miercuri, 2 mai 2012

Doamna pro-învăţământ privat, propusă ministru al Educaţiei de către un partid de stânga!


Dacă sunt câteva lucruri clare care despart ideologic stânga de dreapta politică acestea sunt legate de accesul la educaţie şi sănătate şi conceperea sistemului de impozitare.

În ce priveşte educaţia, stânga (aia europeană, coerentă, nu ce vedeţi la noi) este adepta clară a accesului tuturor la cunoaştere, indiferent de venit, mediu de rezidenţă, sex, religie, dizabilitate etc. Accesul tuturor nu înseamnă numai încurajarea sistemului public gratuit de învăţământ, înseamnă şi politici afirmative pentru anumite categorii de persoane şi facilitarea accesului la educaţie acolo unde există probleme sociale şi de infrastructură, de exemplu în zonele rurale sau la periferia oraşelor.  

Pentru stânga europeană aşa cum o ştiu eu ar fi de neconceput ceea ce intenţionează să facă PSD acum: să pună în funcţia de ministru al Educaţiei o persoană care face intens lobby pentru învăţământul privat fiind rector al unei universităţi private, ba chiar deţine funcţia de preşedinte al Asociaţiei Universităţilor Particulare şi pe deasupra se află în litigiu cu Ministerul Educaţiei pe o chestiune legată de învăţământul privat. Unde mai pui că expertiza doamnei este în domeniul juridic şi că până recent ţintea postul de Ministru al Justiţiei (Justiţie – Educaţie, tot un drac, nu?). Unde mai pui că CV-ul doamnei are tot felul greşeli de ortografie!

Ca să vedeţi că lucrurile sunt şi mai revoltătoare de atât, vă invit să citiţi articolul lui Ovidiu Voicu despre doamna Dumitrescu: Lobby-ul universităților private (aproape) a ajuns la guvernare.

O bilă neagră pentru PSD pentru această propunere!


Update 03.05.2012. Un alt articol interensat: Ministrul Paraeducației Naționale de Horia Patrascu, CriticAtac.

Un comentariu:

ADRIAN spunea...

oricum am ajuns ca avem un invatamant - privata ... ce mai conteaza acum un asfel de "detaliu" precum aceasta numire?