“În spatele marilor oameni sunt femei mari”...?

Lăudabilă iniţiativa Cotidianului de a scrie despre 21 de femei tari, adevărate modele de succes.Prima căreia i se dedică un articol este actriţa Anamaria Marinca.

Dar ... textul introductiv conţine o exprimare incalificabilă. O eroare cu atât mai gravă cu cât intenţia autorilor a fost de a scrie despre nişte persoane remarcabile.

"Sunt prea puţin glossy pentru revistele de profil şi prea serioase pentru a monopoliza noul prime time al mondenităţii. Cotidianul merge pe mâna lor, alegând 21 de femei de esenţă tare, puternice deopotrivă prin cariera şi biografia care le transformă în modele de succes. Uneori le găseşti şi în lumina reflectoarelor, cum e cazul celei dintâi dintre cele 21 de femei, Anamaria Marinca, actriţa care i-a siderat până acum pe toţi intervievatorii prin modestia ei. Alteori, le descoperi în umbra unei mănăstiri, lucrând, ca misionar, cu vieţaşi sau pilotând supersonice ori comandând plutoane de tancuri.Şi umbrele politicienilor scot la lumină celebra zicere potrivit căreia în spatele marilor oameni sunt femei mari. "(Cotidianul)

Credeam că se încheiase dezbaterea pe seama articolului lui CTP „Femeia nu e om”.

Şi îmi imaginasem că pentru mentalităţile secolului XXI, chiar şi într-o ţară precum România, a devenit foarte clar şi de netăgăduit că ...şi femeia e om, fraţilor şi surorilor!

Celebra zicere era că în spatele unui bărbat de succes se află o femeie puternică. Se zicea aşa pentru că de-a lungul istoriei, întrucât femeile aveau acces interzis la funcţiile de conducere datorită sexului lor, cele mai deştepte dintre ele reuşeau totuşi să-şi exercite influenţa prin intermediul bărbaţilor cu care se căsătoreau.

Dar în articolul din Cotidianul se face o împărţire dubioasă: oameni şi femei. Dacă textul este despre secolul XXI, mă întreb oare din ce secol provin autorii?

PNL se revanşează faţă de femei la europarlamentare

Dacă săptămâna trecută la alegerile interne pentru conducerea PNL femeile n-au avut o prezenţă mirifică, în schimb pentru alegerile europarlamentare lucrurile stau foooarte bine. Nesperat de bine.
Primele 4 locuri pe lista dată azi publicităţii sunt ocupate de femei, ceea ce e un lucru extraordinar.
Ce pot să spun? Bravo, PNL! Deci pentru Europa se poate!

Lista candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare:

Norica Nicolai
Adina Valean
Renate Weber
Ramona Manescu
Cristian Busoi
Ben-Oni Ardelean
Ovidiu Silaghi
Adrian Cioroianu

Un nou simbol electoral pentru PNL

Pentru că în noua conducere a PNL femeile sunt, la fel ca în vechea conducere, o raritate,

pentru că cei doi candidaţi la şefia partidului s-au chemat unul Crin, celălalt Călin,

pentru că în eşalonul 2, adică în structura Biroului Politic Central , din cei 29 de membri doar 2 sunt de sex feminin (Norica Nicolai şi Mariana Câmpeanu),

şi, în general, pentru că la liberali problema reprezentării deficitare a femeilor este ignorată, nu există, nu se discută....

.
... le propun PNL-iştilor să nu se mai ascundă după deget şi să completeze cum trebe simbolul cu care se identifică. :) Adică aşa:

O femeie, favorită la alegerile prezidenţiale din Slovacia

La alegerile prezidenţiale din 21 martie din Slovacia, printre favoriţi se numără şi o femeie, Iveta Radicova, de 52 de ani, clasată de moment pe poziţia a doua în sondaje, cu 30%, după preşedintele în exerciţiu, Ivan Gasparovic, cotat cu 50%.

Dacă Gasparovic nu reuşeşte să câştige din primul tur, se preconizează că Radicova, candidata SDKU - de centru dreapta, va strânge în cel de-al doilea tur din 4 aprilie voturile candidaţilor eliminaţi, fiind cel puţin la egalitate cu Gasparovic .

Ce înseamnă pentru societatea slovacă faptul că o femeie se află pentru prima oară printre favoriţii la fotoliul de preşedinte?

Jana Porubcova, psiholog la Universitatea UCM, spune că din cauza mentalităţilor tradiţionaliste persistente în această ţară ex comunistă, „mulţi cred că Slovacia nu este încă pregatită să aibă o femeie preşedinte, nici măcar femeile nu sunt".

.

Pe deasupra, Iveta Radicova, de profesie sociolog, şi-a atras antipatia clericilor catolici din cauză că nu a luat o poziţie clară împotriva avortului. Un episcop a afirmat că "cei care nu fac din crimă un păcat" pregătesc calea pentru "măcelari" ca Hitler sau Stalin.

Un alt preot, Jan Duda, cu rang de vicar, a criticat vehement faptul că Radicova nu este căsătorită cu partenerul ei, ci trăieste în concubinaj cu el:

"After the sudden death of her husband Stano Radic, Professor Radicova is living under the same roof with Mr. (Jan) Riapos, which constitutes living in sin. Maybe some people will laugh at me for being a man from the Middle Ages, but the truth is as I've described it," wrote Duda. (Sursa aici)

Liviu Mihaiu, feminist

Din cauză că a fost redactor-şef la Academia Caţavencu, pe Liviu Mihaiu îl bănuiam de misoginism. De fapt, continui să-i suspectez de această boală grea pe toţi caţavencii, pentru că nu de puţine ori îşi sfârşesc articolele despre femei trimiţindu-le simbolic ori pe centură, ori la cratiţă. Să nu uităm de "faimosul" lor top al celor mai sexy 49 de femei din politica românească.

Dar iată şi una bucată surpriză. La o dezbatere de la Cărtureşti , Mihaiu s-a declarat fermecat de scrierile a două feministe, Marguerite Yourcenar şi Simone de Beauvoir. Ba mai mult, a grăit chiar aşa:

„Eu aş preda aceste autoare în şcoală nu numai femeilor, ci şi bărbaţilor pentru că trebuie să se educe şi mitocanul român”.

„Nu ştiu de ce femeile din România se feresc ca de dracu să spună că sunt feministe, de parcă ar fi ceva rău. Mi-aş dori ca femeile să fie mai vocale în ceea ce priveşte drepturile lor. Am văzut tot felul de ONG-uri, "Salvaţi copiii!", "Salvaţi animalele!", dar n-am văzut nicăieri "Salvaţi femeia!".

Elena Băsescu transformată în independenta EBa

Demnă de fiica unui politician – jucător, Elena Băsescu a făcut o mutare neaşteptată. S-a decis să demisioneze din PD-L şi să-şi anunţe candidatura ca independentă la alegerile europarlamentare din vară. Pentru asta a ţinut un discurs nepretenţios, cu nod în gât dar cu zâmbetul pe buze, pregătindu-se deja pentru partea cea mai grea: strângerea celor 100 de mii de semnături ca să-şi poată depune candidatura.

În excesul ei de onestitate a declarat că a făcut acest pas pentru a nu forţa PD-L-ul să aleagă între ea şi intelectuali. Carevasăzică a renunţat să mai tindă spre ce nu poate: spre tagma intelectualilor. În schimb, ca să fie mai trendy decât au visat vreodată politicienii români, însemnul ei de campanie va fi EBa, un brand în toată regula.

Şi cu asta deja am impresia că absenteismul va fi mai mic printre o anumită categorie de votanţi. Dacă fata reuşeşte să strângă semnăturile, măcar o parte din petrecăreţii din Bamboo, Fratelii, Turabo, Gaia, Pat, Bellagio şi alte cluburi de fiţe se vor trezi mai devreme în duminica de 7 iunie.

A recunoscut că deocamdată n-are finanţe pentru campanie, dar dacă vreunul din prietenii lu' tata se decide s-o finanţeze, îi propun să-şi facă o campanie într-un autentic stil EBa. Să organizeze vreo câteva petreceri cu DJ cunoscuţi, să scoată un videoclip vesel a la Paris Hilton, eventual filmat de 1 mai pe plajă la Mamaia în timp ce adună semnături, să străbată sălile de fitness, solarele, saloanele de beauty & slim şi musai să împartă ca materiale electorale prezervative, poşetuţe roz, ochelari de soare imenşi, breloace şi chestii lucioase, toate marca EBa imitând stilul D&G.

Afişele electorale să arate cele mai tari ţoale de pe piaţă, poziţia să fie provocatoare şi să-şi ţină buzele cât mai ţuguiate. Poza să-i apară inclusiv pe Hi5, Netlog, Facebook, etc.

Păcat că Parlamentul European nu e un parc de distracţii ca să mă pot bucura că asemenea personaje vor să reprezinte România...

Later edit. Mi-a răspuns personal Traian Băsescu la o întrebare legată de fi-sa şi Alina Mungiu Pippidi. :)) Click aici.

Câte femei se vor regăsi pe lista candidaţilor PD-L la alegerile europarlamentare?

Cu sau fără Elena Băsescu, cu sau fără Alina Mungiu Pippidi, cu sau fără aprobare de la Cotroceni, lista candidaţilor PD-L pentru alegerile europarlamentare ar fi trebuit să se întocmească zilele acestea ţinând cont de două condiţii: 33% femei şi 33% tineri.

Numai că procesul de selecţie s-a schimbat şi cele două condiţii au rămas în aer.

Iniţial lista trebuia decisă de la centru de o comisie formată din nume grele din PD-L (printre care Stolojan, Videanu, Vasile Blaga, Sulfina Barbu), dar din pricina unor certuri şi tensiuni provocate din cauză că baronii locali se luptau care mai de care să-şi promoveze favoriţii, în prezent lista va fi alcătuită pe baza propunerilor făcute de organizaţiile locale.

Că liderii locali sunt în special baroni şi nu baronese, asta o ştim deja. Acum vom avea ocazia să vedem dacă avem de-a face cu baroni moderni sau măcar atenţi la ce li se spune de la centru, sau din contră sunt nişte baroni ca pe vremea orânduirii feudaliste.

Mihaela Rădulescu, ofensiva eşuată a unei femei disperate

Am putea privi scandalul conflictului dintre Mihaela Rădulescu şi fostul soţ, Elan Schwartzenberg, şi din perspectiva femeii copleşite de puterea soţului, care face un gest disperat de a-i demonstra acestuia că şi ea are putere, şi ea poate reacţiona. De ce un gest disperat? Pentru că n-a luat în calcul felul cum reacţionează oamenii când o femeie încearcă să ia atitudine faţă de agresiunea unui fost soţ.

Violenţa domestică se naşte pentru că există un raport asimetric de putere între bărbat şi femeie, raport care la un moment dat nu mai funcţionează „cum trebuie”. În mod tradiţional capul familiei este bărbatul, el domină, el comandă, din cuvântul lui femeia nu trebuie să iasă. Şi învăţătura creştină ne modelează mintea după acest principiu zicând fără tăgadă că „femeia este supusă bărbatului, precum Biserica este supusă lui Hristos”. Ori în aceste condiţii, „pedeapsa” aplicată femeii nesupuse bărbatului ei este de multe ori o formă de violenţă general acceptată, indiferent dacă e vorba de violenţă fizică, emoţională, psihică sau economică. Într-o lume cu mentalităţi patriarhale, oamenii interpretează situaţiile de violenţă ca născute exclusiv din culpa femeii. În ochii acestei lumi, ea e vinovată întotdeauna, ea a făcut ceva ce nu trebuia şi bărbatul a reacţionat ca să-i „corecteze” conduita. Mai ţineţi minte cazul gimnastului Marian Drăgulescu care îşi bătuse nevasta? Mulţi i-au găsit acestuia scuza că femeia îi cheltuise banii la mall. Ca şi cum poate exista o scuză pe lume pentru a-ţi agresa partenerul de viaţă.

Mihaela Rădulescu susţine că soţul ei milionar de care s-a despărţit îşi foloseşte puterea pentru a-i împroşca imagina cu noroi şi pentru a-i lua custodia copilului. Aduce ca dovezi un drept la replică publicat în ziarul Can-can, trunchiat şi având pe margine comentarii maliţioase. Patronul ziarului e bun prieten cu fostul soţ. E doar unul din mulţii prieteni pe care un om cu bani îi are în România şi care îl pot ajuta s-o distrugă pe fosta nevastă devenită prea obraznică. S-o distrugă pe femeia care are curajul (tupeul?) să denunţe că pe vremea căsniciei lor a închis ochii la orgiile lui sexuale şi la jongleriile financiare făcute la limita legii sau dincolo de ea. Aceeaşi femeie care n-a vrut să-i mai accepte excesele şi i-a cerut divorţ căutându-şi alinare în braţele unui bărbat mult mai tânăr. Aceeaşi care a vrut să-i arate în public cât de sexy şi de dorită e, pozând pe panouri uriaşe în toată România, îmbrăcată doar într-o pereche de chiloţi roşii.

De când a intervenit ruptura dintre cei doi, Mihaela Rădulescu „şi-a pierdut minţile”, cum spune Elan Schwartzenberg. Femeia care înainte era tot timpul preocupată de ce spune gura târgului, devenise idolul familiştilor, se implica în campanii de responsabilitate socială, planta copaci, a derapat într-o direcţie complet opusă. Şi-a asumat public o relaţie cu un bărbat mult mai tânăr, ceva de-a dreptul oripilant pentru fanii ei de la „Duminica în familie”, s-a pozat în chiloţei roşii şi nu s-a dat în lături să vorbească despre experienţele ei sexuale din ultimele luni. Ca şi cum, scăpată în sfârşit de lanţurile căsniciei, ar vrea să recupereze cât mai repede timpul pierdut, să răzbune anii în care a trebuit să pozeze alături de Elan în cuplul perfect, deşi îndura soarta atâtor alte neveste de milionari, „abuzate psihic, umilite, ameninţate, unele chiar bătute”, ca să cităm din scrisoarea trimisă zilele trecute jurnaliştilor.

Scrisă într-un moment de disperare, netrecută prin filtrul rece al raţiunii, scrisoarea Mihaelei n-a avut efectele scontate. În loc să primească sprijinul opiniei publice, singura ei putere, comentariile stârnite au fost în majoritate negative. „Trebuia să accepte adulterul lui Elan, de ce s-a încurcat cu Dani Otil, ce i-a venit? „I-au plăcut banii, i-a plăcut să să scalde în milioane, doar n-o să-i plângem noi de milă”,” vai, amărâta, a fost dată afară din casă şi s-a dus să locuiască la hotel” şi alte reacţii răutăcioase.

Compasiunea pe care şi-a dorit-o n-a venit de la public. De ce? Pentru că femeia „a făcut ea ceva” de-şi merită soarta. Nu există înţelegere pentru „muierea nebună” care în loc să accepte escapadele soţului, relaţiile extraconjugale cu femei tinere, face şi ea la fel, plăteşte cu aceeaşi monedă, crezând că regula „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” ar putea fi aplicată şi la relaţiile dintre femei şi bărbaţi. Relaţia extraconjugală a lui Elan Schwartzenberg cu o femeie tânără înainte de divorţ nu e pentru public atât de anormală în comparaţie cu relaţia Mihaelei cu un partener tânăr. Femeile şi bărbaţii nu sunt judecaţi după aceleaşi standard, Mihaela a pierdut asta din vedere.

Simpatia publicului trebuie câştigată respectându-i normele în care crede, mai ales când e vorba de norme de viaţă. Normele pot fi şi ele schimbate, mentalităţile pot evolua, prejudecăţile pot să dispară. Dar pentru asta mai întâi trebuie să-i faci pe oameni să le conştientizeze, să mediteze la ele. Or în acest caz mă tem că nici Mihaela Rădulescu nu realizează pe deplin cu ce mentalităţi are de-a face. Ea nu e conştientă că, chiar de e vedetă, şi ea este o victimă a violenţei domestice la fel ca altele. Ea denunţă abuzul de putere al soţului, ignorând că în mintea celor cărora li se adresează e perfect normal ca bărbatul să se situeze pe o poziţie de forţă. Că în special pentru publicul ei alcătuit din familişti, acţiunea oricât de furibundă a fostului soţ e legitimă şi chiar necesară şi că ea ar fi făcut mai bine să tacă.

Mulţumesc juriului, celor care au crezut în acest blog şi nu în ultimul rând...

Mulţumesc celor care citesc acest blog.

Am câştigat locul II la Roblogfest – secţiunea politică! Aşa-i că-s tare? Cine ar fi crezut c-o să-i întrec pe Mihnea Măruţă ori Ciutacu, Moshe & Mordechai, chinezu şi alte nume grele din blogosferă?

Cred că juriul a vrut să mă încurajeze şi îi mulţumesc încă o dată.

Dedic acest premiu tuturor femeilor şi fetelor care cred în puterile lor, celor care au tăria să lupte împotriva prejudecăţilor şi stereotipurilor de gen, precum şi deopotrivă acelor bărbaţi care cred în şanse egale şi nu tratează femeile precum obiecte sexuale, păpuşi de decor ori slujnice care să le gătească ori să le spele ciorapii, ci ca pe fiinţe umane cu aceleaşi capacităţi ca ale lor.

Obama creează la Casa Albă un Consiliu pentru Femei şi Fete

Obama a semnat azi un ordin de înfiinţare a unui Consiliu care să-l sfătuiască pe probleme de drepturi ale femeilor şi care să se asigure că agenţiile şi departamentele care colaborează cu Casa Albă promovează şanse egale ale femeilor cu bărbaţii.

"So now it's up to us to carry that work forward, to ensure that our daughters and granddaughters have no limits on their dreams, no obstacles to their achievements — and that they have opportunities their mothers and grandmothers and great grandmothers never dreamed of," Obama said.

/.../

He said he signed the order to honor all the women who came before him, such as his grandmother who was a bank vice president but was denied promotions because of her gender. He said the fight for gender equality is far from over.

/.../

Obama cited statistic to back up his case: Women earn just 78 cents for every dollar men make; 1 in 4 women still experiences domestic violence; women are 49 percent of the work force but only 3 percent of Fortune 500 chiefs.

Pe larg aici.

O spune si Departamentul de Stat al SUA

In raportul anual al Departamentului de Stat de la Washington referitor la respectarea drepturilor omului in lume, Romania este criticata, printre altele, cu privire la numarul scazut de femei in politica:

"Desi legea nu restrictioneaza participarea femeilor la viata politica, atitudinile societatii fixeaza anumite bariere. Exista doar 38 de femei în Camera Deputatilor de 334 de locuri si opt femei în Senatul de 137 de locuri. La sfârsitul anului 2008, doar doi din cei 42 de prefecti erau femei”, se scrie in raport. (Ziare.ro)

Ce le împiedică pe femei să se implice în politică?

Pe fondul campaniei electorale din acest an, în Republica Moldova s-au înteţit discuţiile despre implicarea femeilor în politică şi promovarea unei adevărate egalităţi de gen. Poate are legătură şi cu faptul că actualul prim ministru, Zinaida Greceanîi, este de sex feminin.

Cert e că discuţia pe acest subiect e din ce în ce mai serioasă, spre deosebire de ce se întâmplă în România, unde de cele mai multe ori tonul referirilor la femeile din politică este mai mult de caterincă. Vezi şi acel penibil top Caţavencu al celor mai sexy 49 de femei din politica românească.

Revenind la Republica Moldova, acolo s-a constituit o platformă comună a asociaţiilor de femei şi a altor organizaţii care militează în acelaşi scop, toate sub denumirea Alianţa ProGen 2009. Ele au reuşit să mobilizeze partidele să semneze un angajament de principiu prin care partidele moldoveneşti îşi iau angajamentul: "să încurajeze femeile să intre în competiţia pentru alegeri; să introducă masuri specifice de promovare a femeilor candidate în politica lor oficială, crearea şi punerea în practică a unor mecanisme adecvate pentru promovarea femeilor în calitate de candidate şi oficiali aleşi, inclusiv prin plasarea femeilor pe poziţii eligibile în listele electorale, etc." (pentru restul angajamentelor, click aici).

Printre publicaţiile acestei Alianţe de promovare a femeilor în politica moldovenească, există şi una în care se analizează posibilele motive pentru care femeile nu se implică în politică, din care am selectat acest paragraf interesant, practic punctul de plecare al studiului:

Ce le împiedică pe femei să se implice în politică?

1. de vină este electoratul, a cărui conştiinţă patriarhală îl determină să nu agreeze o femeie in post de conducere. Să numim acest factor electorat;

2. de vină sunt bărbaţii, fie din cauza conştiinţei lor patriarhale, fie din cauza tendinţelor egoiste de a evita concurenţa în „lupta pentru supremaţie”. În analiză, rolul acestora va fi reprezentat de partidele politice care, lucru arhicunoscut, sunt masculinizate ca şi componenţă şi, in special, ca nucleu de decizie. Să numim acest factor partid;

3. de vină sunt femeile: pe lângă conştiinţa patriarhală este adus drept argument şi tradiţionala suprasolicitare in plan privat. Adevărat, mai ales în ţările ex-socialiste, femeile îndeplinesc marea parte a sarcinilor în cadrul căminului familial, muncind, în acelaşi timp, cot la cot cu bărbaţii şi în afara familiei. Să numim acest factor autolimitare.

În acelaşi document se mai spune ceva pe cât de evident pe atât de ignorat:

„Să nu uităm că orice discriminare implică şi irosirea potenţialului celor discriminaţi. Cine ştie la ce nivel al dezvoltării s-ar fi aflat omenirea, dacă pe parcursul istoriei femeile, rasele şi popoarele minoritare la o anumită etapă şi intr-un anumit spaţiu ar fi beneficiat în egală măsură cu bărbaţii, rasele şi popoarele majoritare de dreptul la studii, opinie, sănătate, de alte drepturi şi servicii sociale.”

Cezar Preda încurajează violenţa în familie

Deputatul Cezar Preda de la PD-L a răbufnit într-o şedinţă tensionată a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, sugerându-i altui deputat să-şi verse nervii pe nevasta lui acasă, nu pe el.

Culmea e că la şedinţa respectivă Preda încercase să ia cavalereşte apărarea Robertei Anastase, aflată într-o dispută cu deputatul Bogdan Olteanu. Văzând că Olteanu ridică tonul, Cezar Preda i-a replicat:
„Să zbieraţi la nevasta dumneavoastră, nu la mine!”

Carevasăzică la nevastă poţi să ţipi, la colegii de serviciu nu. Comportamentul civilizat se opreşte la uşa casei, dincolo de care poţi să faci de vrei. Nevasta e, în mentalitatea acestui Cezar Preda, un fel de sac de box pe care poţi să-ti descarci frustrările refulate în timpul activităţilor cotidiene.

Cezar Preda este, din păcate, un reprezentant fidel al unei categorii importante de cetăţeni ai României. E vorba de bărbaţii care apelează deseori la comportamente agresive faţă de neveste, comportamente care în alte contexte ar fi nepermise. De multe ori, nici chiar când se ajunge la agresiuni fizice grave, violenţa în familie nu e reclamată, tocmai pentru că în România persistă mentalitatea că astfel de comportamente ar fi normale.

Mircea Geoană promite paritate femei-bărbaţi pe listele candidaţilor PSD la europarlamentare

Pentru alegerile euro-parlamentare din vara aceasta Mircea Geoană anunţă că PSD va încerca să repete paritatea femei – bărbaţi la nivelul candidaţilor eligibili pentru posturile de europarlamentari, aşa cum s-a întâmplat în 2007.

"Acum doi ani am fost partidul care a avut 50% dintre candidaţii eligibili femei. Sunt absolut hotărât să abordăm această bornă de echitate între bărbaţi şi femei. Mai mult, cred că putem să stabilim fără ezitare obiectivul nostru - 15 pentru România, 15 social-democraţi, bărbaţi şi femei", le-a mai spus liderul PSD femeilor social-democrate.
El a ţinut să precizeze că paritatea dintre bărbaţi şi femei nu va fi exactă şi că PSD nu va avea "şapte şi jumătate femei", dar că va exista o paritate. (Mediafax)

Situaţia de la europarlamentare este însă o excepţie fericită în viaţa politică de la noi. E ca şi cum liderii politici români ar încerca să dea bine în Europa, să arate că se respectă egalitatatea de gen şi se promovează femei, voind parcă să ascundă că aici în ţara situaţia e alta.

Pentru cine nu ştie cum stăm la acest capitol, de precizat că stăm prost. De pildă în urmă cu puţin timp Guvernul României nu avea nici o femeie ministru, o situaţie cu echivalent poate doar în ţările arabe. În prezent, din cei 21 de membri ai Cabinetului Boc doar 3 sunt femei (Ecaterina Andronescu, Elena Udrea şi Monica Iacob Ridzi). În Parlament doar 9,7% din parlamentari sunt de sex feminin, Parlamentul trebuind să fie organul reprezentativ al populaţiei ţării, inclusiv pe criterii de gen nu doar etnice. PSD este partidul care are ceva mai multe femei parlamentare - 18 dintr-un total de 163 (11%), dar toate partidele importante, PD-L, PSD, PNL şi mai ales UDMR, se remarcă printr-o dominaţie masculină.

Situaţia s-ar putea îmbunătăţi cumva dacă s-ar schimba legea electorală obligând partidele să prezinte în alegeri un procent minim de candidaţi de sex feminin, schimbare prevăzută în programul de guvernare al PSD – PD-L, dar pentru care nu s-a făcut nimic de moment.

Războiul mediatic cu violuri

După seria de violuri comise de românii din Italia şi ultra mediatizate de media italiană, iată că apare la lumină şi un caz de viol comis de un carabinier italian asupra unei românce. Cei de la Adevărul susţin că autorităţile italiene ar tergiversa cazul şi că femeia a trebuit să se adreseze Consulatului român pentru a cere ajutor.

Şi într-un caz şi în altul, actul violului este utilizat într-un fel de război mediatic între cele două naţionalităţi. Nici pe jurnaliştii italieni, nici pe cei români nu-i interesează în mod deosebit analizarea acestui tip de agresiune sexuală, înţelegerea cauzelor şi căutarea soluţiilor pentru reducerea sau eliminarea violurilor din societate. Îi interesează exclusiv naţionalitatea răufăcătorilor.

Dovadă e faptul că, deşi în Italia au loc frecvent violuri comise şi de alte naţionalităţi, inclusiv italieni, majoritatea violurilor din Italia având drept autori cetăţeni italieni, reflectoarele sunt puse numai asupra făptaşilor români. Ca o paranteză, faptul că din rândul imigranţilor din Italia, cele mai multe violuri sunt comise de români e explicat de proporţia mai mare a românilor faţă de alte naţionalităţi. Evident, pe primul loc nu vor fi coreeni, afgani sau bolivieni de vreme ce prezenţa lor în Italia e infimă faţă de cei un milion jumate de români.

În tabăra cealaltă, nici jurnaliştii, nici autorităţile române nu par să se intereseze să afle ce violuri se comit aici în România, care e legislaţia, dacă ea e la nivelul altor ţări din UE şi dacă victimele sunt ajutate cum trebuie şi primesc tot suportul pentru a avea puterea să lupte în instanţă cu agresorii.

Jurnaliştii şi politicienii italieni folosesc cazurile de viol comise de români pentru a-şi justifica o atitudine xenofobă şi pentru a-i uni pe italieni în faţa unui ipotetic pericol extern, reprezentat de celălalt, străinul, barbarul. Au folosit cazurile de cerşetorie a copiilor români sau pe cele de tâlhărie, dar nici unul nu a prins la fel de bine precum violurile. Odată cu prezentarea exhaustivă a violurilor au reuşit să canalizeze o repulsie a opiniei publice împotriva imigranţilor români şi să dea o lovitură de graţie imaginii românilor.

Arma violurilor nu e una nou inventată. Violurile au fost efectiv folosite în timpul războaielor, cu scopul vădit de a umili adversarul. Cele peste 20.000 de femei bosniace victime ale violurilor soldaţilor sârbi din anii 90 din fosta Iugoslavie şi cele peste 250.000 de femei violate în timpul războiului din Rwanda au făcut ONU să decidă includerea violurilor în rândul crimelor de război, la fel ca tortura sau exterminarea.

În cazul de faţă, nişte cazuri de violuri sunt folosite ca armă mediatică şi politică. Faptul că italienii evită şi prezentarea acelor violuri comise de italieni arată că scopul acestei campanii mediatice nu e reducerea sau eliminarea violurilor, nici stigmatizarea agresorilor, ci caută stigmatizarea imigranţilor şi reducerea şi extrădarea lor.

Bineînţeles că violatorii trebuie trataţi cu maximă asprime, bineînţeles că trebuie pedepsiţi. E foarte bine că există discuţii şi că astfel de fapte sunt condamnate public, dar în cazul de faţă acţiunea nu e una onestă. Ea are drept scop instigarea la ură faţă de străini şi de justificare a unor măsuri de factură facistoidă împotriva tuturor imigranţilor.

"Eu iau decizii, nu fac cafea"

Acesta a fost unul din mesajele electorale transmise de Tzipi Livni, preşedinta partidului Kadima din Israel.

Campania electorală din Israel a însemnat pentru Livni o schimbare radicală de discurs. Până de curând ea nu miza pe faptul că e femeie, de teamă să nu fie în dezavantaj faţă de rivalii săi politici, scena politică israeliană fiind dominată de bărbaţi.

Schimbarea a venit când unii au atacat-o insinuând că ar fi slabă şi că funcţia de premier al Israelului pe care o visează ar fi prea mult pentru ea. 'It’s too big for her' – spunea fără scrupule un afiş împotriva ei.

Livni e de părere că a putut dovedi că e dură în politică şi că e intransigentă cu Hamas când, în calitate de Ministru de Externe, a fost unul din promotorii de bază ai începerii ofensivei militare din Fâşia Gaza.

Acum, faptul că e femeie îi poate aduce voturi nesperate de la electoratul feminin indecis, 15% din electorat declarându-se indecis la votul care are loc astăzi.

Mesajele sale au fost clare: a sosit vremea femeilor, Israel e o ţară în care femeile pot asuma funcţii de conducere.

În replică, unele partide religioase au organizat mitinguri numai cu femei, amintind că "adevărata profesie" a unei femei religioase o reprezintă munca pentru casă, copii şi bărbat.

Dezbaterile politice – men's only?

Alina Mungiu-Pippidi are un excelent editorial în România Liberă în care vorbeşte despre omniprezenţa de comentatori tv, analişti şi intelectuali numai de sex masculin la emisiuni gen Sinteza Zilei sau dezbaterile grele de pe Realitatea tv conduse de Turcescu, Doru Buşcu &co. ori în mulţimea intelectualilor susţinători ai lui Băsescu, şi ei în totalitate de sex masculin.

"Ce are in comun trupa lui Mihai Gadea de la "Sinteza zilei" cu Doru Buscu si colegii sai de la emisiunea de noapte a Realitatii TV si cu amicii mei, intelectualii pro-Basescu care se plang ca sunt linsati de media intr-un supliment intreg al revistei 22? La prima vedere, chiar nimic. Dar ia uitati-va putin la respectivele emisiuni in orice zi, ca si la coperta respectivului supliment, si veti vedea. In prima apar, dupa necesitati, intre patru si opt personaje pe seara. In a doua, patru sau cinci. A treia are pe coperta vreo sapte si in text vreo unsprezece. si in nici una din aceste situatii nu exista nici o persoana de sex opus, dar absolut nici una, care sa tulbure armonia. Sunt trei grupuri omogene din punct de vedere al genului: masculine. Ca membrii unei echipe de fotbal care au inchis dupa ei usa la dus."

/../

"Distorsiunile din viata noastra publica, in care nu doar excluderea pe asemenea criterii, ci si promovarea unor femei pe criterii pur sexiste (se culca cineva important cu ele) sunt un semn al primitivitatii regasite din societatea noastra. Nu va nelinistiti, majoritatea societatilor nedezvoltate sufera de asta..."

Pentru a citi articolul integral, click aici.

Încă un partid condus de o femeie

Noul preşedinte al Partidului Iniţiativa Naţională (PIN) este, după retragerea lui Cosmin Guşă, Lavinia Şandru, cunoscută printre altele pentru lupta înversunată pe care a purtat-o anul trecut pentru modificarea indemnizaţiei de creştere a copilului.

O altă femeie la conducerea unui partid din România este Daniela Popa de la Partidul Conservator.

Atât PIN cât şi PC sunt partide minore, fără o greutate prea mare pe scena politică.

Poate în anii următori vom vedea figuri feminine şi la conducerea unuia din principalele partide, PSD, PD-L, PNL sau UDMR.

Efectele nebănuite ale crizei economice

Pentru prima oară în istoria Statelor Unite e posibil ca numărul femeilor angajate să îl depăşească pe cel al bărbaţilor cu un loc de muncă. NY Times arată că la la baza acestei schimbări nu stă vreo politică pentru egalitatea sexelor, ci ţine mai degrabă de domeniile de muncă specifice celor două categorii.

În SUA 82% dintre concedieri s-au făcut în rândul bărbaţilor pentru că ei lucrează în domenii precum construcţii, finanţe sau industria auto. De cealaltă parte, femeile sunt angajate în domenii precum educaţie sau sănătate, mai puţin sensibile la dezechilibrele economice.

Criza poate conduce la o inversare a rolurilor de gen pentru că numărul bărbaţilor întreţinuţi creşte iar multe femei preiau povara de a aduce pâine în casă.

Deşi au o mai mare siguranţă la locul de muncă, femeile întâmpină probleme mai mari în întreţinerea familiei. În primul rând, ele lucrează mai puţine ore decât bărbaţii, şi prin urmare au salarii mai mici. De asemenea, multe dintre ele au joburi part-time, fără asigurare de sănătate sau pentru şomaj.

Pentru fiecare dolar câştigat de un bărbat, o femeie încasează doar 80 de cenţi. Astfel, deşi vor avea un loc de muncă, femeile vor întâmpina mari dificultăţi în încercarea de a susţine întreaga familie.

30 de ani de la revoluţia islamică din Iran

Zilele acestea s-au împlinit 30 de ani de când în Iran s-a instaurat republica islamică.
30 de ani de când femeile au fost forţate să se acopere în spaţiul public cu văluri negre (hijab).

Legislaţia iraniană consideră şi în prezent femeile ca fiind cetăţeni de categoria a doua.

De pildă, în faţa unei instanţe iraniene mărturia unei femei are jumătate din valoarea mărturiei unui bărbat. Poligamia masculină (poliginia - bărbat cu mai multe neveste) este legal acceptată. Fetele pot fi măritate conform legii de la 13 ani, dar derogările merg până la vârsta de 9 ani. Un bărbat poate divorţa fără să prezinte nici o motivaţie, o femeie nu poate divorţa decât în cazuri excepţionale şi numai dacă îndeplineşte 7 condiţii. Un bărbat îşi poate omorî soţia în caz de adulter fără a fi sancţionat în vreun fel.

Chiar şi în asemenea condiţii, situaţia femeilor din Iran e mult mai bună decât în alte ţări musulmane. Ele au drept de muncă în aproape toate domeniile, inclusiv taximetrie, poliţie sau serviciul de pompieri. În Arabia Saudită femeile nu au voie nici măcar să conducă maşini.

În Iran femeile au acces la educaţie. Ba mai mult, în prezent în universităţi ele sunt 60% din totalul studenţilor. Din acest motiv s-a ajuns să se discute despre impunerea unor cote masculine la admiterea la facultăţi ca să garanteze un număr minim de studenţi de sex masculin.

Mişcarea feministă din Iran este printre cele mai puternice din regiune şi principala mişcare socială. În urmă cu 3 ani a fost iniţiată o campanie de strângere a 1 milion de semnături în favoarea schimbării legilor discriminatorii ("One Million Signatures Demanding Changes to Discriminatory Laws"). Reacţia guvernului nu s-a lăsat aşteptată, mai multe activiste au fost arestate în 2007, iar revista lor cenzurată.

Femei cu profesii interzise lor în alte ţări musulmane:

Prima lege semnată de Barack Obama, împotriva discriminărilor salariale

Prima lege semnată de Obama este împotriva discriminărilor salariale pe criterii de sex, rasă, etnie, religie sau handicap.

Legea e denumită „Lilly Ledbetter” după numele unei femei care a descoperit după aproape 20 de ani de muncă într-o fabrică de anvelope din Alabama că primeşte un salariu mai mic decât ceilalţi 16 colegi bărbaţi aflaţi la acelaşi nivel ierarhic cu ea.

Femeia a intentat proces angajatorilor şi a mers cu cazul până la Curtea Supremă de Justiţie americană unde însă a pierdut pe motiv că şi-ar fi prezentat plângerea după prea mult timp.

Legea semnată de Obama pe 29 ianuarie elimină termenul limită pentru prezentarea plângerilor împotriva angajatorilor care practică discriminări salariale.

"That is what Lilly Ledbetter challenged us to do. And today, I sign this bill not just in her honor, but in the honor of those who came before -- women like my grandmother, who worked in a bank all her life, and even after she hit that glass ceiling, kept getting up and giving her best every day, without complaint, because she wanted something better for me and my sister.
And I sign this bill for my daughters, and all those who will come after us, because I want them to grow up in a nation that values their contributions, where there are no limits to their dreams and they have opportunities their mothers and grandmothers never could have imagined." - Barack Obama

În Statele Unite femeile câştigă în medie cu 22% mai puţin decât bărbaţii pentru realizarea de munci egale. Majoritatea angajaţilor nu ştiu cât câştigă colegii lor, iar în unele companii este interzis ca angajaţii să discute între ei despre salarii.

În România femeile câştigă în medie cu 11% mai puţin decât bărbaţii, dar în unele domenii cum ar fi industria prelucrătoare, sănătate şi asistenţă socială, diferenţa de salarii este de până la 30%.

Topul celor mai sexy 49 de femei din politică, o glumă care descalifică Academia Caţavencu şi trustul din care face parte

Femeile din politica românească sunt excesiv evaluate după calităţile lor fizice, în contradicţie cu menirea lor în politică. Se ignoră că, în teorie, aceste persoane se luptă să reprezinte nişte cetăţeni şi cetăţene, să le apere interesele, iar calităţile fizice sunt irelevante pentru ceea ce fac.

Politicienii bărbaţi (în mintea unora, adevăraţii politicieni) sunt admiraţi sau criticaţi după gradul de competenţă, incoruptibilitate, seriozitate, onoare, etc.

Femeile sunt însă judecate după criterii diferite. Chiar şi atunci când ele au o vârstă considerabilă şi nu-şi pun deloc problema cum arată. De pildă, îmi amintesc că se comenta la un moment dat pe un forum faptul că Norica Nicolai nu-şi spală prea des părul!

În fine, dacă unii sunt capabili de asemenea analize „elaborate, complexe şi profunde”, alţii au pretenţia că se situează la un nivel superior în analiza şi critica politicienilor.

Bunăoară, credeam că revista de umor şi satiră Academia Caţavencu se ocupă, cu ironie şi umor, de probleme de fond ale politicii. Din paginile revistei se poate afla ba că cutare politician e corupt, ba că e incompetent, spune lucruri trăsnite, fără logică, fără substanţă, etc. Dar un top al celor mai sexy femei din politică nu tratează nici o problemă de fond. Poate de formă. Pentru a analiza calităţile fizice ale unor oameni nu-ţi trebuie nici un fel de cunoştinţe de politică. Un asemenea top putea să apară fără probleme şi în revista Can-can sau în cotidianul de mare tiraj Libertatea (dacă nu cumva a apărut deja).

S-ar putea contraargumenta că femeile însele sunt vinovate de felul superficial cu care sunt tratate. O parte din vină o poartă unele din ele, fără doar şi poate. Dar topul cu pricina nu e o critică a acestui lucru, e mai degrabă un stimulent ca practica să se răspândească şi să ia aminte şi alte femei dornice de afirmare că asta ar fi o cale de urmat.
Lasă de înţeles că pentru femei politica e o competiţie în craci, coafuri şi decolteuri, nu o luptă pe idei şi ideologii.

Într-o introducere la topul respectiv, publicată în Cotidianul şi difuzată şi la Realitatea tv, se spune:

„As­tăzi, femeile nu doar că sunt egale cu bărbaţii în ale politicii, dar, în mul­te cazuri, asistăm la un proces de discriminare pozitivă în care cra­cii lungi, talia subţire şi părul blond se pot constitui în suficiente atribute pen­tru ca o absolventă de Drept la pri­vată să devină secretar de stat”.

Am citit bine? S-a strecurat o greşeală. Femeile sunt egale cu bărbaţii în ale politicii? Ia staţi aşa, egale unde? În Parlamentul României unde femeile sunt 9,7% iar bărbaţii 90,3% din parlamentari? Cred că nu. Cumva în Guvern unde din cei 21 de membri ai Cabinetului Boc (18 miniştri, un premier, un vicepremier şi un ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul) doar 3 sunt femei? Nu înţeleg la ce fel de egalitate se face referire când se afirmă cu aşa nonşalanţă că astăzi femeile sunt egale cu bărbaţii în ale politicii.

În cele din urmă, nu se susţine nici măcar ipoteza că topul ar vrea să ridiculizeze femeile politiciene care pun prea mult preţ pe fizic în lupta politică. Dacă ar fi aşa, n-ar avea ce căuta în acel top femei precum Carmen Moldovan, Daciana Sârbu, Andreea Vass sau Alina Gorghiu.

Rămâne cum am bănuit: Caţavencii au fost loviţi de criză şi au nevoie de orice ca să-şi vândă revista.

Hărţuirea pe stradă

Atingeri ca din greşeală pe fund sau pe sâni, comentarii obscene, jigniri, priviri lascive sau întrebări „inocente” de genul „nu te supăra, ai un ceas?” sau „păpuşica, singurică, singurică?” şi alte gesturi asemănătoare sunt o hărţuire sexuală stradală la care sunt supuse constant fetele şi femeile tinere din Bucureşti când ies din casă.

„Glumeţii” sunt la tot pasul în locurile publice: în metrou, autobuze, pe stradă, în parcuri sau la scara blocului. Se întâmplă de cele mai multe ori sub privirile trecătorilor sau călătorilor. E un fenomen în toată regula căruia nimeni nu-i dă atenţie pentru că a ajuns să fie considerat normal şi firesc. Cel mai simplu şi la îndemână e să se dea vina pe victime. E vina lor că se îmbracă sexy şi provocator – o să spună cine nu e în target-ul hărţuielilor stradale.

Victimele au învăţat să stea în alertă maximă când trec prin zonele cu risc. Unele scornesc măsuri de precauţie, cum ar fi o poşetă pusă în faţă pe post de apărătoare în caz ca individul dubios se apropie prea mult în tramvai, traversarea străzii dacă înainte se zăreşte un grup masculin gălăgios, o iuţeală a paşilor dacă moşul de pe banca din parc bolboroseşte îndemnuri vulgare de împerechere.

Indivizii care practică hărţuirea se cred mai masculini, unii probabil se distrează pe seama fetelor speriate sau pur şi simplu s-au obişnuit să hărţuiască şi nu renunţă pentru că nimeni nu ripostează contra lor în vreun fel.

Aş vrea să văd lume implicându-se în combaterea acestui fenomen. Să se rupă tăcerea şi tabu-ul, să se denunţe hărţuirea şi să se ia măsuri. Primul pas ar fi să se vorbească şi să se denunţe fenomenul pentru ca el să nu mai fie luat drept ceva normal.
Din start ar trebui făcute nişte statistici concludente pentru a vedea câte femei sunt agresate verbal sau fizic pe stradă, dacă vor să se facă ceva, gen o campanie „O stradă sigură pentru toţi”. Şi femeile plătesc impozite şi au dreptul să fie protejate, nu doar băieţii/bărbaţii ca de exemplu atunci când sunt pe stadioane la meciurile de fotbal.

Hărţuirea sexuală nu are succes în instanţă

În România, nicio instanţă nu a pronunţat vreodată o decizie favorabilă într-un caz de hărţuire sexuală!

În România, Legea 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pare să aibă un rol decorativ. Asta, deoarece nicio instituţie cu responsabilităţi în domeniu sau instanţă judecătorească nu a pronunţat vreodată o decizie favorabilă unui reclamant într-un caz de hărţuire sexuală, în care cei acuzaţi proveneau atât din companii private, cât şi din instituţii publice.

Articol integral în ziarul Adevărul.

Bărbat şi om de onoare

Gabriel Oprea şi-a dat demisia declarând cu mândrie “aşa face un bărbat şi un om de onoare”. Nu este primul nici ultimul care se va înflăcăra şi bate în piept că e bărbat, ca un lucru de mare valoare. Mentalităţile patriarhal-misogine de pe plaiurile noastre îi vor da dreptate că a fi bărbat e lucru de preţ:

BĂRBÁT, -Ă, bărbaţi, -te, s.m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soţ. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.

BĂRBÁ//T1 ~tă (~ţi, ~te) rar 1) Care este înzestrat cu forţă fizică şi curaj. 2) Care munceşte mult şi cu folos; harnic; laborios; vrednic. /Persoană plină de energie şi de fermitate; om în toată firea. ~ de stat persoană marcantă, aflată într-un post de conducere important. 3) Persoană de sex masculin căsătorită, considerată în raport cu femeia ce i-a devenit soţie; soţ.

De aceea o femeie curajoasă este „bărbată” , cum spune faimoasa replică caragialească „Zoe, fii bărbată!”.

Prin urmare, doamnelor politiciene, dacă aveaţi altă impresie despre domniile voastre, de v-aţi crezut înzestrate de curaj, onoare, energie, poate nu eraţi conştiente că nu prea puteţi avea aceste minunate atribute. Că persoanele marcante aflate într-un post important se cheamă „bărbaţi de Stat” , în vreme ce domniile voastre de sex feminin nu cumva să vă încadraţi în definiţia pentru „femeie publică” care, conform aceluiaşi Dex, ar fi:

FEMEIE PÚBLICĂ s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, prostituată, târfă.