Redactorii revistei „Dilema veche” şi-au învins temerile şi s-au "încumetat", cum mărturisesc chiar ei, să facă un număr special dedicat feminismului. Au fost aduşi la sentimente mai calde faţă de această ideologie, se spune în argumentul din deschiderea dosarului, după ce au citit cărţile publicate în ultima vreme, scrise într-un limbaj mai accesibil şi într-o notă mai relaxată, de feministele de la noi („Naşterea. Istorii trăite”, coordonată de Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir sau cartea „BiONGgrafie” a Laurei Grunberg).
Nu pot să mă abţin în a critica abordarea din argument şi titlul ales pentru întreg numărul. Această frică faţă de feminism pe care au trebuit s-o depăşească cei ce lucrează în redacţia Dilemei Vechi, pune discuţia pe un fond al emoţiilor, în special pe cea mai puternică şi mai incontrolabilă dintre emoţiile umane, frica, când normal ar fi fost să existe o abordare mai raţională. Întrebarea din titlu ar fi putut să sune: CINE MAI ARE NEVOIE DE FEMINISM? sau „CE MAI VREA FEMINISMUL ÎN ZILELE NOASTRE?”…
Dincolo de asta, din fericire, articolele incluse în acest dosar al revistei sunt scrise mult mai „la rece” şi mai puţin pasional. Era şi normal, mare parte din autori identificându-se ca exponenţi ai feminismului contemporan din România. Iar acei autori care nu fac parte din această categorie, arată o preocupare pentru raporturile femei-bărbaţi din societate şi văd feminismul ca pe o cale spre găsirea de soluţii la unele probleme, nu ca pe un bau-bau care sperie şi ameninţă o ordine socială şi atât. Mi-a plăcut critica Adinei Popescu din articolul „În ţara femeii-plantă” şi interviul cu Magda Cârneci.
Lectură plăcută!
Link: Dilema Veche Anul VII, nr.317 - 11 martie 2010 CUI ÎI MAI E FRICĂ DE FEMINISM?
6 comentarii:
Mie una, bucata urmatoare de text din articolul mentionat (al Adinei Popescu) nu mi se pare deloc ca ar "dudui" de solidaritate feminina, ba chiar dimpotriva, pare mai degraba desprinsa dintr-o filosofie gen "T. Butoi":
"Pe de altă parte, deşi „feministele“ de la noi scot la iveală cazuri de hărţuire sexuală la locul de muncă în care noi sîntem ciupite de fund de şefi fără ca măcar s-o ştim, n-am întîlnit o altă ţară în care aşa-zisa hărţuire sexuală, de cele mai multe ori provocată, să nu fie privită într-un mod mai pozitiv de către femei. Există unele femei pentru care a intra „în graţiile“ şefului sau ale unui alt personaj important „din firmă“ este o raţiune de a fi şi altele care suferă la un mod real pentru un act imaginar neconsumat. S-ar putea spune că lipsa de hărţuire sexuală, măcar la un nivel incipient, de flirt, dăunează grav sănătăţii mentale a femeii la locul de muncă."
Da, iniţial am citit articolul Adinei Popescu într-o altă notă, fiind (prea) bucuroasă de apariţia numărului. Mi s-a părut că se apropie de un pamflet şi că foloseşte ironia şi critica la adresa pasivităţii feminine şi a felului cum sunt reprezentate de media.
Acum am impresia că am tras prea multe concluzii pozitive, de unde nu era cazul. Nu ştiu ce să zic.
Nici mie nu mi-a placut deloc articolul Adinei. Fix paragraful citat m-a sus m-a facut sa ma enervez.
Impreuna cu:
"Aşa-zisele relaţii colegiale între femei sînt de fapt alianţe împotriva unui anumit bărbat sau rîci din cauza altuia, indivii mărunte legate de performanţe profesionale sau sexuale". Yey!
All in all, mi se pare ca articolul se rezuma doar la o critica acida la adresa tuturor paturilor de femei:
- femeile de cariera, cu "mofturi" si neimplicate in facerea caminului (care sunt asociate instant cu "feministele", cu ghilimelele ironice de rigoare)
- vedetele (care poate merita blamul, dar totusi, intr-un numar despre feminism, intr-un ziar precum Dilema, asta e tot ce avem de spus? Ca e vina Monicai Columbeanu?)
- femeile de pe strada care sunt "exuberante şi exhibiţioniste [...] pentru că altceva n-au „ce vinde“ sau care "nu arata in nici un fel"
In privinta alegerii titluilui - poate se voia o referinta la "Who's afraid of Virginia Wolf?".
A da, si o alta chestie care merita mentionata in legatura cu Dilema, e seria de raspunsuri la intrebarea "Ar trebui sa se inscrie femeile in partidele politice?". Articolul: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=317&cmd=articol&id=12630
Cei mai multi spun nu, ascunzandu-si atitudinea sexista cu scuza "Politica e prea murdara pentru niste creaturi atat de delicate".
Cei care spun da, au niste asteptari foarte realiste de la femei: "regeneratoarea vieţii noastre politice, [...] ultima noastră speranţă."
Si, desigur, femeile nu ar trebui sa vorbeasca daca nu sunt mame.
"...femei de o reală distincţiune sufletească, care privind ca mame şi soţii cu îngrijorare la ziua de mîine şi cu reală experienţă la traiul întemeiat pe muncă, să dea vieţii noastre politice mai multă demnitate şi un simţ de răspundere real. Altfel, femeile care nu au copii, amestecîndu-se în politică nu ar schimba întru nimic situaţia ţării."
(Definirea femeii exclusiv in functie de sot/familie/copii, exemplu de manual.)
MQ, "Ar trebui femeile sa se inscrie in partide" cuprinde raspunsuri date de politicieni la... 1930. Sper ca ai vazut asta.:)
@Tudorina,
Stau si ma gandesc daca a se vorbi despre o tema este in mod obligatoriu mai bine decat se a tacea despre aceeasi.
Eram tentata sa spun, ca tine, ca este bine ca au dedicat un numar acestei teme (in ciuda titlului suparator). Uitându-mă însă prin articole, m-a apucat o tristeţe iremediabilă... Stereotipuri, o mulţime; prejudecăţi vehiculate, cu grămada; subţirime teoretică a abordării, cât cuprinde; aspectul socio-politic concret, total absent...
Sunt şi excepţii (să nu se supere Oana pe mine!) dar... Nu este, din păcate, mult prea departe de numărul dedicat aceleaşi teme în Flacăra! Acolo am găsit argumentul hotărâtor al inferiorităţii noastre - nu putem dona spermatozoizi, in timp ce un bărbat a nascut deja! (sic!)
Trimiteți un comentariu