vineri, 12 martie 2010

Deputatul Petru Călian de la PD-L a frecventat prostituate. Aşa, şi?

Ştiaţi că în România clienţii prostituatelor nu păţesc absolut nimic din punct de vedere legal? Prostituţia, adică vânzarea -cumpărarea de servicii sexuale, conduce la sancţiuni numai pentru prostituată, nu şi pentru cel care scoate banul din buzunar pentru cumpărarea de servicii sexuale.

La o discuţie pe tema prostituţiei se ajunge invariabil la concluzia că cele mai multe prostituate sunt femei cu condiţie economică precară, de la marginea societăţii, cu istoric personal de abuzuri în copilărie sau provenind din familii dezorganizate. Ca să nu vorbim despre cazurile, deloc puţine, în care ele sunt constrânse de alţii să practice prostituţia, fie că sunt ameninţate şi trimise în stradă, fie că sunt ţinute captive în bordeluri şi forţate să presteze pentru a-i îmbogăţi pe alţii. Oricum am da-o, prostituatele sunt în cele din urmă, în cea mai mare parte, nişte victime. Victime indirecte ale mediului familial, economic, social sau directe ale unor mafioţi fără scrupule care le exploatează.

Şi totuşi, ele sunt în continuare privite de lege ca fiind vinovate pentru existenţa prostituţiei. Ele plătesc dpdv legal pentru infracţiune.

Dar ce ne facem cu clienţii? Au şi ei o parte de vină pentru faptul că prostituţia există. Să ne fie clar, nu există ofertă dacă nu există şi cerere! Dacă nu ar exista bărbaţi dispuşi să plătească pentru aşa ceva, prostituţia nu ar exista. Şi ei sunt vinovaţi pentru transformarea femeilor în nişte mărfuri, în simple corpuri cu care îşi satisfac nevoile sexuale.

Din păcate, nu există pârghii în acest moment pentru descurajarea consumului de prostituţie, decât oprobriul public în caz că se află de fapta lor.

Să luăm cazul deputatului PD-L, Petru Călian, al cărui nume apare într-un dosar de trafic de fiinţe umane instrumentat de DIICOT Cluj ca fiind unul din clienţii unor fete traficate. Dacă deputatul respectiv nu e implicat în traficul propriu zis, adică dacă el nu a fost decât client al fetelor traficate, atunci nu este pasibil nici măcar de o amendă. Peste tot văd reacţii de indignare faţă de comportamentul imoral al deputatului. Dar la atât se reduce sancţiunea pentru client: la oprobriul public. Singura preocupare a unui client al prostituatelor este să nu se afle. Dacă e un neica nimeni, nu are familie, job important, nici măcar atât. Dacă e deputat, riscă să-şi şifoneze imaginea. Dar, din păcate atât şi nimic mai mult.

8 comentarii:

Raluca spunea...

Nu stiu nici macar daca risca prea mult sifonarea imaginii. Am vazut stirea cu deputatul buclucas pe un portal de stiri, iar la comentarii am vazut un gigel care opina in sensul ca nu intelege care e problema, omul a solicitat doar un serviciu, pe care l-a platit in mod corect dupa ce l-a obtinut.

Privind problema la scara mai larga, cred ca majoritatea romanilor crede ca prostituatelor le face cu adevarat placere ,,profesia" lor. In vremuri demult trecute, cand eram implicata in viata oengistica, am lucrat la un proiect legat de traficul de persoane. Noa, si in cadrul acestui proiect am cunoscut diverse persoane de la DAS-uri judetene, iar una dintre ele a spus pe fata ceva de genul ,,sa fim seriosi, lor le place" :|

Paul-Sorin Tiţa spunea...

Nu vă pripiţi în a-l considera pe Petru Călian drept vinovat. Adevărul este altul: http://www.tita.ro/2010/03/crestin-democrati-in-gura-mogulilor

Gabi spunea...

@Tudorina,
Analiza este buna, ca de obicei.
Totuşi, unde ai observat dezaprobarea publică!? În România reală?! In orice caz, nu in zona reflectata de media...

medusa spunea...

Gabi, un pic arătat cu degetul tot a fost, măcar şi pentru faptul că a fost atât de prost, scuzaţi exprimarea, încât să mintă că făcea un studiu de informare despre fenomenului prostituţiei...

Anonim spunea...

ee s-a facut atata tam tam pe baza astui deputat...incat nici macar nu e cine stie ce de el...un impotent

Anonim spunea...

Sa fim seriosi, nu e nici primul si nici ultimul care ar face asa ceva - daca a facut! Ghinionul lui este ca este o persoana publica si intotdeauna vei fi criticat si analizat, deci nimic nou.
Noi sa fim sanatosi ca barfa va exista intotdeauna.

Anonim spunea...

"oprobiul public"? "imagine sifonata"? sa fim seriosi, e la fel ca fumatul in wc liceului si berea in plus de la birt. o chestiune de lauda!
ma intreba un amic de ce oare sunt pline in week-end barurile de femei singure care vor sa "agate"? stimabile, domnii au la indemana tot restul noptilor servicii ieftine si atat de "safe"!

Anonim spunea...

salut. ce sa spun faci o treaba minunata dar as vvrea sa te contrazic un pic,cam toate articolele pe care le publici incearca sa scoata femeia care este mereu ,,victima,,dar sa sti ca nu mereu este asa,eu lucrez in italia la o societate unde sunt si fete romance vreau sa spun ca au ajuns sa se bata intre ele care sa se prostitueze cu patronii societatii ce este mai grav este ca sunt si surori in aceasta situatie.si treaba cea mai socanta este ca sunt cu toata familia implicate in aceasta situatie fetele sunt cu parintii si fratele lor iar acestia nu fac nimic pt a impiedica ca fetele sa nu se prostitueze, multe din femei se declara victime dar sunt o parte mica problema este mediul din care fac parte. educatia pe care o primesc in familie este un alt factor exista cateva vorbe ,,ce naste din pisica soareci mananca,,