care trebuie să-l urmaţi. Puterea ei atârnă de bunăvoinţa patronului pe care l-a sedus. Farmecele expuse ici şi colo nu-i pot ascunde incultura, oportunismul şi mai ales lăcomia care o face să acceadă la o funcţie mult peste competenţele şi experienţa ei.

Foto:Gabriel Hennessey/Revista ONE

Ioan Talpeş spune că ziaristele care-l atacă sunt nişte urâte

Chiar aşa a spus Ioan Talpeş la emisiunea Naşul de pe B1 Tv. Că ziaristele care nu-i dau pace sunt nişte urâte.
Dar ce treabă are sula cu prefectura? Omul nu e Brad Pitt. Şi chiar de-ar fi, care-i baiul? Când s-au terminat săgeţile din tolba cu argumente logice băgăm mânuţa în buzunarul (descusut) al mitocăniei misogine?
Ce personaj sinistru! Probabil tacticile murdare deprinse înainte de '89 pe vremea când era ofiţer Secu s-au imprimat şi asupra caracterului.

"Egalitatea de şanse" se transformă instituţional în "Protecţie socială"

S-au anunţat noile ministere şi iată că, din păcate, se revine la vechea titulatură "Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale" .
Actuala denumire e "Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse".
Oricum, madam Mariana Câmpeanu, actuala ministresă, ne dăduse semnale că habar n-avea cu ce se mănâncă egalitatea de şanse.

Spicuiri din noul program de guvernare

Problematica discriminării de gen este prezentă în noul program de guvernare dar e tratată laolaltă cu alte tipuri de discriminări existente: cele ale persoanelor cu dizabilităţi, în vârstă, chiar şi cele de altă etnie. Nu există un sub-capitol de sine stătător privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, aşa cum era în programul PD-L.

Cea mai importantă prevedere la acest capitol rămâne introducerea unei reprezentări minimale a femeilor în Parlament şi Guvern începând cu următorul ciclu electoral – 2012. A dispărut specificarea exactă a procentului minim de femei. PD-L propusese în programul cu care s-a prezentat la alegeri ca femeile să fie minim 30% .

Că va fi stabilit un procent de 30% sau 20% sau altul e mai puţin relevant acum, esenţial e să existe un mecanism care să forţeze partidele să recruteze şi candidaţi femei la alegerile viitoare.

Prevederile din program care se referă la problematica de gen:

CAP. 9
Obiective de guvernare
Pct 1. /…/ combaterea violenţei în familie.
Pct. 4 Promovarea participării active a femeii la luarea deciziei şi în structurile de reprezentare publică; diminuarea discriminărilor de orice natură.

Direcţii de acţiune
Familie
- Politici privind reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională.
- Finalizarea descentralizării serviciilor sociale în domeniul violenţei în familie în vederea responsabilizării autorităţilor locale privind această problematică, precum şi asigurării resurselor financiare necesare.

- Înfiinţarea de noi adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi de centre de asistenţă destinate agresorilor familiali.

Egalitatea de şanse
- Promovarea participării active a femeii la luarea deciziei şi în structurile de reprezentare publică.
- Creşterea capacităţii instituţionale pentru implementarea politicilor de gen, crearea sistemului naţional de sprijinire şi promovare a politicilor privind egalitatea de şanse pe piaţa muncii bazate pe fondurile structurale.
- Eliminarea condiţiei discriminatorii a femeii pe piaţa muncii, în viaţa social-economică, culturală şi politică, prin introducerea unei reprezentări minimale a femeilor în Parlament şi în primele două linii ierarhice ale guvernului, începând cu următorul ciclu electoral (2012).

- Aplicarea de politici favorabile femeilor, pentru a le asigura condiţii corespunzătoare în vederea adaptării la schimbările imediate şi viitoare de pe piaţa muncii.

Politica pronatalistă, avorturile clandestine şi dramele femeilor în timpul comunismului

În octombrie 1966, în plin regim comunist, în România avea să înceapă unul din cele mai mari experimente sociale făcute vreodată în istorie şi ale căror principale victime aveau să fie femeile.

Ceauşescu aveau nevoie de forţă de muncă pentru împlinirea „înaltelor idealuri comuniste” de industrializare a țării şi pentru asta a pus la cale o politică de creştere forţată a natalităţii. Obiectivul a fost pus în practică prin cele mai murdare şi mai represive metode folosite vreodată în acest scop, comparabile la acest nivel doar cu politicile pro şi anti natalitate practicate de Germania nazistă în numele purificării rasiale.
S-au interzis avorturile, lipseau anticoncepţionalele, nu exista nici un fel de educaţie sexuală, femeile din întreprinderi erau supuse lunar la controale ginecologice, abaterile de la lege erau investigate de Securitate iar făptaşele aspru sancţionate. La fel şi medicii, moaşele sau orice alte persoane care practicau avorturi clandestine sau erau complici.

În urma Decretului 770 din 1966, natalitatea a crescut doar în primii doi ani apoi a scăzut în momentul când femeile au început să manifeste rezistenţă la politica de controlare a funcţiilor reproductive. Femeile care nu-şi doreau copii (fie că erau prea tinere, sarcina venea dintr-o relaţie instabilă sau mai ales pentru că aveau deja copii şi situaţia economică precară nu le permitea să mai crească alţii) recurgeau la metode nebuneşti pentru a înfrunta regimul. Înghiţeau substanţe toxice, îşi aplicau local substanţe care sa le provoace hemoragii, de la suc de lămâie, pana la sodă caustică. Făceau avorturi clandestine, prin garaje, bucătării, beciuri, fără anestezie.

„Zeci de mii de femei şi copii au decedat sau au rămas afectaţi pe viaţă. Frecvent, femeile preferau mai degrabă să îşi rişte viaţa decât să aducă pe lume (încă) un copil, căruia nici ele şi nici familiile lor nu îi puteau oferi minimul material şi afectiv necesar. Majoritatea femeilor care au ajuns să figureze în statistica mortalităţii materne erau deja mame a mai multor copii, ceea ce a însemnat că în urma deceselor lor – cauzate în mare parte de efectele secundare ale întreruperile ilegale de sarcină – mulţi copii au rămas orfani de mamă. /../Pentru majoritatea femeilor, organele de reproducere au devenit un ,,duşman interior”, iar relaţiile sexuale o experienţă terifiantă”.(Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România)


Cifrele din documentele medicale din acea perioadă (1966 – 1989) indică în jur de 10.000 de femei decedate în urma acelor practici, dar e foarte posibil să avem de-a face cu un număr semnificativ mai mare. Era perioada în care cam toate datele erau măsluite, fals declarate, în funcţie de interese. Pe lângă asta nu există date despre femeile care în urma întreruperilor de sarcină au rămas cu traume pe viaţă, fizice şi psihice, s-au ales cu boli sau au rămas infertile.

Adriana Băban, cercetătoare şi doctor în psihologie, a intervievat mai multe femei care au experimentat aventura unor avorturi ilegale în perioada Decretului. Studiul său, cu referire în general la traumatizanta viaţă sexuală din perioada comunistă, face parte din cartea „Despre identitatea femeilor din România modernă” Editura Anima, 1996.
Iată un mic fragment:

Multe femei mi-au vorbit de sentimentele de teroare încercate în timpul avortului: “În timpul operaţiei, când eram întinsă pe masa din bucătărie, mi s-a părut că bate cineva la uşă, mi s-a părut că aud strigându-se: - Poliţia, deschideţi! În permanenţă mă aşteptam să fiu arestată”.
În cazul unor complicaţii post-avort nu îndrăzneai să ceri ajutor medical. Dacă erai spitalizată pentru ceea ce se numea avort spontan, trebuia informată poliţia şi chemată procuratura. Automat se efectua o anchetă juridică. Una din interlocutoare preciza: “Ştiam că dacă mă internez în spital medicii nu or să mă poată îngriji atât timp cât nu voi denunţa persoana care mi-a provocat avortul”. O alta plângea povestindu-mi “ O dată am fost nevoită să mă internez pentru că aveam febră mare. Mă pregătisem psihologic pentru o eventuală întâlnire cu poliţia. Îmi spuneam: Orice s-ar întâmpla, chiar dacă mă bat, nu mărturisesc nimic, continui să spun că este o sarcină falsă. Nu m-au bătut, dar m-au torturat psihic. A fost un infern”.
/…/consecinţele psihologice s-au repercutat asupra relaţiilor cu partenerii, înrăutăţindu-le. “După avort mi-am spus că nu voi mai putea face dragoste”. Iar alta: “Când mi-am dat seama că sunt din nou gravidă l-am considerat pe soţul meu un duşman. Uram toţi bărbaţii şi le doream să treacă prin acelaşi calvar. Eram convinsă că numai aşa ar fi înţeles de ce femeile refuzau câteodată să facă dragoste”. Gradul de nelinişte depindea în general de numărul sarcinilor nedorite şi al avorturilor efectuate. O femeie care avusese şapte avorturi clandestine ne-a spus “Când soţul meu mi-a cerut să facem dragoste m-au apucat durerile de stomac”. O alta cu experienţa a 13 avorturi ne-a mărturisit şi ea “Era suficient să-l văd pe soţul meu intrând în dormitor şi imediat mă simţeam însărcinată”.
Unele au ales ca mijloc de protecţie abstinenţa. “După ce am născut doi copii am hotărât să dormim în camere separate. Era mai bine şi în orice caz mai sigur. Aveam doi copii de crescut şi nu ne puteam permite luxul unei vieţi sexuale normale. Astea ne-ar fi adus complicaţii pe care nu ni le puteam permite”.
Referitor la acest subiect ar mai trebui amintit şi despre femeile rrome cărora regimul le permitea avorturile (iarăşi asemănări cu politica nazistă de epurare rasială), precum şi despre sutele de copii abandonaţi şi despre sutele de copii născuţi cu dizabilități în urma încercărilor disperate dar eşuate ale mamelor de a scăpa de sarcinile nedorite.

Există un documentar „Născuţi la comandă. Decreţeii" al lui Florin Iepan care ilustrează foarte bine ce a însemnat acel Decret 770. Este un film care face o foarte bună introducere în acest subiect. Durează cam o oră şi ceva şi poate fi văzut direct pe youtube împărţit în 8 părţi:

Cele opt părţi ale filmului: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.

Câteva repere pentru a înţelege discriminarea femeilor

Femeile au fost şi sunt discriminate, faptul că de multe ori ignorăm fenomenul e pentru că trăim cu discriminarea de când ne naştem şi până murim şi de-a lungul vieţii învăţăm sisteme construite şi gândite de bărbaţi. De la filosofi, matematicieni, istorici, scriitori, fizicieni, etc. până la scrierile religioase, toate au fost făcute până de curând de bărbaţi. Femeile lipsesc din istoria dinainte de sec. XX. Ele, pe vremea în are Kant îşi publica scrierile, nu aveau drept la educaţie, nici la muncă în spaţiul public (în casă da), nici la administrarea resurselor economice (exceptând cazul în care deveneau văduve).

Emanciparea femeilor a început acum un secol şi nu s-a încheiat. Lupta pentru dobândirea dreptului de vot începută pe la 1850 nu a fost una uşoară. Femei din Anglia şi SUA au intrat la închisoare pentru că au revendicat acest drept fundamental.

În România dreptul de vot l-au dobândit de abia în 1938 la alegerile generale.

În timpul comunismului, la început, emanciparea femeii făcea parte din propagandă, dar în practică, condiţiile totalitare au făcut ca atât femeile cât şi bărbaţii să devină egali nu în drepturi ci in obligaţii faţă de Statul - pater. Femeile aveau acces la muncă, dar aveau datoria dublei zile de muncă, în fabrică şi acasă.

În a doua parte a comunismului, Statul a dus o politică de controlare a funcţiilor lor reproductive prin adoptarea Decretului 770 de interzicere a avortului. Femeile erau tratate de regim precum maşini de făcut copii. Propaganda făcea apologia mamei-eroine care dă patriei cât mai mulţi fii şi fiice.Statul nu intervenea însă în relaţiile dintre soţi. Capul familiei a fost şi este bărbatul. Violenţa domestică a fost un fenomen faţă de care regimul comunist a închis ochii.

Acum, după '89, suntem departe de a scăpa de discriminarea femeilor. În anii 70-80 pe vremea în care în Occident femeile începeau să obţină putere şi să-şi facă auzit glasul, noi trăiam în dictatură, în care nu contau drepturile omului, fie ele ale femeilor sau bărbaţilor.
Discriminarea nu a dispărut iar după '89, la redobândirea libertăţii, acest lucru s-a văzut. Faptul că în Parlamentul României de acum avem 90,3% bărbaţi şi doar 9,7% femei este edificator.Bărbaţii deţin puterea în interiorul partidelor şi ei controlează mecanismul de ascensiune politică a membrilor săi. Mentalităţi patriarhale de genul “femeile nu se pricep la politică”, “femeile sunt prea delicate ca se bage în troaca de porci a politicii” sunt adevărate bariere pentru carierele lor politice. Un alt impediment este lipsa resurselor financiare. Daca analizăm top 100 cei mai bogaţi oameni din România, observăm că deţinătorii bogăţiilor sunt in proporţie covârşitoare bărbaţi. Politica e strâns legată de bani, nu doar în România.

Astea ar fi şi motivele pentru care nu avem mai multe femei în politică.

11,4% femei în Camera Deputaţilor şi 5,8% la Senat. România e la coada Europei în privinţa nr. de femei în forul legislativ

Noul Parlament are în componenţa sa doar 9,76% femei, cam cât avea şi până acum, ceea ce, conform datelor UE, ne situează în continuare pe ultimele locuri în Europa ca număr de femei în Parlamentele naţionale. În acest clasament, în frunte se situează ţări precum Suedia, Finlanda şi Olanda, cu peste 40% femei în componenţa Parlamentelor lor naţionale. E cunoscut faptul că ţările nordice sunt printre cele mai avansate în eliminarea oricăror forme de discriminare de gen, ceea ce e mai puţin ştiut e că România se aseamănă mai degrabă cu unele ţări arabe decât cu cele europene sau americane la acest capitol.

Total parlamentari - 471

Bărbaţi - 425
Femei – 46

La Camera Deputaţilor avem 38 de femei în rândul celor 334 deputaţi.
La Senat sunt doar 8 femei din totalul de 137 de senatori.

Situaţia pe partide:

Cum se poate vedea din tabelul de mai sus, situaţia cea mai "bună" e la alianţa PSD+PC la Camera Deputaţilor, unde avem 12,3% femei din totalul mandatelor obţinute de această formaţiune politică, în timp ce la UDMR observăm că la Senat în rândul celor 9 senatori există fix zero femei. Bravos!

Sper ca aceste cifre să fie un argument în plus pentru adoptarea unei legi a cotelor de reprezentare electorală pe criterii de gen (gender quotas) pentru viitoarea legislatură, aşa cum a propus PD-L în programul de guvernare şi cum s-a tot discutat pe la PSD de câţiva ani încoace. Indiferent de faptul că experienţa din alte ţări a arătat că sistemul cotelor e defavorizat de sistemul de vot uninominal, oricum ar fi mai bine decât situaţia actuală.

Deputate alese:

1. Claudia Boghicevici (PD-L)
2. Ana Lucia Varga (PNL)
3. Sonia Maria Draghici (PSD+PC)
4. Maria Csilla Peta (UDMR)
5. Lilli Ana Farkas (UDMR)
6. Diana Adriana Tusa (PNL)
7. Carmen Moldovan (PSD+PC)
8. Ileana-Cristina Dumitrache (PSD+PC
9. Manuela Mitrea (PSD+PC)
10. Antonella Marinescu (PSD+PC)
11. Maria Stavrositu (PD-L
12. Carmen Axenie (PD-L)
13. Lucretia Rosca (PSD+PC
14. Monica Iacob-Ridzi - PD-L
15. Cristina Pocora - PNL
16. Luminita Iordache - PSD+PC
17. Cristina Dobre - PNL
18. Mihaela Sandru - PD-L
19. Doinita Chircu - PD-L
20. Mihaela Stoica - PD-L
21. Gratiela Gavrilescu - PNL
22. Adriana Saftoiu - PNL
23. Roberta Anastase - PD-L
24. Raluca Turcan - PD-L
25. Sanda Ardeleanu - PD-L
26. Eugenia Maria Barna (PSD+PC)
27. Rodica Nassar (PSD+PC)
28. Brandusa Novac (PD-L)
29. Sulfina Barbu(PD-L)
30. Ruxadra Jipa (PSD+PC)
31. Doina Burcau (PSD+PC)
32. Daniela Popa (PC)
33. Oana Niculescu-Mizil (PSD)
34. Alina Gorghiu (PNL)
35. Aura Vasile (PSD+PC)
36. Elena Udrea(PD-L)
37. Oana Manolescu, Asociaţia Liga Albanezilor din România
38. Liana Dumtirescu, Asociaţia Macedonenilor din România

Senatoare:

1. Elena Mitrea (PSD+PC)
2. Olguta Vasilescu (PSD+PC)
3. Mihaela Popa - PD-L
4. Minerva Boitan - PNL
5. Doina Silistru (PSD+PC)
6. Sorina Placinta (PD-L)
7. Anca Boagiu (PD-L)
8. Ecaterina Andronescu (PSD).

Barack Obama aduce schimbări şi în promovarea femeilor în funcţii de putere

Numirea senatoarei Hillary Clinton în fruntea diplomaţiei americane nu a fost singura schimbare semnificativă în ascensiunea femeilor în poziţiile de putere în administraţia americană. Barack Obama a desemnat până la acest moment mai multe femei decât bărbaţi în posturile importante.

Din totalul celor 11 numiri făcute săptămâna trecută şi ieri, şase funcţii sunt ocupate de femei şi cinci de bărbaţi.
Între femeile invitate oficial să facă parte din administraţia lui Obama sunt:
1) Hillary Clinton pe postul de secretar de Stat
2) Janet Napolitano, secretar al Departamentului de Securitate Naţională
3) Christina D. Romer, directoare a Consiliului Economic
4) Melody C. Barnes, directoare a Consiliului de Politică Domestică
5) Heather A. Higginbottom, sub - directoare a Consiliului de Politică Domestică;
6) Susan Rice, ambasadoare la ONU.

E cert că doar două din ele ocupă rangul de secretar de Stat, nivel la care până acum s-au făcut cinci numiri.

Neoficial, numele afaceristei Penny Pritzker, cea care a condus financiar campania lui Obama, este vehiculat pentru candidatura la şefia Secretariatului de Comerţ.

Alegerea lui Obama a arătat că s-au făcut paşi uriaşi în eliminarea discriminărilor rasiale din SUA din mentalul colectiv, şi iată, se pare că, în paralel, se mişcă lucrurile în bine şi pentru eliminarea discriminărilor de gen.

Campania de 16 zile "Femei în umbră. Umbre"

Intre 25 noiembrie - 10 decembrie UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie si Centrul de Informare ONU pentru Romania organizeaza campania "Femei in umbra. Umbre" avand ca obiectiv combaterea violentei impotriva femeii.

FILM

Cele 7 filme din seria Femei in linia intai sunt o relatare dura si onesta a razboiului secret impotriva femeilor.

Gaseste-i un nume (Republica Democrata Congo) prezinta violul ca arma de razboi;

Crimele in numele onoarei (Turcia) spune povestea femeilor fortate sa se sinucida ca modalitate de a masca traditia uciderii in numele onoarei;

Evadare la limita (Nepal) - o mama de 24 de ani ajuta autoritatile sa-l prinda pe cel care a traficat-o;

Cum demonstrezi un viol (Mauritania) despre consecintele unei legi prin care o femeie risca sa faca inchisoare daca indrazneste sa acuze un barbat de viol;

Cartonasul Rosu (Austria) - despre noua lege din aceasta tara prin care barbatii violenti sunt evacuati din casele lor;

Justitie in zona mortii (Columbia )

Niciodata (Maroc)

TEATRU

"Extrem" - Teatrul ODEON, piesa in care William Mastrosimone trateaza problema violului, a agresiunii impotriva femeilor si a victimelor care, deseori, nu au castig de cauza in fata legii, din pricina lipsei dovezilor.

"Gabriela si-a extirpat un ovar" - Trupa A$ . Piesa este povestea unui cuplu uzat, tinut in viata doar de proiectiile unui trecut indepartat revenind obsedant precum o vina.

Sursa: 9am

Programul evenimentelor şi al proiecţiilor

Programul de difuzare a filmelor la TVR

Let's End Violence against Women

Imaginând guvernul ♀

Doamnelor, domnişorilor şi domnilor, după cum aţi observat, zilele astea se poartă să îţi dai cu presupusul despre cum va arăta Guvernul după alegeri, aşa că mi-a venit ideea năstruşnică să imaginez un guvern sută la sută feminin. Şi fiindcă în politica dâmboviţeană nu avem un număr prea mare de femei de unde alege, o să-l concep de uniune naţională. Unde mai pui că la vremuri de criză economică dă bine să ai guvern de uniune naţională.

Ei bine, trebui să fac observaţia că propunerea pentru postul de prim-ministru e o glumă (proastă?), dar nu şi restul propunerilor.

Prim –ministru - Elena Udrea (să fie numai lapte şi miere în relaţiile dintre palate).

Justiţie - Monica Macovei (PD-L)
Interne şi reformă administrativă - Norica Nicolai (PNL)
Afaceri Externe - Adriana Săftoiu (PNL)
Finanţe - Andreea Vass (PD-L)
Educaţie - Ecaterina Andronescu (PSD)
Cultură – pe doamna de la ICR New York (că mi-a plăcut de ea în scandalul cu poneiul roz)
Sănătate - aş pune-o pe dna Liliana Boca – singura femeie neurochirurg din Transilvania
Muncă - Rovana Plumb (PSD)
Mediu - Mihaela Rădulescu – vedetă tv:)
Transporturi – Anca Boagiu (PD-L)
Lucrări Publice - Zaarour Ingrid (PNL)
Tineret şi Sport – Adina Vălean (PNL)
... aşa, care mai sunt? Agricultură? La ăsta nu ştiu nici o femeie. Sigur sunt multe agricultoare pricepute în ţara asta, dar nu le ştiu. Şi Ministerul Apărării, unde e mai greu de găsit pe cineva. Ar putea fi Lavinia Şandru că-i mai luptătoare din fire.

Apoi aş înfiinţa un Minister al Familiei şi Egalităţii de Şanse, de sine stătător nu la un loc cu Ministerul Muncii, şi aş numi-o ministru pe Gabrieţa Creţu de la PSD.
Iar purtător de cuvânt al Guvernului ar fi bineînţeles un bărbat cu aspect fizic plăcut, voice duioasă şi zâmbet fermecător, care ar cuceri repede toate „fătucile” din presă.

Women know your limits

minim 30% femei în Parlamentul şi Guvernul României

Programul de guvernare al PD-L este o surpriză plăcută în ce priveşte promovarea egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi. Se pare că la elaborarea programului s-a acordat o atenţie specială acestei chestiuni şi acolo în partid cineva e la curent cu cele mai recente dezbateri de la nivel european şi mondial.
Problema discriminării femeilor e tratată deschis şi bazată pe date statistice edificatoare:

"În ceea ce priveşte situaţia femeii, în România se păstrează încă o anumită discriminare din punctul de vedere al veniturilor salariale şi al promovării în funcţii publice. De exemplu, România rămâne singura ţară europeană în care nici măcar o femeie un post de ministru (în comparaţie cu Finlanda - 55%, Spania - 50%, Suedia - 45% sau Franţa - 44%, în 2008). În Parlamentul României doar 9% dintre demnitari sunt femei, faţă de 31% cât reprezintă ponderea femeilor în Parlamentul European".


PD-L-iştii vin şi cu soluţii faţă de problema violenţei în familie:

• "/…/ promovarea politicilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie, responsabilizarea şi conştientizarea societăţii româneşti faţă de această problematică;
• Monitorizarea şi evaluarea fenomenului de violenţă în familie prin crearea unui sistem informatic de înregistrare a cazurilor de violenţă în familie;
• Înfiinţarea a 100 de adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi a 50 de centre de asistenţă destinate agresorilor familiali, precum şi a unei linii telefonice naţionale gratuite adresate victimelor violenţei în familie".

Pentru promovarea femeilor în politică, PD-L propune să existe un procent de minim 30% femei în structurile de luare a deciziilor şi de reprezentare publică, respectiv în Guvern şi Parlament. Ar fi vorba de adoptarea unei legi a cotelor , aşa cum se practică în multe alte ţări, un prim pas spre atingerea unei parităţi de gen care să reprezinte populaţia aşa cum este ea împărţită, jumătate femei, jumătate bărbaţi.

Prevederea PD-L s-ar adopta începând cu următorul ciclu electoral:
/…/ "introducerea reprezentării minimale de 30% în favoarea femeilor în Parlamentul si primele două linii ierarhice ale guvernului începând cu următorul ciclu electoral (2012);".

Acum ar urma să vorbesc despre faptul că, din păcate, în România, partidele politice odată ajunse la putere uită sau se prefac că uită de oferta electorală cu care au câştigat. Evident, nu pot să spun de pe acum că aşa o sa fie şi în cazul de faţă, dar nu e de bun augur faptul că, deşi au un program bun pe partea de egalitate de şanse, nimeni din PD-L nu iese în faţă să vorbească despre ce se spune în el. Nici măcar femeile care candidează din partea PD-L nu discută public (sau poate nu mi-a ajuns mie la urechi) despre aceste propuneri din program. E adevărat că sistemul actual de vot uninominal obligă candidaţii să vină cu mesaje electorale mai mult pentru nivelul local al colegiilor decât să trateze teme de interes naţional.
Însă pentru adoptarea unei legi a cotelor care să prevadă un minim de 30% femei în Parlament şi Guvern, e nevoie de dezbatere de pe acum. În toate ţările unde s-a adoptat această prevedere au existat presiuni în acest sens, în primul rând de la femeile din partidele politice, apoi bineînţeles de la societatea civilă şi mass-media, fiind vorba de o prevedere care poate aduce schimbări în modul de a face politică, aşa cum a fost la începutul secolului al XX-lea acordarea dreptului de vot femeilor, o idee care la început a părut bizară şi de neconceput pentru multă lume.

Luminiţa Anghel şi Elena Udrea se iau la harţă

La alegerile din 30 noiembrie femeile sunt cam 10% din totalul candidaţilor, departe de o fidelă şi democratică reprezentare a populaţiei.
Şi deşi puţine la număr, două din aceste doamne nu s-au dat înlături de la un spectacol penibil, luându-se la harţă precum două mahalagioaice mai bine îmbrăcate. Or fi reprezentative pentru unele femei din România.

Dar ce-aş putea spune despre protagonistele „bătăii” de azi? Una e cântăreaţă şi a fost acceptată să candideze pentru notorietatea ei publică, nimic mai mult. De altfel şi la locul încăierării venise cu ideea de a susţine un concert pentru alegători (dacă va ajunge în Parlament va ţine discursuri cântând?).
Cealaltă e la antipodul idealului de femeie în politică. Capitalul ei de imagine se construieşte pe o relaţie dubioasă cu preşedintele ţării şi pe calităţile fizice de divă blondă cu decolteu generos şi picioare lungi. O femeie care e tratată exclusiv pentru calităţi fizice nu va fi considerată ca persoană, niciodată tratată de la egal la egal ci precum un obiect de admirat, drăguţ e drept, dar şi un pom de Crăciun e drăguţ, nu-i aşa?
Asemenea specimene în politică aduc mai mult deservicii decât servicii femeilor din România. Nu ştiu ce-i mai rău, să nu fie deloc femei în viaţa politică, cum se întâmpla acum 100 de ani, sau să fim reprezentate de asemenea păpuşi cântătoare sau purtătoare de păr blond şi sâni la vedere.

România, eterna şi fascinanta ţară misogină

Zilele trecute nimeresc la o întâlnire de afaceri, o primă întâlnire de cunoaştere între două firme, una străină, cealaltă românească. Genul de ocazie în care se întâlneşte în mod fericit cererea cu oferta.
Toate bune şi frumoase. Eu mă ocup de traducerea pentru cei de la firma străină, doi bărbaţi mai în vârstă şi o tânără femeie.
Apare individul de la firma românească, o faţă de ţăran şi o burtă imensă, zâmbeşte şi se prezintă. În acelaşi timp se apropie să strângă mâna celor prezenţi. Doar că masculul mioritic dă mâna cu cei doi bărbaţi, dar nu şi cu femeia care era cu ei şi nici cu mine, tot femeie. Nouă ne aruncă o privire fugară în timp ce se aşează repede pe scaun bombănind ceva despre firma lui. Am realizat în secunda următoare că trebuia să-i fi întins ostentativ mâna să n-aibă încotro şi să ne trateze egal. Prea târziu.
După un timp, în toiul discuţiilor, de la acelaşi exemplar misogin vine pseudo-politicos următoarea întrebare pentru femeia din firma străină: „Doamna Xulescu, hmm... doamnă sau domnişoară?”. O întrebare care vizează inoportun starea civilă a unei persoane, prea des întâlnită din păcate, la care eu i-aş fi răspuns răutăcios tot cu o întrebare: „Dar dvs, domn sau domnişor?” ...