miercuri, 10 februarie 2010

Partidele politice şi (i)legalitatea

Legile au fost făcute pentru a fi nerespectate? Nu ştiu, întreb şi eu.

Iată ce spune art. 23. al Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi:

(1) Pentru realizarea în fapt a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, structurile de dialog social, patronatele şi sindicatele, partidele politice asigură reprezentarea echitabilă şi echilibrată a femeilor şi bărbaţilor la toate nivelurile decizionale.

(3) Partidele politice au obligaţia să prevadă în statutele şi regulamentele interne acţiuni pozitive în favoarea sexului subreprezentat la nivel de decizie, precum şi să asigure reprezentarea echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în propunerea candidaţilor la alegerile locale, generale şi pentru Parlamentul European'.

Aşadar, care partide respectă în prezent această lege în vigoare? Niciunul.

Ieri, preşedinta ANES (Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între femei şi bărbaţi) a trimis câte o scrisoare liderilor partidelor parlamentare în care le-a cerut să respecte legea.

Totodată le-a recomandat să-şi schimbe statutele în aşa fel încât „reprezentarea echitabilă şi echilibrată” a celor două sexe să nu fie doar o vorbă în vânt: conform statutelor niciunul din cele două sexe să nu fie reprezentat în procent mai mic de 40% în funcţiile de conducere.

Dar lucrurile nu se opresc aici.

Astăzi în Parlamentul European a fost adoptat raportul privind egalitatea între femei şi bărbaţi, prin care se cere, printre altele, următoarele:

Parlamentul European/../ solicită statelor membre să adopte măsuri concrete, în special pe cale legislativă, care să favorizeze o prezenţă echilibrată a femeilor şi a bărbaţilor în posturi care implică responsabilităţi în mediul de afaceri, al administraţiei sau în cel politic şi solicită, aşadar, fixarea unor obiective obligatorii care să asigure reprezentarea egală a femeilor şi a bărbaţilor; subliniază, în acest sens, efectele pozitive ale folosirii cotelor electorale pentru reprezentarea femeilor. (Sursa)

În concluzie: Legi avem, sunt sublime, dar nu sunt respectate.

Un comentariu:

Lucia Lepadatu spunea...

Felicitari doamnei Mota!
Nu trebuie sa se opreasca aici ci trebuie sa ceara si institutiilor, autoritatilor publice si organizatiilor, aplicarea legii in ceea ce priveste egalitatea de sanse si reprezentarea femeii! Si poate ca si legea ar mai trebui modificata pentru ca altfel, lucrurile se misca foarte incet.
Sigur, nu am uitat de sprijinul pe care i-l datoram.