PD-L ia în calcul două nume pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Senatului, după revocarea lui Geoană: Radu Berceanu, actualul ministru al Transporturilor şi Anca Boagiu.
Berceanu ar trebui să lase din mână conducerea de la Transporturi pentru a deveni al doilea om în Stat, adică să renunţe la afacerile bănoase cu drumuri, tunele, poduri şi podeţe. Mir-am-aş! Sau cine ştie, s-o fi săturat de atâtea lovele şi visează la prestigiu!
Însă în cazul în care Boagiu va fi cea aleasă, atunci se va petrece un lucru interesant. Practic, după preşedintele României, următoarele două funcţii în Stat vor fi ocupate de femei: Boagiu la Senat şi Anastase la Camera Deputaţilor. Ar fi un lucru interesant ţinând cont că avem un Parlament format din 90,3 % bărbaţi şi 9,7% femei. Să fie acesta un semn că femeile sunt mai bune chiar dacă reprezintă o minoritate, ori, din contră, o dovadă că Parlamentului i se doreşte scăderea din importanţă? Am mai analizat şi cu altă ocazie preferinţa lui Băsescu de a se înconjura de femei în politică şi ajunsesem parcă la concluzia că o face pentru că le consideră fiinţe mai slabe, mai loiale decât bărbaţii şi cu potenţial mai redus de a deveni competitori politici la fel de puternici ca el într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.
2 comentarii:
Cercul apropiat - harem; inconjurat de eunuci. Solutie testata. Nimic nou sub soare.
Despre popunera legilativa a examanului auto "cei care au trecut de sala pot da traseul de mai multe ori fara a nai da sala"ce stiti ?A trecut o luna de zile si nimic...Ma puteti ajuta cu un raspuns avizat ?
Trimiteți un comentariu