„Istoria la feminin” – expoziţia câtorva obiecte

După cum anunţam într-un articol anterior, la Muzeul Naţional de Istorie s-a deschis o expoziţie temporară dedicată femeilor de pe teritoriul ţării noastre de-a lungul istoriei.

Am fost astăzi să văd despre ce e vorba. Mare decepţie!

Este o colecţie de obiecte, din care jumătate sunt podoabe, haine şi obiecte de cosmetică. Cel mai nepotrivit mi s-a părut că „femeile în secolul XXI” sunt reprezentate de câteva produse … Avon: un ruj, o trusă de fard şi o cremă de corp sau aşa ceva...

Există şi câteva obiecte deosebite şi fotografii rare cu femei din perioada ante şi interbelică şi cu femei din perioada comunistă, atât cântăreţe, actriţe cât şi dame din înalta clasă, din familia regală, scriitoare, etc. Alături de fotografii sunt expuse şi manuscrise şi obiecte din colecţia proprie a acestor personalităţi. Pentru perioada comunistă sunt expuse imagini cu femei în câmpul muncii, îngrijind copii şi femei din lumea modei. Există o parte interesantă dedicată deţinutelor politice din închisorile comuniste.

În afară de o plăcuţă în care sunt trecute câteva date despre primele femei care au izbutit să se afirme în domenii rezervate la vremea lor exclusiv bărbaţilor, gen prima femeie profesor universitar, prima femeie aviator, prima femeie avocat, etc., lipseşte contextualizarea obiectelor expuse. Acesta este, din păcate, stilul muzeelor din România, în care latura cu adevărat educativă este lăsată de izbelişte. Ar fi putut să pună, aşa cum am văzut la Budapesta sau la Berlin, câteva plăcuţe explicative. De exemplu, este expus un paşaport de la începutul secolului al XX-lea, în care apare fotografia comună a unui bărbat şi a unei femei, foarte probabil soţ şi soţie, dar în paşaport e trecut doar numele bărbatului. Ce să se înţeleagă din asta? Ar fi trebuit să scrie undeva că în acea vreme femeia măritată nu avea dreptul să călătorească în străinătate fără aprobarea soţului şi că în Codul civil era asemuită în drepturi cu minorii şi debilii mintali, fapt pentru care nici nu i se încuviinţa să aibă paşaport propriu (precum minorii de azi).

Impardonabilă mi se pare absenţa din această expoziţie a două aspecte majore care au marcat viaţa femeilor din România:

• Acordarea dreptului de vot femeilor (în 1929 la nivel local cu multe condiţionări, şi de abia în 1939 la nivel general). Nu există niciun exemplar din publicaţiile feministe din perioada interbelică („Ziarul nostru”, „Graiul Femeii”, „Gazeta femeilor”, „Cuvântul Femeilor” – vezi „Istoria Feminismului Românesc", Ştefania Mihăilescu, ed. Polirom, Iaşi, 2006”). Nu există documente ale asociaţiilor de femei din acea perioadă, deloc puţine. Şi, apropo, cum e posibil să organizeze această expoziţie fără să consulte persoana care a făcut cele mai multe studii în acest domeniu: pe Ştefania Mihăilescu? Mi se pare inadmisibil.
• Politica pro-natalistă a lui Ceauşescu. N-am văzut referiri la Decretul 770 din 1966 prin care s-au interzis avorturile şi ce a însemnat asta pentru femeile care au trecut prin regimul comunist. Cer prea mult de la o expoziţie dedicată femeilor care au trăit pe acest teritoriu de-a lungul istoriei?

Expoziţia mi se pare făcută fără o cunoaştere prea aprofundată a istoriei femeilor, din păcate. Intenţia a fost bună, dar produsul lasă de dorit. Nu mă aşteptam la proiecţii multimedia aşa cum am văzut în străinătate, dar chiar şi într-o prezentare aşa rudimentară cum ne-au obişnuit muzeele de la noi, nu credeam că la final o să plec cu impresia că vizita a fost o pierdere de vreme…